Pe timpul mesei, unii petrecăreți ai spațiului întreabă dacă la bucătărie se gătește zi de zi (în caz că excursia ține mai multe zile), iar câțiva chiar sunt interesați pe unde pot să meargă la closet. Trebuie să facă un efort psihic de rezistență anti-silă atunci când aud despre tehnologia de regenerare a materiilor digestive reziduale, ca să poată fi (parțial) reciclate ca hrană pentru oamenii aflați departe de casă, multă vreme, în spațiu. Printre stele policolore, nebuloase frumoase și șiruri lungi de asteroizi, oamenii iau prima dată în viața lor masa în Cosmos. Rapid, se încheie prima oră de drum, iar pe la sfârșitul părții aperitive, deja sunt 1h 10min. Distanțele față de casă la aceste momente sunt, respectiv,  2 571 152.576 și  2 571 896.614 de ani-lumină. Circa 67500 de ani-lumină până la centru. Unii oameni au o bună atenție distributivă, și în timp ce se delectează cu delicatesele spațiale, sunt preocupați și de noile imagini cu spațiul. Doi dintre ei nici nu și-au lăsat de

 Șase dopuri mari de plută țâșnesc spre lampadarele slab iluminate, în culori superbe, din tavan; în lumina care vine de la stelele relativ dese de afară (densitatea medie stelară, scanată de aparate, este în zona respectivă de circa 2.5 ori mai mare decât cea raportată pentru Calea Lactee, sortimentele de șampanie sclipesc, iar spumele fac deliciul mulțimii. Pasagerii ciocnesc paharele, fac poze cu ei și cu Universul de afară și beau cu măsură, fiind oameni civilizați. Unii mănâncă desert, pentru ca să îndulcească clipa. Câțiva regretă că nu se pot filma live pentru a transmite frumusețea pe Pământ, dar comandantul îi asigură că se lucrează deja la o modalitate hiperluminică de a comunica video cu Pământul în timpul acestor călătorii-pionierat. Prin urmare, majoritatea minutului 36 este un mare Bun-Venit în galaxia Andromeda. Cu viteza curentă, se poate ajunge la centrul galaxiei în circa nouă minute, iar stelele cam zboară-zboară, așa că la 35min 30s, când distanța este 2 529 331.223

Evadarea în spațiul intergalactic presupune ieșirea într-un mare, mare gol vizual, care însă constă în mult hidrogen cald, ionizat, așa că temperatura exterioară nu mai este pe lângă zero Kelvin (minim înregistrat: 0.08 grade K), ci crește pe la 2200 de grade Celsius, mai mult cu o sută de grade decât maximul înregistrat la cățărarea prin atmosfera terestră. Dar se vede clar că în spate se conturează o foarte mare roată luminoasă, și că în față este mult, mult întuneric cu niște cercuri luminoase îndepărtate. Punct la 20 de minute, se intră în procesul de stabilizare a vitezei: durează 15 secunde să se reducă la zero accelerația, cu o medie de 2.1 procente pe secundă, așa că la 20m 15s viteza finală este 3719.437 ani-lumină pe secundă, cu pasagerii aflați deja la o distanță de 120 504.619 ani-lumină de casă. În spate Calea Lactee s-a transformat într-o roată mare, dar care totuși se cam duce mai încolo. Și roțile din depărtare se mișcă pe cer și unele, inclusiv Andromeda, se apropie și

