Treceți la conținutul principal

EXPEDIȚIA SPAȚIALĂ - Partea 3: Coborârea și aterizarea

Comandantul îi anunță pe pasageri să fie în continuare cu luare-aminte, căci partea cea mai delicată de zbor abia începe, și declanșează 10 secunde de decelerare către 3%, în medie cu câte 1.25% pe secundă. Distanța scade la 15.5 milioane de kilometri, iar după alte douăzeci de secunde constante la -3%, la circa 12.3 milioane. Încrezător, comandantul încheie tot minutul 99 cu schema aceasta, și distanța ajunge la zece milioane. Viteza s-a redus, pe rând, pe la 113367 și-apoi la 44073.5 kilometri pe secundă. Următoarele 10 secunde aduc o restabilizare, cu o medie de 1% abatere negativă de viteză. Ajungem la cam 9.5 milioane de kilometri și circa 39451 de kilometri pe secundă, la 99 de minute și 10 secunde de drum. Pământul și Luna răsar din ce în ce mai mult pe geamul mare din față, se distinge Pacificul lângă Americi.


Comandantul, relaxat din nou, lasă viteza asta pentru următoarele 3 minute și 20 de secunde, iar ultimele imagini prinse de telescoape și de telecamere tocmai fac deliciul pasagerilor, care acum își deapănă impresiile. Unii dintre ei se îngrămădesc  pe la geam să se tragă în ultimele poze cu Calea Lactee „de la mama ei”, Pământul și Luna. Distanța s-a redus între timp pe la 1.6 milioane de kilometri, iar Pământul este acum aproape cât o Lună Plină de mare, și Luna mai mare decât un Luceafăr luminos și arătos.


Comandantul pregătește trenul de aterizare, programează în următoarele 30 de secunde o scădere de 1% pe secundă a deplasării (în medie, 0.64 procente în cele 30 de secunde de pregătire), distanța scade la cam 500000 de km, cu Luna la vreo 150000 de kilometri în lateral-stânga la vreo 35 de grade, încep să se vadă formațiunile de nori care aduc ploi de vară peste Amazonia, iar după minutul 103, de la cei circa 32426 de km pe secundă, se continuă ritmul de scădere de 1% pe secundă, la viteză. După 10 secunde, viteza este de circa 27564 de km/s, iar distanța, parțial în fly-by, de vreo 100000 de km. Are loc o nouă fază a decelerării, cu ajustare corespunzătoare de direcție, pasagerii sunt îndemnați să-și pună centurile și să își lase aparatele în niște rasteluri speciale de deasupra scaunelor, în alte 10 secunde coeficientul de decelerare mergând spre 4%, cu o medie de 2.4% pe secundă. Peste alte 20 de secunde de fly-by și redirectare la microsecundă, deștept realizate, cu cei 4% în minus, de la 21110 pe secundă se ajunge la cam 8903 km/s și 80000 de km distanță de Pământ, la 103m 40s, și decelerarea continuă în acest ritm, pe partea opusă Lunii, în alte 20 de secunde de fly-by combinat cu redirecție ajungându-se la circa 45000 km cu 3815.75 km/s.


-Acum vom reintra în atmosferă! Se va restabili gravitația naturală, deci momentan, după încetarea celei artificiale, veți resimți o măsură de imponderabilitate! Apoi, treptat, gravitația noastră pământească își va reintra în drepturi.


În minutul 105, după 10 secunde, cu un bun unghi de zbor, parțial pe fly-by, dar cu vreo 81 de grade direct, distanța scade la circa 5000 de km de locul decolării, identificat în mod foarte ingenios, și viteza ajunge la circa 2028 km/s. În următoarele 10 secunde, tot cu un soi de învârteală zig-zagată de fly-by cu direcție, se ajunge la 3000 de km cu 1339 km/s. Este categoric o metodă diferită de cea de la plecare, făcută drept înspre cer, însă este o variantă de luat în calcul la revenirea din călătorie. La terminarea minutului 105, cu același ritm de scădere a vitezei, se ajunge la 253 de km/s și circa 1750 de km depărtare de punctul de decolare/aterizare.


-Comandante, totul bine? Nava parcă se tot învârte în jurul cozii! Să n-o pățim tocmite-acuma... se târguiește un mușteriu călător, același care cârcotise la prima mare decelerare.

-Aveți încredere în metoda noastră! Dacă accelerăm și luăm direcție opusă acum, prelungim tatonările de aterizare și o luăm, practic, de la capăt. Vom mai exersa aterizările în viitor. Momentan, această metodă a vârtejurilor de vultur se poate aplica, garantat, cu succes, la revenirea dintr-o călătorie unde s-au atins viteze atât de neconvenționale!


Peste alte 15 secunde, viteza este 131 km/s, iar după alte 15 secunde, circa 68.7 km/s și 1140 de kilometri distanță de punctul de aterizare. Deja splendoarea norilor și chiar a unor fulgere se desfășoară ca un mare, mare covor pe dedesubtul geamului de jos al navei, care era „de jos” și la plecare, cu 105 minute și jumătate în urmă. Mai trec 15 secunde, direcția devine mai dreaptă înspre Pământ, și distanța s-a redus la 350 de km, cu viteza la 35.9 km/s. Nava se conduce în continuare după comenzile automate, programatice, luate la milisecundă (acum rangul timpului s-a mărit, în funcție de scăderea vitezei și de adaptabilitatea la obstacolele de la diverse distanțe, distanțe devenite și ele mai mici).


Alte 5 secunde de mers drept și mai sunt 165 de kilometri; și 28.156 km/s. După alte 5 secunde de mers ajustat, distanța este de 25 de kilometri și viteza de 22.056 km/s, fly-by-ul fiind accentuat acum, iar frecarea cu atmosfera de mai jos fiind destul de riscantă - de bine, de rău, la 25000 de metri NU suntem chiar în troposfera terestră, aerul este mai rarefiat. De aici, de la 105m 55s, nava mai face învârteli la înălțime timp de 35 de secunde, până ce viteza ajunge la 4.9 km/s și distanța circa 36 de km (dar cu altitudine de 24 de kilometri) față de aterizare, de aici de la 106 minute și jumătate urmează 5 secunde de mărire la 5% a decelerării (4.4% media pe secundă), viteza ajunge la 3.753 km/s și distanța circa 40 km, la o altitudine de 22.5 km, apoi 10 secunde ceva mai drept-înainte cu cei -5% aduc nava la circa 12 km distanță (cu altitudine de 10500 de metri) și la 2148 de metri pe secundă. Sunt 106 min 45 sec de la decolare. Alte 10 secunde cu o combinație frumos echilibrată de eschivă (fly-by) și mers în față aduc viteza la 1222 de metri pe secundă, la 18 km de aerodromul spațial și o altitudine de 10200 de metri. După alte 5 secunde se fac cele 107 minute de zbor, cu 903 metri pe secundă viteză descrescândă, 12 km distanță și 10 km de altitudine. Alte 10 secunde de zbor drept se soldează cu 5 km distanță la 4500 de metri înălțime și 515 metri pe secundă. Deja se recunosc formele orașelor învecinate, cerul s-a reînălbăstrit și sunt și nori pe deasupra. S-ar putea ca mai încolo să cam plouă.


Următoarele 10 secunde sunt încununate de un singur kilometru rămas până la aterizare, 900 de metri altitudine și 293 de metri pe secundă viteză, ceea ce înseamnă că mai este nevoie de niște secunde de dans artistic astronautic pe cer până mai scade viteza. Alte 10 secunde, și se fac 107 minute și jumătate. Contorul de la bord pretinde că s-au parcurs 506368520884337053.031 de kilometri (peste 500 de milioane de miliarde), sau cei 53530.337 de ani-lumină (cifra asta nu se mai putea schimba, cum am mai zis), viteza curentă este 167 de metri pe secundă, la 1.6 km de aerodrom cu 840 de metri altitudine. Alte 10 secunde, și viteza a scăzut la 101 metri pe secundă, la 600 de metri de aterizare și 500 altitudine. Sunt 107 minute și 50 de secunde, așadar.


Aerodromul este făcut din materiale extrem de rezistente la coliziuni de sute de kilometri pe oră, și de asemenea, nava spațială poate suporta un impact la o astfel de viteză cu pământul. După alte 5 secunde, distanța este de 100 de metri, la 90 de metri înălțime, nava face o mare umbră instalațiilor de la sol, dedesubtul ei fiind un perimetru fără clădiri sau alte obiecte de înălțime, care să îi faciliteze așezarea. Viteza s-a redus la 75 de metri pe secundă (adică 270 de kilometri pe oră, una destul de rezonabilă pentru a aborda o așezare pe pământ). În ultimele 5 secunde din minutul 108, cu o decelerare mai rapidizată procentual și câteva ultime, iuți învârteli destinate să scadă altitudinea și viteza, nava ajunge aproape de solul stației de lansare și, punct în secunda cu care se termină minutul, se așază pe sol cu o viteză de impact de 48 de metri pe secundă (însă totul rezistă eroic, și forța izbiturii nu afectează pasagerii, fiind bine absorbită).


Contor final: 506368520903144460.5 kilometri parcurși, 108 minute de bord (culmea e că și jos pe Pământ trecuseră tot o oră și 48 de minute), 53530.337 de ani-lumină, o droaie de terabaiți de poze și... filmări spațiale realizate cu încetinitorul (inclusiv cadre la femtosecundă pe timpul zborului mai rapid) cu minunățiile văzute prin telecamere și telescoape, plus pozele făcute de călătorii care avuseseră timp să-și regăsească dispozitivele de fotografiat pe care trebuiseră să le depoziteze în camera specială a navei la decolare), o călătorie absolut formidabilă încheiată în siguranță și cu succes, și un zbor care călește pentru viitor echipajul cel temerar - un veritabil zbor-lecție, care ne descoperă puterea super-fizicii, a astronomiei și a Universului.

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a