Marți, 23 mai în 2023, pe timpul după-amiezii, Ewald Wagnerborg se află pe-aproape de Milano prin nordul Italiei, mai exact vrea să meargă cu băieții din echipă la munte, ca să poată admira de la înălțime locurile de acolo și teritoriul Italiei în general. Ei călătoresc către nord-vest, înspre Alpii italieni, ajung și la Mendrisio și își continuă călătoria și dincolo de localitatea aceasta. Până la urmă, tot pe direcția „Apus-Nord”, ei ajung și la Varese și, fără să facă vreo oprire în oraș, merg mai departe spre nord-vestul muntos al așa-zisei Belpaese, alias „Frumoasa Italie”.
Ei se află deja în vecinătatea unei mănăstiri benedictine, urcând pe dealuri care depășesc semnificativ înălțimea de 500 de metri deasupra nivelului mării, și astfel capătă tot mai multă vizibilitate panoramică spre oraș și împrejurimi. De curând, la Varese a fost inaugurat un impunător Palat al Justiției, destinat să fie cea mai mare clădire sau construcție din nordul Italiei - opera unui grup destul de mare, harnic și priceput de muncitori, cu o forță fizică record, și prin înălțimea și volumui ei, clădirea aceasta tinde să fie, de asemenea, cea mai mare văzută vreodată în Italia - un simplu capriciu provincial care a devenit realitate. Ne aduce cumva aminte de Casa Poporului de la noi, fără ca totuși să fie chiar așa de mare.
La cota de 750 de metri deasupra nivelului mării, se află un fost castel medieval care a fost modernizat nu demult, și despre care putem spune că este, într-un fel, semi-deschis pentru public, uneori da, alteori nu. Băieții urcă la ultimul etaj al clădirii, de unde pot ajunge cu ușurință și pe versantul muntelui pe care stă castelul, ca și când ar avea casa în pantă. Ca atare, de aici se poate avea o priveliște frumoasă și memorabilă asupra orașului Varese și, de ce să nu zicem și asta, și mai departe de Varese, pe o bună distanță spre sud, unde relieful este mai jos și ne dă voie să vedem mai multe. Cu toate acestea, vremea este foarte înnorată astăzi.
La un moment dat, pe când băieții erau ocupați cu privitul afară și exploratul înăuntru, se aude un vuiet tremurător și înfricoșător, ca un BUUM venit de departe, foarte difuz și adânc, care cutremură măruntaiele și durează aproximativ un sfert de minut, și de jur împrejur locul începe să vibreze ca la un cutremur sau la o explozie puternică, mai ales dacă ne gândim că băieții sunt la ultimul etaj, în ciuda faptului că sunt deja într-o zonă de munte, noi știind că munții sunt o formă de relief foarte rezistentă la cutremure. Mobilierul este zdruncinat serios, apoi lucrurile se liniștesc pe moment.
-Amenofis! Ce-a fost asta? întreabă Ewald nedumerit, întorcându-se către unul dintre tovarășii săi de călătorie.
-Ups... Nici eu nu știu! Pare să fi fost un cutremur scurt, dar aici suntem pe munte... Zgomotul ăla! Ce înseamnă acel zgomot pe care l-am auzit? Ceva parcă a explodat!
-Bine măcar că geamul termopan de aici este destul de rezistent si nu se poate sparge cu ușurință, ca la cele clasice... spune Telesforo, un alt coleg de-al lor.
Între timp, grupul se apropie de una dintre ferestre, care este orientată spre sud.
-Aoleu... Băieți! spune Telesforo complet uimit, ia veniți aici să vedeți, ce s-a întâmplat acolo!?!
