Treceți la conținutul principal

EXCURSIA SPRE ANDROMEDA (partea 4) - Primele impresii andromedice

 Șase dopuri mari de plută țâșnesc spre lampadarele slab iluminate, în culori superbe, din tavan; în lumina care vine de la stelele relativ dese de afară (densitatea medie stelară, scanată de aparate, este în zona respectivă de circa 2.5 ori mai mare decât cea raportată pentru Calea Lactee, sortimentele de șampanie sclipesc, iar spumele fac deliciul mulțimii. Pasagerii ciocnesc paharele, fac poze cu ei și cu Universul de afară și beau cu măsură, fiind oameni civilizați. Unii mănâncă desert, pentru ca să îndulcească clipa. Câțiva regretă că nu se pot filma live pentru a transmite frumusețea pe Pământ, dar comandantul îi asigură că se lucrează deja la o modalitate hiperluminică de a comunica video cu Pământul în timpul acestor călătorii-pionierat.


Prin urmare, majoritatea minutului 36 este un mare Bun-Venit în galaxia Andromeda. Cu viteza curentă, se poate ajunge la centrul galaxiei în circa nouă minute, iar stelele cam zboară-zboară, așa că la 35min 30s, când distanța este 2 529 331.223 de ani-lumină și viteza este cea PE care o știm, printr-o rutină prestabilită (comandantul NU este nevoit să apese explicit un buton de decelerare), o nouă rație de decelerare este aplicată, ca oamenii să se bucure mai pe îndelete de priveliști, căci primele câteva mii de ani-lumină de după inserția galactică au presupus, ce-i drept, străbaterea unor zone de stele marginale, spații interstelare dominate de rămășițe de stele moarte (provenite în special din foste supernove și pitice roșii), urme de praf de nebuloasă stelară și... planete singuratice, fie sub formă pur solidă, fie ca gaz înghețat, fie mai mici sau comparabile cu Pământul, fie, unele dintre ele, cam până pe la jumătate între raza lui Saturn și cea a lui Uranus, conform datelor scanate iute-iute.


Una dintre planetele singure, în special, atrage atenția prin nuanțele superbe de verzui-închis, vernil și verde-albăstrui foarte închis, părând să aibă relief stâncos și formațiuni noroase, fapt greu de crezut la cât de scăzute ar trebui să fie temperaturile pe o astfel de planetă, făcând în mod obișnuit imposibilă starea de agregare gazoasă - dar, curios lucru, rezultatul scanării termice relevă că media la suprafață este de -175 de grade în loc de sub -200 (deși cea mai apropiată stea este la peste 25 de ani-lumină), fapt datorat, neîndoielnic, unui nucleu foarte cald sau, poate, unor gheizere subterane, ori și una, și alta. Localizarea planetei este bine memorată, astfel că pe viitor se pot face cercetări mai de aproape asupra ei.


Din unele locuri ale acelei planete, cerul poate fi văzut, dar trebuie să fie o prelungă noapte rece fără lună și fără stele.


Noua decelerare, aplicată instantaneu, se setează la 0.5 la sută pe secundă, iar fix la minutul 36 depărtarea este 2 535 221.71 și viteza 176.96, măsurate în aceiași ani-lumină. Într-adevăr, zborul din exterior al punctelor încetinește. Nava trece printre două mari formațiuni poligonale de tip nebuloasă stelară, una galben-verde, alta albastră-roșiatică, parcă ar fi niște exemplare de rahat turcesc la caserolă. Oamenii fac iar poză, spate în spate cu minunea.


Nava mai schimbă direcția, paralelizându-se cu centrul galaxiei, tocmai ca să se vadă mai multe părți. Un om se miră de numărul de kilometri, mare de douăzeci de cifre zecimale exacte și începând cu cifra 2, ceea ce înseamnă că este mai mare decât 2 la puterea 64 (mai cu seamă că ultima cifră poate fi impară). Fiind programator, el știe că în tipurile de date obișnuite numerele (întregi sau cu virgulă) nu se pot reprezenta precis dincolo de, cel mult, precizia 2 la 64, adică mantissa pe 64 de biți (partea strict zecimală, diferită de partea de exponent care stabilește câte cifre pot avea numerele din acel tip de date, în sensul că maximul numerelor este 2 la puterea [2 la puterea numărul acela de biți exponențiali minus unul]) - sau, altfel spus, că divizorul impar cel mai mare al unui număr, care poate fi chiar numărul însuși, trebuie să fie mai mic de 2 la 64 ca să nu fie trunchiat în memorie (dacă este pe virgulă mobilă, cu mantissă și exponent de număr de cifre) sau să se poată pur și simplu reprezenta, dacă este întreg pur.


