Treceți la conținutul principal

Aventuri noi cu Windows 11

 Bun găsit din nou cu vești noi!


Deși în mod uzual sunt un linuxist, în afară de faptul că lucrez pe Mac pe laptop pentru serviciu, totuși am mai ținut și Windowsul ca sistem de operare de opțiune de rezervă. De-a lungul anilor am trecut, mai stabil sau mai episodic (sau chiar... fulger) prin Windows-urile principale de la 95 până la 11 (da, da, în ordine aparent descrescătoare), inclusiv prin 2000 și Vista care însă au fost pe cât de piratate, pe-atâta de crâmpeistice, să nu zic că nu le-am avut chiar niciodată acasă.


Cu Windows 11, despre care prin 2015, înainte de Windows 10, se făcuse un articol care spunea „Microsoft confirms there will be no Windows 11”, am făcut cunoștință în toamna lui 2021 prima dată, spre a se demonstra aplicabilitatea principiului „Niciodată să nu spui niciodată”, asta apropo de articolul tendențios de mai sus. În octombrie 2021 încă mă mai câcâiam cu un calculator cu procesor i5-650, de generație 2010 (și 2011) și memorie DDR3, celelalte PC-uri din casă fiind în stand-by sau în expectativă (am scris pe celălalt blog al meu cu cosmosulnumerelor despre ele), așa că am fost nevoit atunci să hackeresc niște setări prin regiștri și într-un DLL ca să-l pot instala pe vechitura făcută cadou de mama în 2011, căci eram în regim de OEM și aveam o licență de Windows Home încă din 2011, inițial pe Windows 7 Home Premium (trimis tot de mama atunci), pe care am putut-o folosi pe gratis mai departe, fără piraterie, când am trecut la Windows 10 Home Edition în iulie 2020 și, acum în 2021, la Windows 11, dar pentru că noul Windows a venit cu o serie de pretenții de compatibilitate hardware de la „Micro-Caft”, a mai trebuit să umblu cu șmecheriile descrise mai sus, neputând muta Windowsul pe un calculator mai bun, după mintea de atunci, căci licența OEM mă ținea pe loc pe placa de bază a Veritonului (Acer Veriton M490G) și nu știam exact că o licență de Retail, care mi-ar fi dat voie să mut sistemul pe un calculator fără limitări hardware, poate să coste doar câteva zeci de lei. Credeam că este undeva peste 500 de lei bucata, nu că nu aș fi avut banii ăștia, dar nu  mi se părea o prioritate să învestesc atâta în Windows-ul personal când eu aveam și Linux. Miercuri, 6 octombrie, și-apoi sâmbătă, 9 octombrie 2021!


Anul trecut în toamna lui 2022, totuși, după ce am făcut upgrade la Internetul de acasă, trecând de la 100 Mbps la 1 Gbps (și aflând și de proiectul DIGI cu 10 Gbps, care nu mai vine odată, deși prin Spania ei vor și 50 Gbps să încerce), mi-am făcut mai mult curaj și am cumpărat o licență Retail de Windows Home de pe eMAG, cu 29 de lei (!), și am tot mutat sistemul prin calculatoarele mai puternice din casă,. folosind și programul DiskGenius ca să clonez conținutul lui Windows 11 pe un sistem de stocare mai modern, și cu noua cheie de activare + o configurație hardware mai bună, până la urmă am scăpat și de nevoia de a șmecheri setările la instalare. Am ajuns până anul ăsta cu Windows-ul pe un calculator cu DDR5 și NVME de PCI-E 4.0 (dar chestia cu calculatoarele mai noi o s-o detaliez pe blogul celălalt).


Și alaltăieri pe 10 noiembrie, văzând că s-a lansat între timp versiunea cea mai nouă, Windows 11 23H2, am vrut să deschid din nou Windows-ul ca să fac upgrade. Nu încărcam sistemul ăsta pe calculator de mai mult de câteva ori în tot anul, nici măcar o dată pe lună, fiind obișnuit cu Linux și Mac, dar pentru că sunt o persoană care ține la progresul software și hardware, am vrut să mai aduc și Windowsul la zi.


