Treceți la conținutul principal

MAREA TRÂMBĂ DE LA PALERMO (Partea 3: De ce?)

Telesforo, foarte îngrijorat de știrile acestea îngrozitor de pesimiste despre viitorul apropiat, încearcă sistematic să obțină o oareșcare comunicare cu Pământul, în ciuda progresului undelor de șoc și-a distanței încă în creștere, de aproape 50 de kilometri acum, față de sol. Și reușește să aibă ceva...


-Băieți, ia stați așa! Am aflat... tocmai am reușit să știu mai multe! Tot din serviciile rusești de comunicații... însă și niște oameni deștepți de prin China și Japonia. Iată ce spun ei: dezvăluie identitatea autorilor.

-Autori!? Care autori? Ce înseamnă asta?

-Autorii exploziei.

- Autorii exploziei! Ce tot zici?!? Atunci NU a fost un accident?

-Nu, conform acestor oameni liberi japchinezo-ruși nu este accident. Ascultați aici toată teoria: vi-i amintiți pe prietenii noștri Druzienii, membrii Mișcării Sedevacantiste „San Druso Martire”?

-A, da! Băieții ăia foarte înalți și foarte mari și groși la mușchi, de peste doi metri și douăzeci de centimetri, unii dintre ei în jur de doi și jumătate înălțime... care beau licori verzi ca să devină atât de mari și puternici și, spun ei, chiar supercentenari de lungă durată!

-Uite, vezi,asta-i ideea, sunt chiar ei. Acum ghiciți legătura dintre druzieni și explozia de la Palermo.

-Nu înțeleg! Ce legătură au Druzienii Catolici cu această bucată din Apocalipsă?

-Ei bine, în primul rând, nu știu dacă această poveste, în ciuda numărului estimat de peste un miliard de victime la o primă vedere de suprafață, așa, la evaluarea preliminară, chiar este într-adevăr Apocalipsa, întrucât nu coincide cu ceea ce este descris în Biblie în Cartea Apocalipsei. Și în al doilea rând, aceste surse ale mele susțin cu adevărat că Druzienii au provocat explozia la fabrica din Palermo.

-Ete na!... Nu poate fi adevărat! Ce puteau ei să facă acolo?... Nici măcar o bombă atomică modernă nu ar putea face să existe acea trompetă cosmică acolo afară, ia mai uită-te o dată la ea pe geam, stă și se ridică mai departe spre cer mai mult decât noi! Cea mai înaltă ciupercă atomică făcubilă de către om ar fi avut mai puțin de o zecime, poate abia 1-2 procente din înălțimea ăleia!

-Atunci or fi folosit propria lor hiper-bombă cu puteri speciale și neconvenționale. Ascultă aici: motivul invocat de ei te va face să fii uimit pe cinste. Ei și-au recunoscut implicarea în asta și au spus că au decis să o facă pentru a îmbunătăți comportamentul astronomic al Pământului și pentru a pune la punct calendarul, să fie unul uniform și ușor pentru toți!

-Pentru ceee...?!!

-Așa cum ți-am spus, nici mie nu îmi vine să cred ce-am văzut în știre. Dar ascultați totul: Druzienii doreau ca în fiecare an calendarul să aibă un număr fix de zile și de săptămâni, și ca fiecare dintre aceste zile să aibă și ea un număr exact (și constant) de ore și secunde. Pe lângă aceasta, ei doreau și să facă să dispară anotimpurile de pe fața Pământului.

-Încă nu înțeleg... În sfârșit, spune-ne tuturor tot ce-ai găsit, că povestea asta tot va trebui să se limpezească la un moment dat.

