Lucovid Unitarianul Nu lasă să treacă anul Fără vorbe cu toptanul La Sfânta noastră, arianul! Când ne-a năpădit un virus Cu țepi de scris pe papirus, Ne-a dezbinat nea Lucovid La nivel de individ! Guvernul lui ne-a trântit legi În plin Postul de Câșlegi, Ca să nu mai ieșim din case Nici în zilele frumoase! Ai legii oameni măgădani Jupuiau oamenii de bani Când erau și ei la plimbare Ziua în amiaza mare! Măgăreala pe plan intern A fost girată de Guvern, Ca să stăm închiși de Paște Și nici pe la Sfintele Moaște! Dar cât de mare-a fost prostia, Tot n-au făcut nemernicia De a-i goni pe enoriași De la Sfânta de la Iași! Și-acum când doarme și Covidul, Ni s-a trezit Lucovidul Să meargă la Sfânta noastră Să-și turuie limba măiastră! Fă-te ortodox, măi nene! Că acuși vine Moș Ene Și-unitarianul răsad Te va duce drept în Iad! Ne-am săturat de eretici, De Dulapi și de bezmetici; Vrem niște buni politicieni La Victoria și Cotroceni! Ia gata cu palavrele, Ca...

Iar cu notarul de mai sus, refuzul degradant al acestei vânzări, pe lângă dezonoarea la adresa mea, venea şi ca o încununare a eşecurilor noastre de a ne elibera de "locul blestemat" de la țară, după cum îl numea tata, căci Tania şi cu mine mai avuseserăm şi noi nişte clienți eşuați, în 2013 şi 2014 cel puțin, în 2014 făcuserăm şi cadastrul şi clientul nu a mai răspuns la telefon. Şi cumpărătorii noştri de acum erau în ipostaza periculoasă de a se căra între localități cu ditamai cash-ul, echivalentul în lei al aproape douăzeci de mii de euro. Şi nu mai țin minte exact, un act, parcă certificatul de intabulare, era blocat la acest notariat pentru o lună, iar notarul pretindea la telefon "O sută de euro plus TVA" pentru deblocarea acestuia, înainte să nu mai vorbim deloc cu el. Eu aş fi fost dispus să plătesc şi aceşti bani, ca să putem avea toate actele şi să vindem de îndată la alt notariat din Piteşti. Dar dacă nici nu se mai putea vorbi cu notarul... Plus că soli...

 Aşa că până la noua încercare din vara lui 2016 de a vinde la țară, mama a doua m-a tratat şi ea ca pe un copil, sau tânăr cu nevoi speciale de ajutor, şi nu m-a lăsat complet singur în ce ținea de casele de la țară: m-a reprezentat prin procură, o bună prietenă avocată ne-a reprezentat şi ne-a ajutat de asemenea, că neamurile erau rele mai departe şi eu eram nerecunoscut sau considerat debil de către ele, ca să vă dați seama unde duce lipsa unei educații puternice; dar procurile expiră şi ele după trei ani, aşa că în două mii şaişpele ăla şi calendarul a fost fatidic: procura mea pentru Tania, mama a doua, a expirat fix cu cinci zile înainte de data stabilită pentru vânzare-cumpărare, eu am dat şi atunci dovadă de atitudine nesigură pe mine, când ar fi trebuit să fiu bărbat mai hotărât (aveam deja 26 de ani şi jumătate aproape), notarul părea că trage şi el de timp şi parcă evita să-şi arate fața; se vedea că nu sunt nici singur în poveste, deşi eram proprietar (pentru povestea c...

 Bine v-am găsit iar! Ați avut vreodată probleme cu un notar public? Poate că da, poate că nu, vorba lui Gabriel Cotabiță. Poate mai mari, poate mai mici. Luați mai jos de vă minunați de o întâmplare: În anul 2016 aveam de vândut o proprietate la țară în Argeş. Chiar în satul cu "Bâlciul rebuturilor", adică la Piscani :) . Fusese proprietatea străbunicilor până după 1989, apoi printr-un lanț de morți premature sau nu, în doar vreo două decenii moştenirea aceasta cu bucluc a ajuns să cadă pe capul meu. De ce cu bucluc? Vă invit să vă înarmați cu răbdare, căci urmează un context familial mai larg, ca să se înțeleagă de ce era importantă descotorosirea de acest loc de la țară întâi şi întâi. O să iasă şi aici o adevărată Cronică pe bune de viață. Chiar vă rog să vă pregătiți de ceva răbdare, eventual pe mai multe reprize de citit, că este o cronică zdravănă de viață omenească, şi de preferință fără tutun că nu e sănătos :) ! Chiar dacă era "la țară" şi avea aer curat c...

 Ceva mai devreme în vara aceasta, am văzut o știre unde se spunea cu ce mai pleacă românii din hotelurile de pe litoral, adică ce se mai "șutește" din ele :) . Unii, inclusiv cu șezlongurile de pe plajă. Iar asta mi-a adus aminte că odată am plecat și eu cu ceva dintr-un hotel de la... munte! Să vă zic cum a fost. A fost ceva involuntar. Nu ca în știrea de la mare, unde oamenii știau ce fac. Eram în anul 2002, în clasa a șaptea, și am fost într-o excursie de week-end la Predeal, la hotelul "Turist". Am fost acolo cu dirigintele nostru, cu ceilalți... doi (2) băieţi de la noi din clasă (da, da, eram ca o clasă-fantomă), un coleg al dânsului de la Liceul de Chimie din Pitești, unde mai preda dirigintele, și niște elevi - ceva mai mulți - de clasa a XI-a de la liceul acela. Hotelul ăsta Turist cred că avea cel mult o stea, că era mai mult ca o casă mai mare cu multe camere, și era cam răcoare în cameră, nu prea erau dotări la vremea aia - fiind și sfârșit de toamnă, v...