Treceți la conținutul principal

DIVANUL SPAȚIAL

 Era la un moment dat un bandit care trebuia pedepsit.

Și banditul acesta secase de cap pe mai mulți oameni: ba speriindu-i pe stradă, ba hărțuind și fiind indiscret în online, ba spărgând conturile bancare și de rețele sociale ale altora, ba amenințându-și foștii șefi sau delapidându-i pe actualii, ba atacând autoritățile aflate în patrulare pe stradă, direct și cu curaj, ba folosind fraze rasiste și naziste la nervi cu martori, în plină stradă. Iar supravegherea secretă sau monitorizarea electronică de către anchetatori, prin filaj sau, mai pe urmă, prin controlul judiciar, a relevat faptul că omul folosea aceste fraze chiar și atunci când era singur și nervos, atunci când alți oameni ar vorbi de pe garduri sau ar folosi abrevieri precum „Ce dq” sau „ce plm”, de la „palmă”.


Pe deasupra, omul își mai spionase vecinii cu un telescop terestru, făcând performanțe de voyeurism cu ei, înălțase câteva drone fără aprobare ca să străbată spațiul aerian al țării, interferând astfel cu avioanele comerciale de joasă altitudine pentru zboruri interne sau cu baloanele meteorologice aprobate deja instituțional, o dronă o folosise ca să invadeze locuințele câtorva concitadini din oraș de la el (pardon de pleonasm), având montată pe ea și o microcameră de luat vederi, tot cu scopul de a le spiona oamenilor viața privată (deși el zicea că era doar de curios, nu voia să și publice înregistrările), iar într-o noapte presărase petarde și pietre pe calea ferată de la marginea orașului, tocmai când trebuiau să treacă mărfarele cu ajutoare pentru refugiații de război din țară, și sistemul de petarde era teleghidat să fie acționat de la distanță cu un microcontroler special construit de către bandit cu componente traficate de pe piața neagră a electronicelor, acționare care a și avut loc și mărfarul a deraiat, iar primele vagoane cu mărfuri de mâncare și lenjerie au luat foc. Într-altă noapte, după ce își cumpărase niște obiecte ilegale de purtat prin locuri publice de pe piața neagră (un box metalic pentru pumn, o bâtă de baseball fără mingi, un cuțit de vânătoare și... niște muniție și arme de foc), plus o vestă antiînjunghiere, una antiglonț și o mască de gaze cu ochelari infraroșii, banditul, agitat de la mâncarea cu carne pe care o tot consuma pe la ore târzii, a plecat cu o pușcă pe stradă și, lângă un parc, s-a nimerit sub o lampă stradală al cărei bec lumina cam puternic (400 de wați),  și, stresat de lumină, el a săltat la un moment dat pușca și poc! a tras drept în bec, distrugându-l, iar bubuitura a avut cam o sută zece decibeli și-a trezit mai toți vecinii de prin cinci-șase blocuri dimprejur care aveau de la șase etaje în sus.

Altă dată, tot așa împătimit de tehnologia extremă fiind banditul, și-a călcat pe inima de șacal singuratic și-a cooperat cu alți câțiva șoltici de pe Darknet, ca să pună împreună la punct un sistem de petarde foarte puternice și zgomotoase denumit „Grenada oarbă”, al căror scop era să duduie cât mai tare cu putință, și fiind și expert în făcut și învârtit bani murdari și negri, banditul s-a înțeles la sfârșit cu băieții să cumpere el tot calupul de petarde, îngrijindu-se în schimb să îi plătească foarte generos pe toți din echipă și astfel să fie băiețaș. Și apoi noaptea, tot noaptea, anotimpul lui preferat din zi, el a legat în rețea paralelă (ăsta este numele unei tehnici de pe darkweb pentru explozibilii ilegali) o bună parte din petarde, tot așa concepute cu un sistem de teleghidaj, și-a pus pe el un costum antifonic de protecție trufășit tot de pe piața neagră și s-a tupilat cu sacul cel buclucaș printre niște blocuri rezidențiale noi unde oamenii erau proaspăt mutați cu programul „Prima Casă”, având eminamente familii cu copii mici și fiind, în general, tineri salariați peste medie și cu dotări materiale de pretenții (banditul îi urmărise pe toți pe stradă, pândind sistematic lumea). L-a șpreiat pe paznicul din gheretă cu o substanță paralizantă amestecată cu vapori de droguri de mare risc (inclusiv Crystal și mefedronă), ca să se poată strecura nestingherit în parcarea complexului rezidențial, a lăsat acolo pachetul de petarde cu un cronometru dat drumul, și asimilabil astfel unei bombe cu ceas, apoi a dat roiu' cu costumul anti-sunet bine tras pe el, având în prealabil destul exercițiu făcut ca să pășească fără să audă nimic, ca măsură preventivă ca să nu surzească și să nu-i sară toate măruntaiele din el de la sunetul și vibrațiile bombei, pardon, ale vuvuzelei cu scântei, și peste vreo patru minute, el a găsit un canal cu capacul dat deoparte și s-a băgat acolo înăuntru, în așteptarea exploziei de la complex.

