Exact în cele câteva ore de după sentința pe viață a banditului, preschimbată în expediție inopinată spațială soldată cu one-way ticket, poliția bucureșteană a arestat trei tipi care sunt acuzați că au orchestrat împreună un omor deosebit de grav comis pe o stradă în dreptul unui club, într-un oraș din țară. Ei au fost reperați și prinși pe Strada Horațiu de la București, când mergeau la ambasada Spaniei ca să-și procure pașapoarte false de la un dealer de făcături pentru vestul Europei (și care șmenar a fost „zăltat” și el printr-o operațiune separată). Crima fusese comisă cu patru zile mai înainte, iar cei trei țucălari ai societății erau un alt wrestler cercetat disciplinar de către federația sa pentru comportamente nesportive pe stradă și doi mai slabi la trup, în schimb pasionați înfocați de mașini și motoare de viteză. Victima lor era un alt om care se găsea sub control judiciar pentru că într-o noapte, ceva vreme mai înainte de asta, tot pe la clubul ăla, se luase în corzi cu u