În decembrie 2016 după ce am redeșteptat drumețeala de Ziua Națională, am avut niște zile cu dureri de mușchi în scădere, dar am vrut din nou să merg spre sud-est, schimbând însă traseul, ca să mă uit din nou la Stâlp din câmpie și ca să reumblu prin locuri noi, cu kilometri mulți.
Nu m-am dus la drum în sâmbăta de 10 decembrie, deși vremea era caldă cu atmosferă clară și însorită - știu că am mers la LIDL atunci și-mi părea puțin rău că nu m-am dus în drumeție, privind departe la dealuri cum se vedeau în soare.
A rămas pentru sâmbăta următoare, 17 decembrie, înainte de ora șase dimineața - pe la ora 5:32, parcă, am ieșit din casă cu o plasă; de astă dată, sigur că aveam și ceva pregătit la mine, pe lângă ce puteam lua de pe drum.
Pe Calea București spre Podul Viilor, cu vreme tare rece afară și cu minus grade, am băut niște apă de la cișmea; am reînceput mersul pe jos pe Șoseaua Veche cu Ștefăneștiul, dar de astă dată aveam să ies la un moment dat de pe ea, că NU voiam să mai merg spre Găești - nu îmi plac traseele cu repetiție, în principiu; au fost drumeții-pereche, e adevărat, dar nu sunt un adept al parcurgerii multiple de trasee identice lungi, trebuie să fie și ceva nou.
Era lună în descreștere sus pe cer, dar încă era mare. Cum plecasem așa devreme, pe la Ștefănești încă nu se lumina și era lumina lunii, când treceam pe podul din preajma kilometrului 110. Și 17 decembrie este una dintre zilele cele mai scurte.
A început încet să se lumineze mai încolo, am și trecut în comuna Călinești, în zona Vrăneștilor spre kilometrul 102, unde la dreapta este DJ704C, către Barajul Golești. Se lumina și am luat-o pe aici, asta urma să fie prima dată în viața mea pe pod peste Argeș pe la acest baraj.
Până acolo, drum lung pe uliță printre casele oamenilor, se trece și peste șină, și se tot lumina treptat; vremea era îndeajuns de rece ca de la aburii respirației să fac cristale de gheață pe barbă și mustață. Am ajuns așa pe pod; apa curgea cu aburi, soarele nu răsărise încă, dar tot era ceață în atmosferă, chiar și acum. Aveam cristale în jurul gurii pe pod.
Am continuat cu DJ704C în zig-zag spre Cătanele, e o porțiune de drum din pământ pe lângă o colină. Ajuns acolo, stânga spre răsărit pe DJ702G, urmând pauza de natură dintre Cătanele și Coșeri.
Cum mergeam așa, iaca soarele la orizont, mare și portocaliu. În perioada asta din an, soarele este mai aproape de pământ, că în prima săptămână din ianuarie este periheliul. Am admirat soarele, care poate fi privit cu ochiul liber când este la orizont. Dar spre stâlp tot ceață; frigul nu limpezise atmosfera, o să vedem că mai căzuse zăpadă între timp.
Cu tot cu ceața repetată, eu tot voiam să merg mult în față spre București, până ce aveam să trec iar peste Autostradă și, speram încă, până să văd stâlpul de departe, dar ceața tot nu s-a lăsat.
Mă gândeam că poate o să mai încerc o drumeție de-asta la câmpie marți, pe 24 ianuarie în 2017, sau poate la primăvară după Paști (sâmbătă, 22 aprilie). Dar la urmă, pe datele astea au fost alte drumeții.
Și-am trecut drept-înainte și prin Coșeri, care la stânga are drum spre Topoloveni. Era soare. Pe drumul ăla spre Topoloveni am mers pe jos dinspre acolo altă dată. De la Coșeri încolo, iar pauză de localitate până la Căteasca, unde DJ-ul face la stânga, apoi dreapta înainte mai departe spre răsărit, și eu m-am rătăcit puțin când am văzut schimbarea de cotitură, dar am continuat pe unde era bine de mers. După Căteasca, altă pauză de câmp spre Rătești.
