Sâmbătă, 10 iunie 2017, cu soare afară și lună plină noaptea, cer înseninat.
Părându-mi mie rău că în noroasa vineri din ajun NU avusesem stare, de nu plecasem în drumul pe jos spre Roșiorii de Vede, mi-am zis să compensez întrucâtva lipsa acestor kilometri din palmaresul pejosist, mergând prin alte localități argeșene care sunt cuprinse în spațiile deluroase dintre șoselele Pitești-Drăgășani și Pitești-Craiova (oltenii la putere).
Încerc să-mi amintesc acum pe care drum am fost în sâmbăta aia, când Simona noastră avea sigur finală la Roland Garros (un tânăr francez care a fost doborât cu avionul în luptă în ajunul celor 30 de ani, în primul război „pământesc”).
De fapt, am să vorbesc aici despre sâmbăta de 10 iunie și duminica de 11, cu suma drumețiilor de care-mi aduc aminte și care NU puteau fi alte dăți. În capul meu se încurcă acum niște amintiri și nu se leagă bine cronologia plimbărilor.
Am să zic întâi că sâmbătă, 10 iunie, în mod sigur am plecat pe jos prin cartierul Trivale în sus către Smeura, ca s-o străbat și, de la capătul ei vestic, s-o apuc pe acel drum intercomunal (DC 154, frumos cu galben) pe care scrie „Albota 7” și la al cărui celălalt capăt, dincolo în Albota, scrie „Smeura 7”, și ale cărui capete le văzusem primele dăți în martie 2003 (la Albota pe jos) și-n iunie 2003, dincolo la Smeura, noaptea pe jos (oi ajunge și la poveștile din 2003, poate).
Și-am luat-o pe acolo. Sunt case, sate cu oameni în ele, era după-amiază și Simona avea finală. Drumul se întinde pe falia Smeura - Dealu Viilor - Gura Văii - inevitabil, Albota.
În zare, pe stânga-față (alias sud-est), se vedea stâlpul de lângă Arpechim.
Când aveam 8 ani în 1998, îi ziceam furnalul de la Arpechim, nu știam pe-atunci povestea cu fosta CET Sud 2 Pitești care abia apucase probele tehnologice în 1989, cum nici nu m-am mirat, mult timp, că NU se vedea fum pe el, precum ar fi fost normal în cazul unui mare coș de CET. Bucureștenii știu prea bine de povestea cu Turnul CET Progresu, care-i și mai mic la înălțime decât al nostru.
Ia mai gata cu palavrele pe-alături. Mergeam pe jos prin soare cu rucsacul în spate și într-unul din sate un om înaintat în vârstă m-a întrebat ce a făcut Halep. Cred că l-am salutat întâi, mai salutam din când în când oamenii din sate, chiar străin fiind. Nu știam ce-a făcut Simona, și pe urmă, acasă, aveam să citesc în limba spaniolă (El País) că Ostapenko remonta a Simona Halep.
Am răspuns sincer, așadar, că nu știam, și mai departe spre Albota serii, care nu putea fi prea departe în ziua aceea de 10 iunie care concurează cu cele mai lungi din an, Solstițiul de vară nefiind nici el prea departe. Am ajuns și pe la Albota, de unde am luat-o pe jos pe sensul de mers înapoi spre Pitești, acela cu curba morții și... știu că odată am luat-o și pe drumul care trece prin Geamăna, către Prundu, era tot pe seară, sunt câțiva kilometri și se trece prin dreptul Auchanului Bradu, dar până acolo o luasem la un moment dat printr-un șanț betonat de pe marginea stângă a drumului, ca să fiu mai în siguranță față de asfalt, și o mașină de Poliție a trecut atunci pe lângă mine. Unul dintre polițiști părea mirat să vadă că merg prin șanț, dar nu s-au oprit. Ei mergeau în spate, spre șoseaua mare cu Craiova.
Iar dacă am intrat în Pitești prin Prundu, sigur c-am străbătut orașul pe larg până acasă, în jumătatea de nord a Piteștiului - e destulă lungime, că noi așa suntem dezvoltați, mai mult lungi decât lați.
Tot în sfârșitul ăsta de săptămână cu 10-11 iunie (duminică, pe 11), asociez un drum pe jos, mai pe lumina zilei, tot pe șoseaua cu Smeura (și Moșoaia), până în Moșoaia, trecând și prin marea pădure dintre Smeura și Moșoaia (aia care mă speriase noaptea în lunile iunie 2003 și 2004, trecută prima dată noaptea în iunie 2009), numai că de-acolo am cotit-o ieftin la stânga pe DC156A, acela de scrie-n dreptul lui „Țîrdești” (!), ca s-o iau spre sud printre casele acelor oameni. Și-am luat-o într-adevăr, dar după o bucată de drum se iese din sat și se ajunge prin natură, câmp cu pădure, drum de pământ, ce să mai, o veritabilă pauză de natură sau gură de natură, cum mai putem să-i zicem.
Și era soare.
Am mers-o pe jos pe drumul acela în singurătatea naturii verzi de iunie, cu soare sus pe cer, și pe urmă am trecut prin zona satului Frătești, după care drumul coboară la un moment dat și se varsă-n drumul comunal asfaltat DC156, la Mareș.
La Mareș era soare și m-am cam rătăcit pe-acolo-n soare stânga-dreapta, în primă fază am apucat-o spre vest, apoi, dându--mi seama că e ceva în neregulă (voiam șoseaua spre Craiova), m-am întors spre răsărit; atunci am făcut și puțin apel la harta de pe telefon, cu GPS și pachete de date. Erau și niște copii pe-acolo și mi s-a părut că zic de mine. La „întoarcere” o bătrână femeie a satului mă întreba dacă sunt de la DIGI (!), și eu, mai încolo, pe la răsărit, am ieșit din DC156 pe-un drum lăturalnic care nici măcar nu are notație pe hartă, o uliță, cred c-o categorisim bine la drum sătesc, statut inferior celui de drum comunal. Un drum atât de discret, că nici nume n-are pe hartă. Mai jos de-atât o fi doar poteca. Era și o biserică prin partea drumului ăstuia.
Am urcat o pantă în curbă și am trecut mai apoi în DJ703A, care prinde Poiana Lacului de Cerbu - mai umblasem pe el în noiembrie 2011, dar la subiectul ăsta oi ajunge altă dată. Am luat-o pe partea firească spre răsărit-sud, mai mulți oameni stăteau la aer văratec lângă un iaz. Eu, pe jos mai departe cu rucsacul în spate.
Mai încolo, iese din el strada Cerbu Deal, pe care-o luasem... hai gata, altă dată despre asta, acum în 2017 am continuat pe DJ spre șoseaua spre Craiova, se înnora și niște copii de pe partea dreaptă a drumului s-au uitat la mine.
Am reajuns în șoseaua spre Craiova cu nori pe cer, prin zona cu kilometrul 106 sau după el, că doar mai fusesem pe-acolo până la data asta, și la pas spre Pitești, pregătit pentru ideea c-ar ploua.
Am mers pe jos pe onduleul pe la a cărui jumătate este intersecția cu șoseaua spre Alexandria și Roșiorii de Vede. Mai în sus, pe la „Baran Euro Trans SRL” (ce-o fi asta?), DC156 de la Mareș iese în șosea.
Da, deduc din amintire că tot atunci am decis s-o iau pe el spre nord, îl văzusem pe 1 mai și-mi zisesem că odată o să străbat zona lui spre nord, să explorez porțiunea asta de județ Argeș. Și-am luat-o; în fapt, drumul ăsta mă ducea înapoi spre Mareș, pe unde mai fusesem, dar acum erau nori pe sus, fulgera și-a și plouat; mergeam în față și treceam prin ploaie pe acei kilometri asfaltați, ploaia nefiind un argument suficient ca să renunț la o drumeție. Desigur c-am ajuns pe unde mai fusesem, dar de data asta, cu ploaia, am trecut spre apus mai departe de intersecția cu DC156A, am mers pe DC156 pe unde se putea; la urmă, drumul urcă o pantă, se iese din sat și se ajunge într-altă zonă de natură cu bălării pe marginea drumului, spre nord.
Cum mergeam pe-acolo, timpul era ud și ploaia lăsase urme serioase în iarbă. Am ieșit puțin din drum ca să primenesc organismul printre tufe și să mănânc ceva din rucsac (sigur aveam iar apă și mere).