Doar Eris mai este la alte vreo trei miliarde și jumătate de kilometri în față, fiind o chestiune de secunde până la depășirea ei. Temperatura externă a scăzut pe la -240 de grade Celsius. Soarele s-a transformat într-un punct de unt care se topește pe geam în spate. Pentru a le da de-acum pasagerilor o ambianță mai spectaculoasă și romantică în spațiu, comandantul reduce cu 75% luminozitatea becurilor, ca să se vadă mai bine feeria cosmică de pe geamuri. Sigur că și ochelarii cu virtualizare sunt la mare căutare. Pentru oamenii care îi poartă, senzația că plutești singur prin cosmosul nemărginit este magnifică. Momentan, spațiul îndepărtat (stelele) este tot imobil, doar restul de aștri pitici din Sistemul Solar și planetele noastre îndepărtânde putând oferi o mini-atmosferă de Războiul Stelelor. -Gata, de aici încolo o să devină, la început mai plicticos până când ajungem suficient de repede și de departe ca să vedem și mișcarea altor aștri, apoi tot mai interesant. Mergem către Gala

 După reușita excursiei spațiale către centrul Galaxiei, mai mulți călători dintre cei prezenți, precum și alți doritori, au afirmat că vor să se înscrie pentru o călătorie către Galaxia Andromeda, mai ales că de curând a rulat un film foarte interesant despre această galaxie și despre personajul legendar al cărui nume ea îl poartă. Între timp, agenția spațială a învățat cu celeritate din imperfecțiunile primei călătorii și, fiind vorba de mai multe nave de diferite mărimi în hangar, a luat măsuri pentru un și mai bun progres tehnic la următoarea călătorie. Programatorii agenției au fost puși să lucreze din greu la o versiune de Release 2.0 a sistemului informatic care gestionează suita de nave spațiale, pentru automatizarea inteligentă a întregului proces de decolare / accelerare / decelerare / aterizare, putându-se în același timp controla și regla gradul de intervenție umană asupra activității spațiale a navei, când merge ea prin cosmos. Aceasta, și pentru ca pe durata călătoriei co

Comandantul îi anunță pe pasageri să fie în continuare cu luare-aminte, căci partea cea mai delicată de zbor abia începe, și declanșează 10 secunde de decelerare către 3%, în medie cu câte 1.25% pe secundă. Distanța scade la 15.5 milioane de kilometri, iar după alte douăzeci de secunde constante la -3%, la circa 12.3 milioane. Încrezător, comandantul încheie tot minutul 99 cu schema aceasta, și distanța ajunge la zece milioane. Viteza s-a redus, pe rând, pe la 113367 și-apoi la 44073.5 kilometri pe secundă. Următoarele 10 secunde aduc o restabilizare, cu o medie de 1% abatere negativă de viteză. Ajungem la cam 9.5 milioane de kilometri și circa 39451 de kilometri pe secundă, la 99 de minute și 10 secunde de drum. Pământul și Luna răsar din ce în ce mai mult pe geamul mare din față, se distinge Pacificul lângă Americi. Comandantul, relaxat din nou, lasă viteza asta pentru următoarele 3 minute și 20 de secunde, iar ultimele imagini prinse de telescoape și de telecamere tocmai fac deliciu

Viteza aceasta maximă este de 51.43 de ani-lumină pe secundă. De la 18980.89 de ani-lumină parcurși încolo, ea se manifestă. La capătul celor 90 de secunde, s-a ajuns pe la 23661 de ani-lumină, deci o mare, mare parte din drumul până la miezul Galaxiei a fost făcut. Până acolo, cam aceeași varietate de forme și conținut. Planete, sateliți, comete, nove și supernove, stele pitice albe și roșii, asteroizi, meteoriți (organizați inclusiv în ploi de tipul Pleiadelor), centuri de asteroizi, planete pitice, nebuloase, nori stelari, unele planete singuratice (fără stele), foarte întunecoase și friguroase, de obicei din gaz înghețat, care în engleză se numesc „rogue planets”; câteva formațiuni dubioase care aduc a gaură neagră, și o densitate mai mare a stelelor, ce-i drept, pe măsura apropierii de Nucleu. La intrarea în cel de-al doilea sfert de oră al călătoriei, sunt 15 secunde de pregătire, în care viteza rămâne cea maximă, dar se pregătește scăderea ei. La circa 24484 de ani-lumină, 15 mi