Numai că atunci când am vrut să bootez de pe NVME-ul respectiv, am primit o eroare cu ecran albastru (BSOD în limbajul consacrat, adică Blue Screen of Death) și un cod de eroare cu care nu eram obișnuit - Bad System Configuration Info. La repornire intram în meniul de Recovery/Troubleshoot pentru Windows 11 (nu mai merge cu tasta F8 la pornirea calculatorului, trebuie să apăsăm Shift și, alternativ, să avem și un start eșuat) ca să ajungem acolo, dar Automatic Repair-ul nu reușea să rezolve problema, și nici nu puteam măcar să pornesc în Safe Mode pentru că mă bloca așeeași eroare albastră. 

Nu aveam nici puncte de System Restore, nu puteam să dezinstalez update-uri, nici să dau reset la sistem, doar prin Command Prompt am încercat niște comenzi manuale (inclusiv chkdsk) care să repare prin fișierele de sistem, am avut mai multe încercări cumulate de-a lungul zilei în care am realizat că îmi sunt închise opțiunile de restaurare a sistemului și că tot nu scap de eroarea albastră.

Așa că m-am gândit la reinstalarea de pe stick USB a sistemului, o mai făcusem și în 2022 sau 2021, și am făcut pe USB kit de instalare dintr-un fișier ISO (întâi în română, apoi în engleză) cu ajutorul programului de scris ISO-uri din Arch Linux, care se află pe alt NVME în același calculator.


Numai că tolba cu surprize a continuat, împingându-mă tot mai mult spre o măsură nouă și totodată radicală: când porneam instalarea de Windows de pe USB, îndată ce alegeam „Instalarea imediată”, primeam o altă eroare care am văzutm pe Internet că a devenit populară pe la Windows 11, legată de niște drivere lipsă, se pare că legate chiar de USB și de stocare (storage), și care mă împiedica până și să fac reinstalarea. Pentru calculatoarele cu procesor Intel, se puteau descărca și pune pe un USB separat niște drivere de tipul IRST (Intel Rapid Storage Technology), căci am luat și eu puțin Internetul la săpat după soluții pentru eroarea asta (nici BIOS-ul nu m-a ajutat, nici scoaterea și mutarea USB-ului din port în port nu a avut treabă, și nici re-descărcarea ISO-ului (inclusiv în altă limbă) nu m-a salvat.


Dar calculatorul pe care sunt are procesor AMD (7950X), deci nici partea cu IRST nu m-ar fi ajutat. Și nici executabilul pe care l-am descărcat cu IRST-ul nu răspundea la comanda de extragere din Command Prompt cu „extract”-ul, pur și simplu nu făcea. Citeam pe Internet că pentru oamenii cu AMD o soluție recomandată era să cumpere de pe Amazon o imagine de Windows la 20 de dolari, ca să treacă de eroarea asta la instalarea Windows-ului, dar asta mi s-a părut o situație măgărească, nu este normal să nu poți instala sistemul de operare normal (ce tautologie!) de pe USB și să dai bani în plus pe asta.




Așa arată eroarea în engleză. Nicio grijă, mai înaintea ei m-am înfruntat cu eroarea în română, care cu alte cuvinte zice același „Crac-Lac”. Și degeaba încercăm să rescanăm sau să răsfoim (Browse) în căutarea driverelor salvatoare, deoarece carcalacul are și o parte a doua! Ia să vedem noi mai jos:



Văzând că nici de ecranul albastru cu Bad System nu scap, nici cu instalarea nouă de pe USB nu am sorți de izbândă, mi-am amintit de o manevră pe care o experimentasem puțin în martie 2020, în lockdown, chiar înainte să pierd fostul job - Mașina Virtuală!

