În după-amiaza de 6 iulie 2023, după o sugestivă pauză în care să se rumege și să se disemineze cele mai noi informații aflate de pe balonul meteorologic, care trebuiau neapărat înțelese și puse cap la cap, precum și bine pătrunse sufletește, comandantul Adelchi decide să aibă și convorbirea cu membrii avionului militar american, care le puteau da informații detaliate despre populația supraviețuitoare pământeană, mai înainte ca temerarii noștri italieni zburători să facă mult-așteptata coborâre de întoarcere și aterizare la Palermo.
Așa că pe la ora trei după-amiază, măsurată cu ceasul central de la bord, rămas ca prin minune neperturbat de multiplele turbulențe planetare de dedesubt, el zice din nou în aparat:
-Mayday! Mayday!
-Aici Mustang M-104! Cine sunteți voi? le răspunde un comandor american cu o voce aspră.
-Mayday! Aici CLX-040, un avion științific din Italia!
Reușind să-și comunice coordonatele cu oareșce dificultate, oamenii se înțeleg până la urmă bine în privința schimbului de informații necesare:
-Voi de unde ați decolat?
-De la Michigan din Statele Unite. Ne aflăm aici la altitudinea de 24000 de metri de peste șase săptămâni și așteptăm o ameliorare a condițiilor meteorologice și atmosferice de dedesubt!
-Ați plecat pe 23 mai?
-Da, am reușit să ne salvăm de la sol în ultimele momente. Am mai pus la punct câteva avioane cu prieteni, colegi și membri de familie, cu care comunicăm regulat, se află și ei în atmosferă la distanțe variabile față de noi!
-Pe sub sau pe deasupra stratului de praf emanat de la explozie?
-Deasupra cu toții. Le-am pus la dispoziție o cohortă de avioane militare capabile să staționeze la altitudini superioare troposferei, unde știam că se va așterne treptat pătura de reziduuri vulcanice și explozibile, căci putem spune cinstit că a fost ca o explozie hiper-vulcanică prin intensitate, materie, cantitate și efecte, deși știm că este o mega-bombă pusă la cale de către amicii noștri, Druzienii.
Astfel am fost capabili să salvăm viețile câtorva sute de persoane de diverse vârste, inclusiv copii,și de acum ne vom preocupa de găsirea și asigurarea unui climat minimal de supraviețuire și reluare a vieții la sol, astfel ca să regenerăm viața omenească, în special pe parcursul următorilor 10-20 de ani care vor fi destul de friguroși, cu temperaturi de la 5 până la 10 grade sub media globală din 2022-2023, deviații mai mari de 10 grade fiind așteptate în zonele temperate și polare, iar cele mai mici la Tropice și în jurul Ecuatorului. Estimăm însă că vor trece în total cel puțin 50 de ani până ce vom avea din nou temperaturi apropiate de cele de dinaintea Revoluției Industriale (cu maxim 1 grad global sub acelea), iar despre repetarea încălzirii globale cunoscute deja... sperăm să ne fi învățat măcar lecția și să nu mai fie cazul pe viitor.
-Dar ce știți concret despre populația totală supraviețuitoare? Câți am mai rămas? Am mai discutat cu alți oameni din Atmosferă și se pare că ne-am redus de câteva sute de ori!
-Da, și din datele culese de noi până la această oră, schimbarea de populație planetară este drastică și dramatică, în principiu din fiecare 400 de pământeni, 399 nu au supraviețuit, cu o bună aproximație am rămas douăzeci de milioane din totalul de 8 miliarde prealabile, iar condițiile vitrege ale noului climat vor continua, în mod sigur, să îi trieze pe cei mai rezistenți la schimbări.
-Dar ne puteți da și niște cifre distribuite pe țări și pe continente?
-Da. Iată, de pildă China și India își păstrează caracterul de țări fruntașe, în ele există circa 12.5 milioane de supraviețuitori conform datelor pe care le avem la ora actuală. Ca să le defalcăm și mai bine, sunt cam 6.5 și respectiv 6! Iar în Statele Unite ale Americii calculăm de asemenea 2.5 milioane de supraviețuitori.
-Și pentru restul planetei numai cinci milioane? Toate celelalte țări puternice: Germania, Japonia, Italia noastră, Maica Rusie, Brazilia, Indonezia, Filipine, Africa de Sud, Franța, Canada, Australia... toate astea și restul la un loc nu mai au mai nimic?
-Multe dintre aceste țări au fost prea aproape de epicentru și de partea de manifestare mai violentă a undelor de șoc decurse din explozie. Japonia a fost mai departe, iar în ea sunt aproximativ 200 000 de supraviețuitori.
-Buni și aceia! În special dacă și-au păstrat și un nucleu din tehnologiile japoneze, cu robotica, cu industria... și dacă printre ei sunt suficienți oameni educați și pricepuți, care să dea mai departe economia țării.
-Da, o parte din tehnologii au supraviețuit impactului cataclismic, iar cât despre oameni, sunt din toate categoriile sociale. Dar sub impulsul vremurilor grele, și oamenii mai neînvățați pot învăța să facă multe!
-Și asta este așa. Alte țări?
-Brazilia și Australia au împreună câte 300 000 de oameni, conform estimărilor noastre. Australia a fost mai departe, însă era oricum mai slab populată, cu densitate mare prin Sudul îndepărtat.
În Rusia au supraviețuit în special dintre oamenii din ținuturile îndepărtate, împădurite cu taiga, ale Siberiei, și unii mai băftoși de la vest de Urali, în total vreo 250 000 de persoane, căci siberienii aceia din Est erau oricum mai puțini. Oameni tari și dârji, deprinși cu neplăcerile naturii!
