Luni, 15 iunie 2009. Am să spun aici despre drumul pe care l-am făcut după ce am avut primele restanțe la facultate, două la număr, către sfârșitul anului întâi. Primul a fost pe 12 iunie 2009, eram destul de convins că nu trecusem, iar al doilea, clar, a fost următorul - luni pe 15. După rezultatele la al doilea, că la primul nici nu voisem să văd, dar intuiam bine că nu aveam cum să îl fi trecut nici pe el, am mai stat o vreme în corpul facultății, era după-amiază, iar când profesorul nostru a plecat, m-am dus și eu pe jos. Am plecat așadar supărat din zona Târgul din Vale, traversând cartierul Craiovei pe jos ( de câte ori nu am pomenit cartierul ăsta până aici ), iar la capăt, la trecerea de pietoni de la sensul giratoriu, am trecut chiar prin spatele unui șofer care semăna cu Dumitru Dragomir, și el s-a supărat și-a claxonat boscoroditor. Mergând pe stradă și privind în jos, am băgat de seamă acum, pentru prima dată, capacele de canal „FUNDICIO DUCTIL BENITO”. Țin minte...

Aici am să mai fac o călătorie jos în timp și-am să spun ce am făcut în sâmbăta de 19 noiembrie 2011. În perioada aia cu toamna anului 2011, intrasem pe val cu drumețiile singuratice făcute cu transportul sau pe jos, în zone din afara Argeșului (inclusiv prin București pe jos, dar la asta oi ajunge altă dată) sau chiar mai aproape, în comunele din preajma Piteștiului ( nu pentru Piscani), iar la astea din urmă îmi mergea numai cu mersul pe jos. Fiind, bineînțeles, liber sâmbăta, ca simbolic student calculatorist în an terminal și-n lumea lui, am hotărât ca, după ora prânzului din sâmbăta asta însorită, 19 noiembrie, să plec pe jos undeva. Am luat-o spre cartierul Craiovei, cu ghiozdanul de la Practicor în spate și cu ceva apă și fructe luate de-acasă, fără a avea în program să cumpăr ceva de pe drum ( să nu uităm, eram pe banii mamei ), având în plan să ies pe drumul acela de lângă Târgul Săptămânal, cel care știm acum că se cheamă DJ659 și că duce la Ștefan cel Mare, și așa să ...

Aici am să zic despre ultima drumeție în afara județului pe care am făcut-o pe jos până acum. Am vrut să trec din nou prin Fierbinți de Dâmbovița sâmbăta pe înserate, în 18 august 2018, dar folosind alt drum decât în luna iulie, și de asemenea fără să fac totul pe jos până acolo, plus că acum știam mai bine cum să mă întorc cu trenul de la Găești. Pentru că voiam după asta să merg mai departe pe jos prin județul Dâmbovița, petrecând altă noapte în natură, în drumeție, și fără aceleași sate străbătute ca data trecută, apoi dimineața în gara Găești, dând deoparte varianta cu autobuzul CDI. Doar mai luasem trenul și în niște drumeții legate de București, Câmpina, Ploiești și Brașov, în 2017. Iar la plecare, din Pitești, voiam să salvez timp și efort luând microbuzul până la Rociu, și abia de acolo pe jos mai departe. Era soare afară, aveam capul proaspăt ras și am plecat de acasă, ca de obicei, cu rucsacul, vesta, litrii de apă, pentru mai multă siguranță țineam și lanterna și bu...

Noi în județul Argeș, în sudul extrem, avem și un sat care se numește Ștefan cel Mare. La ieșirea din Pitești de după cartierul Craiovei, acolo unde DJ659 pleacă din DN65 lângă Târgul Săptămânal, pe indicatorul rutier scrie „54 Ștefan cel Mare”. Am plănuit ca în dimineața sâmbetei de 28 iulie 2018 să pornesc pe jos într-acolo, cu apetitul drumețiilor redeșteptat pentru vara anului în care făcusem, la 1 mai, o nouă coroană a drumețiilor. De la Ștefan cel Mare mă gândeam să mai umblu prin județul Dâmbovița, inclusiv în noaptea următoare, și să vin pe jos pe câmp prin alte localități decât la plecare, având și ocazia de-a mă uita iar după stâlp de departe, din câmpie ( mare drumeție la câmpie ) și de-a face foarte mulți kilometri pe jos. O să vedem că nu am făcut tot drumul pe jos și că nu m-am întors prin câmp la sud de Autostradă, ci-am trecut spre Găești. Dar în dimineața ultimei sâmbete din iulie, cu nori pe cer, am ieșit din casă, între 5 și 6 dimineața, poate pe la 5:40, nu...

Da, cândva am făcut chiar și așa ceva. Aici o să vorbesc despre drumeția care mult timp a fost cea mai lungă, în kilometri și-n orar, și pentru care o să călătoresc și mai jos în timp, până în anul 2003, când aveam treisprezece ani. În 2003 când eram în clasa a șaptea, dăduse în mine pofta de mers pe jos prin locuri noi de unul singur, mai ales de alergare, atunci eram mai alergător, și-mi plăcea și ideea de a călători noaptea. Când eram în clasa a doua, am spus odată că atunci când mă fac mare vreau să fiu hoinar de noapte. Îmi plăcea ideea de-a călători noaptea prin locuri iluminate artificial... În fine, mai târziu chiar am ajuns să văd astfel de lucruri. În primăvara anului 2003, făcusem deja mai multe drumuri pe jos, inclusiv noaptea, și chiar și în noaptea de Înviere, pe mai mulți kilometri de depărtare, dar pe-astea trebuie să le documentez pe rând. Ce o să spun aici o să aibă o legătură directă cu stâlpul de lângă Arpechim, de care am mai tot zis și prin alte locuri. Începus...