Bună ziua de sâmbătă!
După şase sâmbete consecutive de plimbare, asta este o nouă zi de stat pe-acasă. Dar o să ajungem şi la plimbările astea treptat-treptat. Deocamdată, despre drumeție este vorba oricum, şi dacă ne uităm mai bine pe istoricul blogului, de la început era vorba tot de nişte drumuri. Însă nu erau tot la fel cu mai noile călătorii (autentice, nu imaginate!) care au început să mi se mai întâmple de la o vreme. Ia să vedem ce este aşa de nou în drumețiile astea recente. Aveți răbdare, că mai întâi trebuie povestit cum am ajuns să încep excursiile ca adult cu alți oameni, este vorba de o paradigmă nouă în viață.
Din 2019-2020 încoace, vorba e că am stat groaznic de mult timp singur închis în casă, în apartament la Piteşti. Şi mai este şi foarte aproape de fosta închisoare politică de pe vremea lui Stalin şi-a lui Dej, dar şi partea asta de viață cu exil autoimpus merită dezbătută mai pe larg altă dată. Adevărul este că şi în drumețiile pe jos făcute până atunci, şi desigur şi în statul în casă, singurătatea este cuvântul de ordine. Şi chiar dacă de mic ai fost mai singuratic, oameni suntem cu toții, Dumnezeu NU ne-a făcut ca să mergem de unii singuri pe calea mântuirii, chiar şi ştiința cea necredincioasă consideră că omul este un animal social sau rațional, sau mai simplu: "Omul este o ființă socială", iar de la prea multe doze de singurătate înnebuneşti. Genul acesta de egocentrism este anticamera Iadului pe pământ, şi nu întâmplător am renunțat la mai vechile drumeții singur pe jos de până în primăvara lui 2019.
Mai mult, chiar dacă de câteva ori am intersectat cu ele zona de munte, au fost foarte legate "de şosea", fie Câmpulung-Braşov, fie Braşov-București, nicidecum pe trasee montane de drumeție, pe unde, de altfel, ar fi fost chiar nebuneală mare de mers de unul singur şi, mai presus de toate, şi noaptea. Căci mergeam mult pe jos şi noaptea. Plus dacă întâlneşti alți oameni, bărbați şi femei, şi tu eşti tot singur, cu nebunia singurătății de bărbat celibatar legat de un univers interior absurd, de tip autist sau Asperger sau ADHD. Un sentiment dezolant la drumul mare pe care m-am căznit să îl evit cu prețul sedentarizării la extrem. Iar legat tot de munte şi de mersul cu alți oameni în drumeții, eu chiar consideram pe undeva că "sunt FĂCUT pentru a fi singur" şi că mă înjosesc (sic!) dacă merg la un loc în grup cu alți oameni, şi nu singur. Şi de asemenea, dacă vă uitați la prima parte a blogului, cea cu drumețiile pe jos, nu o să găsiți poze, ci doar text, pentru că eu consideram că "este banal" să faci poze la drumul mare, că mulți o fac, şi îmi plăcea să mă simt "altfel decât ceilalți" nefăcându-le şi axându-mă pe mersul pe jos, plus că credeam că dacă faci muuulte poze, pierzi atenția la frumusețea locului respectiv şi te distragi. Iar puținele elemente media pe care totuşi le-am făcut în acei ani, în general le-am şters prin 2018. Iar scrisul intens pe blog l-am pornit din 2019. Că deja singurătatea era prea mare. Deja începeam să realizez pe la 29 de ani că "singur eşti nimic" şi că maniera înțeleasă de mine de "a fi altfel" izolaționist şi pe dinafara societății celei adevărate a dus la dezolare. Şi deci fără poze. Dar drumețiile acelea rămân autentice chiar şi prin text!