Drumul ăsta, transformat în pământ, iese în șoseaua Pitești-Drăgășani, acolo unde, după Moșoaia și niște mers lung înainte spre sud, ea cotește la vest să coboare către Poiana Lacului.
Mai văzusem această întrolocare, unde cineva obișnuia să vândă miere (cred), iar acum mergeam chiar pe-aici.
Se înțelege c-am ieșit în șoseaua mare și înapoi spre Pitești cu răbdare, urmând să re-trec Moșoaia și Smeura. Se făcea seară, țin minte că pe la Moșoaia soarele dinspre apus contrasta cu norii de deasupra. Până la urma urmei, am coborât prin Trivale în Pitești, și acasă.
În seara de 10 iunie îmi pare că am mai ieșit până la Smeura și înapoi în jos prin Trivale, după drumeția de peste zi, că țin minte cum coboram dinspre Smeura și mai mulți oameni se pregăteau de mergeau la o nuntă care trebuia ținută la „Capitolul” de la capătul cartierului Trivale. Și mai târziu, spre miezul nopții, cu luna puțin ciuntă sus pe cer, iar eram prin față pe la Capitol, cu petrecerea lor în to-toi...
Dar asta pe 10 iunie, după povestea cu Smeura-Albota, iar a doua zi, pe 11, cum ziceam, cu Cerbul și Mareșul.
Din zilele astea două, cu mai multe ore de drumeție în fiecare dintre ele, calculez că s-au strâns pe jos între 90 și 100 de kilometri (40 și ceva cu aproape de 50), eventual 95-100 cu tot cu învârtelile de sâmbătă seara, cu câțiva kilometri sub ce-ar fi fost dacă aș fi mers atunci pe jos spre Roșiorii de Vede.
Ce aveam să și fac, în următorul sfârșit de săptămână, iar drumeția aia este documentată și ea.
**** **** **** **** **** ****
Astea două zile, 10 și 11 iunie, au privit explorarea zonelor sătești care au legătură cu o parte din drumurile și drumeagurile care curg între DN67B Pitești-Drăgășani și DN65 Pitești-Craiova, eu nestând așadar toată ziua în casă, chiar dacă renunțasem pentru moment la un drum între orașe.
Părându-mi mie rău că în noroasa vineri din ajun NU avusesem stare, de nu plecasem în drumul pe jos spre Roșiorii de Vede, mi-am zis să compensez întrucâtva lipsa acestor kilometri din palmaresul pejosist, mergând prin alte localități argeșene care sunt cuprinse în spațiile deluroase dintre șoselele Pitești-Drăgășani și Pitești-Craiova (oltenii la putere).
Încerc să-mi amintesc acum pe care drum am fost în sâmbăta aia, când Simona noastră avea sigur finală la Roland Garros (un tânăr francez care a fost doborât cu avionul în luptă în ajunul celor 30 de ani, în primul război „pământesc”).
De fapt, am să vorbesc aici despre sâmbăta de 10 iunie și duminica de 11, cu suma drumețiilor de care-mi aduc aminte și care NU puteau fi alte dăți. În capul meu se încurcă acum niște amintiri și nu se leagă bine cronologia plimbărilor.
Am să zic întâi că sâmbătă, 10 iunie, în mod sigur am plecat pe jos prin cartierul Trivale în sus către Smeura, ca s-o străbat și, de la capătul ei vestic, s-o apuc pe acel drum intercomunal (DC 154, frumos cu galben) pe care scrie „Albota 7” și la al cărui celălalt capăt, dincolo în Albota, scrie „Smeura 7”, și ale cărui capete le văzusem primele dăți în martie 2003 (la Albota pe jos) și-n iunie 2003, dincolo la Smeura, noaptea pe jos (oi ajunge și la poveștile din 2003, poate).
Și-am luat-o pe acolo. Sunt case, sate cu oameni în ele, era după-amiază și Simona avea finală. Drumul se întinde pe falia Smeura - Dealu Viilor - Gura Văii - inevitabil, Albota.
În zare, pe stânga-față (alias sud-est), se vedea stâlpul de lângă Arpechim.