Când eram în segmentul ăsta de câmp, am avut așa o indispoziție, o ispită să trântesc drumul, să mă întorc, simțind o slăbiciune, cum și stâlpul era îngropat în ceața aia; dar am rezistat, deși mă oprisem cu palmele pe genunchi, și-am continuat spre Rătești.
Pe-acolo este lanțul de sate Rătești-Tigveni-Pătureni, cu case și oameni ai câmpului. Era soare afară și eu pășeam iute, trecând prin locuri noi.
După Pătuleni iar mai tragem o repriză de câmp liber cu natură, spre Pătroaia-Deal,și se și trece granița în Dâmbovița, cu drum de pământ, și niște câini m-au deranjat pe drum. Și ei sunt obstacole. Apoi, spre Potlogeni-Deal.
Câmp, soare, zăpadă, cer și-o biserică frumoasă, unde câteva doamne veneau la închinare. Mi-a plăcut biserica din câmp și am trecut mai departe. Țin minte că acolo în câmp, la depărtare de oameni, am ridicat puțin vocea.
Și-am mers mai departe către Ionești și Greci. Aici sunt case mai multe, și pe la Greci-Petrești aveam să trec podul peste Autostradă, pe-acea șosea (DN61) care se duce către Ghimpați. Găeștii erau mai pe stânga. Acum aveam să trec podul cu o poziție mai spre Pitești față de ce făcusem pe 1 decembrie, așadar puțin mai aproape, dar drumul pe câmpul celălalt avea să fie mai lung la întoarcere.
Și-am trecut prin zona Ionești-Gherghești-Greci, apoi peste pod pe Autostradă; în zona Ioneștilor mi-am luat de mâncare (mandarine cu covgrigi, parcă) de la chioșc, ținându-mă de planul de-a-mi cumpăra hrană în timpul drumului. Purtam plasa cu mine și făceam pași mai departe.
De la Petrești, de țin minte bine, sud-vest pe DC89 până la Puntea de Greci, și pe drum am descărcat organismul după tufă. Era soare, frumos. La Puntea de Greci am luat-o pe DJ702F către câmpul cu zăpadă, și așa iar a început preumblarea pe câmp,, cu amendamentul de rigoare că acum era și zăpadă față de 1 decembrie. Pentru că, văzând că direcția DJ-ului NU este spre Pitești, am re-recurs la calea naturală a pasului pe câmp, voind să tai din distanța rămasă, cu prețul înzăpezirii piciorului pe câmp.
De-aici încolo, iar se nebuloșește puțin memoria drumurilor. Am luat-o în mod sigur pe zăpada câmpului, dibuind câte-un drumeag, la un moment dat am coborât pe pantă spre Neajlov, care curge pe-acolo, dar nu am trecut râul, ci mai departe pe jos spre apus; drumul trecea apoi pe lângă o grădină împădurită; la un moment dat, totuși, a trebuit să trec Neajlovul cu piciorul, cu atenție, în loc subțire, aproape de un drum asfaltat, și soarele era în partea de apus a cerului. Mai țin minte cum am apucat pe jos pe cărările unui sat, posibil Morteni, și i-am ajuns la margine, apoi am fugit spre apus pe un câmp de zăpadă, străbătându-l cu răbdare; mai țin minte cum veneam dinspre apus spre răsărit, am trecut parcă Neajlovul și-am urcat pe un drum de pământ la un drum asfaltat, imediat la dreapta de începerea primelor case ale unui sat, cred că tot satul ăsta după ale cărui margini am alergat pe câmp, și soarele cobora în nori; mai târziu, în 2018, un deja-vu pe Dâmbovnic... dar lasă asta, altă dată, acum vorbim de 2016.
După povestea cu fuga-fuga, mi-amintesc de-a fi mers spre nord pe un drum de pământ, de unde cineva dorea să mă ia cu mașina și-am mers pe jos mai departe. În mod sigur, mai târziu am ajuns în zona Nejlovelu - Ciupa-Mănciulescu, deja era pe înnorate și pe întunecate, și-am mers pe jos pe-acolo, m-am și salutat cu cineva pe drum între timp.
Între cele două sate, cred, era la un loc o construcție pustie, unde m-am oprit puțin, erau și copaci mai încolo.
Este DJ702A pe-acolo, în paralel cu autostrada care nu-i departe, și DC96 în continuare, spre nord-vest către Furduești. Eu însă, mai în față, am făcut stânga la sud-vest pe DC96B, cu pod pe Neajlov, unde sunt ferma Suinprod Radic și Saris Comul. Am văzut în depărtare silueta stâlpului de lângă Pitești și, spre surpriza mea, mi-a părut semnalizat de noapte; dar aveam să realizez c-a fost iluzie optică, cred c-am văzut lumina altui stâlp interpusă.
Se întuneca, iar mai apoi am dat în DJ508, pe care însă am luat-o opus față de 1 decembrie, adică nu la nord spre Furduești, și la sud spre Teiu, unde aveam să intru prima dată în viață. Sigur, e ceva drum și pe sensul ăsta, și mai treceau mașini, dar eu mă dădeam bine pe stânga drumului.
Până să ajung în Teiu, întuneric de tot. Am mai intrat la un magazin să-mi iau ceva de mâncat pentru drum, apoi mai departe, pe întunericul de la periferia Teiului, înspre câmp mai departe.
După Teiu mai vine o pauză de câmp până la Buta, am ajuns și-acolo și mi-am amintit cum pe 1 august 2013, aflat în vizită la Furduești, la familia lui tanti Mariana, am văzut vag un indicator spre Buta și-am aflat de denumirea asta. Ei, acum urma să ajung pe jos pe-acolo. Și-am ajuns.
După Buta, DJ508 coboară în valea Dâmbovnicului, ajunge jos în câmp sub DJ659, care DJ659 este între Pitești și Ștefan cel Mare (altă dată despre asta). Am urcat în DJ659 și la dreapta, spre nord-vest. Era noapte de-a binelea.
Din câmpul ăsta, se intră în satul Bârlogu. Erau lămpi publice pe drum și eu am mers pe jos printre case. Mă mai așteptau destui kilometri pe jos până acasă, și după ce am trecut de noaptea Bârlogului a urmat altă mare pauză de câmp gol, pe urmă DJ659 cotește puternic la dreapta și trece un pod peste Dâmbovnic, urmând să urce panta în Gliganu de Jos.
Mergeam sub imperiul oboselii drumului, mă rugam și mă gândeam și la mama, care este în Germania. La urcarea în Gliganu de Jos se vede o biserică. Aveam deja dureri la mușchi, aveau să se accentueze mai încolo.
În sat este o intersecție cu un indicator unde scrie „20 Pitești” și „10 Suseni”, m-a deprimat puțin când am văzut kilometrajul ăsta, dar am mers mai departe în față pe DC104, traversând și satul Rociu până la intersectarea asfaltată cu DJ503, și am avut de urcat printre niște case. Începuse lumea să își pună ornamente de Crăciun.
Pe cer spre Pitești, se vedea lumină pe nori de la iluminarea publică, mi-e că încă de pe la Bârlogu se vedea asta pe cer. De la periferia Rociului, mi-am continuat drumul pe zăpadă pe DJ503, până ce am dat de intersecția cu DJ703B Șerbănești-Căteasca, pe care mai umblasem în 2011; era pur și simplu zăpadă pe drum.
Până să ajung acolo, mi se pare că m-am gândit cum ar fi să mă opresc și șă dorm în zăpadă.
Am luat-o pe drumul spre Șerbănești, care coboară și urcă până să intre între casele satului; acolo se intersectează acel DJ659 de mai devreme, cel de la Bârlogu.
Am apucat-o pe el spre Găleșești, Țuțulești și Suseni, cu dureri musculare deasupra labelor picioarelor. Pe la Suseni m-am abătut un timp de la DJ, înaintea bisericii, unde DJ659 cotește la stânga spre vest; pe DC116 trebuie că am luat-o. Din nou m-am furișat pe după niște grădini, spre Burdești, dar am reajuns în DJ, posibil pe lâmgă DC115.
Și-am mers mai departe pe lângă Cerșani. Apoi satele se termină și vine o pauză foarte mare de pustietate a câmpului. Kilometri la rând până la Bradu, întuneric, lumini în depărtare, inclusiv spre Costești, copaci pe margini, și, atunci, pentru mine, dureri tari la mușchii extensori, cei de deasupra labelor picioarelor. Așa am descoperit cât de bună este zăpada la drumul mare, punându-mi-o regulat în șosete ca să mai calmez durerea, și să pășesc un timp mai bine. Așa am ajuns la vorba „Băga-mi-aș zăpadă în șosete”.