Şi cu muntele, până anul trecut în 2024 mi s-a potrivit bine vorba aceea cu "N-ar fi urcat pe munte nici să-l bați cu parul". Vedeam prin internet (arma omului singuratic şi închis care vrea totuşi să cunoască lumea), sau, mai demult, citeam prin ziare şi reviste sau vedeam la TV, că alții o fac. Şi când eram în clasa a şasea am citit într-o revistă de tipul "Povestea mea" (cică şi astea erau ficționale la greu, ca nişte variante scrise şi anticipante ale emisiunilor "Lecții de Viață", "În căutarea Adevărului" şi tot aşa, dar atunci nu ştiam asta şi credeam ce citeam) despre povestea unei femei pe care fostul iubit o blestemase să nu aibă parte de fericire, nici de dragoste, şi care blestem se cam lega; iar o descriere făcută de ea bărbatului respectiv era de genul "N-ar fi urcat pe munte nici să-l bați cu parul [...] şi nu simțea nevoia de prieteni", deci o descriere alarmantă care cadra mult-mult şi cu mine cel de până spre 30 de ani de viață, sau chiar mai mult, mai ales cu muntele, că din 2019 încoace am mai lucrat pe la conectivitatea mea socială mai ales prin Internet (şi consider aici că pentru un astfel de om tehnologia digitală chiar este de ajutor, în timp ce oamenii mai "sociabili şi normali" se plâng dimpotrivă că internetul îi desparte). Suntem oameni şi oameni. Iar în 2024 aveam deja 34 de ani şi mă atrofiasem de la viața de stat în casă, însă pe de altă parte, din 2023, începusem să mai particip pe la câte-un eveniment colectiv legat de Marşurile anuale pentru Viață din Piteşti, dar mai ales pentru oraşul meu natal, la Bucureşti (un Teambuilding cu deplasare la Poiana Braşov şi două petreceri de Crăciun cu colegii, Swimathon-ul bucureştean de anul trecut + un after-party la el în 2023, ediția DevTalks din 2024... dar despre astea, mai pe larg, altă dată).
Dar şi aceste evenimente erau de neconceput ca participare pentru mine cu gândirea de "a fi altfel şi singur" din primele trei decenii de viață, chiar şi îndurarea de a participa la ele a însemnat primirea unui suflu de deschidere pentru un suflet închis, şi deci o paradigmă nouă. Considerând că prea m-am îngropat de tânăr în casă aici în apartament în provincie, eu fiind de fapt născut în capitala țării (am mai scris în rubrica "Dezonoarea de la notariat" despre politica de familie care m-a adus pe-aici), anul trecut în 2024 începusem totuşi să mă gândesc, şi cu curajul participării la evenimente cu oamenii precum DevTalks şi Swimathon, inclusiv la reluarea călătoriilor, a drumețiilor - însă de data aceasta NU tot singur la drumul mare ca în 2019! Iar drumețiile montane organizate prin agenție cu alți oameni în grup ghidat mi se păreau o interesantă propunere.
Era vorba totuşi aici şi de un echilibru: nici baie de mulțime cu prea mulți oameni străini împrejur, ca la mare sau la excursiile în mijlocul aglomerației unor oraşe, nici din nou de unul singur la drum, ci apartenența precisă la un grup de oameni cu care să mă simt în comuniune, care să mă vadă şi ei, precum şi eu îi văd pe ei, iar urcuşul pe munte nici nu este neapărat populat cu aşa de mulți oameni (cu care nu poți să comunici) ca în centrul unui oraş sau metropole, ori ca la mare, unde oamenii se înghesuie vara ca sardelele. Pe munte, mai ales pe traseele mai serioase, nici nu se buluceşte muuultă lume, nici căldura prea mare a ultimelor veri (ăsta este un alt subiect) nu te căpiază la fel de tare - însă îți trebuie forță, hidratare şi hrană ca să rezişti, dar din nou ăsta este un subiect separat - şi, foarte important, nici nu merge bine să fii complet de unul singur, mai cu seamă pe unde chiar eşti începător sau e nevoie de ghid. Unde mai pui, din nou, acea dezolare pe care o simți dacă întâlneşti totuşi un pâlc de oameni drumeți, iar tu eşti tot singur şi realizezi deja că nu mai este "fascinant", ci "dezolant" să fii aşa singur printre oameni. Poți să saluți oamenii respectivi pe munte, dar... mai bine să fii şi tu în grup!
