Aici am să zic despre ultima drumeție în afara județului pe care am făcut-o pe jos până acum.
Am vrut să trec din nou prin Fierbinți de Dâmbovița sâmbăta pe înserate, în 18 august 2018, dar folosind alt drum decât în luna iulie, și de asemenea fără să fac totul pe jos până acolo, plus că acum știam mai bine cum să mă întorc cu trenul de la Găești.
Pentru că voiam după asta să merg mai departe pe jos prin județul Dâmbovița, petrecând altă noapte în natură, în drumeție, și fără aceleași sate străbătute ca data trecută, apoi dimineața în gara Găești, dând deoparte varianta cu autobuzul CDI. Doar mai luasem trenul și în niște drumeții legate de București, Câmpina, Ploiești și Brașov, în 2017.
Iar la plecare, din Pitești, voiam să salvez timp și efort luând microbuzul până la Rociu, și abia de acolo pe jos mai departe.
Era soare afară, aveam capul proaspăt ras și am plecat de acasă, ca de obicei, cu rucsacul, vesta, litrii de apă, pentru mai multă siguranță țineam și lanterna și busola în el... și desigur, bani pentru drum.
Am mers la Autogara de Sud ca să iau mașina spre Rociu. A fost pe DJ659, prin satele acelea - Bradu, Suseni, Găleșești, Șerbănești, falia Gliganilor și-apoi pe DC104 până pe la Primăria Rociu, cred. N-a mers până la capăt spre DJ503.
Am coborât în soare și-am urcat pe DC104 până la DJ503, pe care am făcut dreapta printre ultimele case rociene, înrinse pe câteva sute de metri, ca mai departe să continui în câmp înainte-înainte-înainte până la Fierbinți, în Dâmbovița, căci văzusem pe hartă că drumul ăsta se duce așa.
Prin restul de Rociu, pustietate de sâmbătă vara după prânz, nu l-am mai reîntâlnit pe omul din 2017. De-acum aveam să aflu direct cum este DJ503 mai departe, după Rociu, cum se merge pe el pe pământ în câmp - că se vedea încă de aici că se face de pământ.
Și-am trecut de Rociu. Într-adevăr, de aici încolo este mult timp în care trebuie să ne obișnuim cu mersul în pustia câmpului, până să trecem pe lângă alte case. O MARE pauză de câmpie, în soarele de august.
În august 2018 a fost mai multă vreme caldă cu soare față de prima parte a verii, au scăzut ploile, dar tot nu am avut caniculă mare în țară, maxima absolută pe țară din tot anul să fi fost de 36 și ceva undeva la umbră. Era cald și acum, am mers cu capul în soare după ce am realizat că sub șapcă mă deshidratez, dar de astă dată NU m-am mai insolat. Am mers mult timp pe pământ, mă mai uitam în spate, către Rociu și bineînțeles și spre stâlpul de la Pitești, care se micșora în spate; atmosfera avea o claritate bună, dar tot nu era foarte limpede ca atunci când se curăță aerul după ploi și poți să vezi la patruzeci-cincizeci de kilometri.
Progresiv, am intersectat câteva drumeaguri care veneau dinspre Teiu, inclusiv pe DC92, ceva mai încolo în față fiind intersecția mai serioasă cu drumul județean asfaltat DJ508. La un moment dat, DJ503 mi s-a transformat într-un soi de potecă înierbată, de am devenit cam nesigur că ăsta mai e într-adevăr drumul de urmat, DJ503. O adevărată rușine pentru un drum zice-se județean.
Mergeam cu pas iute, privind spre casele din zare, dar nu cu cel mai repede pas posibil. Am mai băut apă sub soare, desigur. La intersecția cu DJ508, 503-ul este de pământ pe ambele părți, adică până la urmă se dezînierbează.
Și-am continuat pe DJ503, care la intersecția asta îl taie pe celălalt între Teiu și Buta. Mai departe mă apropiam prin spate de zona Negrașilor, pe la nord-est, între Mozacu și Negrași. Cred că acum am trecut pe lângă primele case, în soarele după-amiezei. Între timp, m-am mai uitat în spate spre stâlp și l-am mai văzut un timp, cum rămânea tot mai departe și mai greu de văzut. Până la urmă, n-a mai fost rost.