Care explozie nu a întârziat să apară la minutul stabilit: bumnetul a fost atât de cumplit, depășind pragul critic și psihologic de două sute de decibeli, încât s-a propagat peste 40 de kilometri în jurul localității, ajutat fiind și de noapte și de ceva vânturi atmosferice, câteva sute de geamuri din blocurile învecinate (și nu numai) s-au spart, majoritatea termopane (nota bene!) inclusiv cu 5-7 camere, vreo douăzeci de mașini din parcarea complexului au fost făcute sarmale heavy metal, alte 40-50 de autoturisme au avut geamurile deteriorate, prin blocurile pricinoase au fost și cinci oameni răniți de cioburi (și un copil de patru ani, din fericire niciun bebeluș și niciun mort), iar peste drum de intrarea în complex o persoană beată de pe un balcon a făcut infarct de frică, și familia acesteia avea să ceară despăgubiri în public la TV din cauza aceasta. Aflat la el sub canal, banditul a simțit și el vibrația de la explozie, care pentru el era ceva de tipul „Asta-i muzica ce-mi place mie, băieți”, și a dat să iasă din canal, dar unda sonoră care s-a propagat de la bloc pe o distanță atât de mare a mișcat obiectele de pe mai multe străzi și, când el a vrut să scoată capul, capacul de la canal aproape că i-a căzut în cap.


Închis în canal, și fiind conștient de faptul că poliția și jandarmeria vor ieși degrabă să-l caute pe autorul exploziei cu materiale pirotehnice interzise pentru civili la deținere (și poate că și Armata și trupele NATO), banditul nu a încercat să îndepărteze capacul de pe canalulcel mizer și protector, care oricum avea vreo 200 de kilograme, ci și-a activat infraroșiile din masca de gaze pe care și-a pus-o de vai-nevoie și s-a plimbat câțiva kilometri, toată noaptea, prin rețeaua de canalizare a orașului, cu această ocazie închizând mai mulți robineți de pe magistrala de apă caldă a tuturor oamenilor și profitând de faptul că mai avea la el câteva petarde și un amestec inflamabil de diesel și o formă nouă și foarte efervescentă de carbid șutit și el de pe la niște șmecheri de pe piața neagră, el a legat dibaci mănunchiul cel de belea sub cea mai mare conductă de apă caldă menajeră care a avut ghinionul să îi apară în cale, a presărat praf de pușcă pe o distanță de vreo treizeci de metri de siguranță față de locul viitoarei explozii, căci cu ochelarii infraroșii el vedea prin bezna din canalizare mai ceva ca fotbaliștii de maidan ziua, și noua bubuitură a rașchetat efectiv conducta care ajuta oamenii din două cartiere centrale ale municipiului să se spele. Inundația subterană nu a pregetat nici ea să-și facă apariția, iar banditul, dându-și seama că riscă să moară înecat după ce a distrus o magistrală, a avut magistrala baftă să găsească alt capac de canal dat de la locul lui și-a țâșnit prin gura care se găsea chiar pe după niște tufe mari dintr-un parc apropiat de centrul orașului, și după câteva zeci de secunde a început și apa fiartă să defuleze prin gaura de canal, puternica avarie a canalizării fiind în floare. A fost inundat tot parcul, banditul s-a făcut nevăzut la el în bârlog, dar muuulți oameni cetățeni au fost și-atunci deranjați și au avut de suferit! În cele 2 cartiere impactate multă lume a stat nespălată timp de zece-cincisprezece zile, s-au făcut și proteste, iar câțiva oameni au avut chiar tupeul și exasperarea să facă baie improvizată într-o fântână publică din centrul orașului, și toate astea din cauza banditului!


În altă ordine de idei, femeile din orașul de domiciliu al făptuitorului postau pe grupuri dedicate din rețelele de socializare și se preveneau unele pe altele, ca să se ferească instinctiv de el când îl vedeau pe stradă, pentru că în activitățile lui antisociale solitare, de la atâta nebuneală și singurătate, ca bărbat el înnebunise și într-un mod specific (altui decât trăznăile și nefăcubilele  descrise mai sus), așa încât dacă ieșea pe stradă și vedea o fată sau o femeie care i se părea că arată bine, era brusc cuprins de neliniște și de dorința de a se băga rapid în seamă cu ea, iar asta însemna să încerce să treacă pe lângă ea și să se prefacă cum că dă din greșeală peste ea pe stradă, numai ca să o atingă (cu brațul, cu cotul, sau cu umărul - ca atunci când pur și simplu mergi și atingi pe cineva prin mulțime), sau fugea spre ea ca să treacă rapid în fugă pe lângă ea și astfel să-i capteze atenția măcar pentru o clipă, fără abordări, înjurături, lovituri sau atingeri, și fără gesturi de agresiune sexuală (asta mai lipsea), deși atitudinile de mai sus sunt oricum pe la limita infracțiunilor sexuale - iar mai ales dacă întâlnirile se întâmplau prin zone mai neumblate, femeia sau fata își dădea ușor seama că un bărbat se apropie sau vine drept spre ea, și desigur că asta se interpreta într-un anume mod prea bine cunoscut (sau rău famat!), iar câteva tipe se speriaseră suficient de tare de microscopica întâlșnire avută cu banditul nostru și, din gură în gură, făcând și poze, ajunseseră să-l popularizeze pe Internet pentru aceasta, în afară de sau până să se ajungă și la celelalte știri de mai sus. Inclusiv marele cotidian internațional și feminist VICE a făcut un articol bazat pe apucăturile stridente, noi și uimitoare, ale acestui bandit.


