Treceți la conținutul principal

Drumeție în ziua Unirii Principatelor

Marți, 24 ianuarie 2017.

Prima zi lucrătoare liberă de 24 ianuarie, după ce în 2016 fusese duminică și legea care-a dat-o liberă a fost și ea adoptată numai acum câțiva ani - că înainte NU pomeneam de-așa ceva.

După-amiaza am plecat din casă ca să mă plimb pe jos, și asta a fost o ”aventură spre Nord”.

Am trecut prin nordul orașului, cu coșcogeamite cartierul Găvana, și-am ajuns cu răbdare prin Bascov (nu-i așa aproape), unde pe DN7C am mers cam un kilometru până am făcut-o dreapta spre „răsărit” pe Strada Lunca. Era soare și pe jos mai era puțină zăpadă în topire, iar atmosfera de deasupra Piteștiului era încărcată cu vapori de apă; totuși, cum mergeam pe strada aia spre Barajul Budeasa, departe la Ț kilometri distanță tot se vedea coșul cel mare plantat lângă Arpechim. Îmi plăcea să mă uit la el de departe.

Era drumul comunal DC219A și avea să fie prima dată în viața mea când mergeam pe jos pe la barajul de la Budeasa, că prin 2008 mai trecusem pe-acolo cu mașina instructorului de condus. Am ajuns, am putut admira puțin splendoarea aceea de apă și mai departe, spre deal, în sat la Budeasa. Pe-acolo trece DJ703K (câte litere o fi având șapte sute treiul ăsta?), și eu m-am dus tot mai spre nord prin Budeasa Mare, Rogojina și Gălășești. Era după-amiază și erau și niște case frumoase pe acolo. Mă duceam spre nord în paralel cu râul Argeș, care însă curge invers. 703K-ul merge și spre Albeasca.

Cum eram prin satele astea, la un moment dat un băiat pe bicicletă a vrut să ferească o copilă care se juca pe drum și el a căzut, însângerându-se la mâini chiar când treceam pe-acolo; am stat câțiva oameni lângă el, s-a ridicat, dar nu prea vorbea și nu a vrut ajutor; era din Mălureni, a vorbit cu cineva la telefon și nu a vrut să vină Salvarea. La urmă s-a urcat pe bicicletă și a plecat. A fost alegerea lui să nu ia ajutor după ce s-a lovit.

Am plecat mai departe pe acel drum, la un moment dat, la o margine de sat, fiind pe drum un om bătrân care mergea greu. L-am salutat. Cum ziceam, drumul ăsta cu K-ul se duce și spre Albeasca.
Mai încolo erau niște copii pe drum care scăpaseră mingea într-un șanț; am coborât după ea, am lovit-o cu pumnul să ajungă înapoi la ei și în cădere ea a atins parbrizul unei mașini care trecea cu viteză mică.

Venea seara; 24 ianuarie este zi scurtă, nu a crescut mult de la Solstițiul din decembrie. M-am dus mai departe, pe DC223 cred, drum de pământ în zonă de sat deluros, și spre răsărit se vedea zona de deal dincolo de care trebuie să fie și satele Piscani și Purcăreni. Când eram mic vedeam seara Purcăreniul spre apus, iar acum, în 2017, la răsărit de mine se găseau niște dealuri care erau la apus de Purcăreni. Mergeam pe uliță printre case, erau adevărate cotloane sătești, și soarele cobora pe cer. Am dat și peste puțină pădure, o zonă de pantă.

Am fost așadar, aproximând o reconstituire a drumului cu ajutorul hărții de pe Internet, pe DC223 spre Zărnești, spre nord, până la drumul județean DJ740, pe care de asemenea m-am mai dus încolo până la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde este un drum la stânga, pod peste râul Vâlsan; trecea un om pe acolo.
Aici am încetat mersul spre nord la data aceea, punându-mi problema să mă orientez înapoi spre Pitești.

Drumul trece podul și intersectează DJ703I după asta, e drumul care duce de la Merișani spre Brădetu, și în partea cealaltă este altă biserică, Biserica Sfântul Nicolae. Și Complexul Sportiv Zărnești este aproape de acest pod.

Ajuns dincolo, pe drumul dinspre Brădetu, la acel ceas de înserare, am schimbat sensul de mers pe jos înapoi spre Pitești, și mai departe drumul trece pe lângă Bunești și urmează o mare pauză de natură, de câmp între dealuri. Soarele apunea și erau câțiva kilometri de mers în față până să ajung la următoarea șosea.

M-am uitat la dealuri, am încercat să și cânt și m-a mâncat în gât; am trecut și pe lângă o fermă cu ouă de țară (Poultry farm) și-am ieșit în sfârșit înapoi pe DN7C, care vine dinspre Curtea de Argeș, iar pe-aproape zice și „Brădetu 41”, nu doar „Pitești 16” și „Curtea de Argeș 21”.

La intersecția asta mai ajunsesem pe jos pe 18 aprilie 2003.

Acolo, aproape, râul Argeș formează lacul Vâlcele, iar mai în față este comuna Merișani, în care aveam să intru acum următoarea dată după anul 2003. Este și un pod de tren peste râul Argeș, și m-am bucurat să-l restrăbat după tot timpul ăsta și să ating indicatorul de intrare în Merișani; și în Merișani am intrat, așadar, iar.

De aici încolo, cum se mai întuneca, aveam să merg pe kilometri umblați și altă dată; dar mai era ceva de mers, nu sunt foarte puțini. Am trecut, pe rând și cu răbdare, pe jos Merișaniul (sat-capitală de comună), Borleștiul, Vărzarul, Dobrogostea și zona bascoveană cu satele Schiau și Bascov, amintindu-mi de când mai fusesem pe-aici; pe la kilometrul 7 Pitești, m-am oprit lângă un copac.

S-a întunecat de tot între timp și așa, până la urmă, am ajuns și prin Bascov, pe unde ieșisem de cu zi din șoseaua asta, apoi am intrat la loc în Pitești și-am făcut și partea de oraș până acasă.

Au fost vreo 45 de kilometri potrivit estimării cu distanțierul Google Hărți (43 după mintea lui S Health, dar am mai multă încredere în Google decât în telefon), pesemne în șase-șapte ore.

****** ****** ****** ******

Într-o zi liberă de sărbătoare națională, am văzut locuri noi în drumeția asta. Cu pași repezi.

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a