Am instalat în Arch Linux programul VirtualBox, care ne dă voie să facem mașini virtuale pe care să instalăm sisteme de operare și să le rulăm când în același timp suntem deja logați în sistemul celălalt (Linux la mine), în ideea că pot totuși să forțez o instalare de Windows fără a mai încărca de pe USB direct. În VirtualBox putem să atașăm direct fișierul ISO cu Windows-ul, pentru kitul de instalare, iar la instalarea propriu-zisă putem fie să alocăm spațiu pe discul de unde accesăm, în cazul meu cel cu Linux-ul, ca să creăm astfel un disc virtual, fie să punem adresa unui disc fizic real (extensia fișierului este .vmdk în acest caz) în ideea de a instala Windows-ul pe acel disc diferit, în cazul meu NVME-ul unde era Windows-ul inițial, și în orice caz nu mai depindem de vreun USB și de „drivere lipsă”.

Am făcut astfel o primă instalare de Windows 11 cu disc virtual, ocupând niște GB din spațiul liber avut poe NVME-ul cu Linux, ca să văd cum merge Windowsul 11 pe mașina virtuală (în martie 2020 experimentasem cu Windows 7 Home Premium-ul PE care, și nu „care”, îl aveam de la mama), apoi am recurs la varianta cu discul fizic .vmdk ca să pun noul Windows pe NVME-ul pe care doream, adică acolo unde era de fapt Windows-ul cel încăpățânat de stricat. Pentru asta trebuia să fac o nouă mașină virtuală în VirtualBox, în fapt putem să facem oricât de multe, care sunt alocate în foldere diferite. Și să o iau de la capăt cu instalarea Windows 11, care fiind acum făcută pe NVME, fără intermediul unui USB lent, se mișca destul de repede și nici nu mai dădea eroarea cu driverele de stocare. 


Am reușit instalarea inițial, am făcut și update-uri de Windows pe sistemul nou instalat pe mașina virtuală „pe NVME”, dar să vedeți că nici măcar în această variantă lucrurile nu sunt la fel de stabile și de sigure pe cât ne-am aștepta. Chiar când să cred că am scăpat de belea și am un nou Windows (nu putusem salva vechile setări, dar păstrasem vechile fișiere), am avut alte probleme care m-au împins la alte instalări de Windows, la formatarea conținutului NVME-ului respectiv și la mai multă atenție cu mașina virtuală!


Mai întâi, calea către discul pe care facem instalarea este constantă în definiția mașinii virtuale, ea nu trebuie să se schimbe atunci când vrem să pornim sistemul de pe instanța virtuală. De pildă, la mine în calculatorul cu AMD și DDR5, cele două NVME-uri pe care le-am pus figurează în fdisk -l cu numele astea:

* /dev/nvme0n1 (cel cu Windows)

și

* /dev/nvme1n1 (cel cu Linux)


, iar în mașina virtuală pe care am făcut-o, dacă Windows-ul curent este configurat pe un disc cu adresa /dev/nvme0n1 (cu partițiile aferente, desigur), exact așa trebuie să rămână dacă vrem să mai meargă. Numai că uneori, când repornesc calculatorul, numele celor două NVME-uri se inversează, și atunci Windowsul trece la nvme1, iar pe mașina virtuală definită treaba se strică și partiția de sistem nu mai este găsită. Așa că am avut altă eroare urâtă, care se plângea că lipsește fișierul winload.efi din C:/Windows/System32.


Iar până la asta, eu instalasem AVG Ultimate pe Windows ca antivirus și folosisem programul de TuneUp pe post de curățător de fișiere (Cleanup), care cred c-a șters o serie de lucruri care nu trebuiau, pentru că atunci când am vrut să dau boot direct de pe acel NVME (și nu din mașina virtuală), am primit alte urâțenii de erori care pretindeau că lipsesc cutare fișiere .sys legate de AVG, apoi de Windows Trust..., iar în situația asta a trebuit să refac și mașina virtuală din VirtualBox-ul de pe Linux, căci nici pe ea nu mai mergea Windowsul. Am fost forțat de mai multe ori să fac instalarea de la capăt. Iar după ce schimbarea numelui adresei de mai sus a NVME-ului și-a băgat și ea pantofii în ea de situație, m-am trezit că mi-au fost corupte folderele de Windows și de Windows.old, care nu mai erau accesibile pe NVME-ul de Windows, nici măcar nu se mai vedeau (dispăruse și folderul de Users...). În mod normal, când instalezi Windows-ul și optezi să nu ștergi vechile fișiere, se creează acolo un folder Windows.old unde îți este introdus vechiul Windows, alături de vechile foldere Users, Program Files (x86 și cel clasic) și parcă mai era ceva. Erau stricate!


Iar când am vrut să instalez iarăși de pe mașina virtuală (că de pe USB sigur nu scăpam de eroarea cu driverele lipsă), de data aceasta faptul că erau stricate folderele de Windows ducea la altă eroare: ceva cu Cannot install Windows sau ceva de genul, imediat după faza copierii primelor fișiere, la „Getting Windows files ready for installation” - se plângea că lipsește ceva, deși kitul de instalare sigur NU era afectat. Am realizat că trebuie să aibă legătură cu stricarea folderului de Windows (nu a putut fi reparat prin chkdsk), așa că am recurs la ceva extrem: mi-am copiat niște fișiere personale pe NVME-ul cu Linux și-am dat format la partiția de Windows de pe NVME-ul cu Windows, ca următoarea instalare să fie pe un spațiu... virgin!


Iată cum decurge o instalare de Windows 11 pe mașina din Linux:




Și am pus iarăși și iarăși Windows 11 pe mașina virtuală. Am încercat în total de vreo 10 ori. A trebuit inclusiv să cumpăr o nouă cheie de Retail de pe internet (23 de lei, cu magazinul Core-Software) pentru Windows 11 și activarea sistemului, că am descoperit că vechea cheie de activare de Retail cumpărată în octombrie anul trecut nu mai era bună. O fi expirat după un an sau ajunsese pe lista roșie (nu mai zicem neagră ca să nu sune rasist), ca să pot activa în regulă WIndows-ul. Iar pentru suita de AVG Ultimate am obținut un discount-surpriză pentru 2 ani (aproape, până în octombrie 2025, mă rog...), cred că vreo 80%, că numai partea de AVG Free este gratis, pentru Internet Security și Ultimate se plătește, dar mie mi-au fost propuse niște prețuri mult mai mici, mai puțin de 230 de lei pentru tot Ultimate-ul pânăp în toamna lui 2025. Mai avem timp să punem bani deoparte și să progresăm până atunci!


Așa că în clipa asta am un Windows 11 accesibil de pe mașina virtuală din Linux. Nu încerc să-l încarc direct de pe NVME la boot, că mi-e teamă că se strică iar, mai ales dacă mașina virtuală nu a updatat și partiția de boot de pe el, sau dacă la pornirea calculatorului se inversează iar numele NVME-urilor din fdisk. Plus că vineri seară am stat târziu până după miezul nopții și vedeam că deși pe mașina virtuală instalarea se face pe NVME, în Explorer-ul de pe Arch Linux (numit Thunar) NVME-ul respectiv cu partiția formatată NTFS de WIndows apărea mai departe... gol!

Zici că pe mașina virtuală se instalează un Windows fantomă. Dacă îl pornești din VirtualBox și numele partiției este cel corect și nu cel îmbârligat, merge. Dacă încerci să bootezi direct, este ca la ruletă - dacă numele partiției este inversat, strici și-o iei de la capăt cu instalarea! Și poate îmi red-listează iar cheia de activare. Nu încerc deocamdată să mă uit fizic pe NVME sau să-i dau boot direct, dar cel puțin cât timp eroarea aceea cu driverele de pe USB-ul de instalare pentru Windows nu dispare, nu pot instala altfel Windows 11 acasă decât cu mașina virtuală. Și nu îl deschid altfel decât așa:





Astfel, de curând am trecut la o matrioșcă a sistemelor de operare unde Windows-ul se instalează fără USB sau DVD, din Linux, și se folosește mașinăria virtuală cu disc separat. Și în acest fel poți să folosești Windows și Linux deodată, fără restarturi - dacă ai nevoie de Linux și nu-ți merge ceva care este pentru Windows, dai scurt drumul la mașina virtuală și ai și Windows!

Poți să faci Windows Update, să scanezi pentru viruși (pe Linux nu este nevoie de antivirus și, dacă ne obișnuim prea mult așa, riscăm ca atunci când mai mânărim Windows-ul să nu fim la timp conștienți că aici avem nevoie de un antivirus). Pe NVME-uri nu mai avem oricum nevoie de Disk Defragmenter, așa ca fapt divers. Sunt SSD-uri elevate, iar eu acasă am renunțat complet la SATA între timp, stau pe NVME-uri. Și mai nou, vedem că se poate chiar și fără USB în anumite situații, când instalăm un sistem de operare. Generația de NVME-uri pe care o folosesc eu acum este PCI Express 4, dar aștept ca generația numărul 5 să dea ce are mai bun din ea ca să merg și acolo. Și poate vine și Digi cu un internet mai rapid!


Trăiască progresul calculatoristic!

Comentarii

Cele mai bine văzute

Pe jos de la Pitești la Alexandria

Luni, 18 februarie 2019, o zi cu soare de primăvară emancipată pe-afară, fiind într-o perioadă liberă mai lungă, am dat drumul unei noi drumeții, uneia pe care o doream, anume să fac o dată în viață drumul pe jos din Pitești în Alexandria. În capitala județului „Dili-Dili-Teleorman”, mai fusesem o dată cu microbuzul în sâmbăta noroasă de 26 noiembrie 2011, ca să o vizitez, apoi într-altă sâmbătă, una de vară cu căldură mare (24 iunie 2017), când, după ce m-am întors cu microbuzul de la Drăgășani, unde fusesem pe jos în noaptea „ de Sânziene ”, am plecat cu alt microbuz la Alexandria, pentru că voiam să văd din autobuz câmpia dintre Alexandria și București. Dar cele două drumuri au diferit prin ceva: în 2011, după Costești, s-a mers până pe la Vulpești, unde este intersecția dintre DN65B (spre Roșiorii de Vede) și DJ504 care merge spre Alexandria și Giurgiu. Și mai departe pe acel DJ504 până la Alexandria, pe câtă vreme în 2017 s-a trecut prin Roșiori, unde mai fusesem pe jos cu o

Altă dată am mers pe jos de la Pitești până la Drăgășani

În luna iunie 2017, dacă tot fusesem o dată în viață până la Roșiori, și asta pe jos, am vrut să leg și Drăgășaniul de povestea asta cu mersul pe jos pe distanțe mari, că nici acolo nu mai fusesem vreodată. Îmi dorisem prin decembrie 2011 să fac o călătorie până acolo ( cu microbuzul, la acea vreme, deși și atunci am făcut niște drumeții pe jos), dar o lăsasem încolo pentru nu se știe când. Iar în iunie 2017, „încălzit” zdravăn de mersurile astea pe jos, am hotărât că a venit vremea, în sfârșit, și pentru Drăgășani. Așa că în seara de 23 iunie 2017 (o vineri, imediat după Solstițiu) am pornit-o iar pe jos de acasă, pregătit cu rucsacul obișnuit în spate (cumpărat special de la Decathlonul de lângă autostradă, pe 14 februarie în 2017), cu provizii precum mai mulți litri de apă la PET, mere și ceva ciocolăți, plus vesta de biciclist pentru mersul de noapte ( că pietonii trebuie să poarte și ei îmbrăcăminte semnalizoare noaptea) , luată și asta special, tot de la Decathlon, în iarna a

