Marți, 24 ianuarie 2017.
Prima zi lucrătoare liberă de 24 ianuarie, după ce în 2016 fusese duminică și legea care-a dat-o liberă a fost și ea adoptată numai acum câțiva ani - că înainte NU pomeneam de-așa ceva.
După-amiaza am plecat din casă ca să mă plimb pe jos, și asta a fost o ”aventură spre Nord”.
Am trecut prin nordul orașului, cu coșcogeamite cartierul Găvana, și-am ajuns cu răbdare prin Bascov (nu-i așa aproape), unde pe DN7C am mers cam un kilometru până am făcut-o dreapta spre „răsărit” pe Strada Lunca. Era soare și pe jos mai era puțină zăpadă în topire, iar atmosfera de deasupra Piteștiului era încărcată cu vapori de apă; totuși, cum mergeam pe strada aia spre Barajul Budeasa, departe la Ț kilometri distanță tot se vedea coșul cel mare plantat lângă Arpechim. Îmi plăcea să mă uit la el de departe.
Era drumul comunal DC219A și avea să fie prima dată în viața mea când mergeam pe jos pe la barajul de la Budeasa, că prin 2008 mai trecusem pe-acolo cu mașina instructorului de condus. Am ajuns, am putut admira puțin splendoarea aceea de apă și mai departe, spre deal, în sat la Budeasa. Pe-acolo trece DJ703K (câte litere o fi având șapte sute treiul ăsta?), și eu m-am dus tot mai spre nord prin Budeasa Mare, Rogojina și Gălășești. Era după-amiază și erau și niște case frumoase pe acolo. Mă duceam spre nord în paralel cu râul Argeș, care însă curge invers. 703K-ul merge și spre Albeasca.
Cum eram prin satele astea, la un moment dat un băiat pe bicicletă a vrut să ferească o copilă care se juca pe drum și el a căzut, însângerându-se la mâini chiar când treceam pe-acolo; am stat câțiva oameni lângă el, s-a ridicat, dar nu prea vorbea și nu a vrut ajutor; era din Mălureni, a vorbit cu cineva la telefon și nu a vrut să vină Salvarea. La urmă s-a urcat pe bicicletă și a plecat. A fost alegerea lui să nu ia ajutor după ce s-a lovit.
Am plecat mai departe pe acel drum, la un moment dat, la o margine de sat, fiind pe drum un om bătrân care mergea greu. L-am salutat. Cum ziceam, drumul ăsta cu K-ul se duce și spre Albeasca.
Mai încolo erau niște copii pe drum care scăpaseră mingea într-un șanț; am coborât după ea, am lovit-o cu pumnul să ajungă înapoi la ei și în cădere ea a atins parbrizul unei mașini care trecea cu viteză mică.
Venea seara; 24 ianuarie este zi scurtă, nu a crescut mult de la Solstițiul din decembrie. M-am dus mai departe, pe DC223 cred, drum de pământ în zonă de sat deluros, și spre răsărit se vedea zona de deal dincolo de care trebuie să fie și satele Piscani și Purcăreni. Când eram mic vedeam seara Purcăreniul spre apus, iar acum, în 2017, la răsărit de mine se găseau niște dealuri care erau la apus de Purcăreni. Mergeam pe uliță printre case, erau adevărate cotloane sătești, și soarele cobora pe cer. Am dat și peste puțină pădure, o zonă de pantă.
Am fost așadar, aproximând o reconstituire a drumului cu ajutorul hărții de pe Internet, pe DC223 spre Zărnești, spre nord, până la drumul județean DJ740, pe care de asemenea m-am mai dus încolo până la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde este un drum la stânga, pod peste râul Vâlsan; trecea un om pe acolo.
Aici am încetat mersul spre nord la data aceea, punându-mi problema să mă orientez înapoi spre Pitești.
Drumul trece podul și intersectează DJ703I după asta, e drumul care duce de la Merișani spre Brădetu, și în partea cealaltă este altă biserică, Biserica Sfântul Nicolae. Și Complexul Sportiv Zărnești este aproape de acest pod.
