La revenirea lor pe Pământ, druzienii au un punct forte: au scăpat nedetectați. Ceilalți oameni, afară de colegii subterani, habar nu au că druzienii spațiali au venit înapoi. Este drept că se știa că dispăruseră de lângă planetă din prima săptămână din iulie, însă nu se știa exact ce s-a întâmplat: dacă au plecat de acolo ca să aterizeze sau dacă au dispărut complet prin cosmos. Unii oameni, mai ales către luna august, în lipsa prelungită a noilor vești cu druzienii, se amăgesc și se consolează cu falsa speranță că druzienii din navetă, cei responsabili cu Bomba, au murit și ei pe undeva prin spațiu, iar ceilalți de pe Pământ sunt prea inofensivi (deși ar fi bine să fie găsiți și ei pentru siguranțșa omenirii) și că deci nu va mai exista vreun pericol magnetic, ci toată lumea trebuie de-acum să trăiască așteptând depunerea treptată a păturii de mizerie care blochează soarele în atmosferă, ca vremea să revină treptat la temperaturi prielnice pentru viața obișnuită pe Pământ.
Nereușind nici să îi intercepteze radio în vreun fel pe druzieni, oamenii nu știau ce vorbiseră aceștia în ultima vreme, așa că druzienii își continuau între timp, nestingheriți, pregătirea pentru devierea magnetică a Pământului de la mișcările de rotație, revoluție și înclinație axială.
Ca urmare, mulți dintre ei tind periculos să abandoneze planurile de adăpost subteran îmbunătățit, în vederea protecției magnetice, deși unii cercetători prudenți și înțelepți reușesc să conceapă rapid niște scuturi speciale antimagnetice, mult mai repede și decât cum se mișcaseră cercetătorii care în 2020 făcuseră vaccinuri împotriva virusului cu coroniță. La rândul lor, băieții noștri din Italia erau și ei conștienți de această degringoladă informațională, dar aveau grijă să nu se lase pe tânjală și continuau ce începuseră, extinderea în adâncime a adăpostuui din Palermo, totodată încercând să îi îmbărbăteze în mod regulat pe ceilalți oameni cu care aveau căi de comunicare, să lucreze și ei mai departe la adăposturile antimagnetice:
-Avem convingerea că Druzienii cei periculoși încă există și că lucrează mai departe la următorul lor plan, care se poate împlini din moment în moment! Să nu părăsim prudența și să lucrăm fără ezitare la ceea ce avem de gând!
Chiar în marțea de 1 august 2023, Telesforo află despre scuturile antimagnetice concepute de echipele mixte de cercetători japonezi, chinezi, taiwanezi și americani de la noua universitate subterană fondată ad-hoc la Taipei, reușește să și vorbească prin radio cu ei și le zice și alor săi ceva despre asta.
-Cât de eficiente sunt? Dacă le folosim drept paravan la o adâncime de maxim 200 de metri sub sol, suntem bine protejați sau am avea nevoie să forăm și mai departe?
-Pare-se că 150-200 de metri ar fi suficienți. Trebuie accelerată pe cât posibil producția de astfel de scuturi, chiar cu suprasolicitarea resurselor umane limitate existente, căci miza este să ne salvăm speciile de la o anihilare și mai mare! Tare rău este că nu avem nicio idee despre când vor lovi druzienii iar, căci nu îi putem intercepta sau găsi. Bine că mai există mijloace de transport și livrare rapidă, ca să ajungă scuturile și la noi, ceilalți! Eu am comandat deja câteva perechi de scuturi pentru adăpostul nostru, până la mijlocul lui august ar trebui să fie aici, așa că eu propun să mai continuăm progresul în adâncime până ni se livrează ele, apoi să nu mai forăm, ci doar să ne protejăm cu scuturile. Am planificat și câteva livrări pentru tovarășii noștri cu care am mai făcut cunoștință, ca să ajungă la cât mai multă lume!
-Vorbeam și eu cu cineva din Olanda despre scuturi, ei sunt un grup care de asemenea pregătește un buncăr antimagnetic la 500 de metri adâncime, dar erau cam sceptici în ce privește noile scuturi. Ar trebui dusă și o politică de marketing pentru promovarea acestor scuturi. Astfel, olandezii s-ar putea mulțumi cu 200 de metri adâncime și scuturi livrate în jur de 20 august, momentan au deja 150 de metri de foraj și ar câștiga timp cu scuturile... admițând că mai avem suficient timp, căci nu avem nicio idee despre calendarul de acțiune al druzienilor. De la 7 iulie chiar nu se mai știe nimic-nimic despre ei! Nava aia a dispărut brusc, era undeva mai aproape de Lună, despre cei ascunși pe Pământ oricum n-avem habar nici bechiu pe unde ar fi, și de aproape o lună... pauză la informații!
-Așa de blindați au fost, că nu am putut nicio undă radio să interceptăm de la ei! Au o protecție anti-scurgeri de inormații tare bună. Și oricum ce am aflat despre ei venea tot din surse externe, ce au văzut alții din afară, nimic n-a scăpat direct de la druzieni, afară de ce au vrut chiar ei să ne transmită cu calendarul uniform și mesajele de amuzament din timpul producerii dezastrului... Cinism pe bandă rulantă!
-Legat de olandezii tăi, ei până la 20 august de-abia pot să isprăvească alea două sute de metri în adâncime, pică numai bine ca livrarea scuturilor să aibă loc chiar atunci. Că până vor ajunge la jumătatea de kilometru... nici nu știm dacă mai ajung, cu toți druzienii ăia pe sus pe-acolo. Căci cel puțin unii dintre ei - de druzieni zic - vor fi nevoiți să zboare pe sus ca să tragă cu perdele magnetice în noi! Iar deocamdată se pare că au coborât de acolo sau, oricum, s-au dus ei undeva, că pe lângă Pământ sigur NU mai sunt!
