Treceți la conținutul principal

CRITICĂM CAPITALA

Mulți oameni cred că Bucureștiul este un loc al banilor mulți și că, pentru asta, merită să mergi să stai în el.

Dar mai sunt și alte prețuri de plătit (nu doar financiare), și asta dincolo de toată harababura cu mutarea acolo, care nici asta nu-i floare la ureche.


*

Astfel, ce poți să vezi și să trăiești la București?


Centrul Vechi? E plin de pericole și de destrăbălare.

Parcurile bucureștene? Au și ele pericolele și mizeriile lor.

Ce să mai zicem de tot răul și golăneala care se pot întâmpla în transportul în comun, vânzolit rău și el, bașca blocajele periodice de la Metrou? Sau de gălăgeala sistematică din traficul stradal personal.


Banca Națională a României? Marii hoți ai patriei au o legătură și cu ea.


Catedrala? Nu era gata în 2019, nu este foarte gata nici măcar acum, în 2024; în plus, faptul că un neortodox (papa, cu „p” mic) a intrat acolo cu pompă mare ESTE o problemă.

Una din sfera mai înaltă a lucrurilor, cea spirituală.


La bloc în București? E periculos să bei de la robinet, trebuie să tot mergi la magazin după apă; mai sunt problemele cu apa caldă și căldura, de la datoriile regiei - și asta chiar iarna.

Și dacă vine un cutremur la câmpie și blocurile înalte NU rezistă îndeajuns de bine...

Unde mai pui eventualele neînțelegeri cu vecinii, ignoranța alternată cu mâncătoria dintre oameni, certurile pe parcare, pe gunoi și nu numai.


În București este posibil să se stabilească mai mulți oameni provinciali, care, apoi, căutând să uite cu inima locul de unde au plecat, devin „oameni aroganți de București”.

Zici că sunt mai bucureșteni decât bucureștenii cei din neam în neam.


A avut Bucureștiul o femeie primar. Și de anul acesta poate că o s-o mai aibă o dată.

Ei, cu!? Pardon, ei și? (Vorba Stelei Popescu)

Multe minusuri de găsit și-n activitatea administrației orașului. Și de azi, și de ieri.


Spitalizarea în București? La ditamai Municipalul poți muri neglijat; bătrân fiind, dacă la lift e aglomerat riști s-o iei pe scări la pas.

Bicicliștii bucureșteni au probleme cu capacitatea de a bicicla liber pe stradă, iar taximetriștii se erijează în vânători și-n justițiari bătăuși, mai nou, cu toată tevatura Uber.


Turist străin la București? TE JĂPCUIE taximetriștii de bani, tarif de la aeroport (poate și de la gară), plus că mai poți să și mori (cazul Yurika Masuno, august 2012).


Vara în București? Dacă nu-i răcoroasă cu ploaie, căldurile printre betoane pot fi CUMPLITE (lumea știe).

Iar toamna târziu sau iarna, la câmpie, dacă se lasă o ceață cruntă, ești „mort”. Odată, într-o marți de 13 decembrie, s-a lăsat întunericul cu ceață și m-am rătăcit pe jos prin București.


La școală în București? Drogurile fojgăie tare și tot mai tare printre copii, și vârstele de sniff-sniff au chiar și-o singură cifră.

Mai demult, în deceniul trecut, o învățătoare bucureșteană făcea teoria integrării părinților în „sistemul balcanic” al cadourilor de Crăciun la școală. Iar mai încoace, o fată deșteaptă din București a făcut o greșeală fatală la Piatra Neamț, vara trecută. Nu ajunge să citești multe cărți cu litere frumoase, mai trebuie și școala vieții.


La adolescenți mai este și conceptul de liceu „de fițe”, de pildă Jean Monnet, putem vedea astfel un exponent al „prețiozității de București”.

Iar facultatea bucureșteană o fi oferind ea o diplomă mai luminoasă (pentru că „București”), dar până una-alta problemele NU ne lasă să avem universități de top, foarte vizibile pe planetă.


La grădiniță în București (pe care-am apucat-o și eu în 1993-1994, la Grădinița 60) o fi mai frumos acum, dar prin anii 1990 exista amenințarea cu „bătuta” (o bâtă albă și rotundă la capete).

Mai demult se mai dădea în copii; acuma, cu legile mai moderne, s-or fi îmblânzit adulții. Vorbim despre tantrum și parenting pe după toate gardurile și prin toate parcurile.


Vocabularul pe stradă în București? Precis se aud diverse „părți corporale”. Și referiri genealogice de grad 1.


Cu mașina prin București? Foarte multă înghesuială și probleme specifice pe măsură.

Pe jos prin București? Foarte improbabil să te descurci până la serviciu, dacă-s mulți kilometri (de pildă Cartierul Latin - Pipera), tot îți trebuie calvarul traficului și-al transportului.


Mai demult, un om care avea experiență de viață în București (dar piteștean la origine) mi-a zis una care suna cam ca asta:

-De la depărtare pare el frumos, dar în realitate e o junglă! Deci, atenție cu Bucureștiul!


Carieră IT la București? Pipera este CREMA firmelor de software din Capitală, dar să nu uităm că pentru „banii de București” trebuiesc plătite și alt fel de prețuri, nu doar bănești.

Și desigur, să spunem și despre cât costă la „fel-fel-portofel” viața de zi cu zi acolo - hrana, transportul, cheltuielile pentru casă (ipotecă ori chirie, plus facturi) dacă nu ai casa ta în toată regula, plus plimbările „de moft”, ieșirile „în oraș” și desigur și altele.


Și-apoi, la ce mulți oameni sunt la București, mai că-i ceva banal să „stai în București”, că-s mulți care o fac. Foarte, foarte mulți! Ce mai esle atât de special în a fi în „București, București, fratele meu ești”?


****** ÎN LOC DE EPILOG ******


Este bine să poți trăi și câștiga bine și dacă stai la casa ta în alt oraș românesc decât Bucureștiul (sau decât Clujul, ca să zicem și de el), și desigur fără emigrare. Mai ales astăzi, când se poate lucra cu adevărat de departe.

Deși uneori aceasta presupune și izolarea sau dezavantajul distanței dacă vrei să te bucuri cu colegii. Iar legat de cariera în IT, omul piteștean de mai sus mi-a zis tot atunci, în 2013, o vorbă profetică: în domeniul acesta poți face carieră și din vârf de munte!

#NUURÂMCAPITALACALACRAIOVA #DARNECRITICĂMCAPITALA

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a