Ajuns dincolo, pe drumul dinspre Brădetu, la acel ceas de înserare, am schimbat sensul de mers pe jos înapoi spre Pitești, și mai departe drumul trece pe lângă Bunești și urmează o mare pauză de natură, de câmp între dealuri. Soarele apunea și erau câțiva kilometri de mers în față până să ajung la următoarea șosea.
M-am uitat la dealuri, am încercat să și cânt și m-a mâncat în gât; am trecut și pe lângă o fermă cu ouă de țară (Poultry farm) și-am ieșit în sfârșit înapoi pe DN7C, care vine dinspre Curtea de Argeș, iar pe-aproape zice și „Brădetu 41”, nu doar „Pitești 16” și „Curtea de Argeș 21”.
La intersecția asta mai ajunsesem pe jos pe 18 aprilie 2003.
Acolo, aproape, râul Argeș formează lacul Vâlcele, iar mai în față este comuna Merișani, în care aveam să intru acum următoarea dată după anul 2003. Este și un pod de tren peste râul Argeș, și m-am bucurat să-l restrăbat după tot timpul ăsta și să ating indicatorul de intrare în Merișani; și în Merișani am intrat, așadar, iar.
De aici încolo, cum se mai întuneca, aveam să merg pe kilometri umblați și altă dată; dar mai era ceva de mers, nu sunt foarte puțini. Am trecut, pe rând și cu răbdare, pe jos Merișaniul (sat-capitală de comună), Borleștiul, Vărzarul, Dobrogostea și zona bascoveană cu satele Schiau și Bascov, amintindu-mi de când mai fusesem pe-aici; pe la kilometrul 7 Pitești, m-am oprit lângă un copac.
S-a întunecat de tot între timp și așa, până la urmă, am ajuns și prin Bascov, pe unde ieșisem de cu zi din șoseaua asta, apoi am intrat la loc în Pitești și-am făcut și partea de oraș până acasă.
Au fost vreo 45 de kilometri potrivit estimării cu distanțierul Google Hărți (43 după mintea lui S Health, dar am mai multă încredere în Google decât în telefon), pesemne în șase-șapte ore.
****** ****** ****** ******
Într-o zi liberă de sărbătoare națională, am văzut locuri noi în drumeția asta. Cu pași repezi.
Prima zi lucrătoare liberă de 24 ianuarie, după ce în 2016 fusese duminică și legea care-a dat-o liberă a fost și ea adoptată numai acum câțiva ani - că înainte NU pomeneam de-așa ceva.
După-amiaza am plecat din casă ca să mă plimb pe jos, și asta a fost o ”aventură spre Nord”.
Am trecut prin nordul orașului, cu coșcogeamite cartierul Găvana, și-am ajuns cu răbdare prin Bascov (nu-i așa aproape), unde pe DN7C am mers cam un kilometru până am făcut-o dreapta spre „răsărit” pe Strada Lunca. Era soare și pe jos mai era puțină zăpadă în topire, iar atmosfera de deasupra Piteștiului era încărcată cu vapori de apă; totuși, cum mergeam pe strada aia spre Barajul Budeasa, departe la Ț kilometri distanță tot se vedea coșul cel mare plantat lângă Arpechim. Îmi plăcea să mă uit la el de departe.
Era drumul comunal DC219A și avea să fie prima dată în viața mea când mergeam pe jos pe la barajul de la Budeasa, că prin 2008 mai trecusem pe-acolo cu mașina instructorului de condus. Am ajuns, am putut admira puțin splendoarea aceea de apă și mai departe, spre deal, în sat la Budeasa. Pe-acolo trece DJ703K (câte litere o fi având șapte sute treiul ăsta?), și eu m-am dus tot mai spre nord prin Budeasa Mare, Rogojina și Gălășești. Era după-amiază și erau și niște case frumoase pe acolo. Mă duceam spre nord în paralel cu râul Argeș, care însă curge invers. 703K-ul merge și spre Albeasca.
Cum eram prin satele astea, la un moment dat un băiat pe bicicletă a vrut să ferească o copilă care se juca pe drum și el a căzut, însângerându-se la mâini chiar când treceam pe-acolo; am stat câțiva oameni lângă el, s-a ridicat, dar nu prea vorbea și nu a vrut ajutor; era din Mălureni, a vorbit cu cineva la telefon și nu a vrut să vină Salvarea. La urmă s-a urcat pe bicicletă și a plecat. A fost alegerea lui să nu ia ajutor după ce s-a lovit.