Kilometrii aceia au fost chinuitori, o veritabilă târâială..Era din nou clar că voi depăși 17 decembrie, ajungând noaptea foarte târziu înapoi acasă. Mă dureau picioarele și mi-era dor de casă, dar trebuia să rabd, să-mi asum drumul până la capăt. Când eram aproape de Bradu, niște artificii într-o localitate învecinată din câmp; era clar că s-a făcut 18 decembrie.
Șontâc-șontâc, cu zăpadă în șosete, am ajuns și la intrarea în Bradu. Am mai scris de satul ăsta că e lung, are mai mulți kilometri, iar acum, cu durerea asta mare, era mai pe îndelete de răbdat. Era și mai puțină zăpadă disponibilă acuma; mi-a luat ceva timp până am trecut pe sub podul cu DN65B, apoi trecușul printre casele din Geamăna, până să ajung în sfârșit în zona cu cartierul Craiovei... la sfârșit, m-am strecurat iar prin spatele blocului și-am ajuns acasă.
De data asta, S Health-ul a calculat vreo 134 de kilometri pe jos, parcă 115 cu 19 pentru cele două zile, și nu mai știu cât era ceasul înapoi în casă, cred că între 3 și 4, vreo 22 de ore pentru tot drumul.
Dureri musculare serioase, dimineața cu odihnă insuficientă am mers la Sfânta Liturghie și, fiind ultima duminică înainte de Crăciun, era mai multă lume la împărtășire, spre sfârșit, și mi-a venit rău, ieșind din biserică și de-abia mergând; cineva care cerșea m-a întrebat „Vi-e rău? V-ajut?” și m-am dus pe bancă. Altcineva spunea că sunt paralizat.
Așa erau durerile jos, la mușchii extensori, că în rest era abordabil.
******** ******** ******** *********
Așa a fost a doua mare drumeție din 2016, care a devenit la rândul ei cea mai lungă pe jos de până atunci, urmând să fie întrecută și ea în 2017 și 2018.
Nu m-am dus la drum în sâmbăta de 10 decembrie, deși vremea era caldă cu atmosferă clară și însorită - știu că am mers la LIDL atunci și-mi părea puțin rău că nu m-am dus în drumeție, privind departe la dealuri cum se vedeau în soare.
A rămas pentru sâmbăta următoare, 17 decembrie, înainte de ora șase dimineața - pe la ora 5:32, parcă, am ieșit din casă cu o plasă; de astă dată, sigur că aveam și ceva pregătit la mine, pe lângă ce puteam lua de pe drum.
Pe Calea București spre Podul Viilor, cu vreme tare rece afară și cu minus grade, am băut niște apă de la cișmea; am reînceput mersul pe jos pe Șoseaua Veche cu Ștefăneștiul, dar de astă dată aveam să ies la un moment dat de pe ea, că NU voiam să mai merg spre Găești - nu îmi plac traseele cu repetiție, în principiu; au fost drumeții-pereche, e adevărat, dar nu sunt un adept al parcurgerii multiple de trasee identice lungi, trebuie să fie și ceva nou.
Era lună în descreștere sus pe cer, dar încă era mare. Cum plecasem așa devreme, pe la Ștefănești încă nu se lumina și era lumina lunii, când treceam pe podul din preajma kilometrului 110. Și 17 decembrie este una dintre zilele cele mai scurte.
A început încet să se lumineze mai încolo, am și trecut în comuna Călinești, în zona Vrăneștilor spre kilometrul 102, unde la dreapta este DJ704C, către Barajul Golești. Se lumina și am luat-o pe aici, asta urma să fie prima dată în viața mea pe pod peste Argeș pe la acest baraj.
Până acolo, drum lung pe uliță printre casele oamenilor, se trece și peste șină, și se tot lumina treptat; vremea era îndeajuns de rece ca de la aburii respirației să fac cristale de gheață pe barbă și mustață. Am ajuns așa pe pod; apa curgea cu aburi, soarele nu răsărise încă, dar tot era ceață în atmosferă, chiar și acum. Aveam cristale în jurul gurii pe pod.
Am continuat cu DJ704C în zig-zag spre Cătanele, e o porțiune de drum din pământ pe lângă o colină. Ajuns acolo, stânga spre răsărit pe DJ702G, urmând pauza de natură dintre Cătanele și Coșeri.
Cum mergeam așa, iaca soarele la orizont, mare și portocaliu. În perioada asta din an, soarele este mai aproape de pământ, că în prima săptămână din ianuarie este periheliul. Am admirat soarele, care poate fi privit cu ochiul liber când este la orizont. Dar spre stâlp tot ceață; frigul nu limpezise atmosfera, o să vedem că mai căzuse zăpadă între timp.
Cu tot cu ceața repetată, eu tot voiam să merg mult în față spre București, până ce aveam să trec iar peste Autostradă și, speram încă, până să văd stâlpul de departe, dar ceața tot nu s-a lăsat.
Mă gândeam că poate o să mai încerc o drumeție de-asta la câmpie marți, pe 24 ianuarie în 2017, sau poate la primăvară după Paști (sâmbătă, 22 aprilie). Dar la urmă, pe datele astea au fost alte drumeții.
Și-am trecut drept-înainte și prin Coșeri, care la stânga are drum spre Topoloveni. Era soare. Pe drumul ăla spre Topoloveni am mers pe jos dinspre acolo altă dată. De la Coșeri încolo, iar pauză de localitate până la Căteasca, unde DJ-ul face la stânga, apoi dreapta înainte mai departe spre răsărit, și eu m-am rătăcit puțin când am văzut schimbarea de cotitură, dar am continuat pe unde era bine de mers. După Căteasca, altă pauză de câmp spre Rătești.
Când eram în segmentul ăsta de câmp, am avut așa o indispoziție, o ispită să trântesc drumul, să mă întorc, simțind o slăbiciune, cum și stâlpul era îngropat în ceața aia; dar am rezistat, deși mă oprisem cu palmele pe genunchi, și-am continuat spre Rătești.
Pe-acolo este lanțul de sate Rătești-Tigveni-Pătureni, cu case și oameni ai câmpului. Era soare afară și eu pășeam iute, trecând prin locuri noi.
După Pătuleni iar mai tragem o repriză de câmp liber cu natură, spre Pătroaia-Deal,și se și trece granița în Dâmbovița, cu drum de pământ, și niște câini m-au deranjat pe drum. Și ei sunt obstacole. Apoi, spre Potlogeni-Deal.
Câmp, soare, zăpadă, cer și-o biserică frumoasă, unde câteva doamne veneau la închinare. Mi-a plăcut biserica din câmp și am trecut mai departe. Țin minte că acolo în câmp, la depărtare de oameni, am ridicat puțin vocea.
Și-am mers mai departe către Ionești și Greci. Aici sunt case mai multe, și pe la Greci-Petrești aveam să trec podul peste Autostradă, pe-acea șosea (DN61) care se duce către Ghimpați. Găeștii erau mai pe stânga. Acum aveam să trec podul cu o poziție mai spre Pitești față de ce făcusem pe 1 decembrie, așadar puțin mai aproape, dar drumul pe câmpul celălalt avea să fie mai lung la întoarcere.
Și-am trecut prin zona Ionești-Gherghești-Greci, apoi peste pod pe Autostradă; în zona Ioneștilor mi-am luat de mâncare (mandarine cu covgrigi, parcă) de la chioșc, ținându-mă de planul de-a-mi cumpăra hrană în timpul drumului. Purtam plasa cu mine și făceam pași mai departe.
De la Petrești, de țin minte bine, sud-vest pe DC89 până la Puntea de Greci, și pe drum am descărcat organismul după tufă. Era soare, frumos. La Puntea de Greci am luat-o pe DJ702F către câmpul cu zăpadă, și așa iar a început preumblarea pe câmp,, cu amendamentul de rigoare că acum era și zăpadă față de 1 decembrie. Pentru că, văzând că direcția DJ-ului NU este spre Pitești, am re-recurs la calea naturală a pasului pe câmp, voind să tai din distanța rămasă, cu prețul înzăpezirii piciorului pe câmp.
De-aici încolo, iar se nebuloșește puțin memoria drumurilor. Am luat-o în mod sigur pe zăpada câmpului, dibuind câte-un drumeag, la un moment dat am coborât pe pantă spre Neajlov, care curge pe-acolo, dar nu am trecut râul, ci mai departe pe jos spre apus; drumul trecea apoi pe lângă o grădină împădurită; la un moment dat, totuși, a trebuit să trec Neajlovul cu piciorul, cu atenție, în loc subțire, aproape de un drum asfaltat, și soarele era în partea de apus a cerului. Mai țin minte cum am apucat pe jos pe cărările unui sat, posibil Morteni, și i-am ajuns la margine, apoi am fugit spre apus pe un câmp de zăpadă, străbătându-l cu răbdare; mai țin minte cum veneam dinspre apus spre răsărit, am trecut parcă Neajlovul și-am urcat pe un drum de pământ la un drum asfaltat, imediat la dreapta de începerea primelor case ale unui sat, cred că tot satul ăsta după ale cărui margini am alergat pe câmp, și soarele cobora în nori; mai târziu, în 2018, un deja-vu pe Dâmbovnic... dar lasă asta, altă dată, acum vorbim de 2016.
După povestea cu fuga-fuga, mi-amintesc de-a fi mers spre nord pe un drum de pământ, de unde cineva dorea să mă ia cu mașina și-am mers pe jos mai departe. În mod sigur, mai târziu am ajuns în zona Nejlovelu - Ciupa-Mănciulescu, deja era pe înnorate și pe întunecate, și-am mers pe jos pe-acolo, m-am și salutat cu cineva pe drum între timp.
Între cele două sate, cred, era la un loc o construcție pustie, unde m-am oprit puțin, erau și copaci mai încolo.
Este DJ702A pe-acolo, în paralel cu autostrada care nu-i departe, și DC96 în continuare, spre nord-vest către Furduești. Eu însă, mai în față, am făcut stânga la sud-vest pe DC96B, cu pod pe Neajlov, unde sunt ferma Suinprod Radic și Saris Comul. Am văzut în depărtare silueta stâlpului de lângă Pitești și, spre surpriza mea, mi-a părut semnalizat de noapte; dar aveam să realizez c-a fost iluzie optică, cred c-am văzut lumina altui stâlp interpusă.
Se întuneca, iar mai apoi am dat în DJ508, pe care însă am luat-o opus față de 1 decembrie, adică nu la nord spre Furduești, și la sud spre Teiu, unde aveam să intru prima dată în viață. Sigur, e ceva drum și pe sensul ăsta, și mai treceau mașini, dar eu mă dădeam bine pe stânga drumului.
Până să ajung în Teiu, întuneric de tot. Am mai intrat la un magazin să-mi iau ceva de mâncat pentru drum, apoi mai departe, pe întunericul de la periferia Teiului, înspre câmp mai departe.
După Teiu mai vine o pauză de câmp până la Buta, am ajuns și-acolo și mi-am amintit cum pe 1 august 2013, aflat în vizită la Furduești, la familia lui tanti Mariana, am văzut vag un indicator spre Buta și-am aflat de denumirea asta. Ei, acum urma să ajung pe jos pe-acolo. Și-am ajuns.
După Buta, DJ508 coboară în valea Dâmbovnicului, ajunge jos în câmp sub DJ659, care DJ659 este între Pitești și Ștefan cel Mare (altă dată despre asta). Am urcat în DJ659 și la dreapta, spre nord-vest. Era noapte de-a binelea.
Din câmpul ăsta, se intră în satul Bârlogu. Erau lămpi publice pe drum și eu am mers pe jos printre case. Mă mai așteptau destui kilometri pe jos până acasă, și după ce am trecut de noaptea Bârlogului a urmat altă mare pauză de câmp gol, pe urmă DJ659 cotește puternic la dreapta și trece un pod peste Dâmbovnic, urmând să urce panta în Gliganu de Jos.
Mergeam sub imperiul oboselii drumului, mă rugam și mă gândeam și la mama, care este în Germania. La urcarea în Gliganu de Jos se vede o biserică. Aveam deja dureri la mușchi, aveau să se accentueze mai încolo.
În sat este o intersecție cu un indicator unde scrie „20 Pitești” și „10 Suseni”, m-a deprimat puțin când am văzut kilometrajul ăsta, dar am mers mai departe în față pe DC104, traversând și satul Rociu până la intersectarea asfaltată cu DJ503, și am avut de urcat printre niște case. Începuse lumea să își pună ornamente de Crăciun.
Pe cer spre Pitești, se vedea lumină pe nori de la iluminarea publică, mi-e că încă de pe la Bârlogu se vedea asta pe cer. De la periferia Rociului, mi-am continuat drumul pe zăpadă pe DJ503, până ce am dat de intersecția cu DJ703B Șerbănești-Căteasca, pe care mai umblasem în 2011; era pur și simplu zăpadă pe drum.
Până să ajung acolo, mi se pare că m-am gândit cum ar fi să mă opresc și șă dorm în zăpadă.
Am luat-o pe drumul spre Șerbănești, care coboară și urcă până să intre între casele satului; acolo se intersectează acel DJ659 de mai devreme, cel de la Bârlogu.
Am apucat-o pe el spre Găleșești, Țuțulești și Suseni, cu dureri musculare deasupra labelor picioarelor. Pe la Suseni m-am abătut un timp de la DJ, înaintea bisericii, unde DJ659 cotește la stânga spre vest; pe DC116 trebuie că am luat-o. Din nou m-am furișat pe după niște grădini, spre Burdești, dar am reajuns în DJ, posibil pe lâmgă DC115.
Și-am mers mai departe pe lângă Cerșani. Apoi satele se termină și vine o pauză foarte mare de pustietate a câmpului. Kilometri la rând până la Bradu, întuneric, lumini în depărtare, inclusiv spre Costești, copaci pe margini, și, atunci, pentru mine, dureri tari la mușchii extensori, cei de deasupra labelor picioarelor. Așa am descoperit cât de bună este zăpada la drumul mare, punându-mi-o regulat în șosete ca să mai calmez durerea, și să pășesc un timp mai bine. Așa am ajuns la vorba „Băga-mi-aș zăpadă în șosete”.
Kilometrii aceia au fost chinuitori, o veritabilă târâială..Era din nou clar că voi depăși 17 decembrie, ajungând noaptea foarte târziu înapoi acasă. Mă dureau picioarele și mi-era dor de casă, dar trebuia să rabd, să-mi asum drumul până la capăt. Când eram aproape de Bradu, niște artificii într-o localitate învecinată din câmp; era clar că s-a făcut 18 decembrie.
Șontâc-șontâc, cu zăpadă în șosete, am ajuns și la intrarea în Bradu. Am mai scris de satul ăsta că e lung, are mai mulți kilometri, iar acum, cu durerea asta mare, era mai pe îndelete de răbdat. Era și mai puțină zăpadă disponibilă acuma; mi-a luat ceva timp până am trecut pe sub podul cu DN65B, apoi trecușul printre casele din Geamăna, până să ajung în sfârșit în zona cu cartierul Craiovei... la sfârșit, m-am strecurat iar prin spatele blocului și-am ajuns acasă.
De data asta, S Health-ul a calculat vreo 134 de kilometri pe jos, parcă 115 cu 19 pentru cele două zile, și nu mai știu cât era ceasul înapoi în casă, cred că între 3 și 4, vreo 22 de ore pentru tot drumul.
Dureri musculare serioase, dimineața cu odihnă insuficientă am mers la Sfânta Liturghie și, fiind ultima duminică înainte de Crăciun, era mai multă lume la împărtășire, spre sfârșit, și mi-a venit rău, ieșind din biserică și de-abia mergând; cineva care cerșea m-a întrebat „Vi-e rău? V-ajut?” și m-am dus pe bancă. Altcineva spunea că sunt paralizat.
Așa erau durerile jos, la mușchii extensori, că în rest era abordabil.
******** ******** ******** *********
Așa a fost a doua mare drumeție din 2016, care a devenit la rândul ei cea mai lungă pe jos de până atunci, urmând să fie întrecută și ea în 2017 și 2018.
Comentarii
Trimiteți un comentariu