Drumeție sud-vest-argeșeană de 1 mai

După două luni de amânări sistematice, fiind noi în vacanță în Săptămâna Luminată din cel de-al treilea an de după ultimul Paște sărbătorit pe 1 mai, mi-am făcut în sfârșit ceva mai mult curaj și-am hotărât să plec spre sud-vestul extrem al județului Argeș, recte-Polidecte pe DJ679, care se rupe la sud de Lunca Corbului. Prima dată voisem pe-acolo pe 28 februarie/1 martie (și-am renunțat), după aia ar fi fost de 7-8 Martie (am lăsat-o și pe-asta baltă), mai pe urmă, după ce-am terminat cu vacanța cealaltă pe care-am avut-o personal la serviciu anul ăsta, am mai „trântit” și-alte date de vineri-sâmbătă ca 29/30 martie, 5/6 aprilie, 19-20... și, în fine, mai rămăsese că de pe 30 aprilie plec în sfârșit, cu ocazia libertății prelungite din Săptămâna Luminată. De data asta, ăsta este un exemplu de drumeție trântită cu anticipare pe parcurs, și cu schimbare de plan. Planul inițial, dorit încă din februarie, fusese să ajung până în județul Olt, eventual să ating Teleormanul cu piciorul

TURNEUL AFRICĂNESC AL LUI CEAUŞESCU

Cică se face că, prin toamna anului 1982, Ceauşescu de un Nicolae şi Nicolae Ceauşescu şi-a propus, a ales şi a decis să întreprindă o vizită de pace şi prietenie prin câteva ţări emergente africane. Voia relaţii economice noi, avantajoase şi care să consolideze imaginea României de ţară socialistă puternică. Să vedem cu ce şoşele, cu ce momele şi cum s-a soldat aventura aceasta extracontinentală. 1. BENINUL Începe cu Beninul, o ţară vest-africană mare aproape cât jumătate din România cea strămoşească (ceea ce l-a şi încurajat, de altfel, pe Tovarăşul Carpatin în acest demers), şi are o întrevedere elocventă cu conducătorul Kérékou, un reputat marxist al locului. Ei se întâlnesc pe Muntele Sokbaro şi, cu sprijin logistic de la Bucureşti, discuţiile sunt transmise în direct la radio. Ţara se afla deja în epoca post-colonială, fiind independentă şi având de vreo şapte ani denumirea Benin, căci se numise Dahomey, iar mai înainte-vreme chiar „Regatul Dahomey”, şi cum acum avea un P

Am fost odată pe jos de la Pitești la Roșiorii de Vede

Era 16 iunie 2017 și voiam să fac pe jos, o dată în viață, drumul dintre Pitești și Roșiorii de Vede, plecând vineri seară și ajungând a doua zi acolo. Inițial voisem să-l încep în vinerea de dinainte (9 iunie), dar nu am avut bună stare (dispoziție) să îl încep atunci, era și înnorat și nu-mi venea bine la socoteală. Dar în noaptea următoare era lună plină pe cer, s-a mai înseninat și mi-a părut rău că nu am plecat atunci. Iar în seara de 16 iunie am ieșit într-adevăr din Pitești, pe șoseaua spre Craiova, prin zona de periferie Craiovei - Bradu (piteștenii știu ce înseamnă asta), am luat-o cu răbdare și pas mare prin Albota spre Cerbu și pe la kilometrul 107 am cotit-o într-adevăr la stânga, pe șoseaua la a cărei intrare scrie „Alexandria 102” și, respectiv, „90 Roșiori de Vede”. Deja se întuneca și până să ajung la Costești (unde se află stabilimentul Lactagului) s-a făcut întuneric de tot. Chiar dacă 16 iunie este una dintre cele mai lungi zile din an, totuși la noi orice zi a