Am plecat mai departe pe acel drum, la un moment dat, la o margine de sat, fiind pe drum un om bătrân care mergea greu. L-am salutat. Cum ziceam, drumul ăsta cu K-ul se duce și spre Albeasca.
Mai încolo erau niște copii pe drum care scăpaseră mingea într-un șanț; am coborât după ea, am lovit-o cu pumnul să ajungă înapoi la ei și în cădere ea a atins parbrizul unei mașini care trecea cu viteză mică.
Venea seara; 24 ianuarie este zi scurtă, nu a crescut mult de la Solstițiul din decembrie. M-am dus mai departe, pe DC223 cred, drum de pământ în zonă de sat deluros, și spre răsărit se vedea zona de deal dincolo de care trebuie să fie și satele Piscani și Purcăreni. Când eram mic vedeam seara Purcăreniul spre apus, iar acum, în 2017, la răsărit de mine se găseau niște dealuri care erau la apus de Purcăreni. Mergeam pe uliță printre case, erau adevărate cotloane sătești, și soarele cobora pe cer. Am dat și peste puțină pădure, o zonă de pantă.
Am fost așadar, aproximând o reconstituire a drumului cu ajutorul hărții de pe Internet, pe DC223 spre Zărnești, spre nord, până la drumul județean DJ740, pe care de asemenea m-am mai dus încolo până la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde este un drum la stânga, pod peste râul Vâlsan; trecea un om pe acolo.
Aici am încetat mersul spre nord la data aceea, punându-mi problema să mă orientez înapoi spre Pitești.
Drumul trece podul și intersectează DJ703I după asta, e drumul care duce de la Merișani spre Brădetu, și în partea cealaltă este altă biserică, Biserica Sfântul Nicolae. Și Complexul Sportiv Zărnești este aproape de acest pod.
Ajuns dincolo, pe drumul dinspre Brădetu, la acel ceas de înserare, am schimbat sensul de mers pe jos înapoi spre Pitești, și mai departe drumul trece pe lângă Bunești și urmează o mare pauză de natură, de câmp între dealuri. Soarele apunea și erau câțiva kilometri de mers în față până să ajung la următoarea șosea.
M-am uitat la dealuri, am încercat să și cânt și m-a mâncat în gât; am trecut și pe lângă o fermă cu ouă de țară (Poultry farm) și-am ieșit în sfârșit înapoi pe DN7C, care vine dinspre Curtea de Argeș, iar pe-aproape zice și „Brădetu 41”, nu doar „Pitești 16” și „Curtea de Argeș 21”.
La intersecția asta mai ajunsesem pe jos pe 18 aprilie 2003.
Acolo, aproape, râul Argeș formează lacul Vâlcele, iar mai în față este comuna Merișani, în care aveam să intru acum următoarea dată după anul 2003. Este și un pod de tren peste râul Argeș, și m-am bucurat să-l restrăbat după tot timpul ăsta și să ating indicatorul de intrare în Merișani; și în Merișani am intrat, așadar, iar.
De aici încolo, cum se mai întuneca, aveam să merg pe kilometri umblați și altă dată; dar mai era ceva de mers, nu sunt foarte puțini. Am trecut, pe rând și cu răbdare, pe jos Merișaniul (sat-capitală de comună), Borleștiul, Vărzarul, Dobrogostea și zona bascoveană cu satele Schiau și Bascov, amintindu-mi de când mai fusesem pe-aici; pe la kilometrul 7 Pitești, m-am oprit lângă un copac.
S-a întunecat de tot între timp și așa, până la urmă, am ajuns și prin Bascov, pe unde ieșisem de cu zi din șoseaua asta, apoi am intrat la loc în Pitești și-am făcut și partea de oraș până acasă.
Au fost vreo 45 de kilometri potrivit estimării cu distanțierul Google Hărți (43 după mintea lui S Health, dar am mai multă încredere în Google decât în telefon), pesemne în șase-șapte ore.
****** ****** ****** ******
Într-o zi liberă de sărbătoare națională, am văzut locuri noi în drumeția asta. Cu pași repezi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu