Era Noaptea de Înviere din 2003. Duminică, 27 aprilie 2003, când noaptea se ținea, la biserica Sfântul Nicolae din Piscani, slujba Învierii Domnului Iisus Hristos pentru acel an, eu am plecat de acasă acolo, dar NU am stat la toată Sfânta Liturghie, având zvâc și dor de ducă. Bunica dormea acasă și eu, nu țin minte ora, am plecat să alerg puțin prin sat. Cu câteva zile înainte, după o ceartă cu ea, mă gândisem ca în noaptea de Înviere, când aveam să plec de acasă, să mă duc pe jos în afara Piscaniului, până la drumul dintre Pitești și Mioveni. Am alergat spre nord, dinspre biserica din sat, până la vreo sută de metri dincolo de casa noastră. Mai treceau câțiva oameni pe drum, pe lângă care am alergat, și cineva din ei a zis „tataie”, mă gândeam că îmi zice mie, dar cred că bunicul lui era în grup. M-am întors acasă să beau apă din găleată, apoi am ieșit iar și hop cu fuga jos în vale. Cred că pe la 2 noaptea era. Vremea se mai încălzise oarecum după frigul din primăvara aia,

...tot în anul 2003. În seara de 30 aprilie 2003, supărat după o ceartă cu bunica, și cum deja deschisesem un ditamai sezonul de escapade pe jos, inclusiv noaptea ( o să mai zic despre asta ), am hotărât, fiind în vacanța de Paști la Piscani, să fac al doilea drum de noapte pe jos, primul o să fie spus într-un episod următor. În anul acela eram foarte croit să alerg pe jos pe distanțe mai mari și să-mi pun în aplicare mai vechea dorință de a fi hoinar de noapte . Și înainte de ora 11 seara (22:49 la telefonul public de la chioșcul din sat), după ce am sărit discret poarta curții casei, coboram din Piscani pe DJ731, către DN73 care duce spre Pitești. Eram a doua oară noaptea pe jos de la Piscani la Pitești, luminile orașului fiind vizibile de acolo, de departe. Venea un mare val de căldură în țară, aproape de recorduri absolute, după frigul care tot fusese în primăvara aia, iar mie îmi sunau în cap melodii de la radio, inclusiv „Candy - Căzut din cer” și „Pops - Bum Bum”. Și a

Vineri în 7 martie 2003, când eram în clasa a șaptea, am făcut pentru prima dată în viață de serviciu pe școală de dimineață. Mai fusesem după-amiaza, când învățam noi, gimnazialii, pe 29 octombrie și 5 decembrie în 2002,  și acum urma să sun cu clopoțelul și pentru cei mici. Programul normal era de la 8 dimineața la două după prânz, iar celălalt schimb, de la 2 la 7 seara. Colega care îmi urma la catalog a venit cu o oră mai devreme, iar eu am plecat de la școală pe la ora unu, scutit de orele de după-amiază, ca elev de serviciu pe școală, dar NU m-am dus acasă imediat. Era o zi de iarnă târzie, cu soarele după norii albi, ăn anul ăla frigul lungindu-se cam mult în primăvară. Eu voiam să fac un drum pe jos, cu alergare, cum îmi plăcea la vremea aia, prin Pădurea Trivale și dincolo de ea. Pe 18 februarie 2001, o duminică noroasă, fusesem la Grădina Zoologică din Pitești, pe jos cu niște cunoștințe de familie, și devenisem curios ce-o fi mai încolo prin pădurea aia, iar în lu