În restul Europei, un total general de supraviețuitori ai Bătrânului Continent ar fi de vreo 1 250 000 de locuitori, mai ales din zona scandinavă, care nu a fost foarte aproape de Epicentru. Cam 700 000 sunt numai finlandezi, norvegieni și suedezi. Am numărat până aici 2.3 din cele 5 milioane rămase. În țările africane se estimează alți 1 100 000 de supraviețuitori, mulți din sud (cam 400 000 în Africa de Sud), lesne de înțeles de ce, tot depărtarea mai mare față de Palermo i-a salvat până acum.
Restul de 1.6 milioane de oameni sunt, evident, de prin restul țărilor asiatice și americane (de la Argentina la Indonezia), Noua Zeelandă, câțiva oameni pe insulele rămase neinundate din Oceania și restul arhipelagurilor; putem număra pe degete și pentru Antarctica, la stațiunile de cercetare, circa 10 000 de islandezi și 5000 de eschimoși groenlandezi. De exemplu, în Filipine sunt circa 280 000 de oameni vii, iar în Indonezia alți 220 000. Mai estimăm 150 000 de canadieni, 200 000 de mexicani, 85 000 de argentinieni... și încă 650 de mii pentru ce mai rămâne din planetă. Mulți dintre aceștia sunt tot prin Asia, care se menține cel mai populat continent.
-Dar la noi în Europa... Doar jumătate de milion și ceva în toată partea central-est-sudică? Germania, Franța, Spania, Elveția, Ungaria, România, Grecia, restul Balcanilor... și nu în ultimul rând, Italia noastră! Câți ne-au mai rămas?
-Chiar astăzi mai devreme am terminat de alcătuit o primă versiune completă, fie ea și provizorie, a aproximării populațiilor țărilor principale de pe Pământ, inclusiv a tuturor republicilor și regatelor europene, și vă putem lua pe rând țările de mai sus. Să auzim atunci:
-Germania, circa 80 000 de supraviețuitori (da, rata de 1 la mie, în special spre Nord);
-Franța, cam 60 000 de oameni, la fel predominant spre nord, estimăm 10 000 pentru zona Parisului, care a avut buncăre;
-Spania, circa patruzeci de mii;
-Elveția și Ungaria, câte 45000 de oameni;
-România, circa 60 000;
-Grecia, aproximativ 40 000 de cetățeni supraviețuitori;
-Alte țări balcanice: Bulgaria 25 000, membrele Fostei Iugoslavii 20000, Albania 6000;
-Despre Italia, estimăm cam 35000 de supraviețuitori. Mare minune, fiindcă sudul ei a fost punctul de plecare al exploziei!
Și mai rămân 94000 de europeni pentru restul de țări (precum Austria cam 20000, Polonia 25000, Benelux-ul vreo 18000... și tot așa). A, să nu uităm: Marea Britanie, circa 21000 de supraviețuitori!
Vă trimit acum prin Telefaxul Special tot tabelul nostru, ca și alte date, ca să vedeți mai multe în ansamblu. Aveți panou de receptare de date, nu? propune comandorul american mărinimos.
-Avem, avem! zice comandantul Adelchi.
-Băi frate, tată, măi băiatule!... se căinează Telesforo. Am auzit noi bine!? Italia treizeci și cinci de mii!? Asta s-a ales de splendida noastră Patrie?
-Asta este viața, Telesforo... Ne strângem inimile, strângem și din dinți și pornim mai departe! Noi am fost aleși de druzieni să fim centrul sfârșitului, asta a fost tot...
-Dar de turci ce se știe? face Anfisonio pe curiosul. Ăștia câți mai sunt?
-Vreo 70 000, ei fac parte din rubrica de „alți 650 000 rămași pe lume” pomeniți mai sus. Maxim 2500 în partea europeană!
-Numai când te gândești câte milioane de oameni eram noi în Cetatea Eternă, și acum... Oare statistica americanilor cuprinde și orașele mari în detaliu?
-Unele dintre ele, în special pe ale lor (precum Bosnywash, unde au supraviețuit circa 350 000 din cele 2.5 milioane de americani), sau zona chineză a Beijingului cu vreo 800 000 din totalul de șase milioane de chinezi. Ori Mumbai-ul și Bangalorele indiene, cu 600 000, respectiv 750 000. Au fost și ei avertizați și au avut niște ore la dispoziție ca să se apere, plus faptul că au stat grămadă unii într-alții și atunci cei de dedesubt au avut șanse mai mari să scape!
Dar stai că avem ceva și pentru Roma. Aproximativ 6000 de romani rămași în viață!
-Aolică, tată...
-Ca să ironizăm starea de fapt, tot putem zice că-i mai bine decât la Pompei și Herculanum! Noi aveam o rețea de buncăre și la Roma, cu o capacitate de 15 000 de locuri, foarte probabil să nu le fi puut ocupa la timp pe toate, plus că manifestările asociate exploziei au fost atât de intruzive și invazive, că și de prin buncărele atomice au mai secerat oameni!
-Cel mai interesant ar fi la Palermo, unde din 660 de mii mare minune dacă mai găsim măcar o sută.
-Om trăi și-om vedea. Stimați colegi de viață din America, acum vom întrerupe temporar convorbirea cu voi pentru că vrem să mergem jos la Palermo! Vom relua legătura când vom fi gata. Mulțumim mult pentru informații și ținem legătura!
-Cu plăcere! Mult succes vă urăm și noi, noi mai așteptăm cel puțin o săptămână până să încercăm de asemenea o aterizare la Cape Canaveral! Recepționat și terminat!