Şi deci vara trecută mi se înfiripase gândul să merg în drumeție cu oamenii la munte. Mi-am întrebat o fostă colegă montaniardă de la jobul numărul 2 de programator de până în 2020 (de la fosta Kepler-Rominfo absorbită de brandul francez ALTEN) ce agenție de turism îmi recomandă pentru aceste excursii. Mi se păreau interesanți munții noştri şi cei de la vecini din Bulgaria, aşa pentru început. Văzusem că în vara lui 2015 ea fusese pe Musala. Ea mi-a zis că a fost de multe ori cu TED Adventure, dar că mai sunt şi alte agenții. Era vorba, bineînțeles, în primul rând de agenții din Capitală, unde lucrează şi ea şi unde este viața mare (deci oraşul meu natal, nu dezrădăcinarea şi izolarea din Piteşti). Şi celelalte evenimente colective de care am zis mai sus porneau din Bucureşti sau se desfăşurau acolo (cu colegii de la jobul actual, unde lucrez remote din Piteşti şi sunt arondat la sediul din Bucureşti, nu ca la primele 2 joburi care erau în Piteşti, şi respectiv DevTalks şi Swimathon-ul, care acesta din urmă a început să se țină la Otopeni la centrul de natație, dar desigur că tot Bucureştiul dă startul). Pentru aceste evenimente de grup cu oamenii, trebuie de regulă să trec mereu prin Capitala mea natală, nu mi le oferă Piteştiul, care a constituit mai mult o frână şi un dezavantaj izolaționist din 2000 încoace. Măcar oamenii care stau în Bucureşti au la nas aceste lucruri, chit că şi viața de acolo vine cu chichițele ei în balanță. Poate o să mă mut. Dar deocamdată... să vedem mai departe cum m-am apucat de noua manieră de drumeție!
Aveam vara trecută patru săptămâni de concediu de la serviciu (26 iulie-26 august). Nu îndrăzneam să-mi fac curaj să programez vreo drumeție la munte, simțeam nevoia unei scântei motivante, a unui declic care să mă facă să-mi dau drumul în această direcție nouă, un sentiment familiar de altfel în viață, când ne dorim ceva nou şi ne şi temem să facem. Continuam să stau închis în casă pe căldura căpiantă a verii, care era mai tare şi decât cea din 2023 şi dinainte. În mai-iunie fusesem la DevTalks şi Swimathon, iar acum mă reînfundasem la loc în statul în casă "sine die", şi săptămânile de concediu începeau să treacă. Şi în 2023 avusesem concediu prima jumătate de august şi o stătusem în casă pe căldura de atunci. Iar acum era august 2024 şi tot aşa era, dar măcar renunțasem la statul la PC (pentru detalii despre ce a însemnat pasiunea PC-urilor, să se vadă cosmosulnumerelor.blogspot.com). Şi eram pe telefon ca şi acuma :), dar cel puțin e mai multă linişte aşa şi mai puțin curent electric. Poate o să dezbat şi subiectul ăsta cu despărțirea de pasiunea singuratică a calculatoarelor în altă postare!