-Poate că s-au dus și ei să se plimbe puțin prin Univers, să nu mai vadă tot timpul ce-au făcut cu noi, presupune Telesforo, cu intuiția sa ieșită din comun.
-Dar cât de departe se puteau duce? Nava aceea poate să prindă, precum am văzut, viteze de câteva sute de km pe secundă, hai să admitem 3-4 sute. Cât poți să umbli la viteza asta? La un calcul simplu, nu prea puteau face mai mult de jumătate de miliard de kilometri săptămânile astea. Sau oricum, nu cu mult mai mult.
-Bineveniți și ăștia! Mai ales comparativ cu tehnica noastră rămasă atât de îngustă la capitolul deplasare spațială... că din 1972 în 2023 nu s-a mai dus nimeni pe Lună, iar sondele noastre fără echipaj uman abia se bâlbâie pe la cincisprezece-douăzeci de kilometri pe secundă, iar druzienii, uite, ditamai nava cu câteva mii de oameni și papă kilometrii cu sutele clipă de clipă! conversează Telesforo cu mai puțină intuiție, de data aceasta. La puterea lor... ar fi capabili să devieze asteroizi și comete ca să dea cu ele în noi! își mai revine el.
-Dar ce altceva interesant poți vedea în spațiu dacă te plimbi cinci-șase sute de milioane de kilometri?
-Păi... cum? Planetele telurice, adică astea de se-aseamănă cu Pământul, cum e Mercur, cum mai e Venus, chiar și Marte... poți să dai o raită și în jurul Soarelui, ca să te convingi dacă te frige și când pleci dincolo de cerul albastru.
-Ăștia probabil ar fi în stare să intre și-n burta Soarelui și să se simtă acolo bine ca la plajă, în Caraibe sau Tenerife! Pe noi ne-au lăsat aici în împărăția gerului, iar ei s-au dus voioși să se plimbe în împărăția cerului (nu hulesc, vorbesc la modul cosmic)! Ne obligă să stăm pitiți prin văgăuni și peșteri la întuneric, mai rău decât maimuțoii legendari și ipotetici ai rătăcitorului Darwin! Iar dacă mai vine și pacostea magnetică...
-Că veni vorba de peșteri și adăpost, am vorbit ieri cu câțiva oameni de știință care au supraviețuit în Noua Zeelandă, aproape de o rezervație de băștinași Maori, și mi-au spus că la ei în țară, chiar pe lângă rezervația aia, există o foarte mare și lungă peșteră care coboară cu mult, mult în adâncul scoarței terestre, seamănă cu o ecranizare a cărții lui Jules Verne cu călătoria spre centrul Pământului, unde acțiunea se petrece chiar în Noua Zeelandă - posibil să se fi inspirat chiar de-acolo! Și ei lucrează de zor ca să facă un mare adăpost cu câteva zeci de mii de locuri, unde să aducă pe cât mai mulți oameni care au scăpat de stihii până acum pe Glob! Nu ținem neapărat să mergem și noi, avem aici ce perspective ne trebuiesc, dar putem anunța pe alții!
-Eu aș fi curios cum este în peștera lui Hades de la Capul Tenaron, din Grecia, și eventual să ne mutăm acolo, trage Anfisonio o săgeată din tolba de ironie. Măcar așa dăm și noi o verificare a Legendelor Olimpului!
*** ***
Mai departe, în august 2023, planurile și lucrările druzienilor merg și ele în linie dreaptă mai departe. Sârgul și productivitatea cu care toți cooperează face chiar să se întrezărească posibilitatea devansării datei de debut a refacerii magnetice a traiectoriilor Pământului, de la 25 la 20 septembrie. În continuare, nimeni nu știe că ei asta fac chiar acum pe sub masivii munți elvețieni. Convenția druziană este ca absolut toți să se afle sus în spațiu pe durata delicată a prefacerilor magnetice ale Terrei, deși ar putea și ei să rămână în acel adăpost în limita locurilor disponibile, lăsând o echipă minimală să facă treaba din spațiu. Însă este o chestiune de preferință și de solidaritate ca toți să se afle în spațiu, și pentru că tot se simt plini de energie pentru mai multe treburi odată, ei plănuiesc ca din noiembrie 2023 să prospecteze direct întemeierea unor prime colonii - una pe Lună, cu o capacitate de început de 200 de locuri, și alta pe Marte cu 250, care să fie deschise chiar în cursul anului următor, dacă sunt la subsolul celor doi aștri.
-De ce să le punem neapărat la subsol? se miră Uribaldo di Telesforo, una dintre mâinile drepte ale Comandantului Gilberto Grisoni, și o rudă îndepărtată, de tipul văr de gradul cinci, al celuilalt Telesforo. Pe suprafață nu le putem ține?
-Economisim resurse dacă nu le menținem cu măsurile speciale de protecție de la suprafață, mai ales pe Lună, unde cad meteoriți și ziua e lungă și cu temperatură mare. La subsol ne dezvoltăm mai bine, fără a avea nevoie să forăm la adâncimi mari. 50-100 de metri de sol marțian sau lunar ne-ar fi suficienți ca plafon protectiv. O parte dintre noi, așadar, pot rămâne acolo mai mult timp, fără a fi nevoiți să se întoarcă pe Pământ în anii următori.
-Dar cu resursele de mâncare, plante și animale de consum, apa...? Cum o să facem? Mai ales pe Lună unde nu există o atmosferă de unde să captăm gaze și substanțe.
-Aducem de pe Pământ o bază de pornire, știm de unde să ne luăm pești din adâncul mediteranean înainte de plecare, coborând cu submarinele după ei (putem captura niște submarine italiene și germane, rămase ale nimănui, pe lângă ce avem și noi), sau chiar să înșfăcăm niște pui de pasăre pentru crescătoriile noastre, căci știm câteva localități de unde ni-i putem procura, și mai avem la dispoziție niște locuri de unde să ne luăm semințe și puieți de plante pentru colonii.