Americanii mai transmit un calup suplimentar de informații, inclusiv despre zborul și poziționarea druzienilor, apoi comandantul Adelchi reactivează modul de consum de combustibil, de fapt îl pune în funcțiune pe cel hibrid, care va economisi din carburantul rămas ca să se termine zborul cu 40% din total în loc de 30%, imprimă direct viteza maximă de 3.6 MACH și după o jumătate de oră altitudinea este de 28000 de metri, iar după încă un sfert de oră este de 16800, fix deasupra păturii buclucașe de praf. La acest moment el reduce viteza la 2 MACH, anunță că în circa 30 de minute vor fi deja deasupra estului Ucrainei, apoi avionul pătrunde prin pelicula de cenușă, care încă nu era uniform groasă prin toată troposfera terestră superioară, ci avea vreo 5-6 centimetri grosime în zona paralelelor 45-50 Nord, fiind foarte densă, și respectiv mai subțire, spre 2 centimetri, la Tropice și Ecuator, dar cu aceeași densitate pe milimetrul cub și opacitate a materiei, iar după ce avionul continuă coborârea, cerul capătă culoarea pesimistă de cenușiu-închis, prin care lumina puternică și strălucitoare a Soarelui de mai înainte pătrunde la fel de greu ca printre niște nori furtunoși de aprilie, cu discul abia vizibil pentru niște ochi mai rodați, căliți cu vizibilitatea dificilă.
În plus, avionul era dotat și cu filtrare de lumină solară la geamuri, dar călătorii aveau la dispoziție niște seturi de ochelari speciali cu care puteau vedea afară lumina autentică, fără filtrarea specifică de mai sus (însă când activau această setare a ochelarilor trebuiau să aibă mare grijă și să fie conștienți de ceea ce fac cu ochii lor), și tocmai cu acest mod de Lumină Naturală setat, ochii puternici abia puteau vedea Soarele, pe câtă vreme prin ferestrele filtrate ale avionului nici nu puteau privi discul.
-Măi oameni buni, ce întuneric s-a făcut aicea... exclamă Ewald Wagnerborg. E timpul să ne punem costumele și să aprindem luminile!
Dedesubt erau alți nori, de această dată mult mai albi, și cu spărturi largi între ei, semn că nu mai erau turbulențe, dar semănau foarte tare a nori de zăpadă. Ochii mai căliți reușesc iarăși să distingă și albul zăpezii de la sol, mai ales când este activat modul Infraroșu de vedere în condiții de vizibilitate redusă.
-Câtă zăpadă!...
-Văd că peste tot e zăpadă, încolo la sud-vest deja sunt Ucraina și România, și acolo tot zăpadă! Ce dată ziceam noi că este astăzi, 6 ian... pardon, 6 iulie? Zilele astea suntem la maxima depărtare anuală față de Soare, la noul afeliu! Sau te pomenești că s-au dereglat și datele ăstuia? Adelchi, când ne-ai prezentat detaliile schimbării Planetei, nu ne-ai zis dacă deștepții de druzieni nu ne-au mutat cumva și datele solstițiilor, echinocțiilor și afeliilor cu periheliile! Poate măcar în ăștia primii ani ele vor fi altfel?
-Interesantă temă de discuție. M-am uitat peste datele transmise și da, au loc și mutări ale momentelor acestora, dar cel mult de câteva ore - de pildă solstițiul nordic de vară din acest an a avut loc cu circa 6 ore mai târziu decât era prevăzut, adică la ora 21:04 GMT în loc de 14:57 cât era normal, iar decalajul va mai crește până la 8 ore pentru echinocțiul de toamnă și 11-12 ore pentru viitorul solstițiu de vară din 2024, urmând ca finalul pentru aceste treceri să fie stabilit prin 2026-2027 cu circa 13 ore și jumătate întârziere, ceea ce înseamnă că vom avea din nou solstiții de vară pe 22 iunie și echinocțiile de primăvară din anii bisecți nu vor mai pica prea curând pe 20 martie, chit că se va menține mai departe o devremalizare a datelor anuale de solstițiu și de echinocțiu, adică de la un an la altul ele să aibă loc mai devreme pe ceas din cauza precesiei, ca și până acum, însă momentan și această precesie este perturbată, fiind redusă de la circa un sfert de oră la doar 2 minute pe an și urmând să mai crească la 5-6 minute până prin 2030.
Iar datele de periheliu și de afeliu vor rămâne în prima săptămână de ianuarie și de iulie, însă vor fi cu până la 12-15 ore mai devreme decât ar fi trebuit. De pildă, astăzi la ora 20 și 6 minute pe ora GMT trebuia să avem Afeliul, să fim la circa 152 de milioane și 93251 de kilometri de Soare, dar îl vom avea exact peste 18 minute la 13:04 GMT (care este 17:04 aici pe ora noastră locală), iar în anii următori decalajul în spate va crește, și distanța noastră este de 152 de milioane și 78 de mii, precum ziceam s-au mai micșorat granițele de distanță, dar departe de ce și-au propus druzienii. Ei voiau chiar să abolească precesia și nutația și să avem an de an solstițiile și echinocțiile exact la distanța de un an (înțeles atât solar, cât și sideral, fără mutații, cu 364 de zile solare de câte 24 de ore fix pe ceas) ! Ar fi fost în stare și să vrea să distrugă Luna și să blocheze o față a Pământului către Soare, am mai vorbit noi.
-Și acum Pământul, văzut din spațiu, este Planeta Albă în loc de cea Albastră, nu? Din cauza zăpezilor, a gheții și a norilor albi.
-Nici atât, deocamdată este Planeta Cenușie, din cauza acelei pelicule de cenușă și praf care îi acoperă atmosfera inferioară. Dedesubtul înghețat va începe să se vadă în anii următori, pe măsură ce mizeria din atmosferă, atrasă gravitațional de Pământ, se va depune pe jos la sol, dar nici acel peisaj de albeață îmbibată cu murdărie atmosferică nu va ține mult, pentru că o dată cu re-creșterea temperaturilor, va începe topirea zăpezii și a gheții din zonele care erau oricum mai calde - însă și acest proces se va întinde pe mai mulți ani, așa încât vom avea, pnă la urma urmei, o fază de tranziție Planeta Cenușie - Planeta Albă cu pete de culoare cenușie - Planeta Albastră, înapoi.
Totuși, încă nu am vorbit despre posibila redistribuție a continentelor după această catastrofă. Se pare că falia Eurasiei s-a apropiat 15 kilometri de cea a Americii și va mai câștiga alți 5-10 kilometri până în 2025, de exemplu, ca apoi să se stabilizeze apropierea până la circa 20 de centimetri pe an după 2030. Și am mai înțeles că India s-a desprins complet de restul Asiei continentale, începe acum de la circa 25 de kilometri distanță în derivă, în Oceanul Indian. O să mai aflu detalii geologice și vom avea o hartă nouă a Planetei în timp real, cu restul de dinamism provenit din forța de inerție a efectelor exploziei. Druzienii ăștia ne-au stricat până și vechea unitate a ținuturilor terestre! Nu vom mai avea continentele ca mai înainte. Ce am mai aflat: Caraibele și Haiti au fost complet acoperite de apă și ghețuri, cu 40-50 de metri. Deci s-au dus și perspectivele noastre de vacanțe la bătrânețe, când și-o mai reveni toată clima!
-Auzi, Adelchi, dar druzienii ăia ce au făcut până la urmă pe data de 23 mai, adică unde s-au dus și pe unde sunt ei acum?
-Mai spuneam că o parte din ei s-au refugiat într-un buncăr special, mult sub Pământ, la peste 2500 de metri adâncime sub nivelul mării, undeva în Elveția, și nu știu dacă n-or fi scăpat vii toți de acolo, este vorba aici despre cei care nu s-au implicat activ în lansarea bombei de la fabrica din Palermo (căci ei asta au făcut acolo), iar ceilalți, care au și avut loc pe naveta aia a loc de care mai ziceam, au programat explozia bombei cu o marjă de timp de 15 ore înainte, ca să aibă ei timp să se adăpostească (aceia din subteran erau deja acolo de o zi-două), așa că și-au luat nava de la un aerodrom secret de-al lor de lângă Silandro, nu departe de Bolzano în nordul extrem al Italiei, și pe la miezul nopții de 22 spre 23 mai au decolat!
Nava asta a lor este și mai deșteaptă decât avionul nostru, aerodinamic vorbind nici nu știu bine la ce să o încadrez. Nu arată cu aripi ca un avion obișnuit, e ca o plăcintă neagră de formă paralelipipedică, are o capacitate de câteva mii de locuri, 5-6 mii pare-mi-se (fiți siguri că toți care au avut de intrat au încăput acolo), fără a socoti spațiile de rezerve de hrană, antrenament, dormit, aparatura, modulele de propulsie (nu sunt pe combustibil convențional ca noi, sunt mai deștepți de-atât), mecanismele de regenerare a oxigenului și de filtrare a luminii spațiale, inclusiv prin telescoape, binocluri militare, ferestre și ochelari speciali, și metoda asta cu un mod de funcționare un pic mai deștept ca al nostru. Are și sistem de lumini multicolore ca să semnalizeze în aer, așa ca să nu fi încercat sistemele aeriene ale altor țări să o doboare dacă nu ar fi semnalizat noaptea; ca înălțime este de circa 140 de metri, 500 lățime și 640 lungime, cu respectarea unui spațiu de 10 metri pătrați de persoană. De fapt stați că am dimensiunile exacte în metri: 144 * 512 * 640. Și 6400 de locuri cu metrii ăia pătrați de mai sus. Sunt compartimentați pe mai multe etaje, 3 mai exact, așa că au loc berechet unii de ceilalți. Pot atinge viteze de deplasare cu muuult peste ce am făcut noi aici, în fapt nava lor își permite să evadeze total din atmosferă și din câmpul gravitațional pământesc, deci dacă voiau, puteau să plaseze mingea aia chiar și pe Lună ori Marte. Iar pentru 23 mai, ei s-au depărtat de Pământ așa:
Au decolat în miez de noapte precum ziceam, și-au crescut gradual viteza, de la 200 de km pe oră la 10 secunde, până la 1 MACH la un minut de la decolare, dar, fiind și ei antifonați, NU au simțit bangul sonic; au continuat să crească viteza până la un nivel rezonabil de 5 MACH la 3 minute de la decolare, apoi la 12 MACH până la împlinirea primelor cinci minute; în final au ales să rămână la 16 MACH, atinși la fix 6 minute de la decolare conform algoritmului scris special pe computerul de bord pentru această ocazie. Și toată mustăria asta să știți că este una dintre cele mai slabe performanțe posibile ale navei lor, ei practic s-au cam jucat aici cu viteza și distanțele, că știau că au multă putere și timp ca să scape!
-Dar cât fac 16 Mach?
-Șaisprezece viteze normale ale sunetului în aer, adică 16*343 de metri pe secundă sau 5.488 km pe secundă. Exact au calculat!
Așa că la 10 minute de la decolare druzienii erau deja deasupra Poloniei, la 1600 de kilometri de Pământ, și au continuat să se înalțe alte 5 minute în același ritm, cu fix 329 de kilometri și 280 de metri pe minut, cât vine viteza de mai sus. Și după asta s-au mai ridicat încă un minut și ceva, ca să fie la fix 3600 de km deasupra Varșoviei, nu știu de ce, dar așa au hotărât ei. De la distanța asta, și în raport cu acea zonă a Pământului, Soarele deja răsărise pentru druzieni de pe după Polul Nord de deasupra Rusiei, deja erau de vreo nouă ori mai departe de Pământ și decât ISS-ul (apropo, băieții din America au comunicat și cu ISS-ul și am și date de acolo).
Ajunși acolo, ei au staționat în punct fix deasupra Varșoviei, având și capacitate geostaționară instantanee, spre deosebire de ISS care tot plutește și înconjoară de nevoie planeta de 16 ori pe zi (ca să vedeți ce deștepți sunt băieții ăștia druzieni, păcat că și-o folosesc așa prost, mintea), au pregătit punctele de observație amănunțită asupra exploziei din Palermo, fiind capabili să vadă solul în detaliu de acolo, cu precizie submilimetrică chiar, apoi, supraestimând mai departe puterea Bombei lor, pe care o așteptau să se ridice înalt deasupra spațiului atmosferic, pe la ora 2 noaptea ora Varșoviei (GMT+2, totuna cu ora noastră și ora lor inițială de decolare pe ora de vară), au decis să fie mai precauți și să se înalțe mai departe, cu o viteză și mai mare, astfel că în 2 minute au atins 5000 de km depărtare, iar peste alte trei minute erau deja la 9000, urmând să se oprească din nou după un total de 7 minute și jumătate la 14400 km depărtare de Pământ, totodată schimbând și punctul geostaționar de așteptare, deasupra lui Vorarlberg din Austria.
-Dar asta înseamnă deja că în medie au depășit 20 de kilometri pe secundă! 510 secunde, 10800 km în înălțime, plus deplasarea de deasupra Varșoviei la Vorarlberg (nu știu cât este în linie dreaptă, sau curb-sferică în spațiu, deasupra Pământului, că jos pe autostrada A4 știu că-s vreo 1280 și ceva).
-Da, pe final erau deja pe la 35-40 de km pe secundă. Dublu față de sondele noastre spațiale fără echipaj uman! Dar această putere de propulsie nu este nici măcar submediocră pentru druzieni, ei pot în continuare mult mai mult decât atât.
-Și mai departe ce au făcut?
-Au rămas mai mult timp acolo sus, Soarele îi lumina oricum și acum, iar pe la ora 6 dimineața au zis să mai facă o schimbare de poziție (ultima), s-au mutat deasupra orașului Napoli, ca să fie și mai aproape, și au schimbat depărtarea față de Pământ la 21600 de km, toată manevra aceasta cu o viteză și mai mare, din categoria „Submediocru”, așa că în 80 de secunde erau gata și cu asta. Soarele răsărise oricum și pentru noi!
-Dar cât de mare se vede Pământul de la ăia 21600 de kilometri? Nu mai poate acoperi eficient Soarele?
-În partea noastră ziua era deja mai lungă decât noaptea, iar spre Nord era perioada cu zile fără apus de Soare, așa că la o suficientă depărtare deștept plasată față de Pământ, druzienilor nu le era prea greu să stea în soare, mai ales că erau geostaționari pe o parte a Pământului care se îndrepta spre zi. Iar legat de mărime, avem formula diametrului aparent sau angular, care este dublul arcsinusului raportului aritmetic dintre diametrul Pământului (să-l zicem pe cel mediu, diametrul 12742 de kilometri) și dublul distanței de la naveta druzienilor la centrul Pământului, deci 2*arcsin(12742 / (2*(6371+21600))), înseamnă cam 0.46 radiani, sau puțin sub 26 de grade și 20 de minute mărime aparentă pe cer. Dacă vreți în zecimale, e aproape 26.332 de grade, iar pentru ochiul omului, este cam cât lățimea unei mâini mai lungi decât media, atunci când întinzi brațul în față (imaginați-vi-l pe gigantul Hong-Man Choi din K1 cum își vede mâna întinsă). Sau ceva mai scurt decât vedem noi noaptea Calea Lactee sus pe cer... în orice caz, de la distanța aia deja vezi clar Pământul ca pe o minge care se termină, și o bucată mare de cer liber în spate, așa că nu prea poți să te ascunzi de Soare dacă staționezi acolo.
-Și după această ultimă deplasare ce au făcut?
-Au stat acolo și pur și simplu au așteptat! Au admirat momentul exploziei, care a avut loc fix în clipa programată de ei, cu o eroare de circa 20 de microsecunde, au văzut în amănunt cum s-a ridicat Trâmba până la vreo sută de kilometri altitudine, cum undele de șoc se propagau peste localități, ape și formele de relief, cum orașele și satele, uneori chiar și dealurile și munții se converteau la Religia Prafului, inclusiv cum valurile de Tsunami au nimicit Colosseumul și Gazometrul Roman, Manhattan-ul din New York și plajele africane și asiatice, sau cum a doua undă de șoc a reușit să se propage până la Paris și să facă din Turnul Eiffel un sertăraș al istoriei în formă de sondă, ori chiar cum undele celelalte au început să „spele” ghețarii groenlandezi și pe cei antarctici ori să ajusteze din înălțimile munților himalayeni... Căci da, acum nu mai avem nici crestele muntoase de odinioară! Mii de metri din Mont Blanc, Everest, K2 și chiar Aconcagua sau Munții Stâncoși americani s-au dărâmat, au contribuit la masa de moloz de-acolo de sus! Acum nu mai există munte pe Pământ care să treacă de 5000 de metri, nici măcar Kilimanjaro, care a rămas la 3700!
-Aoleu și haoleu, valeleu și văleleu! se copilărește Anfisonio prin spate.
-În Europa cei mai înalți munți rămași acum sunt Carpații României, trunchiați însă și ei la maxim 1800 de metri din 2544 câți fuseseră. Iar când undele au traversat Sahara, a fost ca atunci când arunci doi pumni de sare înr-un vas cu apă clocotindă - s-a iscat o volbură gălbuie de nisipuri care i-a amuzat pe druzieni tare-tare!
Alt moment distructiv și distractiv nevoie mare pentru druzieni a fost când undele mai mari de șoc se plimbau pe mări și oceane, stârnind valurile Tsunami și făcând dungi proeminente pe fața Planetei Albastre, care se dezalbăstrea progresiv, era ca atunci când derulezi cu încetinitorul o înregistrare video cu piatra aruncată în baltă. Sau cum pâlnia de fum se făcea mare și se înălța spre ei, de la depărtarea aia se vedea cât pumnul unui bebeluș care crește! Și atunci când, pe părțile încă întunecate ale Planetei, sub noapte (druzienii puteau vedea și pe sub norii care se îngrămădeau și acolo treptat), undele Exploziei ajungeau și stingeau luminile orașelor cu cercul! Stingerea asta li s-a părut și ea druzienilor un spectacol tare pe cinste.
Atât în buncăr, cât și pe navă, druzienii aveau și rații mai mult decât rezolabile de licoare verde, iar Comandantul lor, Gilberto Grisoni, era pe navă și admira cu ei opera!
Iar de pe 24 mai, când spectacolul cu undele era deja terminat și mai erau norii fulgerători și mantaua de praf cea căzătoare, așternătoare și-aducătoare de iarnă globală, ei au decis să se depărteze și mai mult de Pământ, dincolo de orice zonă cu sateliți făcuți de om - și la o distanță de siguranță față de represaliile potențialilor supraviețuitori, pentru care erau instruiți oricum frații și tovarășii lor rămași pe Pământ, așa că au urcat la o viteză și mai mare, din clasa mediocră de data aceasta, și într-un sfert de oră au atins două treimi din distanța până la Lună! Adică vreo 267000 de kilometri.
-Cam 245 de mii în 900 de secunde... Puțin peste 270 km/s media de viteză! Și asta la ei încă rămâne nivel mediocru de deplasare spațială... își spune opinia Telesforo. Adelchi, crezi că ăștia au și o soluție de depășire a vitezei luminii?
-Posibil! Au niște teorii ale lor de accelerare în progresie geometrică, teleportare inconștientă a materiei cu păstrarea caracterelor cognitive și-a unui sistem de referință temporal (ca să nu se trezească ei călătorind înapoi în timp, precum se spune că s-ar întâmpla cu particulele Tahion la depășirea vitezei luminii), curbarea spațiu-timp sau Gaura de Vierme... Au un sistem teoretic (și, cred eu, până și practic) foarte bine elaborat pe tma vitezei luminii! Ar fi interesant să-l preluăm noi, că măcar noi am ști ce să facem util cu el, înspre binele omenirii renăscute și-al progresului aerospațial... nu ca ei.
-Și deci ei acum stau și ne dau cu tifla de la două treimi din depărtarea Pământ-Lună?
-Da.
-Dar să sperăm că NU plănuiesc vreo recidivă de bombardament ca să-și ducă la capăt planul de modelare a mișcărilor Pământului!
-Nu, între timp și-au refactorizat strategia și-au observat că bomba nu le-a adus totul și le-a trăznit altceva prin capetele îmbibate de sângele parameciului: să perturbe câmpul magnetic al Pământului, prin influxuri speciale de suflu magnetic care să devieze vitezele planetei, ca să le modifice mai substanțial, până la cotele dorite de ei. Adică fără alte bombe, doar pe tărâm magnetic, însă desigur că și varianta asta ar pune „la pastramă” viețile pământenilor rămași. Și dacă marșau direct pe varianta asta, cele 8 miliarde de vieți de pe Pământ tot nu rămâneau ca atare! De pildă un deranjament magnetic ca ăsta ne-ar fi făcut vulnerabili la vântul solar, acela din aurorele polare, sau ar fi plimbat aiurea Polii Magnetici și-ar fi destabilizat gravitația pământească și presiunea atmosferei, putând să ducă chiar la dispariția aerului prin eliberarea sa în Cosmos, în absența temporară a gravitației, și cel puțin noi am fi plutit aiurea și ne-am fi depresurizat mortal, până la asta... Dacă îți bați joc de câmpul magnetic și de mișcările unei planete, nici viața de pe ea nu merge bine!
*
Pe tot timpul acestor discuții, avionul se apropiase tot mai mult de Sicilia, și acum era deja deasupra Calabriei, la 3000 de metri altitudine, gata să treacă prin plafonul de nori de zăpadă cel mai de jos.
-În 10 minute suntem în Palermo! Avem în zona corespunzătoare fostei periferii nord-vestice un câmp plin acum cu zăpadă, vom ateriza acolo. Avionul nostru a fost testat în vremea veche pentru aterizări în condiții extreme pe terenuri necorespunzătoare, deci vom reuși și acum. Atenție că s-a făcut seară și temperatura locală va fi de -41 de grade Celsius la aterizare! Strat de zăpadă de 34 de cm. Vânt de 30-35 de kilometri pe oră. Ninsoare moderată, de tipul 3 litri pe metrul pătrat pe oră!
-Parcă tot nu-mi vine să cred ce aud și-mi dau scatoalce peste urechi, zice Vamborg.
-Nu vă dați jos costumele și centurile de siguranță! îi îndrumă comandantul. Vom stinge acum luminile din avion. Puneți-vă ochelarii cu infraroșii și, după ce terminăm formalitățile de aterizare, poziționați-vă la uși pentru coborâre.
Avionul își scoate trenul de aterizare, iar la ora locală 19:40 în seara de joi, 6 iulie 2023, sub o pătură de nori groși de ninsoare care făcea de-a dreptul noapte lângă Palermo, băieții aterizează. Până la ora opt seara fix, toți sunt afară în costumele de siguranță. Avionul are și un mecanism para-zăpadă, care să îl ajute să nu rămână blocat în nămeți.
Pe-afară, desigur, nu mai era nici urmă de lumină artificială pentru noapte. Băieții aveau cu adevărat nevoie de infraroșii și lanterne ca să vadă pe întuneric, afară de cât îi putea ajuta albul monoton al zăpezii. În plus, ninsoarea de iulie se întețea chiar atunci, la fel și vântul, care se transforma în crivăț de sud, la vreo 50 de kilometri pe oră. Acoperiți cu căști pe cap, băieții trebuie să-și vorbească tare sau să comunice de-a dreptul prin radiourile încastrate în piepturi, în costume.
-Auzi tu, Adelchi, zice Telesforo, dacă vorbim de tehnologiile supraviețuitoare, energie electrică a mai rămas pe undeva pe-acest Pământ?
-Da, dar minim 98% din rețeaua globală de energie a fost distrusă. Iar în Italia procentul este sigur de 99 și ceva. Pe-aici pe la Palermo cred că nu găsim nimic, eventual ceva bine izolat prin vreo termocentrală, sau unu-doi oameni cu lumânarea, opaițul și generatorul. Curând vom pătrunde în oraș prin ruinele cartierului Resuttana-San Lorenzo din nord-vest!
-Foarte bine! glăsuiește Ewald Wagnerborg. Aici am stat eu la casă, pe Viale Strasburgo! Ce bine ne prinde că avem hărți cu GPS încorporate în costume... într-un sfert de oră prin zăpada asta ar trebui să fim acolo! Vorbesc serios, aici mă ofer eu să vă găzduiesc pe toți.
-Frumos! Hai într-acolo, încuviințează Comandantul Adelchi.
-Era o splendoare de zonă, mai mereu însorită, cu multe magazine pe stradă la o aruncătură de băț... nici nu trebuia să merg departe ca să îmi iau mâncare. Și dieta mediteraneană, care m-a ținut cincisprezece ani binedispus! Dar făceam de pe atunci și exerciții de post aspru, care ne-au ajutat pe toți acum. Cine știe dacă a mai rămas cineva viu pe toată strada!?
-Panormus! urlă pezevenghiul Anfisonio cu voce făloasă, care din cauza frigului capătă pe loc un efect ciudat: devine băloasă. Asta a mai rămas din tine, Panormus!
Dar ceilalți, iarăși, nu îl iau în seamă.
Ajunși prin aria geografică echivalentă a vechiului cartier, călătorii găbjesc diverse cioturi de construcții prin zăpadă, urme de cărămizi, valuri răzlețe de moloz sub zăpada tot mai viscolită, și din când în când câte un rest mai mare de casă sau etaje de bloc cu ferestrele goale, iar deodată se trezesc în fața unei case arătoase care era scobită în stâncă, cu fața spre nord, și avea și geamurile solide de termopan la locurile lor. Prin jur, mult întuneric.
-Aici este! strigă bucuros Ewald Wagnerborg. Asta este casa mea... Și e prima întreagă de-o regăsim acum! Iar geamurile, geamurile astea mari și tari i le-am pus chiar eu în 2013, la plecare, ca măsură postumă de siguranță!
Glasul voios și italienesc al domnului EW răsună tare și cu sinceritate printre fulgii mari și întunecați ai vitezei de 60 de kilometri pe oră a viscolului, care mai și împrăștie sunetele. Până acolo la ușa casei, ei nu întâlniseră nici țipenie de om localnic, când brusc se aude:
-Ewald, tu ești? Nu pot să cred! E chiar vocea ta! Și ești cu mai mulți oameni! Mai sunt oameni!...
Toți băieții se uită atenți prin infraroșii. De la etajul casei înstâncoșite, îi privea cineva care era încotoșmănat la siberienii. Ewald Wagnerborg recunoaște și el glasul:
-Carlo! E vecinul meu de sus, Caro Farrugia. Carlo, și tu ai scăpat?... Eu m-am întors aici cu niște prieteni cu care m-am adăpostit lunile astea! Bine te-am regăsit!
Și se duc cu toții sus la nenea Carlo.
-Dar voi cum reușiți să vedeți ceva prin bezna asta?
-Suntem soldați experimentați, avem infraroșii, zice Amenofis.
-Stați că vă aprind generatorul acum, vreau să ne vedem ca oamenii din zilele obișnuite!
-Nu, nu trebuie să-ți risipești puținul de energie electrică, își dau eu ochelari infraroșii de rezervă de la mine, zice Adelchi, numai ai grijă la pielea feței, că frigul ăsta este neiertător și noi suntem o mână de oameni echipați în condiții excepționale. Tu ce temperatură ai aici în casă?
-Minus 5 grade dacă nu sunt atent, oricum m-am adaptat la înfofoleală, dar cu măsurile de precauție cu astupare, celofanuri și alte materiale termoizolante, plus containerele pline cu zăpadă de la ferestre, pot obține plus 10-15 grade aici. E foarte bine aici la mine! Și la fel am făcut și jos unde a stat Ewald până acum zece ani. Chiar așa, pe unde ai fost până acum, Ewald?
-Prin Scandinavia și Țările de Jos, iar mai nou pe sus cu avionul în atmosferă. Avem avionul cu provizii colea la 3-4 kilometri în câmp, la nord-vest. Tu ai mâncare în zonă?
-Da, au mai rămas rezerve din piețele orașului, iar pe frigul ăsta au început să apară în ultimele zile și niște animale mai... atipice pe-aici, seamănă cu o corcitură de focă cu pinguin, mi-am gătit deja trei astfel de animale. Însă pe frigul ăsta mai ales m-am obișnuit să postesc!
-Aha, la fel ca noi sus în avion. Pe frig e totdeauna mai ușor să te abții! Dar cum ai făcut să scapi viu în Marțea Focului?
-Știu că tocmai ce coborâsem după niște fructe aici în beci, am simțit atunci marea smucitură, am crezut că e cutremur... Nu am asurzit pentru că aveam niște dopuri înfipte zdravăn în urechi din cauza unor vecini petrecăreți care mă disperaseră toată noaptea și dimineața dinainte, dar după primele secunde de izbeală de toți pereții nici nu am mai simțit nimic și după un timp m-am trezit... Când am ieșit, totul împrejur era praf și moloz, și întuneric ca în zorii înnorați de zi, bine că eram antrenat să respir cu masca de gaze e care mi-am pus-o repede... Nici nu am putut ieși să merg departe. Iar în câteva zile s-a lăsat frigul mare, aici m-au ajutat hainele decampanie de când am avut o misiune militară în Alaska, fiindcă știți voi... și eu sunt militar de carieră!
-Am priceput, zice Telesforo. Viața, în zilele noastre, este întâi și-ntâi a oamenilor cu o pregătire de excepție!
Și îl informează potrivit de succint și totodată elaborat, în următoarele zece minute, pe Carlo despre statisticile de supraviețuire de pe Pământ, cauza și mobilul exploziei, mărimea dezastrului și planul imediat de supraviețuire.
-Cât dezastru!... Eu până acum nu am mai întâlnit pe nimeni în Palermo, nici nu am putut merge mai departe de jumătate de kilometru în jurul domiciliului, însă nici nu cred că suntem mai mult de suta aia de oameni din raportu american, poate nici atâția... Am rămas așa de puțini dintr-o dată, nu prea mai avem nici civilizație, iar din învățămintele trecutului nu știu cât și când am mai putea aplica pe viitor, noi, cei rămași... Toți câți rămânem, trebuie să fim bine pregătiți și educați!
-Întocmai, Carlo, tot așa credem și noi că trebuie să ne construim viitorul. Noi mai cunoaștem niște exemple de oameni care au supraviețuit în aer, de bună seamă mai sunt și prin buncăre sau case retrase, la fel ca tine, iar acum că avem cu mult mai mult spațiu de desfășurare de persoană și trecem prin această nouă refacere din temelii a lumii, cea mai mare de după Potopul lui Noe, este într-adevăr timpul să facem pe Pământ o comunitate de oameni pe baze mai bune, o prefigurare demnă a Împărăției Cerești, către care mai mulți dintre noi au purces grabnic de curând!
Noi, cel puțin, cei de aici, avem convingerea că din familiile noastre nu mai este viu pe pământ nimeni. Tu mai ai supraviețuitori?
-Fratele meu mai mare locuia în cartierul vecin, la Pallavicino, dar nu știu!
-O să îl căutăm. Rețele de telecomunicații prin Palermo, cumva...?
-Aici la mine, sigur nu!
-99,5% din partea de telecomunicații terestră este precis nimicită, intervine comandantul Adelchi.
-O să îl căutăm. Dacă ai puteri suficiente, putem merge chiar în seara asta după el, noi avem hărți și energie. Îți putem da și mâncare de la noi ca să te întremezi pentru drum. Noi, oamenii care mai trăim, avem nevoie să ne găsim și să ne unim, să fim solidari indiferent de cine suntem. Să trecem peste greșelile comunitare ale versiunii precedente a umanității!
-Doar douăzeci de milioane pe toată Terra, cât o treime de Italie... sau cât o Românie, zice Carlo. Am locuit și eu trei ani în România din 2016 în 2019, am plecat înainte de criza aceea recentă cu coronița roșie, când ziceau că Italia și China sunt niște țări-pacoste. Sper să mai fi rămas și pe-acolo niște oameni! Erau tare primitori, am întâlnit acolo câteva familii cu 5-10-15 copii care puteau mânca laolaltă din aceleași farfurii, iar la bătrânețe nu își dădeau bunicii pe mâini străine, cum am tot făcut noi aici în Italia folosindu-ne tot de doamnele de acolo, și mai aveau românii mei și niște cântece populare fermecătoare și feluri de mâncare... precum brânza la stână, sarmalele, plăcintele, fructele naturale din grădină, plus Carpații frumoși. Bine că și noi la Palermo am avut dieta mediteraneană, pe mine și asta m-a ajutat să fiu tare acum, s-a preschimbat între timp în dieta polară!
-Țările europene au în principiu toate câte un număr de supraviețuitori, dar, cu excepția celor scandinave, vorbim de multe cifre infime, precum zecile de mii sau chiar sub zece mii. Aici în Italia, 30 și ceva de mii! Aproape un om din două mii a pierit. Și de-acum NU mai contează cine era imigrant și cine nativ. Oameni suntem cu toții!
***
Partea 1: https://mineapeter.blogspot.com/2022/07/giga-explozia-de-la-palermo.html
Partea 2: https://mineapeter.blogspot.com/2022/07/giga-explozia-de-la-palermo-partea-2.html
Partea 3: https://mineapeter.blogspot.com/2022/07/giga-explozia-de-la-palermo-partea-3-de.html
Partea 4: https://mineapeter.blogspot.com/2022/07/giga-explozia-de-la-palermo-partea-4-ce.html
Comentarii
Trimiteți un comentariu