Ceva mai devreme în vara aceasta, am văzut o știre unde se spunea cu ce mai pleacă românii din hotelurile de pe litoral, adică ce se mai "șutește" din ele :) . Unii, inclusiv cu șezlongurile de pe plajă. Iar asta mi-a adus aminte că odată am plecat și eu cu ceva dintr-un hotel de la... munte! Să vă zic cum a fost. A fost ceva involuntar. Nu ca în știrea de la mare, unde oamenii știau ce fac. Eram în anul 2002, în clasa a șaptea, și am fost într-o excursie de week-end la Predeal, la hotelul "Turist". Am fost acolo cu dirigintele nostru, cu ceilalți... doi (2) băieţi de la noi din clasă (da, da, eram ca o clasă-fantomă), un coleg al dânsului de la Liceul de Chimie din Pitești, unde mai preda dirigintele, și niște elevi - ceva mai mulți - de clasa a XI-a de la liceul acela. Hotelul ăsta Turist cred că avea cel mult o stea, că era mai mult ca o casă mai mare cu multe camere, și era cam răcoare în cameră, nu prea erau dotări la vremea aia - fiind și sfârșit de toamnă, v

Să ne imaginăm că niște cercetători mai perseverenți și dăruiți de Sus cu niște puteri speciale au cercetat, au progresat și au reușit să descopere, să aranjeze și să pună la treabă niște pietre speciale care sunt capabile să detecteze vorbele rostite de oameni și să acționeze asupra lor. Mai exact, pietrele respective pot să identifice, pe o rază bine definită de kilometri împrejurul lor, și pe baza unei liste reglabile de cuvinte-cheie, cu ajutorul vibrațiilor remote, toate persoanele care rostesc cuvintele respective și, instantaneu, să înceapă să emită radiații tot de la distanță, care să varieze după intensitate și, într-un timp mai lung sau mai scurt, să ducă la transformări în ADN-ul și celulele acelor oameni, într-o durată de la câteva zeci de minute la câteva ore. Iar preschimbările acestea să fie mai intense decât ceea ce înțelegem în mod clasic prin raze X sau legenda otrăvirii lui Gheorghiu-Dej cu stronțiu! Grupul de cercetători a reușit să dezvolte un sistem foarte bine el

 La bloc trăiește-un nene, La bloc trăiește-un nene, Ura, lelița mea, la bloc trăiește-un nene. E fecior de țăran, E fecior de țăran, Ura, lelița mea, e fecior de țăran. Țăranul e pe câmp, Țăranul e pe câmp, Ura, lelița mea, țăranul e pe câmp. El are o nevastă, El are o nevastă, Ura, lelița mea, el are o nevastă. Nevasta un copil, Nevasta un copil, Ura, lelița mea, nevasta un copil. Copilul o dădacă, Copilul o dădacă, Ura, lelița mea, copilul o dădacă. Dădaca un pisoi, Dădaca un pisoi, Ura, lelița mea, dădaca un pisoi. Pisoiul prinde șoareci, Pisoiul prinde șoareci, Ura, lelița mea, pisoiul prinde șoareci. Șoarecii la brânză, Șoarecii la brânză, Ura, lelița mea, șoarecii la brânză. Brânza în butoi, Brânza în butoi, Ura, lelița mea, brânza în butoi. Butoiul la gunoi, Butoiul la gunoi, Ura, lelița mea, butoiul la gunoi. Gunoiul se arde, Gunoiul se arde, Ura, lelița mea, gunoiul se arde. Focul arde tare, Focul arde tare, Ura, lelița mea, focul arde tare. După foc rămâne cenușă, După foc r

Nu mai mâncăm lucruri, ci „consumăm”. Nu mai găsim trupuri (!), ci „localizăm corpuri”. Nu mai punem suflet în ceva, ci „investim”. Nu mai suntem inși, ci „indivizi”. Nu mai intrăm undeva, ci „pătrundem”. Nu mai alegem, ci „selectăm”. Nu mai sunt treburi următoare, ci „proxime”. Nu mai avem întâmplări în viață, ci „experiențe”. Nu mai moare omul... neah-naah, ci de fapt „decedează”. Nu mai primim încuviințare, ci „autorizație”. Nu mai suntem oameni, ci „persoane”. Nu mai clicăm mausul la calculator, ci „executăm clic”. Nu mai suntem bolnavi, ci „pacienți”. Nu mai suntem copii, ci „minori”. Nu mai suntem umblători pe drum, ci „participanți la trafic”. Nu mai luăm înapoi, ci „recuperăm”. Nu mai citim (cine o mai face), ci „lecturăm”. Nu mai suntem mici și mari, ci „minori și majori”. Nu mai vorbim noi cu noi, ci „conversăm”. Nu mai vedem, ci „observăm”. Nu mai dăm mizerii pe gât afară, ci „expectorăm”. Nu mai facem deosebiri, ci „discriminăm”. Nu mai suntem meseriași, ci „resurse”. Nu ma

Mulți oameni cred că Bucureștiul este un loc al banilor mulți și că, pentru asta, merită să mergi să stai în el. Dar mai sunt și alte prețuri de plătit (nu doar financiare), și asta dincolo de toată harababura cu mutarea acolo, care nici asta nu-i floare la ureche. * Astfel, ce poți să vezi și să trăiești la București? Centrul Vechi? E plin de pericole și de destrăbălare. Parcurile bucureștene? Au și ele pericolele și mizeriile lor. Ce să mai zicem de tot răul și golăneala care se pot întâmpla în transportul în comun, vânzolit rău și el, bașca blocajele periodice de la Metrou? Sau de gălăgeala sistematică din traficul stradal  personal. Banca Națională a României? Marii hoți ai patriei au o legătură și cu ea. Catedrala? Nu era gata în 2019, nu este foarte gata nici măcar acum, în 2024; în plus, faptul că un neortodox (papa, cu „p” mic) a intrat acolo cu pompă mare ESTE o problemă. Una din sfera mai înaltă a lucrurilor, cea spirituală. La bloc în București? E periculos să bei de la robi