-Atunci avem așa: Axa Pământului nu este verticală, ci, așa cum ne învață știința astronomică, are o înclinație de aproape un sfert de unghi drept, sau 23 de grade și ceva la matematică, pe-acolo pe la unghiuri, însemnând că Pământul oscilează, se bălăngăne atunci când ce se învârte în jurul Soarelui în timpul anului, si atunci, in anumite perioade, Nordul Pământului este mai iluminat de Soare decât Sudul, alteori este invers, sau în unele momente mai rare și mai bine definite Nordul si Sudul sunt in egală măsură iluminate, și mai sunt și situațiile de tendință - adică atunci când Nordul este mai iluminat și tinde să fie și mai mult, sau invers, tinde să fie mai puțin luminat de Soare, și același lucru este valabil și pentru Sud, în sensul opus Nordului, în funcție de modul în care oscilează planeta în jurul axei sale pe parcursul mișcării în jurul Soarelui, care mai este numită și mișcare de revoluție sau „an terestru”, acel lucru pe care îl înțelegem în mod obișnuit ca fiind anul vieții noastre.

Și acele situații menționate mai sus, cu diferențele și tendințele de iluminare Nord versus Sud, sunt tocmai anotimpurile (unul singur la Ecuator, dar două la Poli, patru în celelalte zone). Aceasta duce și la variația lungimii zilelor și nopților, înțelese ca intervale de timp în care Soarele luminează cerul (înnorat sau nu) sau nu. Iar momentele bine definite de egalitate a iluminării Nord-Sud se cheamă echinocții. Ei bine, Druzienii au vrut să anihileze această înclinare axială și, prin urmare, să facă axa Pământului dreaptă, la 0 grade, și să dispară din dicționar primăvara, vara, toamna, iarna, ziua și noaptea polară.

Dar încă nu am terminat! Ascultați și mai departe: acum să trecem la tema duratei unei zile și a numărului zilelor anului. În astronomie, o zi definește mișcarea planetei în jurul axei aceleia a sa, iar ziua asta, pentru Pământ, nu are exact 24 de ore cum am fi tentați să credem la prima auzire, ci doar 23 de ore și 56 de minute, plus 4 secunde. Din acest motiv, în fiecare zi aceleași stele (cu excepția Soarelui nostru) răsar și apun cu aproape patru minute mai devreme decât în ​​ziua precedentă, iar acest ciclu de 24 de ore se încheie într-un an întreg. Încercați să înmulțiți cele 3 minute și 56 de secunde rămase cu 365 sau 366 și amintiți-vă că, de pildă, în serile de vară Carul Mare poate fi bine văzut pe cer la câteva ore după apus, dar același lucru nu este valabil și în decembrie. Sau dacă vorbim despre Constelația Greblei, falnic vizibilă pe cer în serile târzii de februarie, însă nu și într-o seară de iunie.


Totuși, există și un alt concept numit „zi solară”, care descrie timpul necesar Pământului pentru a repeta exact o anumită poziție față de Soare, iar aceasta, ca durată, este mult mai aproape de valoarea de exact 24 de ore, exprimată în 24 * 60 * 60. = 86400 de secunde, numai că din nou avem o oarecare variație, care este în funcție de distanța de la Soare pe care o are Pământul în timpul anului - orbita noastră nu este un cerc perfect, la fel ca Pământul nu este o sferă perfectă, iar distanța de la Soare nu este nici ea mereu aceeași - în prima săptămână a lunii iulie suntem în punctul cel mai îndepărtat de Soare, numit afeliu, iar în prima din ianuarie ne aflăm în cel mai apropiat loc, care se numește periheliu, și diferența  de distanță dintre aceste două puncte extreme ale distanței Pământului față de Soare este de aproximativ cinci milioane de kilometri, respectiv vreo 152 de milioane şi o sută de mii versus 147 de milioane și-o sută de mii. 