Când am mai plecat din Piteşti la Bucureşti din 2023 încoace, m-am dus acolo cu ridesharing-ul (Uber ori Bolt, prefer Bolt de la o vreme), ştiu că este mai scump, dar de la un timp se mai dau discount-uri, şi la întoarcerea la Piteşti chiar este din oficiu ceva mai ieftin tariful de la un timp, vorbesc şi pentru prezent. Cu BlaBlaCar sau trenul ar fi mai ieftin, la ore extreme de plecare/sosire de dimineață şi de noapte, dar ar implica şi mai multă bădădăială din partea mea pe străzi, pe la gară, schimbat mijloace de transport, iar în ultimii 5-7 ani (şi mai ales de la 2020 încoace!) am dezvoltat şi o angoasă a călătoriei de unul singur aiurea printre oameni, pe care nu o aveam încă, de pildă, când drumețeam singur pe jos la greu prin 2017-18 şi mergeam ziua şi noaptea de la Piteşti la Bucureşti, sau de la Piteşti la Craiova, sau Piteşti-Braşov ori chiar Braşov-Bucureşti pe jos (cea mai lungă), eventual şi de 2 ori consecutiv. De altfel, pe măsură ce angoasa singurătății de bărbat celibatar şi outsider social printre oameni s-a accentuat în 2019, eu am şi renunțat la drumețiile acelea dubioase pe jos de unul singur, nefericirea vieții era prea mare, iar mai apoi, mai ales cu paravanul schimbărilor incitate de Covid, nici nu am mai ieşit din apartamentul de la Piteşti, decât extrem de rar.
De exemplu, din februarie 2020, prin oraş prin Piteşti nu am mai făcut plimbare decât în 23 decembrie 2020 (cu treabă pentru medicina muncii, de fapt), apoi pe 1 iunie 2021, pe vreme rece şi urâtă, pe 16 aprilie 2022 (prima Simfonie a Lalelelor de după restricțiile Covidului), la Marşul pentru Viață din 2023 şi 2024 - dar anul ăsta urmează o drumeție relativ îndepărtată în ziua când e Marşul - şi pe 4 ianuarie 2021 am fost la Bucureşti la prima zi de lucru pentru jobul actual, nu fără nişte neplăceri cu bancomatele piteştene care nu funcționau la ING în prima dimineață lucrătoare din an (am folosit maxi-taxi atunci, am purtat mască anti-Covid şi am alergat prin Bucureşti cu ea pe stradă). În rest, abia am mai ieşit din bloc, de pildă pentru a căra diiitamai gunoiul din casă, exclusiv noaptea şi rareori, iar noaptea special pentru a NU întâlni oameni, sau pentru evenimentele de la Bucureşti (din iunie 2023 încoace, tot cu ridesharing, mai scriam în postare pe la ce evenimente am fost). Şi pentru excursiile astea cu oamenii mai nou. Alaltăieri de Echinocțiul de Primăvară am tras câteva minute de alergare prin cartier ziua-n amiaza mare. Şi pe 31 octombrie 2020 şi 16 aprilie 2021 (NU 2022, nota bene) au existat scurte momente de alergare ziua pe-afară din bloc, mai degrabă de nevoie. Dar în rest... muuultă puşcărie autoimpusă acasă! Şi călătorie scumpă de ridesharing de pe strada mea pe strada de destinație, sau invers. Mai am nevoie de curaj şi autocontrol ca să îmi capăt-recapăt puterea de a călători mai ieftin printre oameni, adică fără atâta Bolt. În asemenea condiții, deplasarea la depărtare pentru călătorii cu oamenii înseamnă autodepăşire şi curaj, ceea ce la alți oameni nu este mare Scofală-Fală!
Nici în şcoală nu am fost în multe călătorii cu colegii, în grădiniță (pe care nici n-am frecventat-o pe toată) şi liceu chiar deloc, iar la facultate am avut ce-i drept un stagiu de practică de două săptămâni la Stuttgart, la Institutul Fraunhofer, şi o vizită la final de facultate la Continental Sibiu. Ambele prin proiectul Practicor, în 2011-2012. Din 2012 în 2025 nici nu am ieşit din țară. Şi până atunci doar o dată cu mama la Viena în 2008, două vizite de circa o săptămână de Anul Nou în Moldova de peste Prut, între 2010 şi 2012, şi călătoria asta cu Stuttgart, cea mai lungă la kilometri. În rest doar prin țară, cu câteva excursii în şcoala primară, cu copiii, doar două excursii în gimnaziu (am fost şi la Predeal, Târgovişte, Peleş şi Pelişor), în august 1998 un drum cu bunicul la Câmpulung, Mausoleul Mateiaş şi Castelul Bran, iar în rest... stat pe-acasă, drumețiile acelea singuratice de pe acest blog, desigur fără partea cu spațiul cosmic :), şi, la vremea lor, mutările nefericite de familie pe axa Bucureşti-Piscani-Piteşti + împrejurimile argeşene.