Când aveam 8 ani în 1998, îi ziceam furnalul de la Arpechim, nu știam pe-atunci povestea cu fosta CET Sud 2 Pitești care abia apucase probele tehnologice în 1989, cum nici nu m-am mirat, mult timp, că NU se vedea fum pe el, precum ar fi fost normal în cazul unui mare coș de CET. Bucureștenii știu prea bine de povestea cu Turnul CET Progresu, care-i și mai mic la înălțime decât al nostru.
Ia mai gata cu palavrele pe-alături. Mergeam pe jos prin soare cu rucsacul în spate și într-unul din sate un om înaintat în vârstă m-a întrebat ce a făcut Halep. Cred că l-am salutat întâi, mai salutam din când în când oamenii din sate, chiar străin fiind. Nu știam ce-a făcut Simona, și pe urmă, acasă, aveam să citesc în limba spaniolă (El País) că Ostapenko remonta a Simona Halep.
Am răspuns sincer, așadar, că nu știam, și mai departe spre Albota serii, care nu putea fi prea departe în ziua aceea de 10 iunie care concurează cu cele mai lungi din an, Solstițiul de vară nefiind nici el prea departe. Am ajuns și pe la Albota, de unde am luat-o pe jos pe sensul de mers înapoi spre Pitești, acela cu curba morții și... știu că odată am luat-o și pe drumul care trece prin Geamăna, către Prundu, era tot pe seară, sunt câțiva kilometri și se trece prin dreptul Auchanului Bradu, dar până acolo o luasem la un moment dat printr-un șanț betonat de pe marginea stângă a drumului, ca să fiu mai în siguranță față de asfalt, și o mașină de Poliție a trecut atunci pe lângă mine. Unul dintre polițiști părea mirat să vadă că merg prin șanț, dar nu s-au oprit. Ei mergeau în spate, spre șoseaua mare cu Craiova.
Iar dacă am intrat în Pitești prin Prundu, sigur c-am străbătut orașul pe larg până acasă, în jumătatea de nord a Piteștiului - e destulă lungime, că noi așa suntem dezvoltați, mai mult lungi decât lați.
Tot în sfârșitul ăsta de săptămână cu 10-11 iunie (duminică, pe 11), asociez un drum pe jos, mai pe lumina zilei, tot pe șoseaua cu Smeura (și Moșoaia), până în Moșoaia, trecând și prin marea pădure dintre Smeura și Moșoaia (aia care mă speriase noaptea în lunile iunie 2003 și 2004, trecută prima dată noaptea în iunie 2009), numai că de-acolo am cotit-o ieftin la stânga pe DC156A, acela de scrie-n dreptul lui „Țîrdești” (!), ca s-o iau spre sud printre casele acelor oameni. Și-am luat-o într-adevăr, dar după o bucată de drum se iese din sat și se ajunge prin natură, câmp cu pădure, drum de pământ, ce să mai, o veritabilă pauză de natură sau gură de natură, cum mai putem să-i zicem.
Și era soare.
Am mers-o pe jos pe drumul acela în singurătatea naturii verzi de iunie, cu soare sus pe cer, și pe urmă am trecut prin zona satului Frătești, după care drumul coboară la un moment dat și se varsă-n drumul comunal asfaltat DC156, la Mareș.
La Mareș era soare și m-am cam rătăcit pe-acolo-n soare stânga-dreapta, în primă fază am apucat-o spre vest, apoi, dându--mi seama că e ceva în neregulă (voiam șoseaua spre Craiova), m-am întors spre răsărit; atunci am făcut și puțin apel la harta de pe telefon, cu GPS și pachete de date. Erau și niște copii pe-acolo și mi s-a părut că zic de mine. La „întoarcere” o bătrână femeie a satului mă întreba dacă sunt de la DIGI (!), și eu, mai încolo, pe la răsărit, am ieșit din DC156 pe-un drum lăturalnic care nici măcar nu are notație pe hartă, o uliță, cred c-o categorisim bine la drum sătesc, statut inferior celui de drum comunal. Un drum atât de discret, că nici nume n-are pe hartă. Mai jos de-atât o fi doar poteca. Era și o biserică prin partea drumului ăstuia.
Am urcat o pantă în curbă și am trecut mai apoi în DJ703A, care prinde Poiana Lacului de Cerbu - mai umblasem pe el în noiembrie 2011, dar la subiectul ăsta oi ajunge altă dată. Am luat-o pe partea firească spre răsărit-sud, mai mulți oameni stăteau la aer văratec lângă un iaz. Eu, pe jos mai departe cu rucsacul în spate.