Într-adevăr, în sudul înnorat al cerului, o pâlnie oribilă de fum negru se ridică periculos și, în același timp, un vânt ciudat începe să sufle prin fereastra acum deschisă, iar din depărtare se aud vuiete neliniștitoare. Fumul este mai subțire jos și mai larg sus, părând să se salte de la pâmânt până la cer, dar fără să i se vadă bine fundul și vârful. De asemenea, conul este cam strâmb, cu o înclinație de vreo 10-20 de grade, nu merge drept în sus, în schimb pare destul de gros, ca și când ar fi sărit în aer toate depozitele de armament ale Italiei. Dar un alt lucru ciudat este că acel fum pare să fie undeva foarte departe de locul unde sunt ei, neschimbându-și vizibil forma sau conturul dacă te uiți la el timp de cinci sau zece secunde.
-Doamne!... Ce este asta, o explozie!? Unde s-a întâmplat asta și ce-o să pățim acum?
-Chiar așa! zice Telesforo, scuturând din cap și frecându-și sugestiv ochii. Sigur vedem ce credem noi că vedem?... Câtamai pâlnioiul...
Ceilalți băieți din grup se adună și ei cu grăbnicie:
-Ce e cu fumul ăla? A luat foc vreo pădure, ceva? Și ce-i cu agitația asta care se aude de departe?
-Măi tată, ce mare e!... Și totuși pâlnia aia nu pare să fie prea aproape de noi, nu-i văd fundul, nu-i văd nici vârful... E dincolo de toate văile care se văd de aici. Pe unde o fi asta, cât de departe? Voi știți ceva?
Vamborg, un alt călător din grup, consultă rapid știrile de pe telefonul mobil:
-I-auziți aici ultima chestie, băieți: acum aproape o oră a avut loc o mare explozie la o fabrică din Palermo, este una extrem de mare, un dezastru cu adevărat uriaș! Aici prin fluxul de știri se spune că totul a fost distrus și că undele de șoc ale exploziei au început deja să se propage spre nord, vest... în toate direcțiile geografice, mătură și distrug și alte lucruri, deocamdată nici nu se poate vorbi exact despre victime... În ziar la „Provincia Varese” ia uitați ce s-a scris acum cateva minute ca știre de ultimă oră, cu litere de-o șchioapă:
„A început sfârșitul lumii - fugiți cât de repede și cât mai puteți din casele voastre, refugiați-vă în buncăre sau în pivnițe și rugați-vă! Valurile Giga-Exploziei din Palermo ajung aici la noi în curând, Sudul practic nu mai există”.
-Ceeeee?! Ce înseamnă asta, o glumă proastă și macabră?... Ce-i cu știrea asta, ce i-a apucat pe oamenii ăștia de la ziare!?!
-Nu, văd că mai sunt și alte articole, am numărat deja peste treizeci de surse și titluri diferite care vorbesc despre același lucru... La Napoli și Roma e deja zdrobeală! Se spune aici că efectul de șoc al exploziei aduce cu sine niște vânturi foarte puternice, vibrații și cutremurături și, de asemenea, resturi dure de obiecte, praf, particule de foc... Nu inventez detaliile, puteți să citiți totul aici!
În aceste clipe, dialogul lor are loc foarte rapid, sub impulsul de fulger al alertei, panicii și-al fricii, în câteva secunde oamenii își pot face cunoscute și înțelese lucruri noi sub acel impuls al fricii și-alarma crescândă a disperării. Toți băieții o apucă la pas pe coridorul care îi duce spre versantul muntelui, într-o zonă în care castelul este compartimentat, adică acolo coridorul este ca un fel de pod și în zidurile castelului au fost mai demult făcute diverse orificii de aer dreptunghiulare, ca un fel de ferestre goale, care reprezintă de fapt spațiile dintre crenelurile castelului, unde oamenii sunt expuși direct la aerul și la vântul care poate să bată peste pereții castelului.
