Cupletul de baloane decolase în plină forță, în fapt și la urma urmei c-o viteză record, de peste cinci sute de picioare pe secundă (și peste 500 de km pe oră, mai ceva ca la Formel Eins), și cu un potențial formidabil de păstrare a vitezei mari în pofida gravitației Pământului, putând rămâne timp de peste cincisprezece secunde la o viteză de ridicare superioară celei de 500 de picioare. Monitorul de zbor al cupletului funcționează bine și transmite corect și complet datele, inclusiv imagini de pe micro-camerele de filmat încrustate pe mânerele baloanelor (altă denumire nu am găsit pentru scoabele alea lungi și albe), iar datele acestea sunt captate de către o aplicație funcțională și instalată pe telefonul de serviciu al balonbengosului din poveste, cu ultima versiune.
Și chiar și dacă el NU se uită la ele în timp real, fiind prea ocupat cu palavrele și pelticăreala morală cu cei doi zurbagii cu alură de „Moș Crăciuni cu mușchi” eșuați, poate să vadă înregistrarea pe urmă, savurând clipele sublime și subliminale de zbor și bălăngăneală ale Faraonului persan „PERSONA NON GRATA”. Camerele au început să funcționeze cu precizie din prima secundă de la desprinderea de sol, iar live-ul de pe ele se salvează automat în cloud-ul alocat din partea firmei pentru angajatul-model cel declasat, balonzbanghiul cel trădător de interese de serviciu. El nu doar că a făcut toate astea, dar de îndată ce s-au îndepărtat de pe raza vizuală a paznicului celui oacheș care nu prea înțelegea care e șpilul, i-a trimis Banditului mai întâi filmarea de pe telefonul extern, al fratelui căscător de ochi la cer, apoi i-a dat datele lui de acces la softul din telefonul de serviciu, ca să vadă și el live voiajul spațial al Persanului Oprimator.
Asta s-a întâmplat pe la jumătatea celui de-al patrulea minut de la decolare, câteva zeci de secunde după incidentul cu paznicul cel țâfnos, și Balon-Bossul a setat ca banditul să vadă live-ul direct de la început, ca să vadă chiar tot. Primind atât de rapid accesul la cele două filmări, și fascinat de ceea ce vede, banditul anunță că în maxim 2 ore face viramentul bancar, și că o să se vadă în dimineața următoare lucrătoare, deci să fie pe fază tustrei. Bătrânul cangur persan, ajuns între timp la vârsta de o șaiză (primul număr natural cu doisprezece divizori, și care are suma divizorilor de nouă ori numărul acestora), a fost suficient de zdravăn legat de corzi încât șocul decolării și vibrațiile vitezomane ale instalației prin atmosfera inferioară terestră să nu-l azvârle cât colo (sau zât colo), în câteva zeci de secunde spațiul terestru înconjurător s-a transformat într-o mare de patrulatere, dungi argintii și de culoarea safirului, puncte pitice și lucioase (casele), unele mișcătoare (automobilele), după care primele pături gălbui din aer, norii, au început „să treacă pe lângă”, în timp ce sistemul nostru și-a văzut de ridicarea lui, doar legănându-se ușor ca la 10-20 de grade dreapta-stânga la 2-3 secunde odată, cu un ax de înclinare undeva pe la jumătate mai mic decât bălăngăneala anotimpurilor Pământului, care are aproape 23 de grade și jumătate. Nici nu se termină primul minut și deja pătura de culoarea peltelei difuze bruiază destul de serios vizibilitatea asupra solului (cum ziceam, cerul era galben variabil), în timp ce deasupra se eliberează cea mai mare parte, rămânând un albastru adânc și de culoare închisă și atrăgătoare, să tot stai cu ochii în el iarna pe zăpadă la munte sau la derdeluș, de pildă. Și doar pe alocuri câțiva Cirostratus mai sunt pe sus.
