Treceți la conținutul principal

Pe la Costești pe jos

Asta a fost o drumeție făcută dinspre comuna Bradu, venind prin câmp pe drum.

Vineri, 20 iulie 2018, în seara zilei Sfântului Ilie, am plecat pe jos hotărât să ajung la Costești de la Bradu, în primul drum lung pe-afară din oraș după coroana drumețiilor de la Brașov la București. Îmi asumam faptul de a ajunge noaptea pe la Costești și după asta înapoi acasă, tot noaptea.

Și-am plecat cu rucsacul în spate, având și ceva provizii de care voiam să mă ating la noapte, inclusiv miez de nucă, am traversat cartierul Craiovei și după asta am cotit-o pe lângă Târgul Săptămânal, coborând și-apoi urcând, și mergând prin Bradu, inclusiv pe sub podul pe care trece drumul dintre cartierul Prundu și șoseaua spre Craiova. Eram proaspăt ras în cap și mergeam prin lungul sat Bradu la ceas de seară.

Știam bine că prin Bradu este de răbdat până să se termine satul, are și zonă de centru, iar după capătul satului, din DJ659 se desprinde DJ659A, de vreo zece kilometri, care merge spre sud - sud-vest către Costești, și-acolo voiam să ajung.

Cu pas repede, am trecut până la urmă satul și câtăva lume s-a uitat la mine. Priveam în sus spre cer, unde era și Luna în creștere. Am ieșit din Bradu peste șina de tren care duce spre Costești, iar mai în față, dreapta pe drumul 659A, care pe dreapta are niște tufe.

Am pornit pe jos pe el, pe când soarele apunea; e mult câmp pe-acolo, mai mai încolo vine și zona lui Pârvu Roșu, dincolo de care iar este o mare pauză de natură până la periferia Costeștiului. Se întuneca progresiv când mergeam cu pasul mare pe-acolo, pe la Pârvu Roșu niște case arătoase, dar puțini oameni pe-afară. Mai încolo, drumul arăta recent asfaltat și-a trecut și o mașină de treierat pe lângă mine, din sens invers. Luna era pe cer și la apus se întuneca tot mai mult, iar mai în față se vedeau niște lămpi publice și între timp am trecut și pe lângă o pădurice și-un stabiliment cu niște câini care m-au lătrat puternic. Am mers mai departe.

Mult câmp în jurul acestul segment de drum județean care leagă Bradul de Costești; am ajuns, în sfârșit, aproape de Lacul Telești pe Strada Pitești de la Costești, unde sunt case și drumul este asfaltat (pe Google Hărți, în vara anului 2012, NU era asfaltat). Pe lângă sediul Poliției Costești, am ajuns la șoseaua DN65A, dintre Pitești și Roșiori (NU Alexandria), traversând pe trecere ca să încep să merg pe sensul spre Pitești.
Puțin mai în față, șina de tren.

Prin Costești mai fusesem pe jos și în 2017, când cu Roșiorii, și prin 2013, la un interviu. Cu transportul, mai trecusem prin el de asemenea.

Și-acum, pe la jumătatea călătoriei, mergeam cu pas încă repede spre casă ieșind din Costești pe la nord, revăzând turnul acela înalt (nu are legătură cu Lactagul) de care dădusem cu ochii și-n 2017, și în general, amintindu-mi de drumul pe jos din 2017, tot la ceas de noapte. Urmează zona Teleștiului, zona Lăceni-Broșteni și Podu Broșteni pe șoseaua asta, până la șoseaua spre Craiova.

Așa că acum mergeam pe jos în sens invers față de ce făcusem în seara de 16 iunie 2017, când mergeam spre Roșiorii de Vede. Luna era în partea de apus a cerului, cobora, și-mi aminteam de 2017. La un moment dat am trecut pe lângă un măr de la stradă, cu niște fructe pe jos, dar nu am luat. Kilometrii până la șoseaua cealaltă scădeau unul câte unul.

La un moment dat, prin părțile Broștenilor, m-am așezat pe un parapet și m-am hrănit din rucsac (apă, pâine, miez de nucă), nemaiașteptând ora unu noaptea (miezul nopții fără ora de vară) ca să pun capăt postului negru din acea sărbătoare de vineri; ceva mai în față, am trecut șoseaua ca să urc în pădurea de alături pentru ușurarea organismului, erau lămpi publice pe drum, apoi am reluat drumul spre șoseaua spre Craiova.

În altă parte erau oameni care petreceau la un local sătesc. În alt loc, dar într-o curte, tot oameni veseli.

Când luna cobora la apus pe la unu noaptea, eram și eu la intersecția cu șoseaua spre Craiova, unde ajunsesem cu gândurile mele ce mă ajutau să nu mă plictisesc pe drum; am intrat la magazinul benzinăriei de acolo să-mi mai iau de hrană pentru drum (suc la doză sigur am luat), plătind cu cardul. Apoi am început urcușul pe șoseaua Craiova-Pitești (așa o luăm ca sens acuma), spre pădurea cu Popasul Cerbu și spre Albota de pe urmă. Era deja 21 iulie.

Am ajuns, cu pas repede și cu derularea gândurilor mele cu oameni imaginari, și prin Albota de noapte; la un restaurant de acolo, erau oameni.

Am ieșit din Albota, mergând spre zona cu silozul și curba morții; treptat am ajuns și acolo și-am coborât spre Bradu și spre zona cu cartierul Craiovei. Când eram în coborâre am trecut pe lângă alt băiat care cred că m-a văzut ca pe un ciudat. Cred că acum apunea Luna.

Și-am intrat la loc în Pitești. Am trecut prin cartierul Craiovei, pe unde și plecasem, și până la urmă am ajuns și acasă, parcă 2:40 noaptea era.

48 de kilometri, opt ore și jumătate. Undeva pe aici a fost drumeția asta de Sfântul Ilie, care venea după marele drum Brașov-București.

******** ******** ******** ********

Așa am mers odată pe jos special pentru orașul Costești, nefiind singura variantă posibilă.

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a