-Dar cum vom fi în stare să creștem păsări și animale în spațiu? Facem crescătorii artificiale?
-Normal! Pe Pământ cum am fost în stare să avem parte de clocitori artificiale, noi oamenii în general? Dacă le-am putut avea pe pământ, de ce să n-o putem face și în cer, pardon, în spațiu?
-Și plantele? Ne facem sere artificiale?
-Bingo! Doar nu știi câte lucruri am putut face deja aici? Mai avem niște ași în mânecă pe care îi putem folosi acolo sus!
-Vom reconstrui Arca lui Noe în versiunea spațială!
-Mai degrabă Cutia lui Don Gilberto, modelul de navă al nostru e făcut sub bagheta Comandantului! Mândria Mișcării!
-He heh... Dar stai așa! Cu apa cum o să facem? Presupunem că luăm de pe Pământ câțiva kilolitri. Cum știm, numai cu licorile noastre putem sta de asemenea, și-o să luăm destule ca să putem fi în coloniile acelea cel puțin 5-6 ani, dar mai avem nevoie și de apă!
-Avem niște sisteme speciale care pot regenera apa din resturile digestive, așa cum regenerăm oxigenul din aerul expirat în spații limitate, și o vom recircula - în fapt, cu 10 kilolitri recirculabili de apă putem avea grijă de 100 de oameni timp de doi ani, așa că facem regula de trei simplă ca să vedem câtă apă putem să aducem de pe Pământ!
-Dar dacă o să vrem o piscină sau un lac artificial acolo?
-Doar pe Marte, am putea folosi gheața de la poli, căci aceea conține apă înghețată. Sau să captăm separat hidrogenul și oxigenul (atâta puțin cât este) din atmosfera marțiană și să le facem apă, așa cum faci cartofii cu mujdei piure gustor. Dar repet: numai pe Marte!
Pe Lună nu există gazele astea.
-Bun, deci fără baie și surfing în subteranele de pe Lună. Am înțeles.
-Și din 2025 încolo, către ce colonii ne mai îndreptăm?
-În funcție de decursul evenimentelor din primele două module coloniale (ce-mi mai place limba asta de lemn care spune totul și nimic), vom spori întâi coloniile selenare și marțiene, iar spre anii 2030 am putea încerca și pe planeta Mercur câteva, plus pe anumiți sateliți mai mari ai planetelor gigant (Jupiter, Saturn).
-Chiar așa, băieți! Apropo de lichid, satelitul Titan al lui Saturn ne poate ajuta enorm de mult cu asta! Are la lacuri o grămadă, și este de un roșu rubiniu mai frumos și mai expresiv decât cel de pe Marte! Și e mai mare și decât Luna și decât Mercur. Acolo este apa noastră!
-Fii și tu atent la ce spui, Centauro, replică surprins Comandantul, că acela de pe Titan nu-i apă, ci metan lichid! Dă-ți și tu seama: la ce depărtare de la Soare este până acolo, aproape un miliard și jumătate de kilometri, temperaturile sunt pe la -180, -185 de grade Celsius, mult mai mici și decât cele de pe Marte (unde, apropo, este chiar ceva mai cald decât ce avem acum pe Pământ la latitudini mai mari sau cam la fel ca pe vârfetele munților de deasupra noastră), la -183 de grade Celsius și aerul terestru devine lichid! Titan de la Saturn este plin cu METAN lichefiat, nu cu apă! Iar noi om fi devenit insensibili la monoxidul de carbon, dar pentru băut metan nu suntem pregătiți!
Dar sigur, undeva pe la mijlocul anilor 2030 am putea avea o bază druziană și acolo, iar dacă voi trăi pe măsura longevității licorilor noastre, adică vreo 50 și ceva de ani încă de-acum încolo, și voi rămâne comandant până la moarte, până la jumătatea acestui secol am putea trăi absolut toți numai în colonii și baze spațiale, chiar cu perspectivă permanentă sau, oricum, mai mare de 5 ani neîntrerupți, fără a mai avea nevoie de Pământ, care, oricum, își va reveni termic până prin 2035 dacă facem manevra magnetică. Iată,vă anunț oficial o altă țintă următoare a noastră - în 2050 toți să fim independenți locativ față de planeta Pământ!
-Noi, adică noi toți druzienii?
-Da, desigur, cine alții?
-Și ceilalți de pe Pământ?
-Ce ne pasă nouă de ceilalți? Viitorul este pe mâini druziene.
-Poate că mai convertim dintre ei la Mișcarea noastră și-i luăm și pe ei la noi.
-Din generațiile astea imediate? Slabe speranțe. Noi să avem deocamdată grijă de nucleul și longevitatea noastră. Ceilalți, atâți câți rămân și nu pleacă mai înainte de vreme în Ceruri după celelalte miliarde, în următoarele câteva decenii nu cred că ar vrea să ni se alăture. Cel mult, să capturăm niște copii mici de-ai lor pe care să îi facem oamenii noștri! Dar nu este o urgență pentru 2023. Întâi să facem fiertura magnetică a Pământului și să instituim aici Calendarul cel universal cu un anotimp și egalitatea zi-noapte cu fix 12+12 ore. Pe unde vom mai merge, pentru început nu vom încerca vreo armonizare de calendar, ne este suficient ce facem cu Pământul, planeta cea albastră care-a fost casa noastră. Pe Marte, de pildă, anul este aproape dublu, are 687 de zile terestre, iar ziua are 24 de ore și 37 de minute, adică acolo calendarul are vreo 669-670 de zile de-ale lui Marte, și axa este înclinată la 25 de grade, deci are și anotimpuri cam ca la noi, dar momentan vom lăsa planeta așa.
Încercăm pentru început să ne raportăm tot la calendarul terestru uniformizat peste tot pe unde vom merge, iar după primii ani funcționali ai coloniilor, cel puțin în ce privește planeta Marte, eu totuși aș încerca să impun și acolo ziua de 24 de ore după ecuația Cesiului de definire a secundei, iar anul marțian să aibă și el un număr întreg de luni și săptămâni - probabil să reducem de la 687 la 686 de zile, sau mai bine să scădem viteza de revoluție ca să iasă 700 de zile marțiene solare într-un an, să fie o sută de săptămâni. Dar asta poate pe la 2040!
-Și lunile din calendarul marțian? Dacă anul va avea șapte sute de zile, cum vom face lunile marțiene? Și cum vom număra anii în sistem marțian? Va fi foarte greu să îi convertim la ani tereștri.
-Putem începe cu anul 1 marțian de la data instalării primei colonii de acolo, să zicem iarna asta, vedem când a început ultima rotație de revoluție marțiană în jurul Soarelui. Iar lunile... da, într-adevăr, dacă păstrăm cele 12 luni terestre, 700 nu se împarte exact la 12.
-Dar 672 se împarte și la 12, și la 7! Ar fi 96 de săptămâni și fiecare lună ar avea opt săptămâni! Exact dublul lui februarie și al răspunsului simplist la întrebarea copilărească de pe Pământ „Câte săptămâni are o lună, mamă?” „Patru, dragule” Ei, acolo pe Marte vor fi patru plus patru!
-Chiar așa, în loc să mărim la 700, putem să scădem la 672 numărul zilelor marțiene dintr-un an, după ce le facem de fix 24 de ore pe toate.
-Și ca să fie treaba treabă, vom anula și înclinarea axială marțiană, nu-i așa?
-Am putea, însă eu propun totuși să păstrăm o diversitate a anotimpurilor pe Marte, că destulă uniformizare vom face aici pe Pământ ca să nu mai existe anotimpuri. Nu trebuie să fie chiar totul la fel peste tot, că ne plictisim de la atâta uniformitate și banalitate.
-Vom observa la timpul potrivit care sunt cele mai bune modificări pentru calendarul marțian. Desigur că vom avea unul, așa cum și pe Pământ romanii antici au numărat anii de la întemeierea Cetății celor șapte dealuri, și denumirile lunilor din calendar ne-ar putea aparține, cum au încercat cei de la Revoluția Franceză cu noul lor calendar republican. La ei nu a ținut fiindcă erau mulți și certăreți, la noi va ține pentru că suntem mai puțini decât erau francezii pe la anii 1790... puțini și uniți!
-Dar pe Pământ nu putem face ca toate lunile să aibă un număr egal de zile și săptămâni?
-Am avea varianta 12*28 = 336, dar ne abatem cam mult de la rotația actuală, ca să modificăm atât de mult parametrii Pământului am avea nevoie să susținem pe o perioadă de cam un an fluxurile magnetice perturbatoare, și nici nu avem atâta tehnică actualmente, nici nu mă încântă ideea ca toate lunile din calendar să înceapă cu o zi de luni, aici, pe Pământ. Pe Marte, în schimb, cu lunile de 8 săptămâni ar fi o idee bună. Altfel, uniformitate să fie, dar cu anumite limite!
-Și dacă ar fi cazul să dăm nume noi lunilor din calendar, le-am denumi exact ca republicanii francezi?
-Nu. Avem originalitatea și puterile noastre. Altfel, afară de acei francezi, și polonezii au de atâta timp fel de fe de nume șuchii pentru lunile anului din calendar, la ei numai luna mai se pronunță ca în limbile noastre obișnuite. În rest... de pildă, la ei octombrie este pajgernic, luna când frunzele galbene se mătură pe pământ, iar decembrie este grugeni, zilele pământului înghețat! Nici luna de pe cer nu este la ei „Luna”, ci cșienjâț, un soi de prinț al lunii precedente, după o Lună Nouă în care noua lună crește iar! Sau de fapt, decât să pronunțăm cuvântul „este”, poate că ar fi indicat să vorbim la trecut și să zicem că era așa.
-Nu, că există niște mii de supraviețuitori polonezi. Dar să vedem după ce lansăm de la trambulina electromagnetică ce-o să se mai întâmple!
-Avem și noi câțiva colegi polonezi, care vor rămâne mereu cu noi.
-Da, dar sincer, cu schimbările universale care ne așteaptă, nu va mai conta din ce țări am venit, vom fi pur și simplu druzieni. Este adevărat că în funcție de colonia de stabilire, unii vom fi druzieni marțieni, alții mercurieni sau lunari, alții titanici, unii poate că chiar și venusieni...
-Venus!? Ce să facem pe Venus? Să facem baie prin vreun pârâiaș de acid sulfuric plouat din cer? Pe planeta aia toată vremea este atât de sălbatică!
-Vom mai evolua, vom mai evalua forțele noastre tehnologice și s-ar putea, undeva pe după 2040, să mergem și în subsolurile aurii-arămii de pe Venus, ca să construim ceva acolo.
-Venus este o planetă improbabilă. Acolo temperatura la sol se apropie de 500 de grade Celsius (vreo 475) de la efectul de seră, este mereu înnorat, ziua e mai lungă decât anul... Măcar dacă am vedea soarele, care răsare la apus și apune la răsărit! Dacă ne ducem, chiar că ar trebui să ne coborâm bine în subsol! Măcar jumătate de kilometru, că și presiunea atmosferică e o problemă mare.
-La costumele noastre de protecție specială, presiunea mică sau mare nu este o problemă. Însă și cu Venus, ce va fi vom mai vedea. Momentan, nu este o prioritate.
-Și cu Mercur cum rezolvăm? E și asta aproape de Soare, este ca o Lună mai mare, maronie și fierbinte, bătută în voie de meteoriți. La ăștia trebuie să avem mare grijă și pe Lună.
-Avem sisteme de detectare/captare/deviere a acestora.
-Dar până să folosim sistemele acestea pe cap de persoană, mai avem de lucrat!
-Vom reuși pas cu pas. Veți vedea că un coif de protecție druzian va ajunge capabil să abată din drum și-un asteroid lung ca o țigară de treizeci de kilometri. Apropo, tot la sfârșitul lui 2023 vom începe niște explorări miniere cu sonde pe niște asteroizi. Să fim pe fază!
-Și pe Mercur, când și unde ar fi prima bază?
-Prin anul 2025 în zona cu Bazinul Caloris.
-Cum!? Dar pe-acolo cad la meteoriți cu găleata; de asta i se și zice bazin de impact. Nu suntem în pericol sau cel puțin sub stresul continuei detecții?
-Vom face față. Punctele noastre de intrare-ieșire pentru colonia subterană nu vor fi chiar în largul bazinului, ci într-o zonă mai liniștită de la margine, căci și pe Mercur corpurile căzătoare au anumite zone de aderență gravitațională unde tind mai mult să cadă, iar prin alte locuri cad mai puțin, ca și pe Lună, de altfel, și noi țintim acele locuri pentru un confort sporit al înființării Bazelor noastre. La o adâncime de 150 de metri sub solul mercurian vom fi în condiții de siguranță.
-Dar alți sateliți precum Ganymede și Callisto ai lui Jupiter? Ganymede este cel mai mare satelit din Sistemul Solar, are diametrul peste 40% don al Pământului.
-Mai încolo. Poate prin 2030-2032. Întâi să vedem că ne merge bine cu restul de sateliți și colonii. Și nici spre exoplanete nu new repezim, vrem în primă fază să punem la punct niște case noi cât mai aproape de casă. Să fim compacți și aproape unii de alții!
-Stăteam eu și mă gândeam... Nu ar fi mai bine să facem reglarea magnetică a rotației planetare direct cu planeta Marte, în loc să mai chinuim Pământul? Puteam să lăsăm planeta în pace de la bun început și să nu facem nici bomba, să nu trimitem în Cer opt miliarde de semeni, ci să ne fi ocupat direct de magnetismul Planetei Marte.
-Da, nu a fost cea mai bine inspirată manevră, dar acum este târziu - avem nevoie să mergem până la capăt cu ce ne-am propus, și ca să facem Pământul să își revină mai repede.
-Dar nu putem forța altfel pătura aia de cenușă să dispară jos mai repede din atmosferă? Pe cât ne dăm seama, noi suntem capabili de destul de multe. De ce nu am putea curăța atmosfera terestră cu un soi de pompe speciale care să împingă mizeria jos, dar fără să declanșăm alt cataclism asupra biosferei? Dacă facem și furtunoiul ăsta magnetic, vor rămâne în mod sigur sub 100000 de oameni pe circa 180 de milioane de kilometri pătrați. Nu puteam de la început să lăsăm pe toată lumea și noi să ne vedem de mutarea totală în coloniile spațiale, pentru următoarele câteva decenii?
-Ba am fi putut, ce-i drept, însă oricum, analizând lumea în detaliu, răutatea și dușmănia de pe Planetă cerea o resetare din temelii, aveam de luptat enorm cu adversitatea celorlalți și am fi fost mereu în pericol și conflicte, scopul nostru inițial era să creăm o forță care să pedepsească Vaticanul pentru derivele sale de la dreapta credință, iar acum deja am început lucrul și va trebui să facem și partea a doua, păstrând Cerul mai departe pregătit să primească suflete și rapidizând repararea atmosferei Pământului prin ploaia de palme magnetice pe care o pregătim.
Pompele alternative despre care vorbești ar putea fi implementate în câțiva ani prețioși, pe care NU vrem să îi pierdem, iar populația lumii are nevoie și de o parte a doua de scuturare și primenire. Așadar, vom face redefinirea magnetică a traiectoriei Pământului, iar sâmbăta de 23 septembrie este stabilită ca dată de început. Ne așteptăm ca în prima parte din noiembrie să fim gata, iar efectele definitive ale rotației de 24 de ore și revoluției de 364 de zile să fie vizibile după alte câteva luni. Vitezele Pământului nu se vor definitiva și plia instantaneu pe noua noastră schemă, vom monitoriza în permanență parametrii planetari de viteză și deplasare ca să ne dăm seama, și probabil în februarie-martie 2024 vom fi siguri că Pământul se rotește așa cum ne-am dorit.
Dar pentru că primele 6-9 săptămâni din 2024 vor sta încă sub marca unor viteze de rotație-revoluție în transformare, anul 2024 nu va fi nici el de exact 364 de zile. De asemenea, 2023 va avea undeva între 364 și 365 de zile, va trebui probabil să însumăm diferențele de ore dintre 364 și cele două durate (probabil suma zilelor celor doi ani va da în jur de 730 de zile), așa că prin convenție vom păstra cele 365 de zile de anul acesta și pentru 2024 vom tăia joia de 29 februarie, rămânând totuși cu 365 de zile. Din 2025 vom avea numai 364.
-Și cu ce zi a săptămânii vor începe noii ani? Va trebui să fie una și-aceeași.
-Lunea.
-Însă dacă 1 ianuarie 2024 va fi luni și anul va avea 365 de zile, iar uniformizarea se va aplica din 2025, atunci 1 ianaurie 2025 va fi... marți! Noi avem nevoie să fie luni. Nu am putea accelera procedura de convertire a Pământului la anul de 364 de zile, astfel ca suma zilelor anilor 2023 și 2024 să fie de 729 de zile și dincolo de cele 365 de anul ăsta să urmeze exact 364 în 2024 și în cei următori? S-ar potrivi perfect, 1 ianuarie ar fi luni și în 2024, și în 2025 și anii următori. Trebuie să facem așa încât Pământul să aibă fix 729 de zile din anii 2023 și 2024, în loc de 731, deci două revoluții complete în jurul Soarelui care să aibă suma așa, că pe urmă vor fi mereu 728. Ar însemna să bombardăm magnetic mai intens Pământul și să îl aducem mai rapid la viteza dorită. Se poate?
