În anul 2017 când aveam foame mare de kilometri făcuți pe jos, m-am gândit să fac și acest drum, măcar o dată în viață, ca prin puterea picioarelor să înfrâng distanța până în Capitala unde m-am născut și din care am fost luat de mic. Nu am plecat pe jos când eram mic de acolo, dar am vrut să ajung din Pitești, unde stau, până la București cu... organismul. Mă mai gândisem cum ar fi să fac așa ceva și-am precalculat din timp că ar fi bine să plec într-o (vineri) seara, asta pe jos pe șoseaua veche, DN7, că pietonii nu au voie pe autostradă, știind că în mod sigur drumul ar ține îndeajuns de multe ore ca dacă plec dimineața, să ajung în București obosit noaptea și să mai fie nu știu câte ore până vine mașina să mă ducă înapoi la Pitești. Așa că mai bine de cu seară, a doua zi pe lumină urmând să fiu la stație ca să merg cu microbuzul înapoi. Joi, 11 mai 2017, seara când veneam de la serviciu, mi-a venit ideea ca a doua zi seara să plec la drum pe jos spre București, fără amânare,

Din anul 1995 căpătasem un oarecare dor de Brașov, de când văzusem „124 Brașov” la intersecția șoselei spre Câmpulung, de la Piscani, cu drumul spre Domnești, și mi-am dorit în timp să ajung în el, dar prin 1998, 2002 și 2003 am ajuns ba de la Câmpulung la Bran, ba până pe la Predeal / Pârâul Rece, pe lângă Râșnov, dar NU în Brașov. În 2011 am ajuns cu microbuzul de câteva ori în Brașov, în alte drumeții, pe care poate că o să le documentez aici altă dată. În anul 2017, când am vrut să fac PE JOS niște drumuri mari, să înfrâng distanțele cu puterea organismului, până la urmă am hotărât să plec din Pitești și spre Brașov. Măcar o dată în viață. Sâmbătă în 22 iulie 2017, o dimineață însorită, înainte de sau pe la ora șase, am plecat din casă ca să merg într-adevăr pe jos până la Brașov, cu rucsacul și cu bani pentru hrană pe drum plus întoarcerea cu transportul, căci la astfel de drumuri de la Pitești la alte orașe m-a interesat dusul să fie pe jos, întorsul nu, deja fiind și pre