În luna iulie, la distanța maximă, această zi solară are 23 de ore, 59 de minute și 52 de secunde, apoi în ianuarie, când suntem cel mai aproape de Soare, sunt 24 de ore, 0 minute și 7 secunde, pentru că și viteza de mișcare a Pământului pe orbită este mai mică sau mai mare, și atunci are nevoie să se încline mai puțin sau mai mult pe axa sa ca Soarele să ajungă în aceeași pozițșie din ziua de dinainte, și deci ziua este mai scurtă sau mai lungă de 24 de ore atunci -  iar ziua solară medie, prin convenție, este exact de 24 de ore, fiind valabilă la începutul lunii aprilie și la al lunii octombrie, când Pământul se află la distanța sa medie față de Soare, aproximativ 149 de milioane și șase sute de mii de kilometri, ceea ce în astronomie se mai numește și unitatea astronomică de distanță.


Să vorbim acum și despre lungimea anului, când Pământul face o rotație completă în jurul Soarelui. Adevărul este că avem două definiții diferite în astronomie pentru an: anul solar (numit și tropic), care este timpul dincolo de care Soarele trece din nou printr-un același punct exact al cerului, sau prin zenitul aceluiași tropic, și anul sideral, când Pământul completează cu adevărat o mișcare de revoluție în jurul Soarelui.
Luăm ziua solară medie definită mai sus, cea cu fix 24 de ore sau 86 și ceva de mii de secunde, și vedem că anul solar durează 365 de astfel de zile, 5 ore, 48 de minute și 46 de secunde, iar cel sideral este puțin mai lung (întrucât anul tropical este influențat de precesia lunisolară, un fenomen care are legătură cu gravitația Lunii și Soarele, precum și cu imperfecțiunea sfericității terestre), având 365 de zile, 6 ore, 9 minute și 6 secunde, iar pentru calculul calendarelor folosim anul solar, cel cu cele 5 ore și 48 de minute; pe urmă, vedem că ambele modele de an au aproximativ șase ore peste 365 de zile (chiar și aceste șase ore nu sunt exacte), din care motiv oamenii au inventat anii bisecți și reformele calendaristice, așa cum au fost cea gregoriană față de cea iuliană.

Apoi, chiar și luând numărul 365 și trunchiind astfel durata anului, anul tot nu poate avea un număr exact de săptămâni, deoarece 364 este multiplul de 7 cel mai apropiat de durata totală a anului, care să și fie cuprins în această durată. Atunci, de la un an la altul, zilele săptămânii pentru datele calendaristice se modifică cu o poziție, iar din când în când există și ziua de 29 februarie care introduce efectul celor două poziții de schimbare.

Există cu siguranță o ciclicitate și o repetiție în tot ceea ce este descris aici, dar în același timp avem o diversitate în ciclicitate - dacă NU ar exista anotimpuri, variația distanței de la Soare (care îl face puțin mai mare sau mai mic pe cer în timpul anului), diferențele zilnice la răsăritul stelelor, variația zilelor și nopților (inclusiv fenomenele zilei și nopții polare, fiecare câte o jumătate a anului, și nu uităm nici de soarele de la miezul nopții) și toată diversitatea calendaristică, lumea ar fi mai plictisitoare! 

Vă dați seama ce plictiseală mare ar fi?


Și acum, să ne întoarcem la atentatorii noștri druzieni. Să ghicim acum ce au vrut ei să facă!


Pe scurt, au încercat să realizeze patru lucruri:

1. Să standardizeze durata tuturor zilelor solare, aducând-o la  o valoare fixă, de exact 24 de ore, făcând orbita Pământului în jurul Soarelui să fie perfect sferică și asigurând astfel o distanță constantă față de Soare, eventual una dintre distanțele apropiate de 150 de milioane, dacă nu chiar pe cea medie;

2. Să determine ca durata zilei „axiale”, cea de 23 de ore 56 04, să fie întocmai egală cu cea a zilei solare „reale”, adică exact de 24 de ore ca mai sus, scăzând astfel viteza de rotație axială a Pământului, și prin această uniformizare a zilelor făcând ca toate celelalte stele să răsară și să apună totdeauna la aceleași minute, ceea ce, pe lângă monotonia de zi cu zi a cerului nopții, ar face permanent invizibile pe Pământ acele stele care, indiferent de lungimea zilei, ar fi mereu pe cer atunci când și Soarele este acolo;