Altă dată, banditul și-a exercitat și aptitudinile de wrestling cu câțiva oameni de pe stradă: pe lângă o casă de amanet, câțiva membri ai periferiei societății, aparținând sau  nu neapărat unei anumite etnii, pierdeau timpul și stăteau de vorbă între ei sau cu fetele de la amanet și pariuri, când banditul, trecând pe lângă ei, s-a aplecat și și-a băgat din senin capul printre picioarele unuia dintre ei, ridicându-l rapid în aer și apoi izbindu-l cu toată forța de pavajul de pe pământ, având grijă să-l lovească cu capul. Un „tovarăș” surprins care a vrut să-i sară în ajutor a avut același tratament, astfel încât cei doi prieteni au sfârșiot prin a fi întinși pe jos unul lângă celălalt, iar dalele de pavaj din jur se umpluseră de sânge. Banditul wrestler avea atunci la el și un aparat de electroșoc, cumpărat tot ilegal de pe piața de mărfuri negre, și ambii pumni blindați acum cu boxuri metalice, căci își mai cumpărase încă unul. Așa că alți câțiva care au sărit pe el, chiar dacă nu au mai fost ridicați în aer, au primit electroșocuri prelungite în zona gâtului (interzis!), iar el avea proprietatea că se și sucea în loc ca o zvârlugă și se tot apleca spre picioarele lor, deci degeaba încercau ei să-l lovească cu pumnul în față sau să-l înșface. Unul avea cuțit la el și a dat să-l înjunghie, dar banditul i-a tras iute un șut peste cuțit și acela, cum-necum, i s-a înfipt omului direct în glob la ochiul drept, încât a sfârșit în fund pe caldarâm, cu ambele mâini pe cuțit la ochiul rănit. Ceilalți au început să zacă electroșocați și banditul a scăpat cu fuga.


De parcă nu ar fi fost de ajuns, într-altă zi banditul mergea pe stradă și se uita la câteva frumuseți ale orașului, tot așa, și câțiva clienți fideli beți ai unei case de amanet, simțindu-se rivalizați, au început cu îndrăzneală să se ia de el cu „De ce le urmărești?”, iar el l-a prins de umeri pe unul dintre ei și l-a pocnit peste față, iar când al doilea a dat să se repeadă la el, banditul s-a aplecat și l-a luat pe sus, tot ca la wrestling, dar de această dată NU l-a mai lovit de caldarâm, ci l-a aruncat către stradă, de unde tocmai venea atunci o mașină al cărei șofer rula peste limita legală și nu a mai avut oricum ce face ca să evite impactul: l-a luat pe om peste parbriz fără să apuce să frâneze, l-a aruncat la circa cincisprezece metri depărtare, la marginea asfaltului, fiind izbit cu partea din față-dreapta cum încerca să se ridice de pe vine, pe asfalt, și șoferul surprins și cu parbrizul făcut armonică a frânat chiar înainte să îl calce cu roata. Banditul l-a scuipat în ochi pe cel pe care îl pălmuise inițial și pe încă unul de acolo și a fugit. Ceilalți înjurau revoltați și erau șocați, și au mers spre tovarășul lor care nu se mai mișca, ca să vadă dacă este OK. A ieșit și șoferul din mașină (se cam clătina, și nici nu își înnoise polița de RCA, trebuind acum să plătească și el și să dea seamă). Mai grav, acumulase deja puncte de penalizare și îi fusese suspendat permisul în urmă cu două zile.


Iar fapta care a făcut culmea isprăvilor banditului a fost la o adunare publică, unde dispozitivul de jandarmi a intervenit în forță ca să aplaneze un protest de huliganism și aveau jandarmii și un pont special despre acest bandit, că dacă l-ar urmări prin mulțime l-ar prinde cu ușurință. Căci el era deja dat în urmărire generală după boroboațele precedente, și chiar și prin Interpol (pentru că făcuse fraude informatice pe Internet și lăsase impresia că ar fi plecat deja prin străinătate). Experți în purtare abuzivă și gazare, și unii dintre ei fiind foști infractori care fuseseră iertați discret de cazier și primiți în Jandarmeria Română, membrii detașamentelor alocate pentru paza și ordinea acelei adunări publice erau niște brute de oameni (mai ceva ca găzarii bucureșteni de la 10 August), au năvălit în mulțime și au început să bastoneze lumea în stânga și în dreapta, iar la mijloc la înghesuială a fost prins atunci și banditul care, să nu negăm, și-a luat și el câteva pe cocoașă, și în ambuscada atunci creată el a reușit să trântească pe asfalt un jandarm, pe care l-a dezarmat de pistolul de la brâu, și, având și el pistol la el de pe piața neagră, a deschis pe rând focul cu ambele arme asupra plutoanelor de jandarmi, țintind cu predilecție capetele și fețele acestora, căci restul corpului le era și așa protejat de scuturi și uniforme. Câțiva dintre ei au fost nimeriți și au căzut, agitația a fost deturnată de la scopul inițial și-a început să crească într-un mod nou și specific, iar banditul, mai departe ager și agil ca o zvârlugă, a smuls o a treia armă de foc de la unul dintre militarii prăbușiți și le-a folosit pe rând pe toate trei, trăgând după jandarmi și ferindu-se, în principiu, să risipească vreun glonț pe civili. Jandarmii rămași în picioare și surprinși au început rapid să fugă ca să se regrupeze, în acele secunde, înainte de a riposta, iar banditul s-a aruncat pe vine lângă un stâlp și a continuat să tragă în ei cum fugeau, și a țintit și spre câțiva polițiști care erau de asemenea în zonă, apoi simțind că muniția este pe terminate, având prezență de spirit, el s-a reorientat rapid și l-a amenințat cu arma pe un cetățean care voia să se refugieze în mașina personală, i-a pus și cuțitul de vânătoare la gât și l-a pus să-l ducă cu mașina de acolo. Omul șocat s-a speriat și l-a ascultat, chit că fugarul tot n-a ajuns departe: trupele de mascați au oprit mașina la cinci sute de metri mai încolo, banditul nu s-a lăsat și a folosit și ultimele câteva gloanțe asupra polițiștilor, înjunghiindu-l în final pe unul dintre ei cu cuțitul de vânătoare în femur, și numai atitudinea relativ laxă și temătoare față de folosirea armelor din dotare, endemică în lumea autorităților române, plus șocul acelor fapte extraordinare din partea unui civil, asupra forțelor de ordine, au făcut ca el să NU fie ucis la capturare, căci în America sigur așa s-ar fi întâmplat.


