Treceți la conținutul principal

Postări

Câteva drumeții mai mici pe jos

Aici am să unesc câteva drumuri care, efectiv pe jos, au avut mai puțini kilometri, luate parte în parte. Sâmbătă, 4 august 2018, am hotărât să merg a doua oară în viață la Ștefan cel Mare, luând autobuzul până acolo și apoi trecând pe jos prin zona Șelaru - Fierbinți de Dâmbovița, și înapoi peste câmp la Ștefan cel Mare, cu autobuzul înapoi la Pitești. Așa că în dimineața însorită am mers la Autogara de Sud din Pitești și-am luat mașina care merge hăt până la capătul județului la Ștefan cel Mare. M-am așezat la locul preferat ( la geam în spate, pe stânga ) și-am plecat din oraș prin Prundu, ieșind pe Autostradă (spre surprinderea mea) și intrând apoi pe primul pod, dintre kilometrii 103 și 102, pe la Oarja. După drumul oarecum cotitor printre casele orjene (cred că numai pe DJ503), tot pe drumul ăsta județean am făcut stânga spre Rociu, iar de-acolo se merge dreapta pe DC104 până în Gliganu de Jos, apoi înainte pe DJ659 pentru restul de drum până la Ștefan cel Mare, traversând p

Pe jos prin Brașov și București (2011)

Sâmbătă, 1 octombrie 2011, după ce în sâmbăta de dinainte fusesem prima dată în viața mea la Brașov, iar duminică și în Craiova, cu microbuzul, mi-am zis să mă duc din nou la Brașov și de-acolo, pe DN1, și la București, să umblu prin ambele orașe dorite și, prima dată în viață, să merg și pe drumul de la Brașov la București. Am mai zis că-mi dorisem de-a lungul timpului să ajung în Brașov, îmi fusese dor și de Bucureștiul natal, iar în 1998 și 2002-2003 fusesem în zona dintre Predeal și Sinaia, cu variații ale depărtării față de Brașov și de București pe-acolo. Iar acum, în 2011, călătoream propriu-zis pe la Brașov și voiam să merg pe tot DN1 până în București, într-o sâmbătă de 1 octombrie asemeni celei din 1994. Am plecat de acasă când încă era întuneric, se lumina puțin când eram pe drum. Microbuzul de la Autogara Sud Pitești pleca la 7 fără un sfert dimineața, din ce-mi aduc aminte, urma la 11 fără ceva să fie acolo; aveam de gând să mă mai plimb prin Brașov pe jos și-apoi, d

Prima dată pe jos la Poiana Lacului

De data asta lăsăm încolo anii 2003 și 2004 și urcăm prin 2011, când am făcut o drumeție de după-amiază și de seară prin Poiana Lacului și Cerbu, atingând maxime noi de depărtare de Pitești pe șoselele spre Drăgășani și spre Craiova. Marți, 15 noiembrie 2011, în a doua parte a zilei, cu soare pe cer în partea de vest, am plecat de acasă pentru o drumeție care se depășească comuna Moșoaia și locul de după ea, unde ajunsesem pe 15 iunie 2009. Voiam să ajung pe jos mai departe de acolo, și să văd stâlpul de lângă Pitești de pe șoseaua spre Drăgășani cu ocazia asta, pe lângă vizitarea unor locuri noi. Cum mă duceam spre Trivale așa, m-am întâlnit cu un fost coleg de clasă din liceu, Marius, care m-a întrebat mirat dacă nu am cursuri, când i-am zis că merg la plimbare pe jos. Nu, nu mai aveam în ziua aia. Am urcat prin cartierul Trivale în soarele coborâtor al după-amiezei de noiembrie și, pas cu pas, vorba întâiului dascăl al patriei, am ajuns iar la ieșirea cu pădure, la borna cu „188

Record de depărtare pe Autostradă, pentru stâlp (2004)

În luna mai 2004, amintindu-mi insistent  de drumul mare din luna iunie 2003 când alergasem pe Autostradă noaptea ca să văd furnalul de la Arpechim de departe, dinspre București, mi-am propus să mă duc din nou acolo, de astă dată și mai departe de kilometrul 95, să-l văd mai de departe. De astă dată plecam de acasă din Pitești, nu din Piscani, eram ceva mai aproape. În seara sâmbetei de 22 mai 2004, cu buletinul la mine ( noutate față de 2003 ), m-am furișat din casă, lăsând-o pe bunica la televizor, și am luat-o la alergare prin Pitești către extrema sud-estică a orașului, adică spre Prundu. Mai fusesem și în aprilie noaptea pe autostradă, dar acum voiam să ajung mai departe decât în 2003. Purtam barbă crescută la data aia, avusesem o dezvoltare fizică prematură între 11 și 14 ani. Am alergat așadar pe kilometrii dintre casă și capătul autostradist al Piteștiului, mai bând apă arteziană pe drum, firește. Bine că era furnalul aprins, că fără lumini nu avea sens drumeția asta no

Prima dată pe jos prin Merișani

Vineri, 18 aprilie 2003, când trebuia să luăm vacanță de Paști în clasa a șaptea, aveam prima oră în orar Matematica, așa era vinerea. Domnul profesor Ion Safta, care ne preda la școala 10 din Pitești, NU a venit în acea zi, așa că noi am plecat ( de fapt doamna psiholog ar fi urmat să stea cu noi la oră, dar noi ne-am pripit de-am plecat). Alte ore oricum nu erau în plan de făcut în acea vineri, așa că puteam pleca direct acasă, dar eu am vrut să fac o mare aventură pe jos spre nord, dincolo de Găvana și de Bascov. Joi în 13 iunie 2002, pe mare soare cu căldură, mai mersesem niște kilometri dincolo de intrarea în Bascov (aproape de care mă oprisem pe 5 octombrie 2001, la pod), dar acum aveam de gând să merg mai mult. Așa că sub norii acelei zile reci de aprilie, în care primăvara tot întârzia. m-am dus, predominant prin fugă, spre nord prin Pitești - Calea Bascovului, Bulevardul Nicolae Bălcescu cu toți kilometrii aferenți (fiind lung), în fine, am ajuns la capăt în nord, trecâ

Prima dată pe jos la Albota

Acum suntem în ciclul „Drumuri la 13 ani în 2003”, aici trebuie să mărturisesc cum am mers prima dată pe jos în satul din comuna omonimă a ducelui de Albota. Marți, 25 martie 2003, era o zi excepțional de caldă și însorită în acel martie friguros, o scurtă gură de căldură în primăvara poate cea mai rece (pe martie și aprilie) din 1990 încoace. Eram a treia oară de serviciu pe școală de dimineață. Și am plănuit, încă înainte de ziua asta, ca după ce ies din tura de serviciu (scutit de cursurile de după-amiază la care mergeam ca elev gimnazial la Școala 10 din Pitești) să intru pe șoseaua spre Craiova, o zonă unde mai intrasem pe 16 septembrie 2002 pe DN65B, dinspre Prundu, doar că acum aveam să merg mai sus, dincolo de panta cu silozul, pe când în 2002 mă întorsesem în oraș, probabil prin cartierul Craiovei. Așa că după prânz, gata tura, am pornit prin oraș către Prundu, prin soarele acela, ca apoi s-o fac dreapta la kilometrul 110 pe tronsonul amintit, care trece pe la Geamăna-Br

Prima dată pe jos în Smeura

Pe asta am făcut-o în noaptea de 29 spre 30 iunie din 2003, după sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și de asemenea după ce organismul meu s-a refăcut suficient în urma drumeției mari din 19-20 iunie anul ăla. Am vrut să ajung astfel la apus de Pitești, dincolo de luminile nocturne ale orașului, așa cum se vedeau ele de departe noaptea de la Piscani - fie de jos din vale, fie de sus din nuc, și asta pe jos prin puterea alergării (mai degrabă decât cu mersul pe jos, la acea vreme). După 20 iunie, am mai avut trei încercări de a ajunge pe jos din Piscani în Pitești: 23/24, 25/26 și 27/28 iunie, dar de fiecare dată, deși cu distanță crescândă, m-am întors de pe jos, nesimțindu-mă în stare să continui - ultima dată ajunsesem pe la Pepiniera de la kilometrul 5. Iar acum, în seara de 29 iunie, după sandocanul de Sfântul Petru (fie-mi iertată exprimarea), cu organismul alimentat și mai odihnit între timp, m-am furișat iar seara, hop peste poartă, și mă gândesc totuși că acum