3. Să elimine înclinarea axială a Pământului, modificând astfel mișcarea Pământului într-un mod important și desființând anotimpurile, diferențele dintre zi și noapte (astfel încât ziua cu Soarele pe cer să dureze 12 ore și noaptea tot atât, 12 ore, și aceasta pentru totdeauna) și solstiţiile; la Poli, Soarele ar rămâne mereu pe jumătate scufundat la orizont, niciodată răsărind sau apunând, ca în niște zori fără sfârșit sau un amurg etern, și cu siguranță tot cu temperaturi scăzute, nu chiar ca în adevărata noapte polară, dar nici suficient de înalte pentru a asigura un confort confortabil de viață. La Ecuator, viața ar deveni insuportabilă, ca într-o vară caldă și nesfârșită; doar zonele temperate sau „intermediare” ar fi mai adecvate, dar și aici vremea ar semăna cu o toamnă veșnică sau cu o primăvară fără oprire;

4. Să crească viteza cu care se realizează mișcarea de revoluție a Pământului în jurul Soarelui, adică viteza orbitală de circa 29.8 kilometri pe secundă în medie, reducând astfel durata acestei mișcări la exact 364 de zile solare de exact 24 de ore și armonizând în acest fel mișcările de rotație proprii ale planetei cu cea de revoluție, ca anul să aibă 364 de zile conform acestei scheme. În acest fel, în toți anii, am avea un singur calendar, cum ar fi, de exemplu, 1 ianuarie întotdeauna luni, 1 februarie joi... sau cum ar fi distribuite zilele pe luni, pentru a face totalul de 364 de zile. Cine știe, poate atunci luna decembrie ar avea întotdeauna 30 de zile, sau fiecare lună de 31 de zile ar fi urmată de alte două cu 30, ca să dea de patru ori 91 de zile = 364. Totuși, în această variantă vom obține un calendar monoton și uniform, vom pierde diversitatea ciclică pe care o avem de fapt, deci tot la monotonie și plictiseală ajungem. Să recunoaștem că mutarea zilelor săptămânii de la an la an și anii bisecți sunt niște lucruri cu potențial fascinant!


Cel puțin, ei nu s-au gândit să mai facă și altceva: blocarea unei anumite jumătăți a Pământului ca să fie orientată permanent spre Soare, similar modului în care Luna arată întotdeauna Pământului o față bine definită (și chiar și acolo există anumite variații), dar dacă ar face acest lucru, viața ar fi chiar mai imposibilă din punct de vedere tehnic decât numai cu implementarea celorlalte patru puncte absurde, având în vedere că o jumătate precisă a Pământului ar fi într-o noapte eternă, înghețată, iar cealaltă jumătate ar fi luminată permanent (și, ținând seama de eliminarea înclinării axiale, aceste jumătăți ar rămâne mereu pe loc, fără a oscila în ceea ce Pământul arată Soarelui), așadar Soarele nu s-ar deplasa niciodată din punctul său de pe cer, sau nu ar apărea niciodată pe zona întunecată, și numai în zonele de graniță dintre cele două fețe, unde Soarele ar sta parțial ascuns în orizont, tot ca într-un răsărit sau apus etern, sau un pic peste orizont, ne-ar fi și nouă posibil să încercăm să trăim o viață nouă, așa, în suprafețe limitate, și încă dacă acolo ar fi pământ și nu apă... Și atunci când Soarele stă mereu sus pe cer, ca la Ecuator ziua, vorbim din nou de o căldură enormă, și mai gravă decât cea a Saharei!


Ca să rezumăm tot lucrul ăsta, Druzienii și-au propus să pună în aplicare primele patru puncte așa brusc, dintr-o dată. Și acesta este modul ales de ei!


-Și atunci, spune Telesforo, ca să schimbe toate aceste lucruri ale Pământului, druzienii au decis să o facă nici mai mult, nimi mai puțin decât prin intermediul acestei explozii!?

-Da, chiar așa e. Planeta nu poate fi determinată cu ușurință să își schimbe acest set de parametri esențiali și ei au crezut că pot să forțeze aceste lucruri să se întâmple cu explozia. Acum, eu nici nu cred că această schimbare se poate întâmpla cu adevărat, nici măcar cu câtă putere are acastă explozie, dar efectul mortal al manevrei lor este incontestabil. Să ne uităm din nou la știrile de aici, ultima undă de șoc se și extinde, toate țările lumii sunt la pământ, distrugerile sunt de proporții cataclismico-cosmice, se vorbește de nu mai puțin de două miliarde de morți, cine știe câți răniți, multe tehnologii și lucruri construite de oameni sunt acum terminate... S-ar părea că teritoriile care sunt îndeajuns de departe de Palermo, indiferent de sensul de deplasare pe Glob, așa precum Antarctica, Alaska, insulele Oceaniei, Pacificul de Sud... în orice caz zone nepopulate semnificativ, au suferit daune mai reversibile. Dar este evident că asta nu ne ajută practic la nimic! Cât de mulți oameni trăiau acolo și câtă tehnologie?...


-Dar acum, se amestecă iar Vamborg, am ajuns deja la înălțimea maximă? Mă refer la distanța noastră față de Pământ.

-În câteva minute o vom face. Acum altitudinea este de 53600 de metri și avem 5.5 metri pe secundă rata de ascensiune. Trei sau patru minute și vom termina ridicarea!

-Eu cred că volumul de cenuşă din atmosferă este deja la un nivel foarte grav, norii de dedesubt au o culoare mai închisă decât ar fi normal, spune Telesforo, care la viaţa lui a făcut şi cursuri de meteorologie. Și vorbind despre puterea exploziei, avem și Scala Indicelui de Explozivitate Vulcanică, compusă din opt trepte, pe care Krakatoa ocupă un loc în zona a șasea, în timp ce Tambora este într-a șaptea! Treapta a opta vorbește despre eliberarea a mai mult de o mie de kilometri cubi de material eruptiv. După părerea voastră, băieți, a câta treaptă din Scala IEV ar corespunde măcelului planetar de astăzi?

-Nici măcar a opta, spune pilotul Adelchi, special pentru asta ar trebui inventat al nouălea pas. Volumul de material emis, măsurat în kilometri cubi, este estimat în prezent la șaptesprezece mii și jumătate!

-Oh, Doamne!... Deci vom avea un fel de iarnă nucleară pe Pământ?

- Mai mult sau mai puțin, așa o să fie.

-Spune-ne încă o dată, cât timp mai putem sta aici sus? Două sau trei săptămâni?

-Chiar și mai mult, dacă avem răbdare și, de asemenea, știm să postim aspru pentru a ne economisi resursele. Dar desigur, durata efectelor dezastruoase ale Exploziei va fi mult mai mare și nici măcar nu putem fi siguri că turbulențele atmosferice se vor potoli în câteva săptămâni. Noi din avion avem costume speciale pe care să le purtăm pentru condițiile meteorologice aspre, înfruntând chiar și frigul, dar nu pot garanta câte grade sub zero ne vor aștepta la sol în trei-patru săptămâni. Teoretic putem rezista la -40 de grade Celsius, dar cu noile condiții care pun în pericol cursul vieții Pământului, planeta se poate degrada până la un nou Pluto sau Charon.


(Partea următoare:

https://mineapeter.blogspot.com/2022/07/giga-explozia-de-la-palermo-partea-4-ce.html

)

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a