Asta s-a întâmplat după Paște în primăvara anului 2017, după fulgii aceia de zăpadă ajunși în Pitești în joia de 20 aprilie, zisă în popor și joi după Paști.
Sâmbătă, 22 aprilie 2017, am luat după prânz o plasă cu niște covrigi în ea și-am plecat la drum pe jos prin cartierul Trivale, în sus spre Smeura. Eram supărat că fuseseră fulgi de zăpadă după 28 februarie, și încă atât de târziu, primăvara începuse frumos și-aș fi crezut că scăpăm complet neninși după luna februarie, plus că aveam și eu ceva tare urât prin gură și eram sub tratament la acea dată, și nu se știa dacă n-o să pierd ceva din organism mai pe urmă.
Și am ieșit din oraș în Smeura. În drumeția asta, am pornit fără să fi plănuit din timp pe unde să mă duc, așa că a fost vorba și de niște hotărâri de drum luate la fața locului, ad-hoc, din mers. Am ajuns și în pădurea dintre Smeura și Moșoaia, unde la data asta ajungeam pentru prima dată după anul 2011, și mă uitam la verdele copacilor, fiind soare și cer frumos, și îmi părea rău că fusese fulgăreala aia.
De altfel, acel val de frig adusese compromitere asupra culturilor fructifere.
Am făcut un popas de stat jos pe un parapet pietros de șanț, apoi mai departe până la Moșoaia, unde am mers până dincolo de primărie; după asta am luat-o spre apus pe un drum lăturalnic, atingând apoi DJ703A, și-am fost astfel prin Gălcești, Dealul Oreșului și-apoi, cu DJ731B, la Sămara, pe acolo parcă am și frizat albia unei ape, mi se pare, o gârlă care nu apare pe hartă; era drum de pământ, erau și oameni pe drum, la un moment dat, într-unul din sate, am avut de trecut de un grup mai mare de oameni cu copii, de care mi-era frică, dar nu s-au luat de mine. În zona Sămara-Metofu.
Nefiind o drumeție pre-planificată în detaliu, am intrat în aceste locuri noi fără să știu din timp; după Sămara urmează satul Metofu, am mers drumul și-am ajuns în comuna Băbana, între Groși și Lupueni, pe DJ703E, pe care mai fusesem pe jos în 2002, 2003, 2011 și 2012.
Mult drum de pământ între Moșoaia și Băbana, dar DJ703E este un lung drum județean asfaltat care trece drept prin miezul Pădurii Trivale, înainte să ajungă în Băbana și în alte comune. O dată ajuns în el, am luat-o spre Pitești sub cerul în înnorare al după-amiezei penultimei sâmbete din prima lună aprilie care a început cu o zi de sâmbătă, după anul 2006. Acolo unde am ajuns eu în Băbana, spre Pitești drumul urcă dealul cu pădure pe ambele părți.
Chiar și dincolo de Pădurea Trivale pe care noi o cunoaștem, drumul ăsta județean merge spre apus cu destulă pădure (deci natură) în jur. Când eram în urcare, mă cocoșam înadins, ca să urc mai ușor, îndreptând spinarea la capăt. Sus în pantă, o splendoare de natură cu panoramă pe măsură, la înălțime asupra satelor. Am trecut și prin Lupueni de Băbana, așadar, cu frumoasa priveliște.
După Lupueni, iar multă pădure, era înnorat și la un moment dat am văzut spre Pitești, printr-o deschizătură a dealurilor și-a pădurilor. Încă era departe. Mă uitam la natura aceea, eram deranjat de ce-i în gură și mă gândeam cu teamă că poate că voi fi ciuntit (extracție) și mă simțeam așa, de parcă asta ar fi ultima drumeție. Și era atâta verdeață...
Nu, sigur că nu a fost ultimul drum. Și nici extras nu am fost. Am continuat atunci drumul, așteptând să ajung în perimetrul obișnuit al Pădurii Trivale, cel unde este Grădina Zoologică, pe care am vizitat-o odată pe 18 februarie 2001. Dar până acolo, tot destul de multă pădure de mers și de răbdat, imaginația mea mergea și ea înainte și întinderea era de kilometri. S-ar fi zis, la câtă pădure era, că tare s-au mai schimbat locurile din 2011 în 2017, fapt nerealist. Între intersecția cu Ciocănăii și începutul de dinaintea Grădinii Zoologice al Pădurii Trivale, pe partea sudică a drumului este o poiană; o cunoșteam din mai 2002, am fost în ea în noaptea de Anul Nou 2013. Am trecut de ea și-am intrat în pădurea noastră, care are și ea niște kilometri lungime; urmare firească, am trecut pe lângă Grădină și Cornul Vânătorului, și la urmă am ajuns și în oraș acasă, seara eram în casă.
Frumusețea asta înnorândă de drum în natură, când eram supărat în gură, am stabilit-o la 42 de kilometri pe jos, trebuie să fi ținut șase-șapte ore.
La 22 aprilie, cu ora de vară, ziua are deja lungimea ei și NU se întunecă așa devreme.
////// ////// ****** ****** ////// //////
Așa a fost un drum spontan de sâmbătă prin sate cu drum de pământ, locuri noi, și pe la pădure, primăvara.
Sâmbătă, 22 aprilie 2017, am luat după prânz o plasă cu niște covrigi în ea și-am plecat la drum pe jos prin cartierul Trivale, în sus spre Smeura. Eram supărat că fuseseră fulgi de zăpadă după 28 februarie, și încă atât de târziu, primăvara începuse frumos și-aș fi crezut că scăpăm complet neninși după luna februarie, plus că aveam și eu ceva tare urât prin gură și eram sub tratament la acea dată, și nu se știa dacă n-o să pierd ceva din organism mai pe urmă.
Și am ieșit din oraș în Smeura. În drumeția asta, am pornit fără să fi plănuit din timp pe unde să mă duc, așa că a fost vorba și de niște hotărâri de drum luate la fața locului, ad-hoc, din mers. Am ajuns și în pădurea dintre Smeura și Moșoaia, unde la data asta ajungeam pentru prima dată după anul 2011, și mă uitam la verdele copacilor, fiind soare și cer frumos, și îmi părea rău că fusese fulgăreala aia.
De altfel, acel val de frig adusese compromitere asupra culturilor fructifere.
Am făcut un popas de stat jos pe un parapet pietros de șanț, apoi mai departe până la Moșoaia, unde am mers până dincolo de primărie; după asta am luat-o spre apus pe un drum lăturalnic, atingând apoi DJ703A, și-am fost astfel prin Gălcești, Dealul Oreșului și-apoi, cu DJ731B, la Sămara, pe acolo parcă am și frizat albia unei ape, mi se pare, o gârlă care nu apare pe hartă; era drum de pământ, erau și oameni pe drum, la un moment dat, într-unul din sate, am avut de trecut de un grup mai mare de oameni cu copii, de care mi-era frică, dar nu s-au luat de mine. În zona Sămara-Metofu.
Nefiind o drumeție pre-planificată în detaliu, am intrat în aceste locuri noi fără să știu din timp; după Sămara urmează satul Metofu, am mers drumul și-am ajuns în comuna Băbana, între Groși și Lupueni, pe DJ703E, pe care mai fusesem pe jos în 2002, 2003, 2011 și 2012.
Mult drum de pământ între Moșoaia și Băbana, dar DJ703E este un lung drum județean asfaltat care trece drept prin miezul Pădurii Trivale, înainte să ajungă în Băbana și în alte comune. O dată ajuns în el, am luat-o spre Pitești sub cerul în înnorare al după-amiezei penultimei sâmbete din prima lună aprilie care a început cu o zi de sâmbătă, după anul 2006. Acolo unde am ajuns eu în Băbana, spre Pitești drumul urcă dealul cu pădure pe ambele părți.
Chiar și dincolo de Pădurea Trivale pe care noi o cunoaștem, drumul ăsta județean merge spre apus cu destulă pădure (deci natură) în jur. Când eram în urcare, mă cocoșam înadins, ca să urc mai ușor, îndreptând spinarea la capăt. Sus în pantă, o splendoare de natură cu panoramă pe măsură, la înălțime asupra satelor. Am trecut și prin Lupueni de Băbana, așadar, cu frumoasa priveliște.
După Lupueni, iar multă pădure, era înnorat și la un moment dat am văzut spre Pitești, printr-o deschizătură a dealurilor și-a pădurilor. Încă era departe. Mă uitam la natura aceea, eram deranjat de ce-i în gură și mă gândeam cu teamă că poate că voi fi ciuntit (extracție) și mă simțeam așa, de parcă asta ar fi ultima drumeție. Și era atâta verdeață...
Nu, sigur că nu a fost ultimul drum. Și nici extras nu am fost. Am continuat atunci drumul, așteptând să ajung în perimetrul obișnuit al Pădurii Trivale, cel unde este Grădina Zoologică, pe care am vizitat-o odată pe 18 februarie 2001. Dar până acolo, tot destul de multă pădure de mers și de răbdat, imaginația mea mergea și ea înainte și întinderea era de kilometri. S-ar fi zis, la câtă pădure era, că tare s-au mai schimbat locurile din 2011 în 2017, fapt nerealist. Între intersecția cu Ciocănăii și începutul de dinaintea Grădinii Zoologice al Pădurii Trivale, pe partea sudică a drumului este o poiană; o cunoșteam din mai 2002, am fost în ea în noaptea de Anul Nou 2013. Am trecut de ea și-am intrat în pădurea noastră, care are și ea niște kilometri lungime; urmare firească, am trecut pe lângă Grădină și Cornul Vânătorului, și la urmă am ajuns și în oraș acasă, seara eram în casă.
Frumusețea asta înnorândă de drum în natură, când eram supărat în gură, am stabilit-o la 42 de kilometri pe jos, trebuie să fi ținut șase-șapte ore.
La 22 aprilie, cu ora de vară, ziua are deja lungimea ei și NU se întunecă așa devreme.
////// ////// ****** ****** ////// //////
Așa a fost un drum spontan de sâmbătă prin sate cu drum de pământ, locuri noi, și pe la pădure, primăvara.
Comentarii
Trimiteți un comentariu