Bilanțul atacului terorist, căci deja fapta publică a banditului pistolar furăcios putea fi catalogată astfel, a fost unul destul de crud, căci bestia noastră nimerise un număr destul de mare de jandarmi și șase polițiști, plus al șaptelea înjunghiat și cu artera femurală făcută arșice, iar un glonte rătăcit (retezase jugulara unui căpitan de Jandarmerie, apoi ricoșase în casca colegului său de la „Mascați” și trecuse cu ultimele puteri spre mulțimea de civili, care începea și ea să se panicheze) l-a nimerit între ochi pe fiul prefectului județului, așa că și această familie întâistătătoare și delegată de guvern a avut de suferit niște consecințe. Desigur că a urmat și o sarabandă de înmormântări, cu onoruri militare, sirene țipătoare la nivel național, destulă isterie în presă și, nici că se putea altfel, destul de mult otevism. Un astfel de atac al unui civil izolat asupra forțelor de ordine nu a mai fost întâlnit în România și nici chiar prin destule alte țări, căci și mass shooter-ii americani au cu predilecție alte ținte (iar americanii au avut cazul Mătăsăreanu, dar acolo polițiștii NU au murit), iar țările sălbatice asiatice au destulă barbarie prin poliția de acolo și să nu uităm de legile filipineze ale lui Rodrigo Duterte, care cerea uciderea în masă a traficanților de droguri, deci în mod sigur nici pe-acolo nu se mai pomenise un civil atât de tupeist și de arțăgos. Vorbăria tradițională mediatică românească nu s-a dezmințit și a atins niște recorduri de audiență, din nou au ieșit la rampa publică destui politicienași de hârtie creponată care s-au bătut cu pumnul în piept și cu sula în țeastă că ei ar face și ar drege, s-a discutat și răzdiscutat lipsa crasă de educație a tinerilor și-a puștanilor contemporani (chit că banditul nu mai era chiar așa de tânăr), s-a vorbit și despre abuzurile forțelor de ordine și despre interpretarea acestei tragedii ca pe o pedeapsă binemeritată a istoriei asupra brutelor care ajung să depună un jurământ și să poarte o uniformă oficială, pe principiul sacrosanct Cui pe cui se scoate (și au existat aici și niște instigări publice la violență pe rețelele sociale & niște derapaje naziste, rasiste și clasiste în direct la TV, sancționate rapid de forțele de ordine cu forțe proaspete), au apărut și vocile pacifiste care spun că oricare ar fi situația, vărsarea de sânge nu se domolește tot cu o vărsare de sânge, și bineînțeles, au fost și niște puștani teribiliști care au făcut pe grozavii și, dincolo de jocurile refactorizate de genul „Hoții și Vardiștii” și de adaptările lor binecunoscute în online de forma GTA, au încercat să facă și în viața reală niște scheme, fițe și figuri, călcând cu picioroangele și scoabele păroase pe urmele banditului, dar acum polițiștii și jandarmii erau pe moment și mai îndârjiți și efervescenți și i-au neutralizat rapid pe nătăfleții îndrăzneți, poate foarte dur pe alocuri, apropiindu-se astfel mult de unele cazuri extreme americane.


Lesne de înțeles că parlamentarii și guvernanții au vorbit și ei despre necesitatea unor legi noi (de parcă nu ar conta și comportamentul cui le aplică, nu doar cu ce litere scrise figurează ele pe hârtie sau pe website), care să mărească urmărirea cetățenilor, pe metoda Big Brother, combaterea terorismului și puteri cât mai mari ale autorităților asupra civililor, cu dreptul imediat de a folosi armele de foc și mărirea drastică a pedepselor cu închisoarea atunci când făptașii nu sunt uciși în timpul capturării (fapt blamat: neuciderea banditului de îndată ce a fost reperat în trafic, ceea ce i-a permis să mai facă o victimă), reglarea cât mai strictă și severă a regimului armelor și munițiilor la civili, eradicarea pieței negre, forțarea infractorilor deja condamnați și apoi eliberați să trăiască la distanță de comunitățile civile obișnuite, cu asigurarea de spații speciale unde ei să fie adunați compact și supravegheați de către autorități mai departe (asemănător cu agresorii sexuali din America, ei sunt obligați zeci de ani, dacă nu chiar toată viața. în funcție și de statul american pe unde stau, să respecte distanțe minime față de comunitățile de copii, și să nu stea cu familia, fapt ce duce deseori la ghetoificarea modelului de viață al acestor oameni, și care este o temă de preocupare socială la americani, firește). Vocile cele pripite, impulsive, înfierbântate și șocate din opinia publică românească, pe marginea acestui subiect, s-au comportat acum de parcă tocmai ar fi descoperit apa cea caldă și au făcut apologia acestui sistem social american, propunând adoptarea lor la noi în țară în formă extinsă, ca toți cei care au dosare penale soldate cu condamnări să fie astfel izolați și supravegheabili. Pe scurt la acest talmeș-balmeș, sângele fierbinte al oamenilor a căutat toate antidoturile posibile și prevențiile gândibile pentru ca faptele Banditului să nu poată fi repetate!


