Aici o să zic despre un drum pe jos pe care l-am făcut în urma trântitei din 25 februarie 2017, și a fost în după-amiaza și seara unei sâmbete din Postul Mare.
Sâmbătă, 4 martie 2017, prima din Postul Paștelui și numită și Sâmbăta Sfântului Teodor, dimineața se făcea pomenire pentru morții noștri. Am plănuit ca după prânz să plec la un drum nou, unde să trec din nou între Bradu și Oarja, să reajung în zona din Rociu unde mă întâlnisem cu omul de la margine, care spounea că lui nu îi trec excursioniști (sau drumeți) pe aici, să repar dezonoarea de sâmbăta trecută; apoi să merg în zona satelor Siliștea-Gruiu și-apoi, peste autostradă, de la Căteasca înapoi acasă la Pitești.
Deja trecusem și prin prima miercuri de 1 martie după unsprezece ani.
Și-am plecat la drum în după-amiaza aia. Era soare și pământul se mai uscase, iar eu am luat-o tot prin Bradu ca în rândul de dinainte, am străbătut cea mai mare parte a satului și-apoi am ieșit în câmp printr-o uliță, de data asta cred că direct pe DC111, și deși câmpul nu era perfect uscat și curat, pe unde am mers acum pe jos a fost semnificativ mai bine față de glodoșenia din 25 februarie. La Oarja, am ajuns pe drumul județean cunoscut, și afară, pe DJ503 spre Rociu.
Iar erau kilometrii aceia mulți, înainta luna pe jumătate crescută pe cer, și eu trebuia să rabd și să trec din nou pe lângă locul omului, fiind mai departe marcat de contactul avut; ar fi fost binevenită și o revedere. Pe parcurs, am recunoscut drumul spre Căteasca, acela dinspre Șerbănești, și am realizat că era așa subțiratic, că nu era de mirare că în rândul trecut, așteptându-mă la o intersecție asfaltată, nu avusesem stare să-l recunosc. Am continuat spre Rociu, privind copacii depărtați și construcțiile, inclusiv un castel țuguiat de apă, pe lângă care aveam de trecut.
Am ajuns în sfârșit din nou la Rociu. Când mergeam printre case, dar fără să fi ieșit din DJ503, reîntâlnesc omul, care mă întreabă dacă mă duc iar pe câmp, sau la Teiu iar. Îi zic că data trecută n-am mai ajuns la Siliștea și m-a întrebat de ce, dacă m-am îmbătat; nu dar îi zic de Bogați. Credea că este vorba de Bogați din Ialomița, dar i-am arătat că e după dealurile alea care erau departe. Căci ele chiar erau departe. Fiind vorba să ajung acuma la Siliștea, îmi zice de drumul de pământ (DC104) de care trecusem, cel care face dreapta cu asfalt, dar care la stînga se duce printre copaci și, bifurcându-se, ajunge o dată la Furduiești și altă dată la Siliștea; în fine, ne despărțim, îmi spune pa și eu merg spre răsărit bucuros de această reîntâlnire.
O iau pe câmp lângă gardul grădinii lui, mai merg o vreme spre răsărit pe pământ și apoi mă duc în stânga, ajungând la DC104, care era și el din pământ în zona aia. Se făcea seară și luna era deasupra mea. Merg cu răbdare, dar și cu o anume împăcare sufletească după revederea aceasta, pe drum spre Siliștea, și acolo ajung în zona de răsărit a satului, aproape de margine, unde DC104 îl intersectează pe DC108, și intru și în DJ703B, după ce mă uit puțin pe hartă pe telefon; niște câini mă latră pe o uliță și stăpânul țigan îi ceartă.
Ajung mai departe la Gruiu; soarele a apus. 4 martie este încă zi scurtă. Și pe ora de iarnă. Gruiu este foarte mic, îl trec pe DJ703B și apoi spre podul de peste autostradă, când se întunecă; sunt și niște firme acolo, EMI INTERNATIONAL și ARCHWOOD DESIGN 09. Trec autostrada, ajung la Căteasca și de-acolo mai departe pe jos pe DJ702G spre Pitești.