La nord-est de Poiana Narciselor, DJ503 intersectează DJ679D, de la Mozacu.
După altă pauză între localități, am trecut pe lângă Zidurile. Ăsta este un sat foarte mic, un cătun aș zice, care se află între râurile Dâmbovnic și Mozacu. Aici un om de la poartă s-a mirat de mine unde mă duc. I-am zis de mersul pe jos în Dâmbovița. Sigur că i-am apărut ca un ciudat.
Mai departe drumul ăsta trece, tot nord-estic, pe lângă Babaroaga și Slobozia, ca o uliță a caselor. Se terminase cu pustietatea câmpului și nici nu mai era prea mult până la Fierbinți, dar la orizont apăreau niște nori. Soarele înainta spre apus, totuși mai era până atunci. Aproape de Slobozia este și intersecția cu DJ702F, care-i din Dâmbovița. Mai înainte de asta, pod peste Mozacu.
În fine după Slobozia mai vine o pauză de câmp, este granița dintre cele două județe și-apoi suntem aproape de Fierbinți. Mă îngrijorau norii care se ridicau de la răsărit. Pe partea asta de DJ503 mai fusesem cu două săptămâni înainte, la al doilea drum în Ștefan cel Mare, încă nedocumentat. Am fost prin Fierbinți, am făcut niște tururi prin el pe DJ503, rămas drum de pământ cu pietriș, și DJ611 cel asfaltat, plus câteva ulițe de legătură aferente, apoi am intrat într-un magazin după mâncare, lăsând merele acolo (am văzut mai târziu că nu le-am luat), am mai umblat o vreme până să ies din sat sub cerul înnorat, pe același DJ611 din 28 iulie.
Acum știam bine că vine pauza mare de câmpie, până la Vișina, dar de acolo urma să fac stânga la Răscăieți, în loc să mai continui în față spre Broșteni și Petrești. Cerul era destul de înnorat, fără însă să facă soarele invizibil. Un om cu bicicleta, care mergea spre Fierbinți, s-a mirat și el de mine că merg singur pe-acolo pe jos și desigur că m-a întrebat de unde sunt, și când i-am zis de Argeș, a arătat cu mâna spre apus: „Păi Argeșu-i aicea!” Era clar, un drumeț ca mine este un ciudat.
Am mers mai departe, fără însă să mai poposesc pe drumeagul cu tufe din rândul trecut. Lumea se întâmplă să mai arunce la drumul mare PET-uri care au suc, apă ori ceai în ele; mi s-a întâmplat să risc să beau din așa ceva.
Era deja seară și am mers cu răbdare spre Vișina, gândindu-mă la procesorul Threadripper 2990WX proaspăt lansat și la nișlte hardware asamblabl cu el, și am ajuns a doua oară în viață la intrarea în acest sat cu nume fructifer, unde-am făcut-o într-adevăr stânga pe DC87 către Răscăeți, cu pas iute. Aveam iar niște câmp de străbătut sub cerul întunecând al serii, până acolo. Luna era în creștere pe cer.
O familie oprise o mașină pe marginea drumului și ei se jucau cu un aparat zburător teleghidat, un soi de elicopter. În Răscăeți am făcut mai departe dreapta pe DJ702F, care merge spre Puntea de Greci, până la acel sat fiind însă iarăși câmp. Doi copii mergeau singuri cu căruța și m-au întrebat de vorbă, ar fi vrut să mă ducă cu ei mai încolo, cum eu mergeam așa pe jos. Mai în față am făcut un popas de mâncare și-am remarcat că nu am luat merele din magazinul de la Fierbinți. Se întunecase aproape de tot când am ajuns la Puntea de Greci, de unde DJ702F mai are o porție de câmp în față, nu mare, până la podul de peste Autostradă, cel cu Ioneștiul, între kilometrii 74 și 73.