Există și un altimetru pe filmare, dar acesta măsoară numai în picioare englezești. La finalul primului minut sunt peste 36000 de picioare (o medie foarte bună pe secundă, depășește așteptările), iar pe durata alui doilea minut, norii galbeni rămân ceva mai os dedesubt, încep să se vadă și lucruri de dincolo de ei, din lateral, de pe Pământ, solul devine tot mai indescifrabil, începând să semene, printre nori, cu hărțile fizice de prin atlasele geografice școlare, și curbura marginii orizontului Pământului începe să devină evidentă, totul transformându-se treptat într-o minge foarte mare cu margini vizibile, iar cerul se înnegrește deasupra, cu Soarele pe el (stelele nu se văd, căci capacitatea video a camerelor este concentrată pe captarea luminii puternice a Soarelui și nu pe cea cu lumina mult, mult mai slabă, a stelelor). Sunt aproape 70 de mii de picioare când și minutul 2 se încheie, deci viteza aproape la fel de mare, nemaipomenită și exponențial mai mare, cu mult, mult, muuult peste ce poate face un balon meteorologic al oamenilor obișnuiți). După 2 minute și 48 de secunde se atinge și pragul de 100000 de picioare, pe care multe baloane nici nu-l pot atinge fiindcă ele cedează și se sparg dedesubt, și asta după 2-3 ore, necum minute, de drum. Cerul este total negru, și Cirușii au rămas dedesubt, iar mingea Pământului este mai evidentă, cu marginile mai vizibile ochilor, cerul negru este mai larg deschis acum vederii, și se vede mult albastru de la ape. Pelicula albastră a atmosferei inferioare, din care s-a ieșit complet în minutul 2, și pe care noi ziua o numim cerul albastru, rămâne tot mai jos în apropierea Pământului, mergând cu el la marginea mingii celei mari, unde începe cerul cel negru. Jos se văd mai multe pături de nori, și tot mai mici, se disting, pe lângă ape, și niște forme de continente și insule (de exemplu, Grecia văzută dinspre nord, invers față de cum o vedem pe hărțile din emisfera nordică,. unde nordul este sus, plus insulele ei mai sus sau mai la stânga, și grumazul de nord al Africii mai în față). Nici banditului, nici celorlalți trei Porco Polo nu le vine să creadă ce-au să vadă. Zici că este un joc, un film artistic sau cel mult un video rapid derulat pe Internet cu un balon obișnuit sau cu o capsulă de excepție de turism spațial, nu excursia forțată a unui om terminat din realitatea cea crudă și cotidiană (scuze din nou de pleonasm).
Urcarea se continuă și în minutul 4 cu aproape aceeași viteză nespus de mare, în fapt ea descrește cu nu mai mult de 5-10 procente pe minut, și fără îndoială că atunci când puterea gazului se va termina (nu s-a terminat încă), partea de combustibil special își va spune și ea cuvântul, softul de mișcare al instalației de baloane fiind foarte inteligent programat cu multe zile (și chiar nopți) de muncă: dezvoltare, analiză, testare, debugging, metode noi și testate de implementare, emancipări ale formulelor de calcul din cod, idei matematice avansate și inteligente - lucruri care cer măiestrie mintală, efort, tenacitate, răbdare, motivație și timp. Și atunci când gazul a slăbit mult, exact atunci intră în funcțiune și magia propulsiei, care ține bine pereții balonului și pune etapizat în funcțiune combustibilul, mai întâi cu partea convențională a acestuia (oricum, incomparabil mai bună decât kerosenul și benzina pe care le conuaștem noi de zi cu zi), iar când și acesta este depășit de gravitația terestră și de lipsa cvasitotală de presiune atmosferică + timpul și energia deja consumate, intră în acțiune și asul din mânecă, foto-combustibilul fascicular, care face ultima parte a călătoriei, până să fie și el depășit. În fond, acest sistem multicombustibil și multipropulsie nici nu fusese, de fapt, testat exact în această manieră, totul într-o instalație, ci doar separat, în baloane diferite, și mai mult chiar, aici sunt mai multe baloane cu forțele unite în cuplet (alt fapt nemaifăcut niciodată), deci testarea în premieră a unui sistem exponențial mai bine dotat decât restul, care și așa abia fuseseră de câteva ori testate - și acelea cu rezultate cu mult peste baloanele meteorologice cunoscute până atunci.
Și dacă numai gazul duce atât de sus și de repede, atunci oare până unde va ajunge nedornicul călător persan cu toată mustăria? Să vedem.
Vorba fetelor de la formația ASIA, din anul 2000: „Să vedem, să vedem, să vedem, să vedem / Ce-o să iasă!”