O dată ce băieții ajung la ultimul crenel al Castelului, de unde se poate privi în voie la Palatul Justiției din Varese prin spațiul liber care îi desparte de crenelul de dinainte, lumina dimprejur scade cât ai clipi și un vânt sinistru și destul de puternic începe chiar atunci să bată și să măture lucrurile vechi de pe podeaua încăperii, iar prin „fereastra naturală” dintre creneluri intră împreună cu vântul și o perdea lungă, întunecată și cumplită de reziduuri, praf și nisip, împodobită cu scântei și particule galbene de foc, fără îndoială o parte din molozul cauzat de explozie sau de undele progresive de șoc formate ulterior, în condițiile în care una dintre știrile culese de Telesforo de pe mobil vorbește despre aceste unde succesive de șoc, una mai puternică decât alta, care se formează și agravează efectele dezastrului peste tot pe unde ajung.
-Urgent! Mâinile la ochi!! Jos la podea, băieți!!! strigă Telesforo agitat. La pământ toată lumea!
Viteza Cometei de abanos este, în mod sigur, mai mare de o sută de kilometri pe oră, și de îndată ce băieții își dau seama că aceasta îi va ajunge în atât de puține secunde, coada de fum, foc și gunoi traversează spațiul dintre crenelurile ale castelului în șase sau șapte secunde foarte lungi, răspândind în jur un val de căldură de aproximativ șaptezeci și cinci de grade Celsius, plouând cu scântei pe hol și pe podea și aproape sufocându-i pe băieți cu praful cenușiu-negru de fum pe măsură ce trece; dar asta nu este tot, înainte ca mizerabila cometă să ajungă la ei, băieții reușesc să și vadă pentru câteva clipe cealaltă aripă a acestei cozi de moloz (pentru că de fapt era compusă din două segmente depărtate, vreo câteva sute de metri între ele, și zburau în paralel), care acoperă și mătură Palatul, dar ei nu reușesc să vadă asta decât foarte pe scurt, chiar dacă aud clar zgomotul huruitor venit de pe pereții celeilalte clădiri - nu au timp să vadă dacă Palatul se prăbușește sau măcar rămâne cu daune arhitectonice.
În schimb, ei sunt nevoiți să își acopere căile respiratorii (nasul, gura) și să închidă ochii cât de bine pot, făcând tot posibilul în acele momente ca să se protejeze de vântul cel rău și să poată merge mai departe în siguranță, întregi și sănătoși. Sunt nevoiți să se țină cu ambele mâini de față, stând pe vine.
Tot în acele momente, în această parte a castelului se află și un grup de copii turiști, veniți în excursie și însoțiți de profesoarele lor, care cu toții încearcă, la rândul lor, să se salveze. Și-au pus pe fețe niște măști albastre care, la origine, fuseseră inventate special pentru a preveni un virus sub formă de coroană, unul care înainte de aceasta afectase o parte importantă a populației planetei. Ei trebuie să forțeze ușa care îi duce afară pe pantă, și care este închisă cu două lacăte, iar unul dintre copii, viclean și egoist din fire, forțează cele 2 lacăte cu un șpiraclu, dar, neștiind să mânuiască 100% ușa, care are și un alt sistem mai șmecheresc, de închidere automată în spatele unei persoane (și pentru care vizitatorii trebuie să fie instruiți în prealabil), el îi încuie pe ceilalți înăuntru după ce iese el singur, desigur fără să vrea să le facă asta, iar apoi Ewald și Telesforo, care cunosc funcționalitatea aceasta specifică a ușii, o deschid la loc pentru toată lumea, iar pe cât îl privește pe copilul cel pripit și egoist, doamnele si colegii îi reproșează imediat cu tărie că s-a comportat in felul acesta, apoi încep să iasă în siguranță cu toții, mulțumită generozității băieților noștri. Așadar, colegii, colegele și profesoarele îl ceartă pe copil:
- Să ții tu minte: Egoismul tău nu te va ajuta niciodată la nimic!!!
Însă pe când grupul școlar face tot posibilul să-și salveze pielea, un al doilea val de moloz înroșit, chiar mai lung, mai rapid și mai tare decât primul, trece și pleacă de acolo după alte opt secunde de teroare, și cu un huiet de vânt de-a adevăratelea îngrozitor, comparabil cu ploile de „diamante” din jocul Warcraft 2, iar unii copii au arsuri după aceasta. Toți încep apoi să țipe de frică, dar cel puțin reușesc să ajungă afară într-o relativă siguranță, refugiindu-se într-o peșteră. În schimb, băieții noștri își continuă drumul, urcând pe versantul de deasupra castelului și îndreptându-se spre mânăstirea benedictină din zonă.
-Să rămânem calmi, spune Telesforo, noi acum mergem la călugării din această mănăstire, vom ajunge după asta la o altitudine și mai mare și-o să avem o vedere mai bună și mai cuprinzătoare asupra împrejurimilor și mai ales asupra ciupercii ăleia din fum, că deocamdată nu putem să-i vedem rădăcina. Tot nu îmi vine să cred că explozia asta chiar este așa de mare și de catastrofală cum se zice, la urma urmei de la Palermo până aici sunt aproape o mie de kilometri numai dacă zbori în linie dreaptă cu avionul, că altfel sunt și mai mulți! E departe rău, și dacă atunci vedem ditamai fumul ăsta de așa de departe, atunci ce să înțelegem? Că Apocalipsa este deja pe drum!! Dar cum este posibil așa ceva!?!
-Surprinzător, vorbește și Vamborg, dar ai văzut că nici măcar nu se vede vârful fumului? Trece dincolo de nori cu siguranță, nu are fund, nu are vârf! Oribil!...
-Să ne punem căștile de izolare fonică în urechi, ca să ne apărăm de unda de șoc sonoră, care va fi și ea aici în câteva minute și-o să fie și foarte distructivă, tocmai au anunțat și asta. Riscăm nu doar să rămânem surzi, și și să fim „tocați” de vibrații!
Sunetul călătorește prin aer cu aproximativ 340 de metri pe secundă în linie dreaptă, de la Palermo până aici ar dura mai mult sau mai puțin de 45 de minute în total pentru dezastrul sonor ca să ne-ajungă. Ne vom înțelege citindu-ne unii altora cuvintele de pe buze. Trebuie să ajungem cât mai curând într-un loc sigur!
Repede pe jos, ei ajung la Mânăstirea Benedictină în vreo unsprezece minute, dar nu au cum să nu vadă pâlnia strâmbă care le strică vederea cerului și aud din ce în ce mai clar un zgomot nedeslușit, insistent, care se tot apropie, și totodată și un vânt neobișnuit care face ce face și tot nu se oprește din suflat.
Ochii lor bine pregătiți disting agitația locuitorilor din Varese pe străzile orașului de dedesubt. Dar chiar dacă au ajuns mai la înălțime, băieții tot nu reușesc să vadă punctul de plecare al fumului, care se pierde sub orizont, întărind supoziția și afirmația cum că asta vine de departe, de la Palermo.
Din fericire, în timp ce ei însă se află drumul spre mânăstire, alergând și săltând pe hopurile pantei muntelui, nu mai apar alte valuri de gunoi fierbinte și dezastruos care să îi copleșească iarăși. Mănăstirea se află la o altitudine de 1050 metri, iar aici trebuie să spunem că viteza băieților la urcarea muntelui este cu totul remarcabilă, în acest context de disperare de a le salva viața. Sunt puternici, atletici, determinați și foarte rapizi, ca niște Usaini Bolzi ai muntelui.
De îndată ce ajung la mănăstire, fără să se sinchisească de impresia pe care apariția lor neașteptată, atât de grăbită și insolită, le-o făcea călugărilor care încă nu auziseră despre explozie, băieții urcă în curând spre turnul cel mai înalt, folosind și liftul mănăstirii (pentru că da, acei călugări catolici profitau din plin de progresul tehnic), iar din turla mânăstirii ei puteau avea o vedere și mai bună asupra orizontului și a împrejurimilor, mai ales spre sud, putând relua imediat urcușul pe munte de acolo, ca și de la Castel, grație aceluiași principiu de „Casa în pantă”, precum purceseseră și de la Castelul de jos.
-De ce trebuie să folosim liftul? se miră cineva din grup, un guraliv pe care o să îl întâlnim și mai încolo.
-Ca să câștigăm viteză și timp, firește! l-a repezit Telesforo.
Acolo sus în Turn erau și câțiva călugări în vârstă care, conștienți deja de explozie - vârtejul său de fum putea fi văzut pe deplin din turnul și clopotnița mănăstirii, care era mereu acolo -, începuseră să se roage cu ardoare. De data aceasta, băieții îi salută, iar unul dintre călugări îi spune lui Amenofis:
-Stați liniștiți, fiii mei, chiar dacă acesta poate că va fi chiar sfârșitul pământesc pentru noi, viața de pe acest pământ NU este totul, iar la sfârșitul lumii cu toții vom învia pentru darul vieții veșnice!
-Da, răspunde Telesforo, care îndrăznește să își scoată pentru câteva clipe acele căști de protecție, aceasta o credem și noi, însă deocamdată preferăm să respectăm acest dar pământesc al vieții pe care ni l-a dat Dumnezeu, și să îl protejăm cât mai mult, încercând să ne salvăm viețile acestea! Acum am venit aici pentru a vedea mai bine acel fum și, de asemenea, pentru că pe cât este mai mare altitudinea, pe-atâta suntem mai în siguranță! A avut loc o explozie uriașă în sudul țării, chiar în Sicilia la Palermo, din ceea ce știm este un dezastru indescriptibil, se spune că sunt și unde de șoc, care cresc una după alta, am citit chiar acum pe telefon la Știri că în câteva minute va ajunge primul val mare acolo jos la Varese, iar voi, călugărilor, nu vă puteți adăposti suficient de bine aici. Veniți cu noi sau alegeți să înfruntați sfârșitul vieții pământești, aceasta o alegeți voi, noi personal alegem să ne scăpăm viețile deocamdată!
-Noi vrem să mergem acum la Domnul în Rai, dacă aceasta este voia Lui... răspunde călugărul. Dumnezeu să ne ajute pe noi toți, copiii mei!
-Haideți, băieți, spune atunci Telesforo, la câteva sute de metri de-aici este un aerodrom secret unde ne așteaptă unul dintre avioanele noastre speciale. Am vorbit deja acolo, vom porni imediat.
-Dar la ce ne poate ajuta? întreabă Ewald Wagnerborg nedumerit.
-Cu avionul putem ajunge la o altitudine foarte sigură și putem și să petrecem suficient timp în atmosfera pământului, până când undele de șoc ale exploziei și, în general, efectele ei imediate încetează. Mai avem doar patru sau cinci minute până când primul val de șoc va arunca lucrurile în aer în Varese!
Și băieții nu se opresc deloc din alergat și cățărat în timp ce vorbesc. În acest fel, își păstrează o iuțeală suficientă ca să nu piardă mult timp înainte de a se salva, pentru că și șocul exploziei înaintează cu mulți kilometri pe oră de la Sud la Nord.
Liftul mănăstirii urcase printre etaje cu opt metri pe secundă, așa că Amenofis comentează:
-Opt metri într-o secundă... cu siguranță chiar mai rapid decât liftul de la World Trade Center din America. Tare bine mai știu să se descurce cu progresul tehnologic, băieții ăștia catolici!
-Dar încă o dată o spun, vorbește Vanderborg, vă dați seama că, dacă vedem fumul de la Palermo hăt de-aici, atunci înseamnă că este un dezastru la scară planetară? Imaginați-vă câte zeci de kilometri înălțime trebuie să aibă ciupercoiul ăla de fum, dacă se arată așa de mare de la vreo mie de kilometri de-acum... Și cu aceste cuvinte, băieții sunt deja în fața avionului.
(Partea următoare:
https://mineapeter.blogspot.com/2022/07/giga-explozia-de-la-palermo-partea-2.html
)
Comentarii
Trimiteți un comentariu