Iar cu notarul de mai sus, refuzul degradant al acestei vânzări, pe lângă dezonoarea la adresa mea, venea şi ca o încununare a eşecurilor noastre de a ne elibera de "locul blestemat" de la țară, după cum îl numea tata, căci Tania şi cu mine mai avuseserăm şi noi nişte clienți eşuați, în 2013 şi 2014 cel puțin, în 2014 făcuserăm şi cadastrul şi clientul nu a mai răspuns la telefon. Şi cumpărătorii noştri de acum erau în ipostaza periculoasă de a se căra între localități cu ditamai cash-ul, echivalentul în lei al aproape douăzeci de mii de euro. Şi nu mai țin minte exact, un act, parcă certificatul de intabulare, era blocat la acest notariat pentru o lună, iar notarul pretindea la telefon "O sută de euro plus TVA" pentru deblocarea acestuia, înainte să nu mai vorbim deloc cu el. Eu aş fi fost dispus să plătesc şi aceşti bani, ca să putem avea toate actele şi să vindem de îndată la alt notariat din Piteşti. Dar dacă nici nu se mai putea vorbi cu notarul... Plus că solicitarea în euro părea mai degrabă o invitație la mită sau şpagă, pentru care se putea risca intentarea unui proces. Aşa că cu acel act blocat la acest notar, şi cu vacanțele lunii august bătând şi ele la uşă... nu am avut încotro, am eşuat în încercarea de a vinde acel loc rău şi în modalitatea aceasta în care mi se aducea un afront direct. Că atunci când ți se refuză dreptul de semnătură la un notariat, pentru un act atât de important şi cu o motivație ca mai sus, este într-adevăr jignitor, umilitor şi, foarte probabil, cu noi probleme pe viitor!
Din fericire, cumpărătorii noştri nu au fugit de noi mâncând pământul după experiența aceasta. Închipuiți-vă că într-o astfel de situație este firesc să-ți pierzi clientul cu totul dacă vede că încercarea sa de a cumpăra de la tine are un aşa deznodământ blestemat. După 39 de zile (sau, în limbaj mai biblic, "în ziua a patruzecea"), marți pe 30 august în 2016, am reuşit vânzarea la alt notariat piteştean, cu o doamnă notar cumsecade, care ne-a şi spus ceva de genul că la ea clienții vin şi câte zece, apropo de argumentul că "o fi fost o problemă că au fost mai mulți oameni cu mine".
Tania a încercat şi ea să-şi explice de ce s-a purtat notarul aşa, dincolo de felul lui personal mai nedeontologic de a fi. Ea credea că "s-a băgat cineva" dintre neamurile vrăjmaşe pe pământ, de la Piscani, şi i-o fi spus despre mine că sunt înapoiat mintal, pornind de la copilăria mea prea... retrasă, comparativ cu alții. Mai ales că acum nici în tribunal nu prea mai aveau argumente pentru pământul nostru, mulțumită implicării avocatei noastre din Bucureşti. Deci ceva de genul "Nu mai aveau ce să zică de pământuri, acuma s-au legat de asta!", ştiind şi că în 2013, după moartea lui tata, alt frate al bunicului spusese despre mine, aproximativ, "Ce Peter proprietar? Că el e debil!", noi am determinat atunci avertizarea lui de către Poliția din comună, ca să nu mai facă tulburare de posesie. Deci Tania (şi nu numai ea) credea că notarul piteştean s-a purtat aşa la indicațiile unei terțe persoane care avea interes la Piscani şi voia să împiedice vânzarea şi acum.
Eu însă, analizând viața cu atenție, şi având atâta timp în singurătate ca să înțeleg lucrurile trecutului, consider că "nu s-a băgat nimeni". Notarul, despre care am citit în presa argeşeană că avea probleme cu alcoolul, şi care era fiul unui latifundiar posesor de kilometri pătrați întregi de terenuri (acesta fusese şi consilier local în Piteşti), avea astfel oricum nişte scheleți în dulapul comportamental, iar atitudinea mea nesigură, temătoare şi destul de absentă din acțiunea vânzării, cu alte persoane pe lângă + situația aceea şovăielnică cu "mama a doua" şi procura de înnoit care nu s-a mai înnoit, trebuie să fi declanşat fix ce era mai rău în acest om, demonstrând încă o dată (ca şi atunci când mi-am pierdut primul loc de muncă, înainte de moartea lui tata din toamna 2012, şi exemplele pot continua) că în viață sunt cazuri când lipsa de curaj atrage după ea eşecul şi dezonoarea, mai degrabă decât ar atrage curajul vreo "pedeapsă pentru obrăznicie". Copiii, mai ales băieții, trebuie educați din timp să fie luptători, cu atât mai mult dacă au şi autism, hiperactivitate sau dacă sunt în general mai "sensibăloşi" dintr-o cauză sau alta. Lipsa de curaj în ocazia 1 poate, de asemenea, să atragă lipsă de curaj într-o ocazie 2, şi tot aşa ca într-o veritabilă inducție matematică a vieții. Valabil şi invers, cu curajul care la curaj trage, pe principiul din Psaltire: "Adânc pe adânc cheamă"!
La mine în 2016, lipsa de fermitate şi bărbăție - izvorâtă din lipsa de educație pentru viață, vârsta de 26 de ani nu mai putea fi o scuză, mai ales că în timpurile noastre precocitatea este la maaare căutare - a dus la un eşec notarial unde mi-a fost pusă mintea la îndoială de către o persoană cu influență în societate. E drept că nu a fost până la urmă nevoie să obțin ceva de la INML sau de la SML Argeş, certificatele acestea de discernământ mintal nu se obțin chiar aşa "de moft", ci eventual când comitem ceva foarte grav şi poliția sau magistratul o dispune. Dar o astfel de respingere la notariat înseamnă şi ea ceva, şi bine măcar că notarul nu a declanşat atunci şi un linşaj în online, astfel ca niciun notar piteştean să nu îl mai fi acceptat pe clientul Peter Minea. Oricum comportamentul meu emoțional, pardon, emotiv, mi-a mai făcut probleme şi cu alte ocazii, de pildă chiar pe urmă, în octombrie 2016, doctorița de medicina muncii (e drept că era mai tânără şi cu mai puțină experiență) era cât pe ce să-mi dea aviz negativ ca să nu mai pot continua lucrul la jobul al doilea de programator din Piteşti. Ar fi fost şi aceasta o dezonoare, deşi pe termen mai lung şi acel job s-a dovedit a fi o plafonare şi o ratare, şi nu s-a terminat nici el bine în 2020, la lockdown. Dar aceasta este o a Ț+1-a altă poveste!
Şi acum, ca să fie curajul curaj, nu ca în trecut, să aflăm şi cine era notarul piteştean implicat în povestea aceasta. Îl chema Alexandru Neacşu şi tatăl său, latifundiarul ex-consilier local piteştean, era Mariean Neacşu. Puteți să îi căutați pe amândoi pe internet, oricum sunt morți. Notarul a murit la 37 de ani, în februarie 2020, înainte să vină virusul cu coroniță în România. Deci nu cred că de la virus, şi sigur nu de la vaccin, că nu exista. Posibil ca alcoolul să îi fi cauzat nişte afecțiuni de tânăr. El tot în vara 2016 se însurase, şi avea un băiat mic, aşa că pesemne o femeie a rămas văduvă şi un copil orfan. În februarie 2021, aproape de pomana de un an a fiului, a murit şi bătrânul latifundiar argeşean, fostul consilier local piteştean, tatăl Mariean Neacşu, lăsând şi el o bătrână soție văduvă. Tatăl nu m-a supărat personal, şi nici nu l-am întâlnit vreodată, dar cred că fiul său nu ar fi putut activa prea mult timp ca notar dacă nu s-ar fi bazat pe tatăl său (aşa cum eu NU m-am putut baza pe al meu).
Un notar care se poartă aşa cu un client, chiar şi dacă este vorba de un client mai slab de înger, de-ăştia aşa ca mine, fără un spate bazat nu ar trebui să reziste prea mult timp ca notar. Noi atunci în 2016 nu am întreprins nicio măsură împotriva lui, nici după ce finalizaserăm tranzacția la sfârşitul verii, dar măcar acum să fie pomenite faptele cele rele ale trecutului, spre prevenirea altor oameni care riscă astfel de peripeții cu alți notari. Pentru Alexandru Neacşu personal este prea târziu, pământeşte vorbind, dar vreau să se ştie măcar acum ce s-a întâmplat, iar alți oameni să aibă grijă să NU se poarte la fel. Nici ca notari, nici ca clienți. Unii să fie deontologici, iar ceilalți curajoşi!
Mulțumesc pentru răbdare celor care ați ajuns să citiți până aici! Iar pe cei doi morți, Domnul să îi odihnească în pace, după judecarea şi pomenirea faptelor lor!
Comentarii
Trimiteți un comentariu