Pe panoul din telefonul balonbroscoiului, care i-a făcut banditului share la ecranul de aplicație, se văd date și despre statutul gazului, și care este etapa curentă de combustie-propulsie. El i-a explicat câte ceva banditului, dar mintea furioasă și crudă ca carnea (scuze iar de „caco”) de la raionul de organe a acestuia din urmă nu a băgat la bord mare lucru pe moment. Minutul 4 se termină și el cu puțin peste 132000 de picioare, gazul mai este, urcarea continuă. Cei trei cioflingari cu sau fără rânză, brânză și mușchi pe ei urmăresc cu un viu interes fiece secundă din live, dar banditul le mai ia pe sărite, fiind mai mult preocupat să vadă în direct, fără decalajul de 3-4 minute din urmă, de când a primit el accesul la flux, și fiind de asemenea îngrijorat să nu fie prins de gardieni că stă și se uită pe telefon sau să fie bruiat de mecanismul anti-date al închisorii, și firește interesat să își respecte cuvântul dat și să trimită banii ceruți, căci în ciuda banditismului său militant, personalitatea sa suportă și unele fărâme de omenie de onoare. Minutul al cincilea ne aduce „scorul” de 160000 de picioare, cu șase secunde înainte de final, iar gazul de propulsie rezistă mai departe eroic. De pe-aici încolo, lucrurile devin ceva mai monotone, doar mingea de dedesubt se mai depărtează și se mai micșorează, cu albastrele ei cu tot, se văd mai multe bucăți din continente, chiar și până la India de Sud sau sudul Africii, Zanzibarul și marginile Argentinei, și puțină Antarctica pentru ochii cu acuitate mai acătării, și pentru că era deja după-amiază, spre partea „din față-stânga-dreapta” a sferei, în funcție de bălăngăneala instalației de propulsie, se observă și marginea luminată și o felie întunecată din minge, la est de Munții Urali era deja seară și ceva mai pe Siberia se pornea felia cea neagră. Se distingeau și câteva puncte luminoase la marginea de tot a feliei neguroase a părții vizibile a sferei terestre, așa cum se poate ea vedea de pe instalație - corespunde cu orașele din estul Chinei, pe unde a venit deja noaptea. Și alte puncte luminoase mai în jos la dreapta, către sudul Indiei, dar pe coasta de răsărit a țării. Însă acest lucru este posibil de văzut numai când cineva se uită atent la Live și are ecranul suficient de larg / dă Zoom maxim la video. Persanul, la starea în care se afla deja până la decolare + neprotecția lui în fața condițiilor atmosferei inferioare și-apoi mijlocii a Planetei, le poate eventual vedea din afara vieții în trup.
Cerul negru de deasupra nu mai are nimic de oferit, sonorul activat pe Live ne transmite faptul că este deja liniște destulă - în primele minute se mai cunoștea huietul urcării prin Troposferă. Iar pe faptul că nu se văd stelele, plictiseala este ceva mai mare. Și nici măcar luna nu apare - ea este pe partea cealaltă a Pământului, sunt două zile după Luna Plină. Mai devreme mai jos, se puteau distinge cu atenție dârele unor avioane, 5-6-7 penmtru ochii mai atenți pe Zoom, dar acum și ele sunt prea departe.
Gazul eroic rezistă cu viteză și prin minutul al șaselea! Deja sunt mai bine de 50 de kilometri deasupra scoarței terestre. În istorie, aproape niciun balon meteo nu a urcat atât, iar ce a urcat a fost tot ceva excepțional dotat din fabricație, și chiar și în aceste condiții tot în câteva ore, nicidecum în „minute”. Cu fix o secundă înainte de capătul acestui minut, este gătată și suta a doua de mii de chișioare din sistemul regal folosit cu succes de fostul Lă Prans Șarlă al Engleziei și de către înaintașii lui. Pe la minutul 7 la început, deja banditul a ajuns aici cu cursorul la Live, și de acum este nevoit și el să savureze cu interes lipit cu nasul de ecranul telefonului fiecare secundă. Ceilalți trei papă-masa-că-i-cât-casa mai au și alte treburi, se mai îndepărtează de zona sensibilă a fabricii de baloane și pe unul dintre cei doi Frați Mușchi-Lați îl sună nevasta. În minutul 7 deja și monotonia spațialității celei liniștite începe să-și cam spună cuvântul de vârf, după intensitatea înteresantului început din minutele inițiale deja apar sațietatea și satisfacția misiunii reușite & plictiseala cosmosului care pe cât este de mare, pe-atâta-i de monoton, mai puțin pentru bandit, pe care încă îl animă combustibilul sufletesc al mizei răzbunării. În fapt, câteva secunde după minutul 6:30 balonbau-bau-ul îi spune:
-Frate, cred că asta e. Live-ul rămâne, tu te poți uita la el până la capăt, îl ai oricum la mine pe aplicație și după aia, cred că poți să-l și salvezi când o să se termine, în orice caz ai link la el. Zici că mâine văd banii?