-Da, dacă mă gândesc bine, avem puterea de a intensifica atacul magnetic asupra sferei terestre, astfel încât să avem două revoluții complete în 729 de zile de la data de 31 decembrie 2022. Va trebui să ne folosim la maximum lansatoarele de flux magnetic, și să muncim la turație mare. Pentru asta, flăcăii noștri de la manșă văr trebui să stea treji și bine hrăniți mult-mult!
-Bine atunci. Vor avea la dispoziție licorile obișnuite și porțiuni adecvate din rezervele de hrană strânse de noi. Iar în acest ritm pe care ni l-am propus, am putea termina până la 31 octombrie atacul, iar până începe luna februarie 2024 să avem deja rezultate definitive. Lesne de înțeles că toți vom fi prezenți în spațiu.
-Și de construcția coloniilor când ne apucăm? Putem s-o facem concomitent cu preschimbarea magnetică a Pământului?
-Nu. Pe durata acestor luni din septembrie în februarie, vom sta cu toții concentrați în cele două navete. Încă nu vom avea pachetul de resurse minime, definitivat, astfel ca să deschidem prima colonie planificată, aceea de pe Lună. La terminarea reașezării Pământului în vitezele de rotație-revoluție, în februarie 2024, va trebui să revenim pe Pământ tocmai ca să pregătim resursele necesare primei Colonii. De pe la sfârșitul primăverii 2024 vom fi capabili să punem bazele bazei dintâi de pe Lună. Dar până atunci. sigur nu.
-Și nu putem lucra tot acum la pregătirea lor, în paralel cu aranjarea ploilor de câmp magnetic asupra Pământului?
-Nu, acum trebuie să tragem toți la căruță și să intensificăm la maxim eforturile concentrate pe pregătirea atacului magnetic, ca să îl reușim până la 31 octombrie și în alte trei luni să avem un Pământ fără înclinație axială, cu fix 24 de ore în toate zilele și cu fix 364 de zile într-un an.
-Dar orbita va deveni perfect sferică? Vom mai avea periheliu și afeliu?
-Ideal, nu. Adică da, va fi sferică, și nu, nu vom mai avea acele diferențe și puncte extreme de distanță solară. Ne vom strădui să aranjăm cele 364 de zile de 24 de ore să fie distribuite într-o orbită cât mai echidistantă posibil, cât mai sferică. Însă, cum Universul este imperfect de când strămoșii noștri Adam și Eva au mușcat din fruct, ne așteptăm totuși la existența unor imperfecțiuni în parametrii noștri noi, cu toate acestea putem să le facem să fie de fracțiuni atât de mici (de genul sub 1 la mie), încât aspectul grosier al parametrilor de rotație, revoluție, înclinație, echidistanță orbitală solară să fie unul perfect.
-Deci vom avea unele fracțiuni de imperfecțiune, în virtutea principiului că actualul Univers este imperfect prin definiție și că suferă de entropie. La câtă deviație să ne așteptăm?
-Față de cele 24 de ore de câte 3600 de secunde - definite conform ecuației Cesiului - dintr-o zi, putem avea diferențe de până la 5-15 milisecunde, în funcție de ziua din an. Însă, desigur, nu vom mai vorbi despre „secunde întregi” și, prin străduința noastră, nici măcar despre „sutimi de secundă” la plural. În zilele noastre care au trecut deja, se știe că uneori, din câțiva ani țn câțiva ani, începând cu anul 1972, oamenii mai adăugau „secunda 60” la ora 23:59:59, o dată la niște ani, ca de pildă la sfârșitul lunii iunie 2012, ca să recupereze anumite diferențe dintre timpul universal al ceasurilor atomice și cel solar mediu, cauzate de imperfecțiunea încetinitoare a rotației Pământului, și se numeau „secunde intercalate”.
Noi, prin tehnologia noastră, ne străduim ca modelarea magnetică pe care o construim acum să armonizeze și să niveleze secundele cât mai bine, astfel ca să fie cât mai rar nevoie de aceste secunde de recuperare, și probabil vom reuși să facem diferența medie de mai sus, dintre durata unei zile și fixul ideal de 24 de ore, să fie sub o milisecundă, să discutăm de microsecunde, poate și mai jos... astfel ca fiecare an să aibă 364 * 86400 de secunde, adică 31449600, plus o diferență de maxim câteva milisecunde sau nici atât. Așa, ca să treacă mai mult de o mie de ani până să punem secunda a 61-a a minutului!
Iar despre nevoia de recuperare calendaristică precum a fost vorba la trecerea de la calendarul iulial la cel gregorian, nici atât. Noua noastră ordine va face posibilă constanța calendarului nostru pentru milioane de ani... dacă atât va mai ține Universul până ce Apocalipsa ne va aduce un Cer nou și un Pământ nou, precum ne învață Domnul Iisus Hristos și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în Noul Testament. Calendarul pregătit de noi, prin armonia zilelor sale, prefigurează deja perfecțiunea!
Înclinația axială ideală, așa cum o țintim noi, este zero, însă imperfecțiunea și entropia ne fac să credem că am putea rămâne cu un coeficient de micro-înclinație, mai mic de un grad, mai mic chiar și de un minut, deci maxim 30-40 de secunde (incapabil să ne dividă durata anului în anotimpuri la latitudini), noi ne vom strădui să îl facem cât mai „zero”. Pentru comparație, Mercur, una dintre viitoarele noastre case noi, are două grade de înclinație! Dar nici acolo nu se ajunge la diferențe vrednice de anotimpuri adevărate.