Dar mai aveam destule ore în față până la dimineață, și m-am oprit sub tufă la marginea drumului, pe stânga, ca să mai stau în natură. Speram ca acum țânțărimea să fi fost domolită de schimbarea macazului vremii, după venirea lunii august timpul nemaifiind tot chiar așa ploios ca în iunie și iulie. Dar am mai fost sâcâit, într-adevăr. Căutam să bag capul în rucsac și să mă înfășor în vestă. Desigur că țânțarii pot să înțepe un om prin pantaloni.
Au trecut doi bicicliști pe drum, dar NU aveau cum să mă vadă. Am ațipit puțin, dar m-a trezit... ploaia, căci a plouat o repriză și-a și tunat și fulgerat, și apa era cam rece. A trebuit să mă ridic. M-am mai uitat pe telefon pe Teamviewer, ca să verific dacă acasă este în regulă cu numerele (asta este altă poveste), și chiar era. Am mai stat un timp pe-acolo, dar nu am mai avut stare să încerc să dorm. Și așa, când ești afară și departe de casă, nu-i ușor să adormi, nu-i ca acasă; d-apoi dacă plouă sau te bat țânțarii la cap.
Așa că am mers restul de drum de-am trecut podul acela, către Ionești-Gherghești, în noapte; cum eram în zona odului, singur pe jos cu vesta și rucsacul pe întuneric, cineva dintr-o mașină a strigat tare: „Bă!”.
Spre Gherghești DJ702F intersectează DN61, e vorba despre intersecția aceea care duce spre Găești pe podul peste râul Argeș, și pe unde ajungeam acum a doua oară. Era noapte și sigur că am coborât din nou după pod ca să mai fac un popas pe ridicătura întufată unde mai urcasem în 29 iulie. M-am întins acolo, m-am mai hrănit, am mai plesnit țânțarii sâcâitori.
Era mai întuneric acum decât pe 29 iulie, că luna nu mai era pe cer. AM stat acolo, dar nu am putut ațipi mare lucru nici acum. Totuși, odihnele astea prelungite de stat locului din cele două drumeții văratice de noapte pe jos spre Găești, din 2018, m-au ajutat să nu mă mai bântuie somnul la îngemănarea nopții cu zorile, la fel și în drumul Brașov-București pe 1 mai, spre deosebire de cum mergeam pe jos spre Brașov în 30 iulie 2017.
Către ora 5 dimineața, dar ceva mai devreme decât pe 29 iulie (plus că noaptea se mai mărise), m-am ridicat și-am pornit din nou la drum, crezând că de data asta voi prinde mai devreme un tren spre Pitești, până-n ora șase. Oboseala musculară nu era o problemă mare.
Am mers pe drumul cunoscut, intrând cu răbdare în periferia Găeștiului și-apoi, după trecerea cu calea ferată, mergând direct pe strada Vladimir Streinu (DC91B) spre gară. Mi-am scăpat telefonul pe asfalt când am vrut să văd cât este ceasul, i-a și ieșit bateria și-a trebuit să îl reaprind.
La gară, aveam să am destul timp de așteptat, tot până la ora 7 și un sfert, în condițiile în care eram înainte de 6 aici; abia se lumina, a trebuit să rabd așezat pe bancă. Mai încolo mai veneau și alți oameni, dar inițial am fost destul de singur pe-acolo. Am luat bilet pentru trenul acela, tronsonul Găești-Piteti are 38 de kilometri, și m-am întors în oraș la aceleași ore ca data trecută, mai ațipind pe drum.
Pe jos până acasă, apoi puțină vreme de stat, că era Sfânta Liturghie duminica.
Kilometrii făcuți pe jos de la Rociu la Găești or fi fost între 60 și 70, în vreo 17 ore de drum de la Rociu la gară. Nici nu am calculat exact, este estimativ.
******** ******** ******** ********
Așa a fost cea mai recentă drumeție lungă pe jos a mea, care să treacă de cincizeci de kilometri și să și iasă din Argeș. Nu știu dacă o să mai fac altele deși trasee ar mai fi.