-Da. Zic cu adevărat, știu cu adevărat și fac cu adevărat. În fapt, chiar minutele astea încerc să-ți virez, dar până mâine dimineață nu se vede. Și să nu te mănânce dinții, obrajii, buzele și limba să spui ceva, nici tu, nici ăia doi! Să nu care cumva, că vă omor cu mâna mea!
-Nu o să zicem nimic. Dinspre mine, ai gura închisă asigurată.
-Hai, gata cu gargara. Deci banii vin până mâine!
Unul dintre frați schimbă vorba:
-Voi știți ce-ar fi culmea acuma? Să se bușească toată instalația c-un avion!
-Nu mai are de mult cu ce avion să se bușească, zice balonbaștanul.
-Atunci a, gata, știu: ce mai e deasupra? Stația Spațială Internațională!
-Foarte puțin probabil și asta. Ar fi chiar prea de tot!
-Și oricum, încă mai are mult de urcat și până la ea, clămpănește celălalt frate. Spațiul ăsta e MARE!
-Ia gata, zice banditul. Fapta-i faptă. Vorba-i vorbă! Vreau să mă uit la live.
Între timp și minutul al optulea tocmai se termina, iar de pe la 8:10 încolo numai banditul se mai uită în direct la ce se întâmplă. Baloanele au depășit sfertul de milion de picioare, sfera de jos s-a mai micșorat cu ceva, dar nu foarte tare, e tot mare, pelicula albastră cea proverbială și istorică încă este vizibilă, dar e mai joasă și mai contopită cu Pământul, nu mai este chiar foarte mult și nu o să se mai deosebească de albăstrimea Sferei, cu norii ca niște mici brazde de făină pe un lemn de aluat albastru. Iar cerul negru... ăsta chiar nu mai are nimic de zis, dacă tot nu vedem stelele. Doar Soarele se vede alb pe ecranul filmării (și știința ne învață că el este de fapt o stea portocalie!).
Neașteptat de bine, gazul de umplutură încă mai rezistă! Spre sfârșitul minutului 9 o informație rapidă de pe panoul cu date de zbor anunță, în sfârșit, că în aproximativ 20 de secunde (pe la 9:15 de la decolare, timp estimat cu logica Fuzzy a inteligenței artificiale) se va trece la modul B de propulsie, cel cu combustibilul convențional din modulul propulsor suplimentar. Lucrul acesta se și întâmplă întocmai, de la punctul de altitudine marcat de 288288 de picioare (așa s-a nimerit să fie numărul). Adică cu foarte puțin peste 87 de kilometri și 870 de metri, de neconceput pentru baloanele meteo obișnuite. Cu treizeci și șase de kilometri mai mult decât balonul din 2002, care a avut recordul mondial de înălțime! Și cum mai ziceam, nici așa încă nu s-a terminat.
Trecerea la modul de propulsie pe combustibil a mai mărit viteza cea descrescândă a baloanelor, chiar cu ceva mai mult de 50%, oricum ea nu scăzuse foarte mult de la lansare, doar cu a noua parte, cu o bună aproximație, așa că acum merge mai repede decât când a decolat și minutul 10 se finalizează cu peste 330 de mii de picioare depărtare. În minutul următor combustibilul chiar mai accelerează deplasarea instalației celei incredibile, cu alte câteva zeci de procente, ajungând chiar la a depăși viteza de 1000 de picioare pe secundă (ceva în rangul 1050-1100). Se vede pe ecran, iar banditul știe să facă conversii numerice între sistemele de măsură. Și de parcă nu ar fi fost tot, minutul al doisprezecelea de zbor cunoaște o accelerație mai bună, ajungându-se pe la 1400 de picioare pe secundă, iar în minutul următor se mai urcă pe la 1500 și câteva zeci (cam 465-470 de metri într-o secundă), de pe la 12:40 încolo stabilizându-se la valoarea aceasta pentru un timp. Care depășește câteva zeci de secunde.