Mai fusesem pe jos pe drumul ăsta. Mergeam cu pas foarte iute, încă nu se întunecase complet la orizont, iar Luna lumina și ea de sus. Eram voios și îmi imaginam că stau de vorbă noaptea cu niște oameni la masă. Tot așa cu gîndurile mele, făceam pe jos kilometrii care mă despărțeau de Pitești. Nu sunt puțini; drumul a durat ceva, chiar dacă mergeam repede.
Drumul acela are pauze mari între localități, în zare este autostrada cu mașinile de pe ea. Mai sunt localitățile Coșeri, Cătanele și Recea (ultima înainte de periferia Piteștilor). Pustietate pe stradă, casele sunt cu oamenii în ele. Pe la Recea se vede că autostrada este tot mai aproape.
În fine, cu luna sus, trec și de Recea, nu era prima dată, și pe la AD Garage Paneuro intru pe drumeag în acel câmp care se află lângă centura Piteștiului, iar nu era prima dată, și merg pe jos pe acolo. Când drumul trece chiar sub șoseaua de centură, dedesubt este un tunel beznos, în spatele lui Jupiter City.
Puțin derutat de drumul pe care să merg mai departe de-acolo, îl regăsesc totuși și continui pe jos în paralel cu Centura, intrând apoi pe Strada Marin Preda, care răspunde într-o mahala piteșteană venită în prelungirea cartierului Prundu. Mai departe este Strada Bănănăi, dincolo de care chiar se intră în cartierul Prundu, pe lângă un cimitir. Mai fusesem pe jos pe-acolo. În vremea când umblam așa pe lângă centura Piteștiului, era trecut de ora nouă seara și s-au împlinit patruzeci de ani de la un mare cutremur. Străbat și Bănănăii, reintru în Piteștiul orășenesc propriu-zis și la urmă sunt seara înapoi în casă.
Desigur că am mai mâncat și băut din rucsac pe drum, fără a cumpăra de undeva.
Am stabilit la 61 de kilometri drumul ăsta pe jos, nu știu exact câte ore a ținut, judecând după iuțeala pasului trebuie să fi fost vreo nouă.
**** **** **** **** **** ****
Din drumeția asta m-am ales cu o revedere și cu vizitarea unui crâmpei de locuri noi, plus o frumoasă vedere a Lunii într-o seară de început de primăvară.
Sâmbătă, 4 martie 2017, prima din Postul Paștelui și numită și Sâmbăta Sfântului Teodor, dimineața se făcea pomenire pentru morții noștri. Am plănuit ca după prânz să plec la un drum nou, unde să trec din nou între Bradu și Oarja, să reajung în zona din Rociu unde mă întâlnisem cu omul de la margine, care spounea că lui nu îi trec excursioniști (sau drumeți) pe aici, să repar dezonoarea de sâmbăta trecută; apoi să merg în zona satelor Siliștea-Gruiu și-apoi, peste autostradă, de la Căteasca înapoi acasă la Pitești.
Deja trecusem și prin prima miercuri de 1 martie după unsprezece ani.
Și-am plecat la drum în după-amiaza aia. Era soare și pământul se mai uscase, iar eu am luat-o tot prin Bradu ca în rândul de dinainte, am străbătut cea mai mare parte a satului și-apoi am ieșit în câmp printr-o uliță, de data asta cred că direct pe DC111, și deși câmpul nu era perfect uscat și curat, pe unde am mers acum pe jos a fost semnificativ mai bine față de glodoșenia din 25 februarie. La Oarja, am ajuns pe drumul județean cunoscut, și afară, pe DJ503 spre Rociu.
Iar erau kilometrii aceia mulți, înainta luna pe jumătate crescută pe cer, și eu trebuia să rabd și să trec din nou pe lângă locul omului, fiind mai departe marcat de contactul avut; ar fi fost binevenită și o revedere. Pe parcurs, am recunoscut drumul spre Căteasca, acela dinspre Șerbănești, și am realizat că era așa subțiratic, că nu era de mirare că în rândul trecut, așteptându-mă la o intersecție asfaltată, nu avusesem stare să-l recunosc. Am continuat spre Rociu, privind copacii depărtați și construcțiile, inclusiv un castel țuguiat de apă, pe lângă care aveam de trecut.