Astronomia ne învață că înclinația axială terestră a tins să scadă cu timpul, cam 46.8 secunde pe secol. Și că în milioane de ani ar varia între vreo 22 de grade și 14 minute și respectiv cam 24 cu 21 de minute. Noi am făcut un model schematic de cum ar putea arăta viitoarea noastră înclinație axială minusculă, iar dacă aceasta va fi de 25 de secunde, va putea descrește cu circa 400 de milisecunde pe secol (desigur, nu păstrează proporțiile regulii de trei simple față de înclinația veche, unde varia cu sub 1 la mie pe secol), și dacă acele milioane de ani chiar ar exista - deși noi credem că Universul a fost creat cu mai puțin de 8000 de ani în urmă - să varieze între 10 și 30 de secunde. Ne vom strădui însă să o facem cât mai mică, sub un sfert de minut!
Despre distanța viitoare până la Soare, noi am vrea-o cifră rotundă, 150 de milioane de kilometri. Astfel vom redefini unitatea astronomică și, implicit, mărimea în kilometri a parsecului, căci se știe că un parsec are tot atâtea unități astronomice câte secunde sunt într-un radian (care are 180 de grade împărțite la numărul Pi). Imperfecțiunea și entropia Universului își vor spune însă cuvântul chiar și acolo, așa că am putea avea o distanță medie Pământ-Soare definită la cele 150 de milioane de kilometri dorite plus/minus, să zicem, 10-20 de kilometri, iar variațiile de distanță în orbită să existe în continuare, chiar dacă mai mici de 1 la mie (pe vechea schemă, unde distanța medie la Soare este de 149597871 de kilometri, variația procentuală totală dintre periheliu și afeliu era de cam 3.3 la sută).
În planul nostru de refacere a mișcărilor Pământului, dacă vor mai exista periheliu și afeliu, noi avem două variante: să aranjăm afeliul să fie legat de data de 1 ianuarie și periheliul de 1 iulie (invers decât acum, când, în așa-zisa iarnă nordică, pe la jumătatea anului, stăteam mai departe de Soare), sau să le legăm de solstițiul de iarnă nordic (vorba vine, 21 decembrie va rămâne doar o dată simbolică) și de cel de vară.
-Dar dacă nu vor mai exista solstiții și echinocții, la ce bun să mai legăm extremele distanței de la Soare de niște zile simbolice? Mai bună varianta cu 1 ianuarie și 1 iulie.
-Chiar așa, mergem pe această schemă!
-Cu data Paștilor ce vom face? Tradițional, aceasta era legată de Echinocțiul de Primăvară nordică, din luna martie, cu prima duminică de după prima Lună Plină de după el, dar acum vom sta într-un echinocțiu permanent. Cum vor mai sărbători Sfintele Paști acum?
-Vom face o adunare specială în februarie 2024 în care să decidem asta. Data Răstignirii Domnului Iisus Hristos a fost în vinerea de 3 aprilie din anul 33. Este adevărat că noua schemă calendaristică va face ca duminica de 7 aprilie să fie cea mai apropiată de data Învierii, așa cum a fost ea atunci. Nu vom mai ține cont de vechiul calendar evreiesc, cu vinerea 14 Nisan și luna cea plină, mai ales că după cele două reprize de scuturare pământească (bomba și perdelele magnetice) nu prea vor mai fi rămas lucruri din civilizațiile celelalte, altele decât cea catolică, a noastră. Probabil vom fixa Paștile la 7 aprilie. Dar hotărârea oficială o vom lua atunci!
-Nu am putea totuși să armonizăm și mișcările Lunii, dacă tot vine vorba despre ea? O schimbare completă a fazelor Lunii are acum loc o dată la circa 29 de zile (stil vechi), 12 ore, 44 de minute și 2.8 secunde (este mișcarea ei de revoluție împrejurul Pământului), iar rotația ei în jurul propriei axe, sau ziua lunară, este în 27 de zile terestre, 7 ore și 43 de minute. Nu am putea face ca și mișcările ei să fie universalizate, să zicem, 30 de zile terestre pentru ambele tipuri de mișcare, fără secunde și fără minute? Sau să dureze fix a 12-a parte din 364 de zile. Este adevărat că lunile terestre nu vor avea o durată constantă, dar am putea face ca revoluția Lunii și ciclul ei complet de schimbare a fazelor să dureze la fel, anume a 12-a parte din 364 de zile terestre de 24 de ore, sau 30 de zile și 8 ore, ca să fie la fel de la an la an. Și poate facem ceva ca să NU mai fie mereu cu aceeași față spre Pământ, să avem mai puțină monotonie măcar la observarea ei, dacă în calendar vom fi monotoni.
-De Lună ne vom ocupa ceva mai târziu, să nu uităm că vrem să începem cu ea colonizarea.
-Dar nu am putea mai întâi să o modelăm magnetic după modelul propus mai sus, anul viitor, și între timp să începem cu planeta Marte colonizarea?
-Aparatele noastre magnetice vor avea nevoie de o perioadă de reconstruire și refacere după turul de forță din toamna aceasta.
-Ne putem ocupa de asta din noiembrie până primăvara viitoare!
-Unde? Sus pe navete? Nu vom avea suficiente resurse tehnologice disponibile, va trebui să accesăm rezervele rămase pe Pământ. Iar din februarie avem de ales între asta și planul de colonizare - va fi greu să lucrăm la mai multe lucruri în același timp. Dacă am fi gata în iunie 2024 cu noua aparatură magnetică, modelarea de mai sus a Lunii ne-ar mânca iar din timp până către sfârșitul anului.
-Dar atunci vom fi pe Pământ și vom putea lucra și la altceva, așa, cu efort dozat, și am putea face niscaiva pregătiri pentru Marte!
-În varianta aceasta, până la începutul lui 2025 nu cred că vom fi capabili să deschidem baza de pe Marte.
-Sau să le facem tot pentru Lună, pentru după ce terminăm de redefinit mișcarea ei!
-E același lucru, până în 2025 nu vom deschide nimic în afara Pământului.
