Treceți la conținutul principal

LIMBA DE LEMN PATRIOTICĂ

Nu mai mâncăm lucruri, ci „consumăm”.

Nu mai găsim trupuri (!), ci „localizăm corpuri”.

Nu mai punem suflet în ceva, ci „investim”.

Nu mai suntem inși, ci „indivizi”.

Nu mai intrăm undeva, ci „pătrundem”.

Nu mai alegem, ci „selectăm”.

Nu mai sunt treburi următoare, ci „proxime”.

Nu mai avem întâmplări în viață, ci „experiențe”.

Nu mai moare omul... neah-naah, ci de fapt „decedează”.

Nu mai primim încuviințare, ci „autorizație”.

Nu mai suntem oameni, ci „persoane”.

Nu mai clicăm mausul la calculator, ci „executăm clic”.

Nu mai suntem bolnavi, ci „pacienți”.

Nu mai suntem copii, ci „minori”.

Nu mai suntem umblători pe drum, ci „participanți la trafic”.

Nu mai luăm înapoi, ci „recuperăm”.

Nu mai citim (cine o mai face), ci „lecturăm”.

Nu mai suntem mici și mari, ci „minori și majori”.

Nu mai vorbim noi cu noi, ci „conversăm”.

Nu mai vedem, ci „observăm”.

Nu mai dăm mizerii pe gât afară, ci „expectorăm”.

Nu mai facem deosebiri, ci „discriminăm”.

Nu mai suntem meseriași, ci „resurse”.

Nu mai suntem îndoielnici, ci „suspecți”.

Nu mai suntem înăuntru în ceva, ci „în cadrul”.

Nu ne mai purtăm acuma, ci „ne comportăm”.

Nu mai avem certuri, ci „litigii”.

Nu mai sfârșim ceva, ci „finalizăm”.

Nu mai avem omul din fața ochilor, ci „persoana adversă”.

Nu mai spunem da, ci „ne dăm acordul”.

Nu mai sunt haine pe noi, ci „articole vestimentare”.

Nu mai avem case, ci „locații”.

Nu mai facem rele, ci le „comitem”.

Nu ne mai pregătim, ne „preparăm” (mă canibalilor, mă...).

Nu mai avem preajmă, ci „incintă”.

Nu mai urzim, ci „conspirăm”.

Nu mai sunt, uneori, nici copiii niște „tu”, ci „dumneavoastră” (pățită la 17 ani asta).

Nu mai punem în față, ci „recomandăm”.

Nu mai avem stânjeneală, ci „disconfort”.

Nu mai băgăm frica-n om, ci „inducem o stare de temere”.

Nu mai străbatem, ci „parcurgem”.

Nu mai avem boli alăturate, ci „comorbidități”.

Nu mai avem nici boli de familie, ci „antecedente heredo-colaterale”.

Nu ne mai este pe plac, ci „convenabil”.

Nu mai stăm deoparte, ci „practicăm distanțarea socială”.

Nu mai suntem împotriva seringii, ci „anti-vaxxeri”.

Nu mai suntem stăpâni în casă, ci o țară de „proprietari”.

*** *** *** *** *** *** *** ***


Pălăvrăgeala aceasta este prea mare? Bine măcar că mama și tata sunt la locul lor, nu spunem „părinte unu” și „părinte doi”.

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a