Apogeul acesta de viteză la metoda de propulsie B din C se reflectă de la minut la minut, vizibil, în aspectul sferei pământești, care devine mai mică, iar când începe minutul al paisprezecelea de zbor nici nu se mai cunoaște pe filmare pelicula cerluui albastru, Pământul este o minge albastră care se îndepărtează puțin câte puțin. Se poate vedea și Atlanticul până la zona Caraibilor și a Panamei (acum banditul, plictisindu-se și el de monotonia spațiului cosmic și de liniștea de pe video-ul cu sonor, se uită și după asta, și parcă tot nu-i vine să creadă că asta s-a putut face cu un om).
Când s-a terminat și minutul 14, altitudinea este deja pe la 600000 de picioare (aproape 183 de kilometri), deja nici nu prea mai merge să îi zicem altitudine, ci mai simplu depărtare. Vorba unui cântec din vara anului 2006, al Loredanei Groza: „Depărtare, depărtare!”
În următoarele 2 minute viteza instalației mai scade, dar nu cu foarte mult, așa pe la 15-20 de procente în total, în rest Pământul se mai micșorează în spate, Soarele rămâne tot mic și alb pe cerul negru, dar foarte luminos, și din când în când camerele se mai leagănă sub vibrația propagată de mișcarea mașinăriei, și Soarele se vede alb și rotund prin cupletul de baloane, iar discul său pare mai mare, translucid-încețoșat și alb, ca prin pozele de prin cărțile de astronomie cu impresii artistice și imagistică adaptată după telescop. Banditul își amintește că „Tot cam așa îl vedeam și cu telescopul meu de spionaj de acasă”.
Și apropo de vibrația mișcării în spațiu, unde nu poate bate vântul: și steagul american înfipt de astronauți, Neil Armstrong și Edwin Aldrin, în pământul lunii (cum sună asta) a fluturat de la vibrația mișcării mâinii de om pe bățul steagului, nu de la vântul imposibil, dar a fluturat! Pământul este rotund, iar aselenizarea a fost autentică. Există viață după moarte, viața de pe acest pământ NU este totul, iar la sfârșitul lumii toți vom învia!
***
Prin minutele 17 și 18 se continuă tendința de scădere a vitezei, care ajunge acum pe la 70% din apogeul cel de vreo 1530 de picioare pe secundă. După gaz, și combustibilul cel convențional își face partea de treabă eroic. Și se mențin bine pereții baloanelor, care altfel ar fi explodat sub presiunea gazului intern. Deja nu prea se mai poate vorbi deloc despre niște particule apăsătoare ale unei atmosfere. Banditul simte iar că se plictisește, deja parcă nu mai este atât de interesant, dar vrea măcar să știe până unde ajunge șeful său în spațiu, sau trupul lui, căci în viață nu prea are cum să mai fie. La terminarea minutului 19 se atinge milionul de picioare. Nu mai este foarte mult până la depărtarea de Pământ a Stației Spațiale. În următorul minut, uitându-se mai atent spre Pământul care se transformă într-o minge aproape pe jumătate neagră (cu unele puncte-picățele luminoase pe negreață pe alocuri, în zonele cu marile orașe est-asiatice și australiene), banditul vede și Luna „răsărind” treptat dinspre părțile Japoniei, cu înfățișarea luminată parțial ciuntită, spre Soare. Cele șapte cifre (milionul și ce se mai pune peste el, de picioare englezești) se mișcă de zor încontinuu pe ecran.
De cum se termină douăzeci de minute din video, banditul cască, în sfârșit, detensionat, și zice așa:
-Haaah... hăăău! Șefule tată, asta a fost pedeapsa ta! De-acuma-ncolo, se știe o treabă: o otreapă ca mata nu stă pe lumea asta! Ți-am făcut-o cu băieții, de-acu' sigur nu te mai întorci pe planeta aceasta!
Prin partea a doua din minutul al douăzeci și doilea, când deja depărtarea de Pământ era apropiată de 360 de km, informatorul de bord al instalației de baloane anunță că peste câteva zeci de secunde se va trece la ultimul plan de propulsie, cel în premieră folosit practic la o misiune concretă: combustibilul foto-fascicular. Evenimentul se produce la secunda 22:12, și iarăși nimerim un număr interesant de picioare: 1222222!