-Dacă deschidem mai întâi baza de pe Lună și apoi o remodelăm magnetic să se miște 30 de zile și 8 ore, nu riscăm să ne distrugem baza? De asta mă gândeam ca mai întâi să îi dăm cu câmp magnetic și-apoi să facem bază.
-Baza se va conserva în subteranul Lunii, iar noi nu suntem obligați să stăm acolo pe durata remodelării. Aș propune să rămânem fideli planului inițial - lucrăm anul viitor la deschiderea bazei druziene selenare, vedem și cu noul aparat magnetic și, eventual în 2025, să facem și remodelarea mișcărilor Lunii, cu amendamentul că vor fi câteva luni în care nu vom putea folosi Luna.
-Putem lucra mai departe pentru Marte!
-Multe lucruri în același timp. Să nu uităm că nici noi nu suntem foarte mulți, iar la sfârșitul lui 2023 vor fi mai puțin de o sută de mii de alți oameni pe Pământ, cu slabe șanse să convingem pe cineva dintre ei - adult - să ni se alăture. Avem resursele noastre umane limitate, iar până mai creștem populațional, va mai dura! Lucrul cu bazele și remodelarea mișcărilor astrale ne va lua mai mulți ani, va cere foarte mult efort și ne trebuiesc răbdare și ordine în planificare.
-Vom reuși! Am văzut că avem niște modele foarte bine puse la punct pentru serele și grădinile subterane de care ne vom folosi, plus eventualele crescătorii de animale.
-Ar fi preferabil să NU folosim produse animale, măcar pentru o vreme. Nu sunt foarte sănătoase, dincolo de greutatea procurării lor în următorul timp, până își mai revine Pământul. Vom sta cu licorile noastre, apa și produsele vegetale!
-Și metanul de pe Titan?
-Îl vedem când ajungem acolo. Deocamdată, ordinea cronologică a coloniilor noastre ar fi asta: Luna, Martele, Mercurul, Venus...
-Venus!? Acolo e căldură mare, aerul apasă tare și mai și plouă cu acid sulfuric! Mai bine ne vedem de Titan!
-O să mai stabilim dinamic ordinea pe parcurs. Primii trei aștri sunt siguri!
-Legat de egalitatea de durată dintre revoluția Lunii în jurul Pământului și schimbarea fazelor, mi-e că dacă vrem ca această egalitate să persiste, Luna va sta tot cu aceeași parte către Pământ.
-Fața constantă este din cauză că Luna se rotește contra propriei axe în același timp în care se plimbă o dată împrejurul Pământului!
-Da, aceasta este egalitatea de mai sus.
-Am văzut totuși că rotația în jurul propriei axe este diferită întrucâtva de revoluția în jurul Pământului! 27 de zile și ceva față de 29 de zile și jumătate.
-Felul cum se rotește Luna în jurul propriului ax o face ca în fiecare zi terestră să devieze spre Răsărit cu vreo 12-13 grade (din 360). Dacă facem o proporție între cele 360 de grade sferice și cele 1440 de minute ale unei zile, ne rezultă că zi de zi Luna răsare mai târziu cu vreo 50 de minute. Dacă înmulțim minutele astea cu 27 de zile, obținem aproape o zi extra, dar tot nu ajungem la 29 de zile și jumătate!
-Duratele sunt apropiate, oricum.
-Dar nu identice! Se spune că Luna are fluctuații în mișcarea în jurul Pământului, iar pentru că o putem și vedea din mai multe locuri de pe Pământ, în total putem să vedem mai mult de jumătate din suprafață. Însă peste 40 de procente rămân oricum ascunse.
-Noi vrem să vedem totul!
-Atunci trebuie să avem o diferență importantă între rotația proprie a Lunii și revoluția față de Pământ. Să nu fie identice și nici apropiate. Revoluția, care ține de fazele pe care Luna ni le arată, poate fi setată la a 12-a parte din noul an terestru, dar rotația aia trebuie cumva ținută departe de cele 30 de zile și 8 ore dorite. Să fie ceva de genul 18 sau 15 zile. Va trebui să modelăm lucrurile cu grijă!
-De fapt, diferența dintre răsăriturile succesive ale Lunii este dată de revoluția împrejurul Pământului, nu de propria rotație. Adică să împărțim 360 de grade la cele 29 de zile și jumătate, și obținem 12 grade și ceva de deplasare, și dacă le înmulțim cu 4 ca să respectăm raportul dintre 1440 de minute ale zilei și 360 de grade sferice, obținem cele aproape 50 de minute diferență peste cele 24 de ore dintre două răsărituri lunare! Dacă Luna s-ar plimba în jurul Pământului într-o singură zi terestră, rotească-se cum vrea, că ar răsări și ar apune fix la aceleași ore.
-Dacă s-ar și roti tot într-o zi, ar sta mereu pe cer în același punct. S-ar chema tidal lock reciproc, ca la Pluto și Charon! Și am avea probleme cu marile maree. Mai bine să ne arate o lună de faze lunare, ca acuma!
-Da, Luna ne este dată ca să nu ne plictisim și să avem de ce ne bucura pe cer. Deși cu ce ne-au făcut nouă druzienii acuma, cine știe când, cum și de unde om mai vedea-o. Auziți, băieți, dar demenții ăștia de druzălăi ce au de gând să facă pe-acolo, pe Mercur sau unde s-au dus ei?
-Cică vor să pună bazele unei colonii umane subterane (cu oameni formați din ei, desigur), și să cultive plante care să crească în subteranul mercurian, la lumina artificială făcută de ei, ca să se hrănească cu ele și să se dezvolte. Mai ziceau ceva și despre niște orașe plutitoare deauspra norilor de pe planeta Venus, în partea accesibilă a atmosferei veneriene. Dar toată implementarea aceasta nu are cum să aibă loc doar în 5-10 ani, va mai dura sigur.
Comentarii
Trimiteți un comentariu