Mai încolo, iese din el strada Cerbu Deal, pe care-o luasem... hai gata, altă dată despre asta, acum în 2017 am continuat pe DJ spre șoseaua spre Craiova, se înnora și niște copii de pe partea dreaptă a drumului s-au uitat la mine.
Am reajuns în șoseaua spre Craiova cu nori pe cer, prin zona cu kilometrul 106 sau după el, că doar mai fusesem pe-acolo până la data asta, și la pas spre Pitești, pregătit pentru ideea c-ar ploua.
Am mers pe jos pe onduleul pe la a cărui jumătate este intersecția cu șoseaua spre Alexandria și Roșiorii de Vede. Mai în sus, pe la „Baran Euro Trans SRL” (ce-o fi asta?), DC156 de la Mareș iese în șosea.
Da, deduc din amintire că tot atunci am decis s-o iau pe el spre nord, îl văzusem pe 1 mai și-mi zisesem că odată o să străbat zona lui spre nord, să explorez porțiunea asta de județ Argeș. Și-am luat-o; în fapt, drumul ăsta mă ducea înapoi spre Mareș, pe unde mai fusesem, dar acum erau nori pe sus, fulgera și-a și plouat; mergeam în față și treceam prin ploaie pe acei kilometri asfaltați, ploaia nefiind un argument suficient ca să renunț la o drumeție. Desigur c-am ajuns pe unde mai fusesem, dar de data asta, cu ploaia, am trecut spre apus mai departe de intersecția cu DC156A, am mers pe DC156 pe unde se putea; la urmă, drumul urcă o pantă, se iese din sat și se ajunge într-altă zonă de natură cu bălării pe marginea drumului, spre nord.
Cum mergeam pe-acolo, timpul era ud și ploaia lăsase urme serioase în iarbă. Am ieșit puțin din drum ca să primenesc organismul printre tufe și să mănânc ceva din rucsac (sigur aveam iar apă și mere).
Drumul ăsta, transformat în pământ, iese în șoseaua Pitești-Drăgășani, acolo unde, după Moșoaia și niște mers lung înainte spre sud, ea cotește la vest să coboare către Poiana Lacului.
Mai văzusem această întrolocare, unde cineva obișnuia să vândă miere (cred), iar acum mergeam chiar pe-aici.
Se înțelege c-am ieșit în șoseaua mare și înapoi spre Pitești cu răbdare, urmând să re-trec Moșoaia și Smeura. Se făcea seară, țin minte că pe la Moșoaia soarele dinspre apus contrasta cu norii de deasupra. Până la urma urmei, am coborât prin Trivale în Pitești, și acasă.
În seara de 10 iunie îmi pare că am mai ieșit până la Smeura și înapoi în jos prin Trivale, după drumeția de peste zi, că țin minte cum coboram dinspre Smeura și mai mulți oameni se pregăteau de mergeau la o nuntă care trebuia ținută la „Capitolul” de la capătul cartierului Trivale. Și mai târziu, spre miezul nopții, cu luna puțin ciuntă sus pe cer, iar eram prin față pe la Capitol, cu petrecerea lor în to-toi...
Dar asta pe 10 iunie, după povestea cu Smeura-Albota, iar a doua zi, pe 11, cum ziceam, cu Cerbul și Mareșul.
Din zilele astea două, cu mai multe ore de drumeție în fiecare dintre ele, calculez că s-au strâns pe jos între 90 și 100 de kilometri (40 și ceva cu aproape de 50), eventual 95-100 cu tot cu învârtelile de sâmbătă seara, cu câțiva kilometri sub ce-ar fi fost dacă aș fi mers atunci pe jos spre Roșiorii de Vede.
Ce aveam să și fac, în următorul sfârșit de săptămână, iar drumeția aia este documentată și ea.
**** **** **** **** **** ****
Astea două zile, 10 și 11 iunie, au privit explorarea zonelor sătești care au legătură cu o parte din drumurile și drumeagurile care curg între DN67B Pitești-Drăgășani și DN65 Pitești-Craiova, eu nestând așadar toată ziua în casă, chiar dacă renunțasem pentru moment la un drum între orașe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu