De această dată drumeția este cea mai proaspătă, făcută pe 23 și 24 ianuarie 2019. Anul trecut pe 28 iulie, când mergeam prima dată pe jos până la Ștefan cel Mare, pe la mijlocul Șerbăneștilor din comuna Rociu, acolo unde avem 35 Ștefan cel Mare și „Negrași 17” și DJ659 cotește brusc la stânga, am văzut cum mai în față-dreapta pornește alt drum (DJ703B) la care e distanța 9   Costești și care-o ia spre apus peste câmp, și mi-am zis atunci că poate odată o să mă duc pe jos și pe-acolo, pe unde NU umblasem, ca să ajung iarăși prin Costești, pentru kilometrii noi de pe acest drumeag. Și pentru 23 ianuarie în 2019 am hotărât ca seara, după serviciu, să fac drumul ăsta pe jos, prin Șerbănești și Costești, chit că de la Costești la Pitești mai fusesem pe jos în 20-21 iulie anul trecut, ieșind pe după Bradu la dreapta peste câmp pe DJ659A care trece pe la Pârvu Roșu, și anticipând c-am să fiu înapoi spre dimineață acasă, joi, 24 ianuarie 2019. Că doar suntem liberi astăzi. Am făcut ruc

Aici eram în clasa a zecea, în noiembrie 2005, în perioada aceea cu greva, și într-o duminică seara avusesem o ceartă acasă, așa că luni, pe 14 noiembrie 2005, eram supărat. La Colegiul Brătianu, domnul profesor Florin Stana, care era și dirigintele nostru, a fost o vreme singurul care a ținut orele (de chimie), iar noi aveam în orar chimia lunea și joia. După ce am făcut ora asta în lunea aceea ( a doua săptămână de grevă), eu nu m-am dus direct acasă, ci am plecat pe jos prin oraș, cu tot cu ghiozdanul din spate. Trebuie c-am ajuns prin Craiovei ori Exercițiu, nu țin bine minte, dar în mod sigur prin Războieni, în sud-vestul orașului, de unde mai departe, dintre blocuri, se poate ieși într-un câmp mare de lângă Pitești, care duce spre groapa ecologică de gunoi ( avem așa ceva ) sau spre satul Basangești, și dacă mergi pe el spre sud treci și pe lângă Bradu. Era oarecum înnorat și eu, supărat pentru situația de acasă, voiam să ajung mai târziu, în orice caz întâi să umblu pe jos

Luni, 20 mai 2002. Am plecat de la școală după-amiaza (NU chiul) și, nemergând direct acasă, m-am dus spre Pădurea Trivale - cred totuși să ne fi dat mai devreme drumul lunea aia. Am mai zis că pe 18 februarie 2001 fusesem la Grădina Zoologică a orașului, mergând adânc în pădure și văzând, la intersecția cu aleea Grădinii, cum șoseaua (DJ703E) se duce mai departe printre copaci. Și rămăsesem curios ce-o fi mai încolo. Acum voiam să văd, în sfârșit, singur, cu propriul organism, ce este dincolo. Era înnorat și cald, m-am dus cu ghiozdanul în spate. Nu țin minte să fi alergat, în perioada 2001-2004 am avut drumuri pe jos și la pas, și cu alergare, dar și așa se înțelege că trebuia să ajung acasă până la urmă, nu era de stat pur și simplu pe loc, în natură. Am trecut pe la Gura Trivăii ( așa se începe ), printre case, apoi am intrat sub copaci, am depășit Schitul mai încolo, urcând pe dalele pavate (pe care coborâsem pe 14 ianuarie 2002, seara pe întuneric, dinspre cartierul Tri

Aici am să unesc câteva drumuri care, efectiv pe jos, au avut mai puțini kilometri, luate parte în parte. Sâmbătă, 4 august 2018, am hotărât să merg a doua oară în viață la Ștefan cel Mare, luând autobuzul până acolo și apoi trecând pe jos prin zona Șelaru - Fierbinți de Dâmbovița, și înapoi peste câmp la Ștefan cel Mare, cu autobuzul înapoi la Pitești. Așa că în dimineața însorită am mers la Autogara de Sud din Pitești și-am luat mașina care merge hăt până la capătul județului la Ștefan cel Mare. M-am așezat la locul preferat ( la geam în spate, pe stânga ) și-am plecat din oraș prin Prundu, ieșind pe Autostradă (spre surprinderea mea) și intrând apoi pe primul pod, dintre kilometrii 103 și 102, pe la Oarja. După drumul oarecum cotitor printre casele orjene (cred că numai pe DJ503), tot pe drumul ăsta județean am făcut stânga spre Rociu, iar de-acolo se merge dreapta pe DC104 până în Gliganu de Jos, apoi înainte pe DJ659 pentru restul de drum până la Ștefan cel Mare, traversând p

Sâmbătă, 1 octombrie 2011, după ce în sâmbăta de dinainte fusesem prima dată în viața mea la Brașov, iar duminică și în Craiova, cu microbuzul, mi-am zis să mă duc din nou la Brașov și de-acolo, pe DN1, și la București, să umblu prin ambele orașe dorite și, prima dată în viață, să merg și pe drumul de la Brașov la București. Am mai zis că-mi dorisem de-a lungul timpului să ajung în Brașov, îmi fusese dor și de Bucureștiul natal, iar în 1998 și 2002-2003 fusesem în zona dintre Predeal și Sinaia, cu variații ale depărtării față de Brașov și de București pe-acolo. Iar acum, în 2011, călătoream propriu-zis pe la Brașov și voiam să merg pe tot DN1 până în București, într-o sâmbătă de 1 octombrie asemeni celei din 1994. Am plecat de acasă când încă era întuneric, se lumina puțin când eram pe drum. Microbuzul de la Autogara Sud Pitești pleca la 7 fără un sfert dimineața, din ce-mi aduc aminte, urma la 11 fără ceva să fie acolo; aveam de gând să mă mai plimb prin Brașov pe jos și-apoi, d

De data asta lăsăm încolo anii 2003 și 2004 și urcăm prin 2011, când am făcut o drumeție de după-amiază și de seară prin Poiana Lacului și Cerbu, atingând maxime noi de depărtare de Pitești pe șoselele spre Drăgășani și spre Craiova. Marți, 15 noiembrie 2011, în a doua parte a zilei, cu soare pe cer în partea de vest, am plecat de acasă pentru o drumeție care se depășească comuna Moșoaia și locul de după ea, unde ajunsesem pe 15 iunie 2009. Voiam să ajung pe jos mai departe de acolo, și să văd stâlpul de lângă Pitești de pe șoseaua spre Drăgășani cu ocazia asta, pe lângă vizitarea unor locuri noi. Cum mă duceam spre Trivale așa, m-am întâlnit cu un fost coleg de clasă din liceu, Marius, care m-a întrebat mirat dacă nu am cursuri, când i-am zis că merg la plimbare pe jos. Nu, nu mai aveam în ziua aia. Am urcat prin cartierul Trivale în soarele coborâtor al după-amiezei de noiembrie și, pas cu pas, vorba întâiului dascăl al patriei, am ajuns iar la ieșirea cu pădure, la borna cu „188

În luna mai 2004, amintindu-mi insistent  de drumul mare din luna iunie 2003 când alergasem pe Autostradă noaptea ca să văd furnalul de la Arpechim de departe, dinspre București, mi-am propus să mă duc din nou acolo, de astă dată și mai departe de kilometrul 95, să-l văd mai de departe. De astă dată plecam de acasă din Pitești, nu din Piscani, eram ceva mai aproape. În seara sâmbetei de 22 mai 2004, cu buletinul la mine ( noutate față de 2003 ), m-am furișat din casă, lăsând-o pe bunica la televizor, și am luat-o la alergare prin Pitești către extrema sud-estică a orașului, adică spre Prundu. Mai fusesem și în aprilie noaptea pe autostradă, dar acum voiam să ajung mai departe decât în 2003. Purtam barbă crescută la data aia, avusesem o dezvoltare fizică prematură între 11 și 14 ani. Am alergat așadar pe kilometrii dintre casă și capătul autostradist al Piteștiului, mai bând apă arteziană pe drum, firește. Bine că era furnalul aprins, că fără lumini nu avea sens drumeția asta no

Vineri, 18 aprilie 2003, când trebuia să luăm vacanță de Paști în clasa a șaptea, aveam prima oră în orar Matematica, așa era vinerea. Domnul profesor Ion Safta, care ne preda la școala 10 din Pitești, NU a venit în acea zi, așa că noi am plecat ( de fapt doamna psiholog ar fi urmat să stea cu noi la oră, dar noi ne-am pripit de-am plecat). Alte ore oricum nu erau în plan de făcut în acea vineri, așa că puteam pleca direct acasă, dar eu am vrut să fac o mare aventură pe jos spre nord, dincolo de Găvana și de Bascov. Joi în 13 iunie 2002, pe mare soare cu căldură, mai mersesem niște kilometri dincolo de intrarea în Bascov (aproape de care mă oprisem pe 5 octombrie 2001, la pod), dar acum aveam de gând să merg mai mult. Așa că sub norii acelei zile reci de aprilie, în care primăvara tot întârzia. m-am dus, predominant prin fugă, spre nord prin Pitești - Calea Bascovului, Bulevardul Nicolae Bălcescu cu toți kilometrii aferenți (fiind lung), în fine, am ajuns la capăt în nord, trecâ

Acum suntem în ciclul „Drumuri la 13 ani în 2003”, aici trebuie să mărturisesc cum am mers prima dată pe jos în satul din comuna omonimă a ducelui de Albota. Marți, 25 martie 2003, era o zi excepțional de caldă și însorită în acel martie friguros, o scurtă gură de căldură în primăvara poate cea mai rece (pe martie și aprilie) din 1990 încoace. Eram a treia oară de serviciu pe școală de dimineață. Și am plănuit, încă înainte de ziua asta, ca după ce ies din tura de serviciu (scutit de cursurile de după-amiază la care mergeam ca elev gimnazial la Școala 10 din Pitești) să intru pe șoseaua spre Craiova, o zonă unde mai intrasem pe 16 septembrie 2002 pe DN65B, dinspre Prundu, doar că acum aveam să merg mai sus, dincolo de panta cu silozul, pe când în 2002 mă întorsesem în oraș, probabil prin cartierul Craiovei. Așa că după prânz, gata tura, am pornit prin oraș către Prundu, prin soarele acela, ca apoi s-o fac dreapta la kilometrul 110 pe tronsonul amintit, care trece pe la Geamăna-Br

Pe asta am făcut-o în noaptea de 29 spre 30 iunie din 2003, după sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și de asemenea după ce organismul meu s-a refăcut suficient în urma drumeției mari din 19-20 iunie anul ăla. Am vrut să ajung astfel la apus de Pitești, dincolo de luminile nocturne ale orașului, așa cum se vedeau ele de departe noaptea de la Piscani - fie de jos din vale, fie de sus din nuc, și asta pe jos prin puterea alergării (mai degrabă decât cu mersul pe jos, la acea vreme). După 20 iunie, am mai avut trei încercări de a ajunge pe jos din Piscani în Pitești: 23/24, 25/26 și 27/28 iunie, dar de fiecare dată, deși cu distanță crescândă, m-am întors de pe jos, nesimțindu-mă în stare să continui - ultima dată ajunsesem pe la Pepiniera de la kilometrul 5. Iar acum, în seara de 29 iunie, după sandocanul de Sfântul Petru (fie-mi iertată exprimarea), cu organismul alimentat și mai odihnit între timp, m-am furișat iar seara, hop peste poartă, și mă gândesc totuși că acum

Era Noaptea de Înviere din 2003. Duminică, 27 aprilie 2003, când noaptea se ținea, la biserica Sfântul Nicolae din Piscani, slujba Învierii Domnului Iisus Hristos pentru acel an, eu am plecat de acasă acolo, dar NU am stat la toată Sfânta Liturghie, având zvâc și dor de ducă. Bunica dormea acasă și eu, nu țin minte ora, am plecat să alerg puțin prin sat. Cu câteva zile înainte, după o ceartă cu ea, mă gândisem ca în noaptea de Înviere, când aveam să plec de acasă, să mă duc pe jos în afara Piscaniului, până la drumul dintre Pitești și Mioveni. Am alergat spre nord, dinspre biserica din sat, până la vreo sută de metri dincolo de casa noastră. Mai treceau câțiva oameni pe drum, pe lângă care am alergat, și cineva din ei a zis „tataie”, mă gândeam că îmi zice mie, dar cred că bunicul lui era în grup. M-am întors acasă să beau apă din găleată, apoi am ieșit iar și hop cu fuga jos în vale. Cred că pe la 2 noaptea era. Vremea se mai încălzise oarecum după frigul din primăvara aia,

...tot în anul 2003. În seara de 30 aprilie 2003, supărat după o ceartă cu bunica, și cum deja deschisesem un ditamai sezonul de escapade pe jos, inclusiv noaptea ( o să mai zic despre asta ), am hotărât, fiind în vacanța de Paști la Piscani, să fac al doilea drum de noapte pe jos, primul o să fie spus într-un episod următor. În anul acela eram foarte croit să alerg pe jos pe distanțe mai mari și să-mi pun în aplicare mai vechea dorință de a fi hoinar de noapte . Și înainte de ora 11 seara (22:49 la telefonul public de la chioșcul din sat), după ce am sărit discret poarta curții casei, coboram din Piscani pe DJ731, către DN73 care duce spre Pitești. Eram a doua oară noaptea pe jos de la Piscani la Pitești, luminile orașului fiind vizibile de acolo, de departe. Venea un mare val de căldură în țară, aproape de recorduri absolute, după frigul care tot fusese în primăvara aia, iar mie îmi sunau în cap melodii de la radio, inclusiv „Candy - Căzut din cer” și „Pops - Bum Bum”. Și a

Vineri în 7 martie 2003, când eram în clasa a șaptea, am făcut pentru prima dată în viață de serviciu pe școală de dimineață. Mai fusesem după-amiaza, când învățam noi, gimnazialii, pe 29 octombrie și 5 decembrie în 2002,  și acum urma să sun cu clopoțelul și pentru cei mici. Programul normal era de la 8 dimineața la două după prânz, iar celălalt schimb, de la 2 la 7 seara. Colega care îmi urma la catalog a venit cu o oră mai devreme, iar eu am plecat de la școală pe la ora unu, scutit de orele de după-amiază, ca elev de serviciu pe școală, dar NU m-am dus acasă imediat. Era o zi de iarnă târzie, cu soarele după norii albi, ăn anul ăla frigul lungindu-se cam mult în primăvară. Eu voiam să fac un drum pe jos, cu alergare, cum îmi plăcea la vremea aia, prin Pădurea Trivale și dincolo de ea. Pe 18 februarie 2001, o duminică noroasă, fusesem la Grădina Zoologică din Pitești, pe jos cu niște cunoștințe de familie, și devenisem curios ce-o fi mai încolo prin pădurea aia, iar în lu

Am făcut în viață și o serie de plimbări la pas prin capitala de 228 de kilometri pătrați (!) a țării, dar separate de povestea cu mersul pe jos până la intrarea în București. O să spun aici ceva despre două excursii succesive pe care le-am făcut în București în două sâmbete din luna octombrie 2011. În ambele cazuri, am venit cu microbuzul din Pitești și așa m-am și întors, pe josul fiind rezervat la acea vreme strict între limitele Capitalei. Sâmbătă, 15 octombrie 2011, la prima din aceste plecări, era soare afară (avuseserăm vară tardivă în prima parte din acel octombrie, ca în 2006 și chiar 2012) și eu, încă proaspăt student de anul patru, am plecat special la București ca să umblu prin el pe jos. Făcusem recent niște drumeții noi cu microbuzul, la Brașov, la Craiova și chiar Pitești-Brașov-București (1 octombrie), soldate invariabil și cu niște porții de mers pe jos în cadrul orașelor atinse, și acum voiam ceva special pentru București. Când plecam cu pas întins pe jos spre