Marți, 23 mai în 2023, pe timpul după-amiezii, Ewald Wagnerborg se află pe-aproape de Milano prin nordul Italiei, mai exact vrea să meargă cu băieții din echipă la munte, ca să poată admira de la înălțime locurile de acolo și  teritoriul Italiei în general. Ei călătoresc către nord-vest, înspre Alpii italieni, ajung și la Mendrisio și își continuă călătoria și dincolo de localitatea aceasta. Până la urmă, tot pe direcția „ Apus-Nord ”, ei ajung și la Varese și, fără să facă vreo oprire în oraș, merg mai departe spre nord-vestul muntos al așa-zisei  Belpaese , alias „Frumoasa Italie”. Ei se află deja în vecinătatea unei mănăstiri benedictine, urcând pe dealuri care depășesc semnificativ înălțimea de 500 de metri deasupra nivelului mării, și astfel capătă tot mai multă vizibilitate panoramică spre oraș și împrejurimi. De curând, la Varese a fost inaugurat un impunător Palat al Justiției, destinat să fie cea mai mare clădire sau construcție din nordul Italiei - opera unui grup destul de m

(Sursa foto: https://pixabay.com/photos/milky-way-stars-night-sky-night-2695569/) Stăteam și mă gândeam și la frumusețile Universului nostru, și la cât de greu se mișcă omenirea în general în ceea ce privește explorarea spațiului cosmic. În așa-zisul secol al vitezei, noi de-abia am ajuns pe Lună de câteva ori, până în 1972 (eu cred că aselenizarea a fost autentică, până și în privința ei sunt dubii), iar de atunci, ciudat lucru, o jumătate de secol și... nimic. Abia ne câcâim pentru câteva sute de kilometri distanță până la ISS (vreo patru sute și ceva, ca să fim mai exacți, sau mai „specifici”, cum zice romgleza), iar anul trecut niște civili au făcut o scurtă excursie în spațiu - vorba vine în spațiu, de fapt tot prin atmosfera superioară a Pământului - și excursia era planificată să se depărteze de Pământ până la venerabila distanță de... 590 de kilometri! De vreo 600 și ceva de ori mai aproape decât Luna. Sau mai jos decât „Radical din Lună” 😁😁. Mai vorbim despre plecatul pe Mar

Belivacă și cu Belibou S-au întâlnit la Depou; S-au văzut, s-au admirat Și în trei luni s-au și luat! Dar de nuntă gras și-au luat, Casă-n curte-au căpătat Și-apoi s-au pus pe turnat Copii în ritm nelimitat! În cinci ani au scos opt plozi Și-au vândut mulți cai schilozi Ca să-și trântească o vilă Pentr-a lor mare prăsilă! Copiii mari au mers la școală Și cei mici au stat pe oală; Școlarii erau așa de proști, Că îți venea să-i împroști! Scos din minți, învățătorul Le-a pus la toți în mâini toporul Și i-a gonit cu piciorul Din școală: „Ia luați în piept poporul!” Cei cinci șoltici s-au dus la munte Să pască oile mărunte Și iarna s-au băgat la stână Ca să bea multă smântână! Scos din țâțâni, nea Belibou A vândut la târg un bou Și s-a dus la-nvățător Ca să zbiere cu mult spor: „ Băi nene! Mata ești dement? Tu cu mine mergi urgent Ca să-i găsim pe cei cinci puști Ș-acasă să îi pun în cuști!” La crâșmă, ei trag niște duști Și la noapte, la drum: țuști! Ei se duc după copii Pe sub cerurile-a

Pe timpul mesei, unii petrecăreți ai spațiului întreabă dacă la bucătărie se gătește zi de zi (în caz că excursia ține mai multe zile), iar câțiva chiar sunt interesați pe unde pot să meargă la closet. Trebuie să facă un efort psihic de rezistență anti-silă atunci când aud despre tehnologia de regenerare a materiilor digestive reziduale, ca să poată fi (parțial) reciclate ca hrană pentru oamenii aflați departe de casă, multă vreme, în spațiu. Printre stele policolore, nebuloase frumoase și șiruri lungi de asteroizi, oamenii iau prima dată în viața lor masa în Cosmos. Rapid, se încheie prima oră de drum, iar pe la sfârșitul părții aperitive, deja sunt 1h 10min. Distanțele față de casă la aceste momente sunt, respectiv,  2 571 152.576 și  2 571 896.614 de ani-lumină. Circa 67500 de ani-lumină până la centru. Unii oameni au o bună atenție distributivă, și în timp ce se delectează cu delicatesele spațiale, sunt preocupați și de noile imagini cu spațiul. Doi dintre ei nici nu și-au lăsat de

 Șase dopuri mari de plută țâșnesc spre lampadarele slab iluminate, în culori superbe, din tavan; în lumina care vine de la stelele relativ dese de afară (densitatea medie stelară, scanată de aparate, este în zona respectivă de circa 2.5 ori mai mare decât cea raportată pentru Calea Lactee, sortimentele de șampanie sclipesc, iar spumele fac deliciul mulțimii. Pasagerii ciocnesc paharele, fac poze cu ei și cu Universul de afară și beau cu măsură, fiind oameni civilizați. Unii mănâncă desert, pentru ca să îndulcească clipa. Câțiva regretă că nu se pot filma live pentru a transmite frumusețea pe Pământ, dar comandantul îi asigură că se lucrează deja la o modalitate hiperluminică de a comunica video cu Pământul în timpul acestor călătorii-pionierat. Prin urmare, majoritatea minutului 36 este un mare Bun-Venit în galaxia Andromeda. Cu viteza curentă, se poate ajunge la centrul galaxiei în circa nouă minute, iar stelele cam zboară-zboară, așa că la 35min 30s, când distanța este 2 529 331.223

Evadarea în spațiul intergalactic presupune ieșirea într-un mare, mare gol vizual, care însă constă în mult hidrogen cald, ionizat, așa că temperatura exterioară nu mai este pe lângă zero Kelvin (minim înregistrat: 0.08 grade K), ci crește pe la 2200 de grade Celsius, mai mult cu o sută de grade decât maximul înregistrat la cățărarea prin atmosfera terestră. Dar se vede clar că în spate se conturează o foarte mare roată luminoasă, și că în față este mult, mult întuneric cu niște cercuri luminoase îndepărtate. Punct la 20 de minute, se intră în procesul de stabilizare a vitezei: durează 15 secunde să se reducă la zero accelerația, cu o medie de 2.1 procente pe secundă, așa că la 20m 15s viteza finală este 3719.437 ani-lumină pe secundă, cu pasagerii aflați deja la o distanță de 120 504.619 ani-lumină de casă. În spate Calea Lactee s-a transformat într-o roată mare, dar care totuși se cam duce mai încolo. Și roțile din depărtare se mișcă pe cer și unele, inclusiv Andromeda, se apropie și

Doar Eris mai este la alte vreo trei miliarde și jumătate de kilometri în față, fiind o chestiune de secunde până la depășirea ei. Temperatura externă a scăzut pe la -240 de grade Celsius. Soarele s-a transformat într-un punct de unt care se topește pe geam în spate. Pentru a le da de-acum pasagerilor o ambianță mai spectaculoasă și romantică în spațiu, comandantul reduce cu 75% luminozitatea becurilor, ca să se vadă mai bine feeria cosmică de pe geamuri. Sigur că și ochelarii cu virtualizare sunt la mare căutare. Pentru oamenii care îi poartă, senzația că plutești singur prin cosmosul nemărginit este magnifică. Momentan, spațiul îndepărtat (stelele) este tot imobil, doar restul de aștri pitici din Sistemul Solar și planetele noastre îndepărtânde putând oferi o mini-atmosferă de Războiul Stelelor. -Gata, de aici încolo o să devină, la început mai plicticos până când ajungem suficient de repede și de departe ca să vedem și mișcarea altor aștri, apoi tot mai interesant. Mergem către Gala