În fața noilor propuneri de legi, care au și căpătat rapid contur, trei sferturi dintre aceste proiecte de lege trecând de Senat în primele zece zile de la măcelul cel jandarmeresc și ajungând pe buza Camerei Deputaților ca for decizional, se găsesc de bună seamă și politicieni și oameni simpli care sunt reacționari, adepți ai păstrării libertăților individului și chiar suveraniști, și care-s revoltați și pe noile legi, nu doar pe ce a făcut banditul. Și ei au deviza „Oameni buni, foarte rău ceea ce s-a întâmplat, dar să nu lăsăm sângele vărsat de acest nefericit al sorții să devină mormântul social al libertății noastre!”. Și precum era de așteptat, foarte gureși și palavragii istorici și isterici sunt, printre aceștia, mai ales oameni ca Badea Mierlicică al lui Tanti Mariana profa de mate, CTP cel tare ca piatra aruncată în ecranul unui computer, Georgică CeRebelul de aur și, nu în ultimul rând, Șoșoaca Poliștoaca-Cioaca. Mai că s-ar zice că nu prea le pasă de faptele banditului, dar în primul rând de libertatea omului de a face ceea ce vrea. Se declanșează în acest mod un război veritabil între „Fac ce vreau” versus „Faci ce-ți zic”. Oarba după voi!


***

Dar banditul ce mai face?

După ce a fost finalmente capturat, reținut și arestat (căci se înțelege că, dacă nu l-au mătrășit, în orice caz până la urmă l-au găbjit și l-au încolțit, lungă nu i-a mai fost fugăreala), el a ajuns singur între pereți, fapt cu care era oricum obișnuit de mai înainte, doar că nu cu povara și restricțiile de acum. Din rațiuni de discreție a detaliilor anchetei, securitate publică și interes polițienesc de serviciu, el a fost încarcerat direct la penitenciar, într-o zonă de maximă siguranță specifică pentru viețași, și introdus într-un izolator, exact cum fac viețașii năzbâtioși care sunt pedepsiți în plus pe lângă. Adică cel mai închis regim deținutesc posibil pe la noi în țară. El nu a putut fi închis după protocolul obișnuit într-un centru de reținere și arestare preventivă.

Trebuie să înțelegem că primele voci de la TV care analizau cazul s-au gândit la rețelele teroriste de origine asiatică și la imigranții pentru a căror cauză ne tot ține Austria pe la buza dulce a lui Schengen, dar s-a dovedit repede că este vorba despre un lup singuratic și foarte hămesit de ura față de semeni și de nonconformism. Anchetatorii au fost presați de excepționalitatea cazului respectiv să dea aceste informații, în timp ce pe bandit îl țin mai departe în găoaza cea specială, cam cum au fost Antoneștii surghiuniți la sovietici imediat după trădarea de la 1944. Între timp, alți civili agitați mai atacă prin țară posturile forțelor de ordine, înarmați și ei, interlopii sunt mai tupeiști, și mai au loc ciocniri puternice cu pierderi de resurse umane (de mai mică anvergură totuși), iar prima parte din legile noi care înăspresc viața sunt promulgate de către Întâiul Prof Taci-în-Turn al Patriei. Cineva a aruncat într-o noapte o sticlă incendiară peste gardul Palatului Cotroceni, în prima noapte de la șarja întâia de promulgări. Iar procurorii desemnați să cerceteze penal cazul banditului descoperă pe mediile lui de stocare informatică de acasă o înregistrare audio-video cu el, rămasă deocamdată privată, unde el vorbește singur cu el și spune că la următorul protest serios, cetățenii care vor să aibă reușită și impact trebuie să se coordoneze și să atace mai întâi comandamentele de jandarmi (luându-i prin surprindere, dezarmându-i pe ofițerii de serviciu și pe ceilalți jandarmi aflați la posturi) și secțiile de poliție, și după ce pun mâna pe suficient armament și neutralizează suficienți pistolari și bastonari (el nu explică explicit prin video dacă neutralizarea aceasta presupune tot moartea unor oameni în uniformă), abia apoi să iasă să protesteze propriu-zis, având și ceva forță specială de partea lor și în mâinile lor, și să îi pună astfel la punct pe cei care apără sistemul. Procurorul-șef care conduce toată ancheta remarcă aici accentul de ură pus pe instituția Jandarmeriei, căci referirile la celelalte forțe de poliție nu depășesc 30 la sută din discurs, și de altfel numărul de victime jandarmi de la demonstrație, mai mare decât al polițiștilor (inclusiv ca pierderi, nu doar ca oameni simplu atinși de glonț sau cuțit), și spune „Tare pervers și perfid a mai fost omul ăsta, a știut cum să țină planul pentru el, că nu a făcut publică înregistrarea asta din păcate, pentru că altfel am fi pus mâna pe el la timp”.

Tot procurorul mai găsește, împreună cu segmentul de criminaliști și informaticieni din echipă, alt video privat al banditului unde el își exprimă antisemitismul, restul de vederi rasiste și admirația pentru Adolf Hitler, plus regretul că acesta a pierdut războiul.

-Nici nu mă miră! spune procurorul. Ne-a surprins modul lui de acțiune, dar cel de gândire este unul previzibil. Nu ne mai miră nimic!

-Dar ce credeți dumneavoastră că a avut omul acesta înpotriva instituției jandarmilor!? Poliția aproape că nici nu există pentru el. După mintea lui, o persoană aflată în pericol și care vrea să apeleze la autorități ar trebui să spună „Chem Jandarmeria”, or noi știm că reacția normală este „Chem poliția”. Știți cumva dacă omul a lucrat la Jandarmerie și l-au dat cumva afară, iar el a vrut să se răzbune? Că ar avea sens!

-Nu a făcut parte din forțele de ordine. I-am cercetat viața sub acest aspect, și vă garantez că nu a făcut nici armata (pentru că nici nu a mai prins armata obligatorie). Este uimitor faptul că s-a priceput cu armele, a avut legături cu piața neagră, dar ca îndeletnicire oficială acest individ nu a avut nici în clin, nici în mânecă cu instituțiile de arme.

-Și atunci? De ce îi ura el atât de tare pe jandarmi? 10 August ceva, cumva?

-Nu a participat la 10 August. Nu știu ce avea. Nu figura cu vreun dosar penal sau cu vreo amendă, deși acum pe lângă ce a făcut la adunarea publică, noi i-am mai deschis câteva dosare pentru distrugerile și manevrările nepermise de explozibili, cu trenul și parcarea blocului, și investigăm posibile agresiuni sexuale pe numele lui. Nu vă vine să credeți ce explozie de plângeri pe numele lui încă primim de la Ziua Măcelului, mai ceva ca explozia de la bloc! Chiar și o verișoară de-a mea, după ce i-a văzut poza, a venit la mine și mi-a zis că omul ăsta a urmărit-o dimineața pe lângă o alimentară acum câțiva ani și venea spre ea, ba din față, ba din spate, ea întâi s-a pitit după o mașină și el a văzut-o, ea a luat-o la fugă și din fericire el nu s-a dus mai departe după ea, dar se jură că el era! Iar legat de jandarmi, nu am dovezi că omul ăsta ar fi fost vreodată anchetat sau bătut de ei, poate cel mult legitimat... Nu știu nici eu de unde atâta ură pe el.

Înțelege-i pe psihopații ăștia dacă poți! Așa putem să ne întrebăm și de ce atâta ură la el pe evrei, rromi, oamenii care nu sunt creștini ortodocși (sic!) și admirația pentru mustăciosul cel trunchiat din țara lui Mozart, care nu ne dă nouă voie în Schengen. Plus, în general, de unde pe el atâta răutate și ură și, să nu uităm, cum de am fost noi proști să nu punem mai repede mâna pe el după faptele alelalte și. chiar și mai mult, faptul că nu l-am dibuit după traficul pe piața neagră pe care el l-a tot făcut, dar aici deja intrăm într-un capitol separat și mai general, care ne privește pe toți ca autorități și ca instituții. Noi o să descoperim cu siguranță mai multe informații, în această fază ne axăm mai ales pe culegerea de probe materiale și informații concrete despre faptele lui, iar de pătruns în mintea lui vă ocupați aceia dintre dumneavoastră care aveți pregătire criminologică și, ca să adaug și asta, mă gândesc să cer o chemare excepțională „la arme”, de la pensie, a celor doi reputați criminologi, Dan Antonescu și Tudorel Butoi, căci tare mult ne-ar ajuta ajutorul a unor astfel de doi oameni, scuzați pleonasmul și exprimarea încâlcită! Și până una-alta să avem grijă să nu ne scape din pușcăria aia, unde l-am pus special la adăpost. Să nu se omoare în celulă!

-Dacă ne gândim bine, el a și acționat la înghesuială, într-un moment când jandarmii aceia au derapat comportamental și au devenit ei înșiși violenți cu mulțimea. Dacă nu ar fi fost el acolo, am fi avut cu siguranță un nou dosar 10 August pentru purtarea lor abuzivă, iar el poate că s-a simțit atacat și a acționat în apărare. Atenție, nu spunem totuși „Legitimă apărare” și nici nu justificăm crima și violența ca răspuns la violență! Acolo s-a greșit de ambele părți, asta clar. Și legat de aspectul sinucigabilității, el când a fost capturat a atacat mai departe, se putea executa pe sine însuși cu unul dintre gloanțele rămase și nu a fost așa! Deci mă îndoiesc că s-ar sinucide.