Sau vreo 33 de metri peste 372 de kilometri și jumătate depărtare față de Pământ. Aproape de cei circa 410 kilometri ai Stației Spațiale, și aproape o miime din distanța până la regina nopților (pardon: până la lună). Și o nimica toată față de Soare și nu mai zicem de restul stelelor, dar la nivel strict pământesc, mare chestie, mare!
Efectul tipului C de propulsie (serios așa, parcă ar fi scările de la blocul unde stau) este concomitent unul brusc și gradual, el aduce indiscutabil un nou boost de viteză, chiar mai puternic decât tot ce fusese înainte, dar nici nu își manifestă toată puterea în mod instant, tocmai ca să nu distrugă dispozitivul de zbor prin forța lui explodată brusc. Totuși, de la secunda 22:12 la 22:22, doar în zece secunde, fasciculele nu doar că ajută instalația să recapete apogeul de viteză de 1500 și ceva de picioare pe secundă (de la circa 1000 unde scăzuse iar între timp), ci-l și depășesc - circa 1700 de picioare pe secundă la 22:22, iar accelerarea și viteza cresc împreună și dincolo de clipa celor patru lebede, care este venită și ea după momentul cu țărușul și cele șase lebede de la picioarele altitudinii!
La jumătatea minutului 23 așadar, sistemul are peste 2200 de picioare pe secundă viteză, iar creșterea se continuă: spre 2500, spre 3000, peste 3000 - totul până să apuce să înceapă minutul 24. Deja forța de îndepărtare a sistemului de Pământ este de peste un kilometru pe secundă, iar depărtarea, foarte comparabilă cu a Stației Spațiale, după doar 23 de minute. Miile de picioare parcurse pe secundă cresc hotărât și pe parcursul minutului 24: 4000, 5000, 6000... cât frecvențele de top de la memoriile RAM DDR5. Fostul șef al banditului este acum mai îndepărtat de noi decât Stația Spațială Internațională. Când și minutul 24 se termină, viteza sistemului este pe la 2 kilometri și două sute de metri pe secundă, sau vreo 7232 de picioare/secundă conform cu ce arată bordul. Deja doar banditul se mai uită, ceilalți își văd de nevastă, de țigări, de acoperirea păcatelor de la serviciu. Distanța până la Pământ frizează cele cinci sute de kilometri, undeva peste 1680000 de picioare. Viteza și accelerația continuă însă să crească: la capătul minutului 25, sunt peste douăsprezece mii de picioare pe secundă, cam cât salariul bun al unui programator în 2024. Viteza tinde să se stabilizeze undeva între 14500 și 15000 de picioare, cu un apogeu final pe la 15200-15300, între 25:20 și 25:30, și depărtarea de Pământ a sărit și ea de 700 de kilometri între timp, depășind deci cei 590 de km atinși de un grup de turiști spațiali prin anul 2021 și care, afară de misiunile astronomice către Lună din mileniul trecut, reprezintă maximul atins de om în afara planetei - și intrând în periculoasa arie a radiațiilor Van Allen, unde oamenii fără protecție spațială au oricum sfârșitul garantat, dar nici sistemul meteorologic cel emancipat nu are șanse foarte certe, chiar dacă se mișcă repede cu 4 kilometri și ceva sau chiar 5 pe secundă. Propulsia foto-bazată dă fără îndoială roade fulminante, de testat pe mai departe!
După momentul 25:30, ascensiunea cosmică din atmosfera superioară a Pământului continuă cu 5 kilometri și câteva sute de metri pe secundă, sau cu un număr de picioare comparabil cu vitezele cele mai mari ale NVME-urilor așteptate să facă parte din vârful generației PCI Express 5 (și care vârf încă nu a apărut, poate cabulipsește să nu mai lipsească anul ăsta). Până prin minutul al 27-lea se păstrează această minunată viteză, iar faptul se cunoaște și din felul mai pronunțat în care Pământul se micșorează acum, când mia de kilometri este aproape gata. Cerul negru devine tot mai larg, mingea pământească mai acoperă acum mai puțin de jumătate din orizontul de pe camerele de filmat, care rezistă și ele surprinzător de bine expunerii prelungite la Centura Van Allen. Mai subtil la început după 26:20, și mai vizibil după 26:40, se micșorează viteza, dar iarăși nu cu mult, până la finalul minutului 27 ea nu pierde mai mult de 9 procente. Iar prin minutul 28 ea se reduce până pe la 80% din apogeu, în minutul 29 pe la 28:10 este „bătut” și pragul de cinci milioane de picioare distanță (sau 1524 de kilometri). Forța de îndepărtare indusă de absolut noul combustibil fotogenic a făcut deja vreo trei sferturi din toată distanța!
Banditul se îngrijorează că se apropie apelul de seară și el va fi nevoit să se prezinte la vizeta ușii celulei (neavând voie să iasă pe nicăieri), ca să îi răspundă Prezent gardianului și riscând astfel să piardă finalul în direct al epopeii spațiale a fostului său șef. După 28:10 se continuă scăderea vitezei, la finalul de minut 29 mai sunt cam 3.6 km pe secundă, iar peste încă un minut, la facerea jumătății de oră, circa 3.2 km/s. Mai trec puține secunde dintr-a doua jumătate de oră și se face și a doua mie de kilometri, iar la 30:50 se ating șapte milioane de picioare. Vine și minutul 32, când viteza pare a se fi restabilizat pe la 3 km/s. Gravitația Pământului încă își mai spune cuvântul și după 2000 și ceva de kilometri, iar Pământul mai acoperă maxim o treime din tot cerul, sau vreo 30% pe timpul acelui minut. Stelele? Tot nu se văd.
-Adevărat, mare parascovenie și benzina asta luminoasă, sau cum i-o zice, opinează banditul mulțumit. La ce abuziv a fost șeful ăsta... și nu numai el, foarte mulți oameni care mi-au stat în cale ar merita o astfel de expediție într-o capsulă spațială sau în balon!
Până se termină minutul 33, viteza mai scade spre 8000 și ceva de picioare pe secundă, iar în minutul 34 la 33:33 mai sunt cam 7800 de picioare, și depărtarea de Pământ pe la 8.65 milioane de picioare. Pe bandit îl cam sastisește toată matematica asta:
-Nu puteau și ei să măsoare mai bine prin metri de-ai noștri?...
Pe la secunda 33:44, una dintre cele trei camere de filmat ale sistemului cedează. Posibil ca vibrațiile repetate de la propulsie, în combinație cu Van Allen-ul, să îi fi venit de hac. Pe timpul minutului 35, prin ultimul său sfert, viteza a scăzut deja către 6000 de picioare pe secundă. În minutul 36 la momentul 35.12, primul balon se rupe și se sparge, dar de auzit nu se mai aude nimic. Cupletul este format în total din trei baloane, fiecare cu camera sa video, și cel spart este chiar cel cu camera moartă. La finalul lui 36, viteza nu mai trece de 5000 de picioare pe secundă, iar distanța este pe la 9.72 milioane de picioare. Cele zece milioane sunt atinse fix la 37:00, iar peste alt sfert de minut mai moare o cameră din sistem și rămâne una singură funcțională. Centura Van Allen acționa într-adevăr ca o mare pagubă.
Viteza s-a redus și mai mult, undeva pe la 4500 de picioare pe secundă după ce a rămas o singură cameră în exercițiul funcțiunii. Banditul vede toate aceste lucruri, dar nu se plânge prea tare: fostul său șef nu mai are nicio șansă de scăpare, dacă drogurile de la sol nu l-au ucis, în mod sigur a făcut-o deja periplul prin spațiul cosmic, cu lipsa sa de condiții aeriene și depresurizarea de la altitudini mult mai mici decât cei 3050-3100 de kilometri atinși deja. Și spațiul cosmic a devenit deja monoton și plicticos până în văduva neagră a oaselor, la viteza aceasta și la depărtările față de alte corpuri de pe cer. Luna se vede și ea frumoasă și luminoasă, puțin ciuntită lângă Pământ, dar nu se vede vreo diferență clară de apropiere față de ea, mai ales că direcția de deplasare a șefului a fost nu drept înspre Lună, ci la mai mult de nouăzeci de grade în lateral, spre Soare, față de care și kilometrii ăștia sunt o nimica toată.
-De la trei mii și ceva de kilometri sigur nu mai apuci să cazi pe pământ, bă șefule. Te transformi în gunoi spațial!
Când minutul 38 se termină și el, viteza mai este de aproximativ 4000 de picioare pe secundă, sau cu puțin peste 1.2 km. Și vreo 3120 de kilometri de la Pământ.
Comentarii
Trimiteți un comentariu