Am ajuns în sfârșit din nou la Rociu. Când mergeam printre case, dar fără să fi ieșit din DJ503, reîntâlnesc omul, care mă întreabă dacă mă duc iar pe câmp, sau la Teiu iar. Îi zic că data trecută n-am mai ajuns la Siliștea și m-a întrebat de ce, dacă m-am îmbătat; nu dar îi zic de Bogați. Credea că este vorba de Bogați din Ialomița, dar i-am arătat că e după dealurile alea care erau departe. Căci ele chiar erau departe. Fiind vorba să ajung acuma la Siliștea, îmi zice de drumul de pământ (DC104) de care trecusem, cel care face dreapta cu asfalt, dar care la stînga se duce printre copaci și, bifurcându-se, ajunge o dată la Furduiești și altă dată la Siliștea; în fine, ne despărțim, îmi spune pa și eu merg spre răsărit bucuros de această reîntâlnire.
O iau pe câmp lângă gardul grădinii lui, mai merg o vreme spre răsărit pe pământ și apoi mă duc în stânga, ajungând la DC104, care era și el din pământ în zona aia. Se făcea seară și luna era deasupra mea. Merg cu răbdare, dar și cu o anume împăcare sufletească după revederea aceasta, pe drum spre Siliștea, și acolo ajung în zona de răsărit a satului, aproape de margine, unde DC104 îl intersectează pe DC108, și intru și în DJ703B, după ce mă uit puțin pe hartă pe telefon; niște câini mă latră pe o uliță și stăpânul țigan îi ceartă.
Ajung mai departe la Gruiu; soarele a apus. 4 martie este încă zi scurtă. Și pe ora de iarnă. Gruiu este foarte mic, îl trec pe DJ703B și apoi spre podul de peste autostradă, când se întunecă; sunt și niște firme acolo, EMI INTERNATIONAL și ARCHWOOD DESIGN 09. Trec autostrada, ajung la Căteasca și de-acolo mai departe pe jos pe DJ702G spre Pitești.
Mai fusesem pe jos pe drumul ăsta. Mergeam cu pas foarte iute, încă nu se întunecase complet la orizont, iar Luna lumina și ea de sus. Eram voios și îmi imaginam că stau de vorbă noaptea cu niște oameni la masă. Tot așa cu gîndurile mele, făceam pe jos kilometrii care mă despărțeau de Pitești. Nu sunt puțini; drumul a durat ceva, chiar dacă mergeam repede.
Drumul acela are pauze mari între localități, în zare este autostrada cu mașinile de pe ea. Mai sunt localitățile Coșeri, Cătanele și Recea (ultima înainte de periferia Piteștilor). Pustietate pe stradă, casele sunt cu oamenii în ele. Pe la Recea se vede că autostrada este tot mai aproape.
În fine, cu luna sus, trec și de Recea, nu era prima dată, și pe la AD Garage Paneuro intru pe drumeag în acel câmp care se află lângă centura Piteștiului, iar nu era prima dată, și merg pe jos pe acolo. Când drumul trece chiar sub șoseaua de centură, dedesubt este un tunel beznos, în spatele lui Jupiter City.
Puțin derutat de drumul pe care să merg mai departe de-acolo, îl regăsesc totuși și continui pe jos în paralel cu Centura, intrând apoi pe Strada Marin Preda, care răspunde într-o mahala piteșteană venită în prelungirea cartierului Prundu. Mai departe este Strada Bănănăi, dincolo de care chiar se intră în cartierul Prundu, pe lângă un cimitir. Mai fusesem pe jos pe-acolo. În vremea când umblam așa pe lângă centura Piteștiului, era trecut de ora nouă seara și s-au împlinit patruzeci de ani de la un mare cutremur. Străbat și Bănănăii, reintru în Piteștiul orășenesc propriu-zis și la urmă sunt seara înapoi în casă.
Desigur că am mai mâncat și băut din rucsac pe drum, fără a cumpăra de undeva.
Am stabilit la 61 de kilometri drumul ăsta pe jos, nu știu exact câte ore a ținut, judecând după iuțeala pasului trebuie să fi fost vreo nouă.
**** **** **** **** **** ****
Din drumeția asta m-am ales cu o revedere și cu vizitarea unui crâmpei de locuri noi, plus o frumoasă vedere a Lunii într-o seară de început de primăvară.
Comentarii
Trimiteți un comentariu