Am vrut să trec din nou prin Fierbinți de Dâmbovița sâmbăta pe înserate, în 18 august 2018, dar folosind alt drum decât în luna iulie, și de asemenea fără să fac totul pe jos până acolo, plus că acum știam mai bine cum să mă întorc cu trenul de la Găești.
Pentru că voiam după asta să merg mai departe pe jos prin județul Dâmbovița, petrecând altă noapte în natură, în drumeție, și fără aceleași sate străbătute ca data trecută, apoi dimineața în gara Găești, dând deoparte varianta cu autobuzul CDI. Doar mai luasem trenul și în niște drumeții legate de București, Câmpina, Ploiești și Brașov, în 2017.
Iar la plecare, din Pitești, voiam să salvez timp și efort luând microbuzul până la Rociu, și abia de acolo pe jos mai departe.
Era soare afară, aveam capul proaspăt ras și am plecat de acasă, ca de obicei, cu rucsacul, vesta, litrii de apă, pentru mai multă siguranță țineam și lanterna și busola în el... și desigur, bani pentru drum.
Am mers la Autogara de Sud ca să iau mașina spre Rociu. A fost pe DJ659, prin satele acelea - Bradu, Suseni, Găleșești, Șerbănești, falia Gliganilor și-apoi pe DC104 până pe la Primăria Rociu, cred. N-a mers până la capăt spre DJ503.
Am coborât în soare și-am urcat pe DC104 până la DJ503, pe care am făcut dreapta printre ultimele case rociene, înrinse pe câteva sute de metri, ca mai departe să continui în câmp înainte-înainte-înainte până la Fierbinți, în Dâmbovița, căci văzusem pe hartă că drumul ăsta se duce așa.
Prin restul de Rociu, pustietate de sâmbătă vara după prânz, nu l-am mai reîntâlnit pe omul din 2017. De-acum aveam să aflu direct cum este DJ503 mai departe, după Rociu, cum se merge pe el pe pământ în câmp - că se vedea încă de aici că se face de pământ.
Și-am trecut de Rociu. Într-adevăr, de aici încolo este mult timp în care trebuie să ne obișnuim cu mersul în pustia câmpului, până să trecem pe lângă alte case. O MARE pauză de câmpie, în soarele de august.
În august 2018 a fost mai multă vreme caldă cu soare față de prima parte a verii, au scăzut ploile, dar tot nu am avut caniculă mare în țară, maxima absolută pe țară din tot anul să fi fost de 36 și ceva undeva la umbră. Era cald și acum, am mers cu capul în soare după ce am realizat că sub șapcă mă deshidratez, dar de astă dată NU m-am mai insolat. Am mers mult timp pe pământ, mă mai uitam în spate, către Rociu și bineînțeles și spre stâlpul de la Pitești, care se micșora în spate; atmosfera avea o claritate bună, dar tot nu era foarte limpede ca atunci când se curăță aerul după ploi și poți să vezi la patruzeci-cincizeci de kilometri.
Progresiv, am intersectat câteva drumeaguri care veneau dinspre Teiu, inclusiv pe DC92, ceva mai încolo în față fiind intersecția mai serioasă cu drumul județean asfaltat DJ508. La un moment dat, DJ503 mi s-a transformat într-un soi de potecă înierbată, de am devenit cam nesigur că ăsta mai e într-adevăr drumul de urmat, DJ503. O adevărată rușine pentru un drum zice-se județean.
Mergeam cu pas iute, privind spre casele din zare, dar nu cu cel mai repede pas posibil. Am mai băut apă sub soare, desigur. La intersecția cu DJ508, 503-ul este de pământ pe ambele părți, adică până la urmă se dezînierbează.
Și-am continuat pe DJ503, care la intersecția asta îl taie pe celălalt între Teiu și Buta. Mai departe mă apropiam prin spate de zona Negrașilor, pe la nord-est, între Mozacu și Negrași. Cred că acum am trecut pe lângă primele case, în soarele după-amiezei. Între timp, m-am mai uitat în spate spre stâlp și l-am mai văzut un timp, cum rămânea tot mai departe și mai greu de văzut. Până la urmă, n-a mai fost rost.
