Treceți la conținutul principal

POEZIE DE FAMILIE

Belivacă și cu Belibou

S-au întâlnit la Depou;

S-au văzut, s-au admirat

Și în trei luni s-au și luat!


Dar de nuntă gras și-au luat,

Casă-n curte-au căpătat

Și-apoi s-au pus pe turnat

Copii în ritm nelimitat!


În cinci ani au scos opt plozi

Și-au vândut mulți cai schilozi

Ca să-și trântească o vilă

Pentr-a lor mare prăsilă!


Copiii mari au mers la școală

Și cei mici au stat pe oală;

Școlarii erau așa de proști,

Că îți venea să-i împroști!


Scos din minți, învățătorul

Le-a pus la toți în mâini toporul

Și i-a gonit cu piciorul

Din școală: „Ia luați în piept poporul!”


Cei cinci șoltici s-au dus la munte

Să pască oile mărunte

Și iarna s-au băgat la stână

Ca să bea multă smântână!


Scos din țâțâni, nea Belibou

A vândut la târg un bou

Și s-a dus la-nvățător

Ca să zbiere cu mult spor:


Băi nene! Mata ești dement?

Tu cu mine mergi urgent

Ca să-i găsim pe cei cinci puști

Ș-acasă să îi pun în cuști!”


La crâșmă, ei trag niște duști

Și la noapte, la drum: țuști!

Ei se duc după copii

Pe sub cerurile-albăstrii.


La stână, însă, n-au găsit

Nici urmă din cârdu-oropsit

De copii voinici, tâmpiți,

Puturoși și fericiți!


Speriat foc, Badea Belibou

S-a înfuriat tare din nou

Și-a vrut să-l dea pe-nvățător

De hrană la prânz lupilor.


Dar învățătorul, bun la sport,

Nevoind să fie mort,

S-a cocoțat în copac

Cât ai zice: „Cotcodac!”


Lăsându-se păgubaș,

Badea și-a zis pe loc: „Ei aș!”

Și-a luat-o la zdup pe imaș

În chiote de nuntaș


Și fluiere de sălbatic,

Plus urlete de zănatic

Cu tumbe prin iarba udă

Ca și copiii să-l audă!


Într-un târziu, rupt de obosit,

Pe năzdrăvani i-a găsit

În pădure, la tăiat lemne,

Cu țestele pline de semne!


Și acasă i-a adus,

La munci grele apoi i-a pus

Și nu i-a mai dat la școală,

Ca să nu stea casa goală!


Căci pe cei mici i-a trimis

La o școală din Paris

Ca să fie oameni deștepți,

Curați și cinstiți și drepți!


La-nceput, Tușa Belivacă

S-a pornit scandal să facă

Să vină cei mici înapoi,

„Altfel divorțăm amândoi!”


Dar Badea, tată de familie,

Și născut la-nceput de-aprilie,

Pe nevastă a liniștit-o,

Zicându-i: „Auzi, bă iubito!


„Decât să ai opt nătăfleți

Care să-ți frece la bureți,

Mai bine să iasă trei genii

Și cinci meșteri la tâmpenii!”


Și astfel, după ce-a convins-o,

El în Turcia a întins-o,

A frecat menta pe șantier

Și-a șutit multe bare de fier,


S-a făcut mare-afacerist

Și s-a întors acasă trist:

Și-a zis „Viața-i mare proastă

Dacă stau fără nevastă!”


Și într-o zi de Gustar

Cu râuri calde de cleștar,

El intră iar într-a sa curte

Întâmpinat de cinci minți scurte


Și de consoarta lui cea groasă

La voce, și la chip frumoasă;

Întâi i-a strâns pe toți în brațe,

Apoi i-a pus să dea la rațe!


Și-a preschimbat vechea vilă

Pentru fosta lui prăsilă

Într-un somptuos palat

C-un grajd de două ori mai lat!


Cei cinci fleți au comentat

Și tatăl lor s-a supărat:

Bă ăștia! Ia marș la găluști,

Că pe toți vă bag în cuști!”


Într-o zi, pe înserat,

Tatăl l-a prins la furat

Pe prâslea al cincilea mai mic

La colțul străzii, la butic;


L-a luat acasă și i-a dat

O lecție aspră de-nvățat,

Punându-l zi-noapte la muncă

Să umple de bani o pungă!


Nea Buticarul l-a iertat,

Iaurt cu pufuleți i-a dat,

Dar tatăl a fost ferm, decis,

L-a luat de umeri și i-a zis:


„Cine fură azi o ață,

Mâine va fura O RAȚĂ!

Ascultă buna povață

Și scapă de mâna hoață!!”


Și astfel, bine deprins cu lucrul,

Cel mic își ia-ntr-o zi surtucul

Și, cu bocceaua, în zi cu soare,

Pleacă în lumea cea mare!


Cei patru, care au rămas,

Pildă bună din ast-au tras

Și s-au făcut buni muncitori,

Vlăjgani, băietani silitori!


Mai târziu, cei opt ochi căprui,

De vechea lor viață sătui

Și de-a părinților mizerie crasă,

Au tulit-o și ei de acasă!


Apoi, Beliboii, rămași singuri

Printre oale, cămăși și linguri,

Se-apucă de scormonit căpșuni,

Plângându-și prostia între pumni:


„Haoleu! Mai bine țineam opt boi

La fel de zărghiți ca noi,

Decât să rămânem singuri

Să ciupim brânza de pe linguri!


Mai bine spâni și fără dinți,

Și nu prea luminați la minți,

Și să fim niște proști părinți,

Decât s-avem copii cuminți!”


***

Morala? Să vă feriți

Să fiți niște oameni suciți

Care-și fac familii aiurea

Și sunt nemulțumiți pururea!


Alegeți să fiți părinți buni,

Nu creșteți copii cu minciuni,

Ci, dacă-i țineți în struni,

În viață vor face minuni!


Fiți ordonați și consecvenți,

Disciplinați, perseverenți,

Și nici chiar ca adolescenți

Copiii nu vor fi demenți!


În loc să-i bateți pe copii,

Săgetați-i cu vorbe vii

Și pilde de viață senine,

Ca toți să trăiască bine!


Lucrați frumos la tinerețe

Și veți fi lini la bătrânețe;

Veți primi voios-blând ajutor

Și nu veți zice „'S singur; vai, mor!”


Nu lăsați să treacă timpul

Și-nvățați-i pur și simplu;

Să nu cumva să-i fure somnul,

Ci să-i educați întru Domnul!

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a