Am făcut în viață și o serie de plimbări la pas prin capitala de 228 de kilometri pătrați (!) a țării, dar separate de povestea cu mersul pe jos până la intrarea în București. O să spun aici ceva despre două excursii succesive pe care le-am făcut în București în două sâmbete din luna octombrie 2011. În ambele cazuri, am venit cu microbuzul din Pitești și așa m-am și întors, pe josul fiind rezervat la acea vreme strict între limitele Capitalei. Sâmbătă, 15 octombrie 2011, la prima din aceste plecări, era soare afară (avuseserăm vară tardivă în prima parte din acel octombrie, ca în 2006 și chiar 2012) și eu, încă proaspăt student de anul patru, am plecat special la București ca să umblu prin el pe jos. Făcusem recent niște drumeții noi cu microbuzul, la Brașov, la Craiova și chiar Pitești-Brașov-București (1 octombrie), soldate invariabil și cu niște porții de mers pe jos în cadrul orașelor atinse, și acum voiam ceva special pentru București. Când plecam cu pas întins pe jos spre

Luni, 15 iunie 2009. Am să spun aici despre drumul pe care l-am făcut după ce am avut primele restanțe la facultate, două la număr, către sfârșitul anului întâi. Primul a fost pe 12 iunie 2009, eram destul de convins că nu trecusem, iar al doilea, clar, a fost următorul - luni pe 15. După rezultatele la al doilea, că la primul nici nu voisem să văd, dar intuiam bine că nu aveam cum să îl fi trecut nici pe el, am mai stat o vreme în corpul facultății, era după-amiază, iar când profesorul nostru a plecat, m-am dus și eu pe jos. Am plecat așadar supărat din zona Târgul din Vale, traversând cartierul Craiovei pe jos ( de câte ori nu am pomenit cartierul ăsta până aici ), iar la capăt, la trecerea de pietoni de la sensul giratoriu, am trecut chiar prin spatele unui șofer care semăna cu Dumitru Dragomir, și el s-a supărat și-a claxonat boscoroditor. Mergând pe stradă și privind în jos, am băgat de seamă acum, pentru prima dată, capacele de canal „FUNDICIO DUCTIL BENITO”. Țin minte

Aici am să mai fac o călătorie jos în timp și-am să spun ce am făcut în sâmbăta de 19 noiembrie 2011. În perioada aia cu toamna anului 2011, intrasem pe val cu drumețiile singuratice făcute cu transportul sau pe jos, în zone din afara Argeșului (inclusiv prin București pe jos, dar la asta oi ajunge altă dată) sau chiar mai aproape, în comunele din preajma Piteștiului ( nu pentru Piscani), iar la astea din urmă îmi mergea numai cu mersul pe jos. Fiind, bineînțeles, liber sâmbăta, ca simbolic student calculatorist în an terminal și-n lumea lui, am hotărât ca, după ora prânzului din sâmbăta asta însorită, 19 noiembrie, să plec pe jos undeva. Am luat-o spre cartierul Craiovei, cu ghiozdanul de la Practicor în spate și cu ceva apă și fructe luate de-acasă, fără a avea în program să cumpăr ceva de pe drum ( să nu uităm, eram pe banii mamei ), având în plan să ies pe drumul acela de lângă Târgul Săptămânal, cel care știm acum că se cheamă DJ659 și că duce la Ștefan cel Mare, și așa să

Aici am să zic despre ultima drumeție în afara județului pe care am făcut-o pe jos până acum. Am vrut să trec din nou prin Fierbinți de Dâmbovița sâmbăta pe înserate, în 18 august 2018, dar folosind alt drum decât în luna iulie, și de asemenea fără să fac totul pe jos până acolo, plus că acum știam mai bine cum să mă întorc cu trenul de la Găești. Pentru că voiam după asta să merg mai departe pe jos prin județul Dâmbovița, petrecând altă noapte în natură, în drumeție, și fără aceleași sate străbătute ca data trecută, apoi dimineața în gara Găești, dând deoparte varianta cu autobuzul CDI. Doar mai luasem trenul și în niște drumeții legate de București, Câmpina, Ploiești și Brașov, în 2017. Iar la plecare, din Pitești, voiam să salvez timp și efort luând microbuzul până la Rociu, și abia de acolo pe jos mai departe. Era soare afară, aveam capul proaspăt ras și am plecat de acasă, ca de obicei, cu rucsacul, vesta, litrii de apă, pentru mai multă siguranță țineam și lanterna și bu