Şi un week-end la mare în 2004, soldat şi acela cu o ceartă mare cu mama, pe care nu am mai văzut-o apoi 3 ani şi jumătate (dar nici acum nu am mai văzut-o din decembrie 2013). Şi atunci, dacă te obişnuieşti ba neumblat printre semeni şi frumuseţile naturii, ba cu drumuri aiurea de unul singur - față de care capeți repulsie pe urmă - pare greu de crezut c-o să primeşti ideea să mai mergi ca om mare în excursii organizate. Şi totuşi... da!
Aşa că anul trecut pe 10 august eram la jumătatea concediului tot închis în casă şi mi-am făcut o comandă online de mâncare (obicei consolidat din februarie 2020 încoace, de când cu prea-multul stat în casă, merită şi povestea asta o rubrică separată) care, fără voia mea, avea şi un litru de Pepsi. Un excitant cerebral faŧă de care îmi propusesem să păstrez distanța ca să îmi fie mai bine, însă se ştie că anumite comenzi de mâncare mai vin cu pack-uri extra cu suc la anumite doze de pizza, de exemplu. Şi dacă tot îmi venise Pepsi-ul acuma, nu era să-l vărs la veceu, ca un bădăran sau abstinent scârbit, şi l-am băut (având însă grijă să nu mai consum nimic după ora 18 decât apă, o altă măsură pe care am luat-o de prin 2023 încoace... dar din nou, pentru detalii despre viața şi hrana cotidiană mai trebuie să postez separat).
Aşa că cu cofeina din Pepsi, în noaptea de 11 august nu aveam somn şi eram tot pe telefon pe internet. Că în general îmi propusesem şi să nu mai fac din noapte zi, cum făcusem de muuulte ori din adolescență încoace şi mai ales de la 2020 încoace, plus să o mai răresc cu alimentele animale sau cu multe E-uri, care te agită mai ales dacă eşti sedentar izolat într-un spațiu închis şi nefericit... şi ştiam şi ce înseamnă să mănânci şi să bei Cola fix în creierii nopții, o veritabilă noapte albă c-o digestie "pe cinste". Pe termen lung inversarea ritmului circadian cu făcutul din noapte zi şi invers te face şi el om nebun, nu este suficient să ne ferim de alcool, tutun şi droguri. De data aceasta nu mai era nimic după 6 seara şi nici nu fusese Cola, ci Pepsi, dar tot eram energizat după ospățul de peste zi şi, deşi renunțasem şi la "plaga calculatoarelor", stăteam pe telefon! Stăteam şi eu pe telefon "ca oamenii".
Şi, cum-necum, am ajuns la un moment dat pe pagina de Facebook a unei doamne din Bucureşti care era prietenă cu fosta colegă care îmi spusese cu ce agenție a mers ea în excursii la munte. Cred că o văzusem că a reacționat pe la vreo postare a colegei. Şi doamna din Bucureşti tocmai ce fusese sâmbătă, pe 10 august, într-o drumeție pe munte care implica să meargă oamenii cu picioarele prin apa râului. Era o drumeție recurentă, se făcuse şi în trecut, iar în vara lui 2024 avea trei sesiuni: sâmbătă pe 27 iulie, pe 10 august (care tocmai fusese) şi mai urma pe 24 august, ultima de anul trecut. Era eveniment pe Facebook, cu pozele cu oamenii, şi eu de la postarea doamnei montaniarde am intrat pe pagina evenimentului respectiv unde erau şi pozele. Erau pesemne fotografiile din vara 2022, cum am văzut pe urmă. Aşadar am văzut pozele, mi s-a făcut dor de oameni - cu atâta însingurare de stat în casă... - şi acela a fost, într-adevăr, momentul de declic!