-Numărul ăsta nu cumva e prea mare ca să poată fi redat exact? Uite aici la kilometri... Știu că peste 2 la puterea 64 sigur nu se poate, în mod normal! Este vreo bibliotecă de BigInteger, ceva?

-E limbajul C cu bibliotecile GMP și MPIR. Reprezinți acolo numere mari la greu, rapid și eficient! Sunt programe special gândite și scrise pentru progresul spațial!


Când se fac 37 de minute, sunt 2 544 498.797 de ani-lumină la activ, și viteza este 130.997 pe secundă. Deci zborul punctelor de afară încetinește progresiv. Este adevărat că nava face acum și mișcări zig-zagate, redirectări, întoarceri parțiale, ca oamenii să vadă tot mai bine prin ce trec. Alte nebuloase frumoase trec pe lângă ei. De asemenea slideshow-ul le depistează și le pune înaintea ochilor cele mai interesante sisteme stelare din zona prin care trec (la o rază de 1000 de ani-lumină împrejur, din 10 în 10 secunde). Câțiva martori cu o viziune mai răbdătoare asupra vieții decretează că s-au plictisit deocamdată, că au văzut destule și că vor să tragă un pui de somn, preferabil în paturi, și apoi să vadă mai departe ce e pe-afară, că oricum se tot adună date.


-Haideți cu mine! Vă arăt camera! le spune un stewart special desemnat să aibă grijă de dormitoarele navale.


Cei trei șoltici au mers în camera cu capacitate de 8 paturi și 10 pe 10 metri care era înadins pregătită pentru oaspeții cei moleșiți ai odiseei spațiale. Miroase foarte frumos, a detergent, întocmai ca acasă pe Pământ. La mijlocul unui perete, un geam perfect rotund, a hublou, cu raza de 40 de centimetri, le arată mai departe ce e afară.

-Vreți să-l acoperiți? întreabă cameristul.

-A, nu, nu ne deranjează, și așa ni se închid ochii și e... noapte afară, face mucalit unul dintre ei.

-Bun atunci. Să aveți odihnă plăcută!


Nava se plimbă, se răsucește și se învârtește mai departe, și la bord toată lumea rămasă trează se veselește.

Minutul 38 se termină cu 96.972 de ani-lumină/s și 2 551 366.263 parcurși. Centrul Andromedei este la circa 80000 de ani-lumină mai în dreapta, momentan nava face cercuri galactice de vultur prin spirala marginală, în așteptarea unei viteze rezonabile ca oamenii să vadă mai bine minunile, să nu treacă prin ele ca șoarecele printr-o bucată de brânză putredă. Minutul al 39-lea se finalizează cu 71.785 al/s și cu 2 556 449.979 străbătuți, iar al patruzecilea, în aceeași tentă, cu 53.139 al/sec și 2 560 213.256 parcurși. Și totuși, viteza încă mai este mai mare decât cea maximă de călătoria trecută!


Chiar dacă zborul stelelor s-a încetinit semnificativ, totuși încă nu a venit vremea ca oamenii să vadă foarte clar capodoperele cosmice prin preajma cărora trec. Orientativ, așa, ei mai traversează zone cu nebuloase și supernove, ocolesc centuri importante de asteroizi și uneori chiar își permit să treacă prin praful fin al anumitor resturi stelare, lucru nepericulos la o viteză suficient de mare, și în orice caz pot să observe datele din slideshow și să se și uite prin ochelari, să experimenteze cvasi-real zborul singuratic printre stele.


Andromeda pare să fie o galaxie relativ caldă, căci chiar când, în instantaneele de mare viteză, nava nu se află prin vecinătatea vreunei stele (să nu treacă la mai puțin de 5 ani-lumină de ea), temperatura exterioară scanată și captată nu scade sub -260 de grade Celsius, fapt datorat, probabil, unei persistențe mari în vid a particulelor calde din stelele care au murit. Normal ar fi ca, departe de stele (și cinci ani-lumină chiar reprezintă o depărtare îndeajunsă), temperatura de zero absolut să fie frizată. Deci altă deosebire între Calea Lactee și Andromeda.


Și în minutele următoare, până când viteza descrește rezonabil, nava se mai tot preumblă printre măruntaiele marginilor Andromedei, iar fuga stelelor din afară se potolește din ce în ce. Când se împlinesc 42 de minute de drum, sunt 29.12 ani-lumină pe secundă și 2 565 022.147 făcuți. Circa 72 de milenii-lumină despart nava de miezul galactic al problemei. Dar oamenii au putut deja vedea chestii noi, și momentan nimeni nu se mai plictisește. Cei trei plictisătui tocmai ce adorm în paturile lor confortabile, nu înainte, totuși, de a mai arunca o ocheadă plăcută prin hubloul care demonstrează la ce plimbare fenomenală s-au înhămat și de care-i bine să profite cu nesaț.


Încep să se distingă cu ochiul, în treacăt deocamdată, contururi de constelații ce seamănă cu forme din viața pământeană reală, precum o cană cu două toarte (!), un bou, un copil cu mâinile rășchirate (și în constelația Copilul ochii sunt compuși din niște grupuri de stele alburii duble sau triple, deci multi-stea, iar degetele de la mâini sunt colorate de stele portocalii, gălbui și... roșii! Cam toată gama de culori stelare este cuprinsă aici, gâtul copilului fiind albastru), o pară formată din stele albe și roșii laolaltă, practic de pe la capetele opuse ale spectrului stelar, cu mari și cu mici; până și astronomii cei inveterați, pardon, versați, ba nu, trecuți zdravăn prin ciurul meseriei, se miră și-și și împreunează mâinile în fața spectacolului stelar în plină desfășurare, mai ales că aceste lucruri li se descoperă tot mai stabil, pe cât scade viteza - de pildă Copilul este remarcat prima dată pe la mijlocul minutului 44, iar para prin primul sfert din 45.


Nava schimbă cu 30 de grade direcția, mergând mai drept către centru. Curând se termină 45 de minute, cu viteza 11.812 al/secundă și distanța 2 568 478.023 de ani-lumină. Până la centru sunt cam 70500 de ani dintr-ăștia. Diametrul exact al Andromedei este măsurat pe la 181000 de ani-lumină, fiind serios mai mare decât a noastră, aproape de două ori. Temperatura externă a crescut pe la -248 de grade. Înăuntru, climatul rămâne foarte agreabil, de asta nu încape îndoială. Câțiva călători merg într-o cameră alăturată să joace fotbal în spațiu. Special pentru camera respectivă, comandantul dezactivează puțin gravitația artificială, așa că jocul se transformă implacabil într-o plută prin aer. Bufetul suedez s-a și golit pe jumătate, așa că stewarzii aduc alte alimente savuroase din rezervele de pe navă.


Oamenii au, într-adevăr, senzația că minutele curg mai greu, special, la fel ca la prima călătorie sau chiar și mai și, că acum și condițiile sunt altele. Anumiți pasageri încă nu realizează pe deplin locul în care se află și vor să navigheze cu telefoanele pe Internet sau chiar să sune acasă (să nu uităm că mulți dintre ei nici nu au mai umblat cu avionul măcar), și sunt nedumeriți de ce nu le merge rețeaua. Fiecare minut este bogat încărcat aici. Totuși, este bine ca viteza să mai scadă, ca mai multe să se vadă.


La 48 de minute, viteza s-a redus la 4.792 ani-lumină pe secundă și distanța este 2 569 879.909. Circa 69300 de ani-lumină până la centru (căci nava nu merge tocmai perfect drept într-acolo). Lumea distinge acum cu ochiul liber, clar, niște aglomerații arătoase de planete în incinta unor stele roșii și galbene. Anumite stele au chiar și peste 20 de planete, toate cel puțin la fel de mari ca Marte, unele dintre ele cam de 2.5-3 ori mai mari la diametru decât Jupiter. Scannerele de informații de la bord relevă că acestea sunt în stare solidă și că au densitate similară planetelor terestre din Sistemul Solar, fapt evident uimitor la așa planete mari. Apare confirmarea că unele dintre ele au gheață și apă în stare lichidă. Dar niciun semn de vreun dispozitiv extraterestru. Nava călătorește în continuare singură.


-Peste câteva minute cred că stabilizăm viteza pentru mai mult timp, spune comandantul. Astfel putem vizita în liniște și pace mai multe frumuseți pe-aici. Ne amintim că suntem pregătiți pe deplin acum ca să petrecem mai multe ore explorând, iar la cât de mare este această galaxie, dacă potrivim viteza, avem o oportunitate excelentă s-o parcurgem în lung și-n lat! La nevoie, în caz excepțional, putem chiar decelera mai mult, pe parcurs, pentru anumite comori care ne iau ochii. Reiau rugămintea să nu vă speriați, fiindcă putem să spunem că aici călătorim în condiții de securitate perfectă. Avem aer regenerat permanent, rezerve consistente de hrană, mecanisme de reprelucrare a resturilor digestive (deși știu că vi se pare straniu și chiar respingător, pe alocuri, ce auziți), și includem aici regenerarea apei, și mai știm că toți suntem oameni cu structuri psihice tari, deci putem sta în spațiu și mai multe zile, căci precum iar bine știm, propulsia energetică a navei se bazează pe resurse durabile, cu potențial cvasi-peren, absorbim chiar energie din spațiu! Suntem o mașinărie multienergetică și stăpânim tainele vizibile și invizibile ale materiei atomice și subatomice, pe cele ale materiei convenționale, mendeleeviene, și pe ale celei neconvenționale. În plus, suntem o comunitate de prieteni, de oameni intelectuali, vorbim un limbaj comun și... ce mai putem spune? Suntem în elementul nostru!


Toți aprobă opinia comandantului. La împlinirea a cincizeci de minute, nava este la 2.626 ani-lumină pe secundă și a parcurs cu totul 2 570 313.543 de ani de-acest soi. Sunt 69000 de ani-lumină până la centrul Andromedei.


Nava se apropie de un grup mai mare de stele, dispuse în cordoane aproape drepte și aproape paralele, un fel de constelație „Gardul Ghimpat”, de mărimi mijlocii și mari, deci galbene, albastre și albe, alternând pe fiecare rând. Sunt câteva sute de stele, depărtate între ele cu cam 15-50 de ani-lumină, și nava trece pe lângă primele dintre ele undeva pe timpul minutului 52. Câteva din ele au și planete, una dintre acestea este ca o variantă albastră a planetei Marte, însă cu un diametru de cam 1.7 ori cel al Pământului. Scannerul de bord indică faptul că ziua pe această planetă ține 1.44 zile terestre, iar anul, circa 910 zile de-ale noastre. Date de acest gen sunt oricum stocate din abundență și în legătură cu alte planete andromedice. Însă aceasta albastră atrage în mod deosebit atenția privitorilor. Are rotunjimi care seamănă a urme de lacuri, în realitate pot fi văi formate prin eroziunea unor cratere mari. Temperatura medie la suprafața planetei este circa 70 de grade Celsius, deci relativ mare ca să poată găzdui viața așa cum o știm noi, bazată pe apă și pe temperatura corpului nostru.


După 52 de minute, avem 1.439 ani-lumină/secundă și 2 570 551.185 de ani-lumină în palmares. Deci oamenii tot nu pot vedea în timp real nava pe geam, ci în pozele și scurtele video very slow motion captate (cu cadre la sute de picosecunde). Se trece prea repede pe lângă planete ca să poată fi observate direct, în treacăt. La jumătatea minutului 53, viteza este instantaneu stabilizată la 1.238 ani-lumină într-o secundă, la circa 2570592.4 ani-lumină de casă.


-Dacă vrem să vedem mai bine anumite sisteme stelare, putem încetini nava și mai mult! Suntem la aproximativ 68800 de ani-lumină de centrul galaxiei. Avem multe ore la dispoziție să ne bucurăm și să căpătăm amintiri de neuitat. De asemenea, putem accelera ca să ajungem mai repede la anumite destinații mai cuprinzătoare și remarcabile. Consider că ați învățat deja bine nava și vă dați seama cât de flexibilă este paleta noastră de viteze! declară comandantul.

-Corect! susține cineva din public. Pentru lucrurile mai mici precum planetele, dacă nu decelerăm, avem oricum o podoabă de poze și filmări.


Până la finalul minutului 55, navigatorii depășesc constelația Gardului, iar unii oameni mai ochioși reușesc să dibuiască prin telescop și ochelari și câteva arătări care seamănă a planete. Distanța este acum de 2 570 779.938 de ani-lumină. Călătorii se pregătesc serios să servească masa de prânz, având la dispoziție o varietate de bunătăți pământești și timp berechet să se desfete sub splendorile incomensurabile ale Spațiului.


Mesajul complet despre poziționarea ca distanță și viteză spune așa:

Noua viteză și noua distanță la capătul intervalului: 11 710 821 592 703.030 km/s (de 39 068 308.800 ori cea a luminii), 24 318 210 994 777 091 975.000 km. Ani-lumină de viteză: 1.238, ani-lumină parcurși: 2 570 779.938. Parseci pe secundă: 0.380, parseci parcurși: 788 187.887.


O imagine difuzată pe computerele interne arată cu exactitate centimetrică (!) plasarea curentă în cadrul Andromedei, pe ecrane văzându-se și galaxiile învecinate, inclusiv a noastră, cu păstrarea uimitoare a proporțiilor - o altă dovadă a superiorității și măiestriei științifice și tehnice cu care a fost concepută și dezvoltată nava.

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a