Treceți la conținutul principal

Și încă o drumeție de sâmbătă

Asta s-a întâmplat după Paște în primăvara anului 2017, după fulgii aceia de zăpadă ajunși în Pitești în joia de 20 aprilie, zisă în popor și joi după Paști.

Sâmbătă, 22 aprilie 2017, am luat după prânz o plasă cu niște covrigi în ea și-am plecat la drum pe jos prin cartierul Trivale, în sus spre Smeura. Eram supărat că fuseseră fulgi de zăpadă după 28 februarie, și încă atât de târziu, primăvara începuse frumos și-aș fi crezut că scăpăm complet neninși după luna februarie, plus că aveam și eu ceva tare urât prin gură și eram sub tratament la acea dată, și nu se știa dacă n-o să pierd ceva din organism mai pe urmă.

Și am ieșit din oraș în Smeura. În drumeția asta, am pornit fără să fi plănuit din timp pe unde să mă duc, așa că a fost vorba și de niște hotărâri de drum luate la fața locului, ad-hoc, din mers. Am ajuns și în pădurea dintre Smeura și Moșoaia, unde la data asta ajungeam pentru prima dată după anul 2011, și mă uitam la verdele copacilor, fiind soare și cer frumos, și îmi părea rău că fusese fulgăreala aia.

De altfel, acel val de frig adusese compromitere asupra culturilor fructifere.

Am făcut un popas de stat jos pe un parapet pietros de șanț, apoi mai departe până la Moșoaia, unde am mers până dincolo de primărie; după asta am luat-o spre apus pe un drum lăturalnic, atingând apoi DJ703A, și-am fost astfel prin Gălcești, Dealul Oreșului și-apoi, cu DJ731B, la Sămara, pe acolo parcă am și frizat albia unei ape, mi se pare, o gârlă care nu apare pe hartă; era drum de pământ, erau și oameni pe drum, la un moment dat, într-unul din sate, am avut de trecut de un grup mai mare de oameni cu copii, de care mi-era frică, dar nu s-au luat de mine. În zona Sămara-Metofu.

Nefiind o drumeție pre-planificată în detaliu, am intrat în aceste locuri noi fără să știu din timp; după Sămara urmează satul Metofu, am mers drumul și-am ajuns în comuna Băbana, între Groși și Lupueni, pe DJ703E, pe care mai fusesem pe jos în 2002, 2003, 2011 și 2012.

Mult drum de pământ între Moșoaia și Băbana, dar DJ703E este un lung drum județean asfaltat care trece drept prin miezul Pădurii Trivale, înainte să ajungă în Băbana și în alte comune. O dată ajuns în el, am luat-o spre Pitești sub cerul în înnorare al după-amiezei penultimei sâmbete din prima lună aprilie care a început cu o zi de sâmbătă, după anul 2006. Acolo unde am ajuns eu în Băbana, spre Pitești drumul urcă dealul cu pădure pe ambele părți.

Chiar și dincolo de Pădurea Trivale pe care noi o cunoaștem, drumul ăsta județean merge spre apus cu destulă pădure (deci natură) în jur. Când eram în urcare, mă cocoșam înadins, ca să urc mai ușor, îndreptând spinarea la capăt. Sus în pantă, o splendoare de natură cu panoramă pe măsură, la înălțime asupra satelor. Am trecut și prin Lupueni de Băbana, așadar, cu frumoasa priveliște.

După Lupueni, iar multă pădure, era înnorat și la un moment dat am văzut spre Pitești, printr-o deschizătură a dealurilor și-a pădurilor. Încă era departe. Mă uitam la natura aceea, eram deranjat de ce-i în gură și mă gândeam cu teamă că poate că voi fi ciuntit (extracție) și mă simțeam așa, de parcă asta ar fi ultima drumeție. Și era atâta verdeață...

Nu, sigur că nu a fost ultimul drum. Și nici extras nu am fost. Am continuat atunci drumul, așteptând să ajung în perimetrul obișnuit al Pădurii Trivale, cel unde este Grădina Zoologică, pe care am vizitat-o odată pe 18 februarie 2001. Dar până acolo, tot destul de multă pădure de mers și de răbdat, imaginația mea mergea și ea înainte și întinderea era de kilometri. S-ar fi zis, la câtă pădure era, că tare s-au mai schimbat locurile din 2011 în 2017, fapt nerealist. Între intersecția cu Ciocănăii și începutul de dinaintea Grădinii Zoologice al Pădurii Trivale, pe partea sudică a drumului este o poiană; o cunoșteam din mai 2002, am fost în ea în noaptea de Anul Nou 2013. Am trecut de ea și-am intrat în pădurea noastră, care are și ea niște kilometri lungime; urmare firească, am trecut pe lângă Grădină și Cornul Vânătorului, și la urmă am ajuns și în oraș acasă, seara eram în casă.

Frumusețea asta înnorândă de drum în natură, când eram supărat în gură, am stabilit-o la 42 de kilometri pe jos, trebuie să fi ținut șase-șapte ore.
La 22 aprilie, cu ora de vară, ziua are deja lungimea ei și NU se întunecă așa devreme.

////// ////// ****** ****** ////// //////

Așa a fost un drum spontan de sâmbătă prin sate cu drum de pământ, locuri noi, și pe la pădure, primăvara.

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a