-Ia vedeți alta aici, domnule procuror! spune un expert informatician al poliției. Am mai găsit o înregistrare cu Terminatorul nostru. Vorbește în ea despre viață și moarte! Ia auziți-l ce a spus: că cică nu este așa o mare scofală să murim, pentru că viața de pe acest pământ se termină oricum la un moment dat, este imperfectă și păcătoasă, moartea este o stavilă pusă păcătoșeniei omenești, iar după moarte există de asemenea o viață, în primă fază în afară de trup, apoi de la sfârșitul lumii ăsteia (care o fi ăla, când o fi și dacă o fi), noi cu toții vom învia și de data aceea vom trăi veșnic, nu vor mai exista decese, murim o dată „aici” și-apoi „mai pe urmă” vom învia și n-o să mai murim niciodată! Și mai zice el că noi vom fi conștienți de noi înșine și după moarte, chiar mai conștienți decât pe durata acestei vieți, iar că după ce ne vom recăpăta trupurile „pe vecie” nu va mai exista oricum păcătoșenia de acum! Așa că n-ar fi așa o mare pagubă să murim acum, că oricum ne revedem după moarte și vom și ajunge înapoi în trupuri pentru totdeauna, după o vreme (dar nu spune precis și „când”, doar că la sfârșitul lumii, prima dată când am auzit am crezut că spune „la sfârșitul lunii”, adică asta din calendar, mă și miram). Mai zice el cu emfază, cu accent pe cuuvinte: „Viața de pe acest pământ nu este totul”. Ne mai învață el că dacă tot trebuie să murim în viața „asta”, atunci de ce să nu ne grăbim să ne satisfacem cât mai repede această datorie de a muri, și că dacă ucizi un om îl ajuți să ajungă mai repede la Dumnezeu și să termine cu păcatele acestei vieți, plus că oricum vom învia - deci, se întreabă el retoric sau neretoric, de ce ar trebui crima să fie infracțiune și păcat? Și de ce să nu murim mai repede, ca să scăpăm de povara vieții curente? Cuvânt cu cuvânt v-am reprodus ce zice el pe înregistrare, e foarte interesant, vedem aici o viziune foarte elaborată a unui terorist despre viață și moarte! Deci banditul ne ține nouă o teorie întreagă despre nemurirea sufletului. Măi să fie! Ce părere aveți?

-Nu sunt expert teolog, sunt un om am legii la fel ca și dumneavoastră, însă înțeleg ideea de bază din spatele învățăturilor lui pe viață și pe moarte. Este și ideea Bisericii despre existența omului, iar ca simplu om de data aceasta, și nu ca aplicator al legii, vă mărturisesc că și eu cred în nemurirea sufletului și în viața cea de apoi, și chiar mă mir foarte tare de modul cum acest om a internalizat acest segment din învățătura Bisericii. Căci stratul superficial din înțelegerea lui este corect, însă stratul profund, adică felul cum și-a însușit-o omul, este greșit! Chiar dacă viața aceasta este fragilă, ea trebuie respectată și este foarte importantă pentru ceea ce ne așteaptă dincolo de ea. Dreptul la viață este un dar de la Dumnezeu, în sfera religioasă, și valoarea supremă ocrotită de lege, în sfera legislativă, iar lipsa de respect față de viață va fi și ea urmată de o „veșnicie”, precum se exprimă banditul, dar va fi o veșnicie tragică! Pușcăria de aici este un palid început al pierzaniei pe care se merge cu așa o gândire bandită.

El înțelege crima în forma „Ce mare chestie că omor un om, oricum va învia”, dar asta este ca atunci când zici „Lasă că fac murdar în sala de clasă, că oricum face femeia de serviciu curat”. Da, doamna de la curățenie face oricum curat, dar recunoaștem aici tiparul lipsei de respect! Iar pe Dumnezeu Îl enervează foarte tare exact această lipsă de respect față de darul vieții. Și omul care Îl enervează așa pe Dumnezeu va ajunge și el în veșnicie și va învia, dar va suferi mult mai tare decât stând aici la pușcărie, deci nu îl ajută cu adevărat această credință în înviere cu lipsa de respect față de darul vieții! Și înțelegem că deloc întâmplător și legile „simple” omenești împotriva crimelor sunt așa severe, nu doar cele dumnezeiești. De felul cum ne desfășurăm viața de aici depinde tare mult cum vom fi în viața cea veșnică de dincolo și este important să o prefigurăm încă de aici, cu respect față de darul și valoarea vieții omenești! Și dacă tot suntem provocați să vorbim pe tărâm religios despre bandit și despre întrebarea lui „De ce trebuie să fie crima un păcat”, tocmai am zis-o: este lipsa de respect față de viața dată de Dumnezeu! Avem și o poruncă în Biblie care zice „Să nu ucizi”. Iar legat de argumentul cu „Omorând un om îl ajut să ajungă mai repede la Dumnezeu”, poate că acel om NU este pregătit pentru moarte când îl omori tu! Plus că încalci nu doar porunca, ci și planul lui Dumnezeu pentru acel om pe acest pământ. Și dacă acel om nepregătit merge în Iad dincolo pentru că l-ai omorât tu „prea devreme”, vei fi răspunzător și pentru pierzania lui sufletească, în plus față de păcatul tău al crimei fizice, să nu mai spunem pe partea penală, și dincolo de pușcăria pământească ești oricum  pasibil de Iad, unde Biserica ne învață că este cu mult mai rău decât pe pământ la închisoare! Din contră, viața la închisoare poate ajuta ca un bandit să se mai reconcilieze cu Dumnezeu, în vederea vieții viitoare, iar oamenii păgubiți pe acest pământ pot și și ei despăgubiți pentru viața viitoare, în afara cadrului acestei vieți pământești. Că pe pământ, mai ales când se ajunge la crime, și mai ales că mulți oameni nu au această înțelegere a vieții de după moarte, este aproape imposibil să te mai împaci cu oamenii, dacă ești m  ai ales în situația acestui bandit, dar pentru viața viitoare și pentru Dumnezeu, la închisoare sufletul unui astfel de om mai poate să se căiască, să facă penitență. Și noi în general, pe pământ, avem timp să ne lăsăm de greșelile noastre ca să ne pregătim o veșnicie bună. Și deci chiar și unul ca el - și el trebuie să trăiască și să ispășească, de aceea toți infractorii ar face bine să plătească aici pe pământ pewntru păcatele lor, și ca să se repare la timp, și ca să dea exemplu bun celorlalți oameni, mai ales celor care nu cred în viața de după moarte și sunt deprimați și scandalizați de oamenii care fac rele și mor nepedepsiți de justiția noastră asta „pământească”. Dacă mori nepedepsit, după moarte te așteaptă o pedeapsă cu mult mai mare, și cu potențial infinit (deci mai „infinit” decât o condamnare zisă „pe viață”), deci toți infractorii trebuie să trăiască și să răspundă aici în fața legii. Așa văd eu lucrurile și așa îmi predic și îmi aplic munca de magistrat și om al legii! Și dacă infractorii trebuie să trăiască, atunci cu atât mai mult un om cumsecade trebuie lăsat în viață să facă treabă bună!

Apoi, chiar dacă omul pe care îl omori este pregătit pentru moarte și Dumnezeu, așa cum erau Sfinții Mucenici și martirii Bisericii, păcatul tău tot rămâne, ca lipsă de respect pentru darul vieții. Ucigașii Mucenicilor tot păcătoși criminali erau, iar după legea penală, de exemplu cineva care ucide un preot reputat este tot criminal, indiferent dacă pentru persoana ucisă întâlnirea cu Dumnezeu care a fost grăbită de către criminal este una „pregătită” și „de ajutor” sau nu. Moartea oprește păcatele, dar ele se pot opri și altfel, cu voință din viață, și Domnul nostru ne mai învață că El nu vrea moartea păcătosului, ci ca acesta să se întoarcă (de la nebuneala sa) și să fie viu, chiar dacă moartea este văzută ca o mare plată a păcatului! Deci chiar și un astfel de bandit, care a făcut ce a făcut, trebuie să trăiască pentru ca să plătească și să ispășească, și dincolo de această viață să aibă și el o șansă. Iar alți oameni care nu sunt răi ca el, cu atât mai mult!

Mai zice el că „Viața aceasta nu este totul”, un lucru adevărat, dar cinic în context! Un adevăr mărturisit cu răutate. Iar mulți oameni, cum spuneam, poate că unii dintre ei deja îndoliați de el, nu înțeleg continuitatea existenței noastre de după moarte, totul se termină la mormânt pentru ei (deși vor afla și ei adevărul după ce vor muri, și sper să nu fie prea târziu pentru ei) și suferă cu atât mai mult dacă îl aud pe criminal vorbind așa! Există metode foarte greșite de a rosti enunțuri adevărate pe diverse subiecte, câteodată chiar este mai bine să taci, decât să mărturisești adevărul prostește.

Deci faptul că vom învia, mărturisit de bandit în maniera aceasta. nu îl ajută pe el, nu este unul corect și nu ne ajută nici pe noi! Iar pe el îl duce cu pași largi la o veșnicie de suferință mare! Și pe alți oameni îi scandalizează. Iar banditul nostru este și ipocrit: zice că nu este mare scofală să mori, dar el pe el nu s-a omorât la capturare, a preferat să o dea tot pe alții! Sinuciderea rămâne totuși un păcat, ca principiu de lucru și de gândire omul nostru ar face bine să nu se sinucidă, dar dacă nu se gândește și la el când spune „Nu este mare scofală să murim”, atunci are dublă măsură și este ipocrit. Noi vrem de asemenea ca el să trăiască, să mărturisească, să plătească, să ispășească și să se căiască! Ultima parte nu este treaba mea pentru că nu sunt duhovnic, ci judecător, dar noi toți avem un Judecător sus în Ceruri. Deci ne luăm măsuri de precauție ca el să nu se sinucidă și avem nevoie de la el de explicații și de niște mărturisiri complete. Poate că mai are și alte fapte comise, care trebuiesc aduse la lumina legii și plătite „aici pe pământ”, ca să nu fie prea târziu „dincolo” pentru el și ca să se facă mai repede dreptate și exemplu bun celorlalți oameni, care din această viață așteaptă o răsplată pentru faptele cele nelegiuite, și în plus față de tot ceea ce am spus, noi l-am catalogat ca lup singuratic, dar dacă totuși întreține legături cu o rețea și mai sunt și alți bandiți care așteaptă să acționeze, mânați și însuflețiți de exemplul lui personal? Omul acesta trebuie supravegheat la Penitenciar zi și noapte. Personal le-am dat dispoziții gardienilor de acolo și conducerii închisorii să-l supravegheze special pe teroristul acesta. Așa cum și primul ucigaș din istorie, Cain, a vut semn de la Dumnezeu ca nimeni să nu îl omoare! Și-atunci, pentru noi moartea chiar este o „Mare scofală”, și contrar a ceea ce se crede de către unii, ea nu este cea mai ușoară pedeapsă pentru bandiții nemaipedepsiți altfel, ci tocmai poarta spre începutul unor chinuri mai mari decât ce ar fi fost pe pământ, iar noi (cel puțin, eu și alți legislatori care gândesc așa) ținem cont și de existența și viața făptașului, și de ale celorlalți oameni! Toți oamenii trebuiesc respectați ca ființe existențiale. Inclusiv marile javre au nevoie de o șansă după plata păcatelor, iar noi, oamenii legii, îi ajutăm și pe oamenii obișnuiți, și pe cei ticăloși, oricât de mari. Fix ca și ăsta!

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a