Că tot aveam nevoie de o scânteie care să mă hotărască să fac prima excursie pe munte cu oamenii în drumeție. Începusem să mă gândesc la asta, în perspectivă aşa, dar tot nu aveam curaj să mă hotărăsc aşa, şi noul concediu din vara 2024 şi el tot în izolare acasă trecea. Şi iată că, sub influența unui litru de Pepsi, vederea evenimentului la care participase doamna de la Bucureşti m-a determinat în sfârşit!
Tot nu m-am înscris instantaneu, aveam nevoie să mă gândesc şi să mă obişnuiesc cu ideea. Ultima drumeție în Cheile Ghimbavului era planificată de agenția DCR Adventures pentru sâmbăta de 24 august, noi eram în 11 şi în descrierea de pe site a excursiei scria că plata trebuie făcută cu 5 zile înainte, deci aveam timp de gândire până pe 19 august (în practică, aveam să văd că se pot comanda unele excursii chiar şi în ajun sau cu 2-3 zile înainte, dar fiind atunci la început de tot nu ştiam, trebuia să fiu mai literal şi conştiincios). Şi deci următoarele zile din august erau de pregătire şi de hotărâre!
Şi astfel, având deja un țel concret şi precis cu drumeția cea din Cheile Ghimbavului, cu toată greutatea psihică a ursului care se teme să iasă din bârlogul unde este lipit cu superglue, mai trebuia în zilele rămase şi partea de pregătire a echipamentului, cu cumpărături de la Decathlon pentru respectarea cerințelor necesare ca să mergem prin apă: pantaloni scurți de drumeție (eu nemaifiind de MULȚI ani un fan al pantalonilor scurți!), rucsac, cremă de soare, tricou sintetic, ochelari de soare, bocanci sau espadrile pentru apă... în general, echipament pentru munte. Ceva ce eu nu folosisem niciodată în drumețiile singuratice, şi la drept vorbind, cu situația financiară din 2018-2019, cu un mizerabil salariu de 2700 de lei net (plus nişte prime ce se răreau) şi un credit major de nevoi personale la ING, făcut atunci din pasiunea cu calculatoarele, detalii pe blogul cu Cosmosul Numerelor, nici măcar dacă aş fi vrut la acea vreme pe munte cu oamenii, ceea ce sigur NU concepeam atunci, oricum nu aş fi avut cum financiar, mai ales în 2019 când eram dator vândut la ING (dar am scăpat de credit în septembrie 2021, cu noul job şi rambursări anticipate în stil Datoria lui Ceauşescu, altfel dura până în mai 2024). Pentru că nu aş fi avut bani pentru cumpărat echipamentul montan în primul rând, până la costul excursiilor. Pe câtă vreme în vara 2024 era deja loc şi pentru buget de echipament şi drumeții, pe lângă transformarea de gândire din aceşti ani.
Şi atunci, în răstimpul rămas până la "data comenzii" (care a fost 17 august, sâmbăta de dinainte) şi până pe 24, la data efectivă, m-am pregătit sufleteşte, nu fără o maaare ispită de a renunța la drumeție şi de a rămâne acasă, care m-a bântuit până în ultima clipă şi s-a manifestat şi la următoarele excursii (eu îi spun "ispita de a da bailout", atunci când decizi să renunți la participarea la un eveniment, la urma urmei; este sinonim cu "a trânti" evenimentul respectiv, cu diferența că trânteala intervine şi când evenimentul este deja în desfăşurare şi nu îl termini cum ți-ai propus, am făcut asta pe la unele drumeții din alea mai vechi), am cumpărat echipament şi, pe 24 august, până la urmă chiar m-am dus!
Ei, şi-acuma că am făcut introducerea aceasta în problema drumețiilor cu oamenii, să vedem cu adevărat în postarea următoare cum a fost!
Comentarii
Trimiteți un comentariu