La nord-est de Poiana Narciselor, DJ503 intersectează DJ679D, de la Mozacu.
După altă pauză între localități, am trecut pe lângă Zidurile. Ăsta este un sat foarte mic, un cătun aș zice, care se află între râurile Dâmbovnic și Mozacu. Aici un om de la poartă s-a mirat de mine unde mă duc. I-am zis de mersul pe jos în Dâmbovița. Sigur că i-am apărut ca un ciudat.
Mai departe drumul ăsta trece, tot nord-estic, pe lângă Babaroaga și Slobozia, ca o uliță a caselor. Se terminase cu pustietatea câmpului și nici nu mai era prea mult până la Fierbinți, dar la orizont apăreau niște nori. Soarele înainta spre apus, totuși mai era până atunci. Aproape de Slobozia este și intersecția cu DJ702F, care-i din Dâmbovița. Mai înainte de asta, pod peste Mozacu.
În fine după Slobozia mai vine o pauză de câmp, este granița dintre cele două județe și-apoi suntem aproape de Fierbinți. Mă îngrijorau norii care se ridicau de la răsărit. Pe partea asta de DJ503 mai fusesem cu două săptămâni înainte, la al doilea drum în Ștefan cel Mare, încă nedocumentat. Am fost prin Fierbinți, am făcut niște tururi prin el pe DJ503, rămas drum de pământ cu pietriș, și DJ611 cel asfaltat, plus câteva ulițe de legătură aferente, apoi am intrat într-un magazin după mâncare, lăsând merele acolo (am văzut mai târziu că nu le-am luat), am mai umblat o vreme până să ies din sat sub cerul înnorat, pe același DJ611 din 28 iulie.
Acum știam bine că vine pauza mare de câmpie, până la Vișina, dar de acolo urma să fac stânga la Răscăieți, în loc să mai continui în față spre Broșteni și Petrești. Cerul era destul de înnorat, fără însă să facă soarele invizibil. Un om cu bicicleta, care mergea spre Fierbinți, s-a mirat și el de mine că merg singur pe-acolo pe jos și desigur că m-a întrebat de unde sunt, și când i-am zis de Argeș, a arătat cu mâna spre apus: „Păi Argeșu-i aicea!” Era clar, un drumeț ca mine este un ciudat.
Am mers mai departe, fără însă să mai poposesc pe drumeagul cu tufe din rândul trecut. Lumea se întâmplă să mai arunce la drumul mare PET-uri care au suc, apă ori ceai în ele; mi s-a întâmplat să risc să beau din așa ceva.
Era deja seară și am mers cu răbdare spre Vișina, gândindu-mă la procesorul Threadripper 2990WX proaspăt lansat și la nișlte hardware asamblabl cu el, și am ajuns a doua oară în viață la intrarea în acest sat cu nume fructifer, unde-am făcut-o într-adevăr stânga pe DC87 către Răscăeți, cu pas iute. Aveam iar niște câmp de străbătut sub cerul întunecând al serii, până acolo. Luna era în creștere pe cer.
O familie oprise o mașină pe marginea drumului și ei se jucau cu un aparat zburător teleghidat, un soi de elicopter. În Răscăeți am făcut mai departe dreapta pe DJ702F, care merge spre Puntea de Greci, până la acel sat fiind însă iarăși câmp. Doi copii mergeau singuri cu căruța și m-au întrebat de vorbă, ar fi vrut să mă ducă cu ei mai încolo, cum eu mergeam așa pe jos. Mai în față am făcut un popas de mâncare și-am remarcat că nu am luat merele din magazinul de la Fierbinți. Se întunecase aproape de tot când am ajuns la Puntea de Greci, de unde DJ702F mai are o porție de câmp în față, nu mare, până la podul de peste Autostradă, cel cu Ioneștiul, între kilometrii 74 și 73.
Dar mai aveam destule ore în față până la dimineață, și m-am oprit sub tufă la marginea drumului, pe stânga, ca să mai stau în natură. Speram ca acum țânțărimea să fi fost domolită de schimbarea macazului vremii, după venirea lunii august timpul nemaifiind tot chiar așa ploios ca în iunie și iulie. Dar am mai fost sâcâit, într-adevăr. Căutam să bag capul în rucsac și să mă înfășor în vestă. Desigur că țânțarii pot să înțepe un om prin pantaloni.
Au trecut doi bicicliști pe drum, dar NU aveau cum să mă vadă. Am ațipit puțin, dar m-a trezit... ploaia, căci a plouat o repriză și-a și tunat și fulgerat, și apa era cam rece. A trebuit să mă ridic. M-am mai uitat pe telefon pe Teamviewer, ca să verific dacă acasă este în regulă cu numerele (asta este altă poveste), și chiar era. Am mai stat un timp pe-acolo, dar nu am mai avut stare să încerc să dorm. Și așa, când ești afară și departe de casă, nu-i ușor să adormi, nu-i ca acasă; d-apoi dacă plouă sau te bat țânțarii la cap.
Așa că am mers restul de drum de-am trecut podul acela, către Ionești-Gherghești, în noapte; cum eram în zona odului, singur pe jos cu vesta și rucsacul pe întuneric, cineva dintr-o mașină a strigat tare: „Bă!”.
Spre Gherghești DJ702F intersectează DN61, e vorba despre intersecția aceea care duce spre Găești pe podul peste râul Argeș, și pe unde ajungeam acum a doua oară. Era noapte și sigur că am coborât din nou după pod ca să mai fac un popas pe ridicătura întufată unde mai urcasem în 29 iulie. M-am întins acolo, m-am mai hrănit, am mai plesnit țânțarii sâcâitori.
Era mai întuneric acum decât pe 29 iulie, că luna nu mai era pe cer. AM stat acolo, dar nu am putut ațipi mare lucru nici acum. Totuși, odihnele astea prelungite de stat locului din cele două drumeții văratice de noapte pe jos spre Găești, din 2018, m-au ajutat să nu mă mai bântuie somnul la îngemănarea nopții cu zorile, la fel și în drumul Brașov-București pe 1 mai, spre deosebire de cum mergeam pe jos spre Brașov în 30 iulie 2017.
Către ora 5 dimineața, dar ceva mai devreme decât pe 29 iulie (plus că noaptea se mai mărise), m-am ridicat și-am pornit din nou la drum, crezând că de data asta voi prinde mai devreme un tren spre Pitești, până-n ora șase. Oboseala musculară nu era o problemă mare.
Am mers pe drumul cunoscut, intrând cu răbdare în periferia Găeștiului și-apoi, după trecerea cu calea ferată, mergând direct pe strada Vladimir Streinu (DC91B) spre gară. Mi-am scăpat telefonul pe asfalt când am vrut să văd cât este ceasul, i-a și ieșit bateria și-a trebuit să îl reaprind.
La gară, aveam să am destul timp de așteptat, tot până la ora 7 și un sfert, în condițiile în care eram înainte de 6 aici; abia se lumina, a trebuit să rabd așezat pe bancă. Mai încolo mai veneau și alți oameni, dar inițial am fost destul de singur pe-acolo. Am luat bilet pentru trenul acela, tronsonul Găești-Piteti are 38 de kilometri, și m-am întors în oraș la aceleași ore ca data trecută, mai ațipind pe drum.
Pe jos până acasă, apoi puțină vreme de stat, că era Sfânta Liturghie duminica.
Kilometrii făcuți pe jos de la Rociu la Găești or fi fost între 60 și 70, în vreo 17 ore de drum de la Rociu la gară. Nici nu am calculat exact, este estimativ.
******** ******** ******** ********
Așa a fost cea mai recentă drumeție lungă pe jos a mea, care să treacă de cincizeci de kilometri și să și iasă din Argeș. Nu știu dacă o să mai fac altele deși trasee ar mai fi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu